luni, 29 septembrie 2008

SAVENI, CRONICA DE TARG CU VISNIEC SI POLITICIENI

Targ la Saveni. Targ de carte, targul mestesugarilor, targ politic. E targ la Saveni si, daca savinenii nu merg la scriitori, au navalit scriitorii peste Saveni. Si nu se facu negura, nu se prabusira mentalitati. Doar drumurile au ramas la fel de pline de gropi. Dar unde-i groapa nu-i tocmeala si unde vine poporul musai merge si politicianul. Pietonalul, colorat cat se poate.

Zilele orasului Saveni sunt pentru toata lumea. Savinenii au un mod aparte de a se integra in natura. Scriitorii nu au decat sa se integreze printre savineni. Si o fac, nu au incotro.

Matei Visniec e cuminte si manifesta, clar, o curiozitate sincera pentru ce se intampla in jur. Diferenta mare, mon cher! Cu o seara inainte, la Teatrul botosanean, lume asezata (la propriu!), cuminte, recunoscatoare si vizibil cunoscatoare a toate cele.
La Saveni, daca nu iti castigi publicul, poti sa apleci acasa, cat esti dumneata de Visniec!

Si n-a plecat! Publicul e cucerit. Il place. Baiat cuminte, pare destept si zic unii si altii ca e cat lumea. Nu-l deranjeaza nici puradeii care, nestingheriti, se joaca printre picioarele scriitorilor.

Ar trebui ca scriitorii, intelectualii, academicienii, politicienii sa dea Proba de Saveni. Cine-o trece, ala e! In rest, lume ca la targ!

Actori: Eduard Sandu si Andreea Motcu (lucru mare sa joci la o gura de canal de pe Pietonalul din Saveni, sa te sufoci de lumea care aproape te inghite, dar pentru tine sa nu existe decat autorul piesei, care te urmareste de la un metru distanta!), Lenus Teodora Moraru (a semnat regia spectacolului Buzunarul cu paine, dupa textul lui Matei Visniec), Volin Costin, Marius Rogojinschi.

Scriitori: Matei Visniec, Adrian Alui Gheorghe, Mircea A. Diaconu, Dumitru Tiganiuc, Gellu Dorian, Valeriu Stancu. Lucian Alecsa s-a dat cu organizatorii, asa ca nu-l mai marcam la scriitori. Politiceni: amestecati si totusi bine diferentiati. Unii prin culoare, altii prin grupare.

Oamenii s-au imbracat adecvat, in galben, sagetati de insemnele liberale. In alta zona, strans uniti, pedelistii. Echipa mare, de valoare! Artileria grea!

Matei Visniec a trecut, asadar, pe la Saveni. Pe la targ, adicatelea. Cu scriitorii dupa el. Si cu actorii asijderea. A luat un premiu, valoare mare, spun unii, dar pentru ca nu e din sursa verificata, vom pastra tacerea. Premiul National de Literatura ION PILLAT suna pretentios. Dar si obliga. Un nume mult prea mare, greu de egalat in anii ce or veni.

Dar, clar, o stire sparge gura targului! Tarabele cu carti (si carti scumpe!) au fost cele mai vizitate, si nu a paguba! Aflam ca s-au vandut, intr-o zi, carti in valoare de 34 de milioane de lei vechi!! In Saveni! Pe harta Romaniei, Saveniul e singurul oras care nu are librarie, spune Alecsa.

Si il credem, caci la cat de mic e orasul, o librarie ar atarna cam greu, riscand sa destabilizeze iremediabil cuceririle politice si intens colorate!

duminică, 14 septembrie 2008

Ziua Crucii

Este o falsa impresie ca societatea se bazeaza doar pe false valori, pe subrede idealuri sau doar pe supravietuirea oricum si oricat. Dincolo de superficialitatea cotidiana, la umbra vedetelor media si in spatele - la mare distanta - unor bolborositi formatori de opinie, activeaza, aproape subversiv, elitele fiecarei categorii sociale in parte.

