Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2009

Manifest. Eu manifest, ei manifesta. Toti manifestam degeaba...

Nu cred ca suntem mediocri. Nici toleranti, ingaduitori, analfabeti, prosti, idioti, ignoranti sau incapabili de o minima judecata.
Decenta nu este nici pe departe o regula de bun simt intr-o societate bazata pe principiul smecheriei la vedere. Nu cred ca ce se intampla in urma cu 50 de ani poate fi considerat mai grav decat ce se intampla in aceste zile.
Nu cred ca mai-marii politici nu realizeaza anomalia in care incepem sa traim, urmarile care incep deja sa apara, malformatiile intelectuale si comportamentale majore, la o varsta care ar fi trebuit sa fie a deplinei maturitati sociale.
O politica distructiva, murdara.
Un oras, o tara, milioane de oameni dati pe mana unor politruci care au singurul merit, declarat si recunoscut, ca au lipit afise, au fost disciplinati si catelandri ascultatori.
Toata stima si mandria! Nu are nimeni nimic cu ei! Sunt in curtea lor, nu in a noastra!
Dar sa dai cultura, sanatatea, sportul pe mana unor nepriceputi care nu au urmat nici macar etapele bunului s…

POEZIE DIN TEMNITA COMUNISTA

Caut de multa vreme o poezie care, odata, m-a cutremurat, din care retineam si deseori imi fugeau prin minte si prin inima ultimele versuri. Am gasit-o astazi si v-o daruiesc, chiar daca este doar a doua parte a poemului. Apartine lui Demostene Andronescu.

În jurul meu, stufoşi, ceilalţi fârtaţi
Peste zăplazuri mă privesc miraţi,
Dar de-nţeles nu mă-nţelege unul
Si zic foşnind în sinea lor: nebunul.

Nemaigăsind pe coaja mea crăpată
Nici gâze, nici omizi ca altădată,
Mă ocolesc şi mierla şi lăstunul
Zicând în ciripitul lor: nebunul.

Şi vântul sur, nomadul, călătorul,
În frunza mea vrând să-şi doinească dorul
Şi-a destrămat prin crengi uscate fumul
Şi-a zis trecând pe-alăturea: nebunul.

Şi prietenii mei buni ce până-acum
Mi-au fost tovarăşi nelipsiţi de drum
Au dat din cap şi, unul câte unul,
M-au părăsit zicând încet: nebunul.

Şi când, mişcându-mi singurul meu ram,
Foşnesc din frunzele ce le mai am
Şi-ngân sfios o melodie sfântă
Ei, dându-şi coate, zic: nebubul cântă.

Iar când omida îndoielii moale
Şi duhul…

IARNA LA MANASTIREA PROBOTA

IARNA LA MANASTIREA VORONA

CONSTANTIN DRACSIN, omul care si-a daruit mainile ingerilor

!Mori cu adevarat
cand incepe sa te uite lumea...

Constantin Dracsin, cu numele real Costache Gugoasa, s-a nascut la 20 iulie 1940, in satul Draxini, comuna Baluseni, judetul Botosani, si s-a stins din viata la 7 ianuarie 1999, in ziua Sfantului Ioan Botezatorul.
Este inmormantat la Cimitirul Eternitatea, din Botosani.
A fost poet, grafician, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania si al Asociatiei Artistilor Plastici Amatori din Bucuresti.
A publicat in timpul vietii opt volume (primul in 1981), numeroase grupaje de poeme in reviste literare ("Cronica", "Ateneu", Luceafarul", Romania literara"), iar desenele sale au fost expuse pe diverse simeze si au ajuns in variate colectii particulare.

Daca ar fi trait intr-un alt timp, intr-un alt oras, intr-o alta tara, Constantin Dracsin ar fi fost un simbol. Al victoriei in fata infrangerii, al putintei in fata neputintei, al bucuriei in fata intunecimii.
Dracsin a fost omul care si-a plimbat intotdeauna manecile …

IARNA LA MANASTIREA GOROVEI

Maria (fragment de roman)

De unde vine această nefirească înţelegere a ceea ce ne este dat? De unde porneşte sentimentul de siguranţă, de acceptare a unui om pe care l-ai văzut pentru prima oară, l-ai simţit o clipă şi ţi-ai deschis inima fără teamă, pentru că el este, Dumnezeu îţi trimite gândul acesta, că el este!
Pe Traian îl ştia de multă vreme, deşi mai mult din auzite, iar vorbele ce-i treceau pe lângă urechi Mariei erau departe de a o face să-l placă în vreun fel. Prima dată a vorbit cu el întâmplător, sau mai degrabă într-o circumstanţă socială, pentru că se nimeriseră împreună la un prieten comun. Un prieten mai mult al lui, decât al ei. De aceea, poate, Traian îşi asumase şi rolul de gazdă, cât timp Luca plecase până jos, la un chioşc de reviste. De fapt, Maria realiză că trecuse ceva vreme şi îşi dădu seama că Luca, avea ea o presimţire, va întârzia mult… Traian, abia acum îl privea cu atenţie, se plimba fără rost prin cameră, într-o agitaţie alungată din când în când de o abia simţită amabilitate. …