Despre oameni, locuri, cărți, filme, teatru. Despre tot ce ne unește. (Florentina Toniță)
Manifest. Eu manifest, ei manifesta. Toti manifestam degeaba...
Decenta nu este nici pe departe o regula de bun simt intr-o societate bazata pe principiul smecheriei la vedere. Nu cred ca ce se intampla in urma cu 50 de ani poate fi considerat mai grav decat ce se intampla in aceste zile.
Nu cred ca mai-marii politici nu realizeaza anomalia in care incepem sa traim, urmarile care incep deja sa apara, malformatiile intelectuale si comportamentale majore, la o varsta care ar fi trebuit sa fie a deplinei maturitati sociale.
O politica distructiva, murdara.
Un oras, o tara, milioane de oameni dati pe mana unor politruci care au singurul merit, declarat si recunoscut, ca au lipit afise, au fost disciplinati si catelandri ascultatori.
Toata stima si mandria! Nu are nimeni nimic cu ei! Sunt in curtea lor, nu in a noastra!
Dar sa dai cultura, sanatatea, sportul pe mana unor nepriceputi care nu au urmat nici macar etapele bunului simt, este de neinteles! Asta in timp ce un tanar cu scoala, diplome, inteligenta - a nu se confunda cu produsele pe banda rulanta ale facultatilor de container - un tanar ca cel despre care povesteam nu reuseste sa treaca de furcile caudine ale unei birocratii de carton.
Insa cartonul este fabricat in laboratoarele subterane si subversive ale partidelor, fiecare dupa interes si putinta financiara.
Pentru ca, daca e prea destept, nu are destula vechime. Daca are prea multe diplome, nu o are exact pe cea care trebuie. Si tot asa!
Iar cand va avea destui bani sa isi cumpere postul, tanarul inteligent, daca e destul de inteligent, va sti ce sa faca cu banii...
POEZIE DIN TEMNITA COMUNISTA
Peste zăplazuri mă privesc miraţi,
Dar de-nţeles nu mă-nţelege unul
Si zic foşnind în sinea lor: nebunul.
Nemaigăsind pe coaja mea crăpată
Nici gâze, nici omizi ca altădată,
Mă ocolesc şi mierla şi lăstunul
Zicând în ciripitul lor: nebunul.
Şi vântul sur, nomadul, călătorul,
În frunza mea vrând să-şi doinească dorul
Şi-a destrămat prin crengi uscate fumul
Şi-a zis trecând pe-alăturea: nebunul.
Şi prietenii mei buni ce până-acum
Mi-au fost tovarăşi nelipsiţi de drum
Au dat din cap şi, unul câte unul,
M-au părăsit zicând încet: nebunul.
Şi când, mişcându-mi singurul meu ram,
Foşnesc din frunzele ce le mai am
Şi-ngân sfios o melodie sfântă
Ei, dându-şi coate, zic: nebubul cântă.
Iar când omida îndoielii moale
Şi duhul deznădejdii-mi dau târcoale,
Foşnesc uscat şi sec din ramuri ciunge,
Ei dau din cap zicând: nebunul plânge.
Nebun, da sunt nebun, dar lume, dacă
N-ar fi nebuni ai fi de tot săracă,
Ţi s-ar usca şi ramuri şi tulpină
De n-ai avea prin ei, sus, rădăcină
Şi-ai fi de tot comună şi banală
Căci cei cuminţi n-ar face rod nici unii
De n-ar muri in locul lor nebunii.
RADU DORULEȚ: ”Cei fără de greseală sunt pictați pe icoane, nu fac presă!”
Face presă de aproape 15 ani. Jurnalist experimentat, a încercat și a reușit cu succes să facă ziaristică, radio și televiziune. Sau mai multe la un loc. Astăzi este redactor-șef la Jurnalul de Botoșani și realizator al emisiunii Taverna lu`Radu, de la TeleM. Radu a răspuns cu promptitudine provocării de a ne vorbi despre profesia de jurnalist.
"Criza asta ne va revizui atitudinea față de ban, față de muncă!"
-E clar, subiectul zilei este criza economică. Față de
oamenii simpli, un ziarist este informat, atent la detalii, dar, mai ales, are
capacitatea de a privi altfel lucrurile. Este situația actuală serioasă, gravă
sau nu imposibil de depășit? Ai un sfat pentru prieteni, la vreme de criză?
-Situația e destul de gravă. Unii poate încă nu realizează,
dar eu o iau destul de în serios. Avalanșa încă nu a pornit. Deocamdată,
singurele efecte sunt cele provocate de faptul că patronii au devenit mai
prudenți, mai chibzuiți cu banii, chiar speriați unii, și nu mai au dare de
mână. Oamenii care nu le sunt strict necesari sunt puși pe liber, sarcinile
angajaților rămași cresc, iar salariile sunt înghețate, cheltuielile curente la
fel. Însă prudența lor în afaceri e exagerată, banii nu mai circula, și asta va
duce la cădere, efectul va fi cel al bulgărelui de zăpadă și va fi mult mai rău
un timp. Vor fi victime.