Elite care pornesc de la Badea Gheorghe, cel care intelege mersul societatii si, nemijlocit, si al sau, mult mai profund decat ministrul Agriculturii, pana la elitele lumii artistice, politice - de ce nu? -, culturale.

Cu toate acestea, doare ignoranta aproape flagranta in care traiesc cei mai multi, chiar dintre cei de bun simt si absolut capabili in lumea in care traiesc.

Doare nu dintr-o sensibilitate ascunsa. Este regretul ca nu folosim elitele pentru a inalta nivelul spiritual, si abia apoi pe cel intelectual, al celor care se multumesc cu boloboroseala TV si cu agramismele media.

Iaca, pleca si Stefan Iordache azi, dupa Cezar Ivanescu... Cine urmeaza?

Este Sfanta zi a Crucii...

miercuri, 10 septembrie 2008

Cezar Ivanescu, mai al nostru ca niciodata!

(text preluat de pe cezar-ivanescu.blogspot.com)

Le mulţumesc Domnului Iisus Hristos şi maicii Domnului, Fecioara Maria, instanţe absolute, soţiei mele, Maria, acolo, în ceruri, şi fiicei mele spirituale, Clara Lucia Aruştei, aici, pe pământ. Mi-au stat ei, mi-au stat ei tot timpul alături. Tuturor acelor care au trecut de partea mea le mulţumesc, dar nu atât cât îşi închipuie, pentru că au trecut de partea Adevărului.
Celor cunoscuţi şi necunoscuţi, încă o dată le trimit dragostea mea şi le urez, mai ales acelora risipiţi prin lume, mult noroc. Pentru acei care au gustat cu voluptate această pâine otravită a minciunii, nu am decât compasiune. E ceva rău în ei care îi îndeamnă să se bucure de ivirea în lume a răului. Îl întâmpină recunoscându-se în el. Să încerce să se purifice, să scape de sub tirania răului care îi domină.
Dacă Dumnezeu îmi va da până la capăt puterea să trec şi prin această probă infernală, promit tuturor că voi duce, îmi voi duce şi le voi duce crucea. Neamul acesta românesc nu mai trebuie batjocorit! Încercat preţ de o jumătate de veac de robia babilonică a Rusiei comuniste, cred că s-a salvat totusi şi a rămas printre cei…, a rămas în mare parte neatins de rău şi putrejune. Mă rog pentru învierea lui.
În toată această încercare prin care am trecut, m-au sprijinit şi mi-au stat alături români, evrei, maghiari, tigani, armeni, albanezi, turci şi mă opresc aici cu enumerarea. Cu toţii şi-au dovedit calitatea umană profundă şi au depăsit particularismul şi problemele mărunte şi s-au manifestat ca adevăraţi oameni universali. Nu doar europeni, ci universali.
În această încercare mi-au stat alături români, evrei, maghiari, ţigani, armeni, sârbi, albanezi. Cu toţii s-au dovedit nu doar adevăraţi europeni, ci adevăraţi cetăţeni ai Universului!
În faţa lor mă plec precum statuile din templu în fata lui Buddha. Ei sunt speranţa mea că vor remodela o nouă umanitate. O nouă umanitate sau, dacă vreţi, o transumanitate, aşa cum s-ar exprima genialul meu prieten de la Paris, Basarab Nicolescu.
În tinereţe, am citit o carte intitulată Mai strălucitor decât o mie de sori, carte care relata istoria construirii bombei atomice. Sufletul uman nemuritor întrece cu mult o mie de sori. Lumina lui face cât o mie de miliarde de sori. De aceea, nu există păcat mai mare în Univers decât să batjocoreşti Sufletul unui om.
(Cezar Ivănescu, transcriere a unui mesaj audio din 15.02.2008)
Ascultaţi acest mesaj: http://www.trilulilu.ro/alki/74d9e365e72197
Pe 24 aprilie Cezar Ivănescu a murit... Personalitate deplină a culturii române, anticomunist convins şi scriitor total antisistem, Cezar Ivănescu a murit martirizat în propria sa Ţară, Ţara Tatălui, pe 24 aprilie... („!Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia... / Tatăl dement cu epoleţi şi cu centură ca leşia... / Tu erai Tatăl meu şi noi copiii te uram şi Mama, / că ni l-ai pus tu pereţi pe Stalin şi-ai dat jos icoana!“, Cezar Ivănescu, Tatăl meu Rusia).