Dar, ca după orice furtună, situația se va stabiliza, însă
nimic nu cred că va mai fi ca înainte. Noi am mai fost în criză când aveam
dobânzi la credite de o sută și ceva la sută, dar nu eram atât de îndatorați ca
acum.
Ce sfaturi să le dau? Să cheltuiască cu cap. Atenție la
datorii și, pe cât posibil, să nu facă altele, să nu cheltuiască bani pe care
nu-i au. Să fie serioși la serviciu, și dacă pot să mai facă și altceva pentru
a câștiga un ban, e bine! Eu muncesc de regulă de dimineață până la miezul
nopții ca să fac față și, cât am să pot, am s-o țin așa. Desi mi-ar plăcea și
mie program de opt ore, weekend liber, vacanțe de o lună și ceva. Dacă se
poate, și prima de vacanță.
S-au dus vremurile când stăteam cu băieții în cârciumi până
dimineața sau cumpărăm tot felul de prostii care nu ne trebuiau. Până la urmă
criza asta ne va revizui atitudinea față de ban, față de muncă. Chestia: Noi ne
facem că muncim, ei se fac că ne plătesc nu mai merge! Oamenii serioși,
muncitori și pricepuți au o șansă în plus.
"Vor fi și ziariști șomeri!"
-Ești unul dintre cei mai buni jurnaliști din presa locală.
O profesie invidiată de unii, blamată de alții, dar în care se pătrunde tot mai
greu. Din experiență, știi că un redactor-sef își găsește, în condițiile
actuale, foarte greu reporteri, dar și mai greu oameni dispuși să învețe, să
aibă răbdare și să muncească la modul serios într-o redacție. Ce îi recomanzi
unui tânăr fără experiență, care ar dori să urmeze această profesie?
-Lucrez în branșă de vreo 14 ani. Sincer, la început nici nu
credeam că asta e o profesie. Eram prost plătiți și făceam treaba asta mai mult
din entuziasm. Nici nu se punea atunci problema de mașină și telefon de
serviciu. Am rupt multe perechi de papuci făcând talpa, adică teren.
Apoi lucrurile au devenit serioase, presa a devenit o putere
și jurnalismul o meserie. Cât am răspuns de redacții, la radio sau la ziare, am
avut întotdeauna o grijă în plus, să caut oameni și să fac ehipa. Mulți au
venit, puțini au rămas, dar cu cei care au rămas nu mi-e rușine. Din păcate,
acum, foarte mulți tineri fac facultăți de jurnalism, dar nu vor profesa
niciodată. Se duc la scoală fară să știe nimic despre meseria asta, fară să
aibă talent.
Cei care se visează totuși jurnaliști trebuie să știe că
începutul e greu, alergătură de teren, nu cunoști oamenii, nu ai surse,
programul de lucru e nedeterminat, lucrezi și în zilele de weekend, câștigi
puțin pentru că, fiind novice, nu prea produci.
Doar cei care se îndrăgostesc de meseria asta rămân.
Farmecul ei constă în faptul că te simți mai liber, mai puțin supus decât
ceilalți. Abia când capeți ceva experiență ajungi să poți trăi decent din munca
asta. Chestia e că, acum, criza vă lovi necruțător și presa. Vor fi și ziariști
șomeri.
"Un câine învățat slobod e mai greu să îl pui în lanț!"
-Un jurnalist are satisfacții, împliniri și numeroase dezamăgiri. Cum ți-ai manifestat bucuriile, dar mai ales cum ai depășit neimplinirile? Ai avut momente în care ai simțit că renunți, că ești gata să părăsești breasla?
-Cea mai mare satisfacție a unui om de presă este să fie
respectat, apreciat, să simță că nu scrie, că nu vorbește în van. Îmi aduc aminte
de multe momente frumoase alături de colegi. Situațiile grele au fost și ele
suficiente. Proiecte care nu au mers așa cum aș fi vrut, oameni cu care am
lucrat și care m-au dezamăgit. Am demisionat de patru ori. Niciodată nu a fost
ușor, au fost și despărțiri cu lacrimi.
Dar viața merge înainte și, indiferent ce a fost atunci, îi
respect pe oamenii cu care am lucrat. Cât de plecat din breaslă, recunosc că
m-am gândit de multe ori și încă mă mai gândesc că aș putea face și altceva,
poate macar la fel de bine. Sunt de părere că e greu să te pensionezi din
meseria asta. Dar un câine care s-a învățat slobod e greu să-l mai pui în lanț.
"Fac o emisiune pe care o încep azi și o termin mâine!"
-Taverna de la Tele M te arată într-o postura nouă, atât ca om, cât și ca jurnalist, emisiunea fiind o noutate în spațiul media local. Te caracterizează acest tip de format, iți oferă mai multe satisfacții decât ancheta jurnalistica, de exemplu?