„Sufletul uman nemuritor întrece cu mult o mie de sori. Lumina lui face cât o mie de miliarde de sori. De aceea, nu există păcat mai mare în Univers decât să batjocoreşti Sufletul unui om“, afirma Cezar Ivănescu. În preajma marii sărbători creştine a Învierii trupul său zăcea la Morga Spitalului de Urgenţe Floreasca abandonat şi fără lumânare pentru că tot acolo se mai aflau trupurile a doi Infractori care prin moartea lor deveniseră probe... Poate exista un absurd mai perfect? Cezar Ivănescu, personalitate de excepţie a culturii române, poet de geniu, traducător, director de editură, membru al USR şi membru în Consiliul USR zăcea în preajma Învierii fără lumânare, în morga unui spital... captiv pentru ultima dată într-o lume care nu îl înţelegea... şi toate acestea parcă se petreceau spre a ne fi transmisă o ultimă lecţie de iubire şi spre a ni se adeveri din nou că Cezar Ivănescu avea dreptate atunci când acuza. Încă o dată, din preajma morţii şi de dincolo de moarte, ne arăta nimicnicia apocaliptică a Omului Nou, fără morală, lege şi Dumnezeu, şi ne învăţa cu blândeţe ceea ce nu ar trebui sa devenim vreodată...
Încercăm să redam, pe cât ne va sta în puteri, măsura dramei trăite de un scriitor de exceptie, mort în condiţii neclare, ca urmare a unei intervenţii minore şi programate.
Atacul nedrept asupra lui Cezar Ivănescu a căpătat dimensiuni de nebănuit începând cu 29.01.2008. Bazându-ne pe documentele audio rămase, pe manuscrisele şi pe multele declaraţii din ultima perioadă a vieţii sale vom încerca sa restabilim câte ceva din adevărul acestei morţi.
Acest prim fragment înregistrat şi făcut public este de fapt un mesaj profund creştin de mulţumire şi iertare pe care Cezar Ivănescu a dorit să îl adreseze celor care i-au făcut rău, celor care l-au trădat, celor care în mod nedemn i-au provocat, într-un final, moartea... celor care l-au preţuit, celor care l-au iubit, celor care l-au cunoscut si celor şi mai mulţi pe care nu i-a cunoscut niciodată, dar pentru care a scris, a suferit şi a murit.
Reproduc şi un scurt fragment din textul care ar fi trebuit să deschidă blogul Cezar Ivănescu, în timpul vieţii scriitorului, intitulat Mesajul lui Cezar Ivănescu pentru discipolii, prietenii şi susţinătorii cauzei sale.
De la Alex Cetăţeanu, Preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada, cu sediul în Montréal, George Filip şi toţi ceilalţi membri ai Asociaţiei, până la bravii mei cenaclişti de odinioară din Târgovişte, Mircea Drăgănescu, Ion Iancu Vale, Ioan Vişan şi mai tinerii discipoli Alina Safta sau Sebastian Drăgan, de la minunata doamnă Lucreţia Berzintu din Israel şi până la genialul şi dragul meu poet din Botoşani, Lucian Alecsa, grav bolnav, de la hagiograful meu de o viaţa, Ion Murgeanu, care crede că sunt cel mai mare poet român de la Eminescu încoace, la George Roca din Australia, de la marele pictor şi scriitor Sorin Dumitrescu şi până la incomparabilul uomo universale românul de geniu de la Paris, Basarab Nicolescu, cu toţii mi-aţi încălzit inima... Dar pe toţi v-a întrecut copilul fără nume care mi-a postat pe net fotografia şi un poem... Care e numele tău, îngere? /.../ Închei şi iar închei cu vorbele aceleia pe care o iubesc de când mă ştiu, Mahalia Jackson: „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că îmi îngăduie să îl ador!" (Cezar Ivănescu, 11 martie 2008)