-E adevărat că e ceva nou și nu stiu încă în ce măsură
prinde asta. E clar că acele eterne talk-show-uri cu unul sau doi invitați la o
masa sunt demodate. Șeful m-a chemat o dată la el și mi-a zis să-mi iau câteva
zile de concediu, ca să mă gândesc la un format pentru o emisiune de noapte. Și
atât m-a dus pe mine mintea.
E foarte greu într-un oraș, într-un județ ca Botoșani, să
faci o astfel de emisiune. Să ai seară de seară invitați, s-o începi azi și s-o
termini mâine. Și apoi publicul mai vrea să fii și amuzant, și spiritual. Nu știu
în ce măsură reușesc. Eu aș vrea să scot în față oameni care până acum au stat
în umbră. Oameni care fac sau au de spus ceva interesant. Uneori mă simt în
elementul meu, dar sunt și momente în care mă întreb ce caut acolo.
Mi-am propus să fac asta, ca un experiment, macar un sezon.
Dacă prinde continuăm, dacă nu, poate încercăm altceva. Fac și o emisiune de
călătorii, pentru că îmi place să trăiesc în natură. De partea sobră a meseriei
nu mă rup însă. Momentan sunt și redactor șef la Jurnalul de Botoșani.
"Conțac și Roman s-au prins de cumătri!"
-Botoșănenii se manifestă deseori violent la greșelile
jurnaliștilor, dar și la subiectele cu care nu sunt de acord. Cum ai prefera să
fii corectat? Te deranjează atitudinea grosolană, ești gata să te așezi la masa
rotundă și să oferi explicații sau pur și simplu ignori situația respectivă?
Vorbim în calitatea ta de redactor-șef, care își asumă răspunderea față de
eventuala greșeală a unui reporter din subordine.
-Atitudinea grosolană evident că mă deranjează. Dacă am
greșit pot să recunosc. Îmi asum răspunderi și, dacă ceva nu e clar, se poate
discuta civilizat. Cei fară de greșeală sunt pictați pe icoane, nu fac presă.
Dar întreb ce s-ar întâmpla dacă în țara asta, timp de o
lună, absolut toate ziarele, fie tipărite, online, buletinele de știri de la
radio sau jurnalele de la televiziune ar dispărea. Un fel de grevă a ziariștilor.
Atunci să vedeți criză. Efectiv nu am mai ști pe ce lume trăim.
-Este de notorietate pasiunea ta pentru pescuit. Ce subiect
mare ți-ar plăcea să prinzi dacă arunci undița în politica botoșăneană? Nu mai
vorbim despre momeala folosită...
-Ha! Ha! Constantin Conțac și Cristian Roman s-au prins de
cumătri. Nu stiu, subiectele vin zilnic, nu le visăm, nu le inventăm. Important
e să ai surse și baftă, chiar intuiție, să le afli la timp.
-Planuri pentru noul an și o vorbă bună pentru cititori!
-Pentru că vine criza… să rezist. Aa! Și să fac ceva, o
nebunie, nu stiu, să merg cu barca pe Prut până la Dunăre, să prind somn pe
Ebru sau știucă în Laponia.
Să fiți sănătoși și să gândiți pozitiv!
Să fiți iubiți și să vi se împlinească visele!
CONSTANTIN DRACSIN, omul care si-a daruit mainile ingerilor
Maria (fragment de roman)
Nu au vorbit mai deloc şi Maria hotărî să plece, deşi gestul ei putea părea nepoliticos pentru gazdă.
Se mai vedeau întâmplător, păcăliţi de conjuncturi sau de proastele evenimente care se mai organizau, când şi când, prin oraş.
- Bună seara!
- Bună!
Maria nu avea nici un motiv să nu îi lase liber cadrul uşii, măcar dintr-o ospitalitate umană, meschină, ca a tuturor participanţilor la acest trafic uman, fără semnalizatoare luminoase pentru pericole sau măcar indicatoare ce ar putea să-ţi schimbe destinul, la un moment dat. Dacă i s-ar fi cerut să aleagă ceva, ar fi afişat, pentru acel moment, un avertisment de genul Atenţie! Risc maxim!, punctat de un început de Mozart, ca o agonie asemănătoare nebuniei. Nebunie pe care, însă, Maria o accepta.
- Ţi-am adus ceva!
- Intră mai întâi, se ruşină Maria brusc de toate gândurile care circulau bezmetice, peste limita admisă, prin mintea care, nu ştia de ce, îi scăpase de sub control.
- Nu stau mult, dar vreau să îţi arăt ceva.
Şi scoase, cu o delicateţe care îi transmise Mariei fiori umblători prin inimă, o carte mică, albă, din colecţia veche „Cele mai frumoase poezii”.
Evgheni Vodolazkin - LAUR. "Calea ta e grea, căci istoria dragostei tale abia începe"
"Laur" poate fi deopotrivă cartea vindecătorilor și a celor vindecați. "Laur" poate fi, asemenea, cartea inițierii. Î...
-
S-a scurs mai bine de o jumătate de secol de când a fost realizat filmul "Ora 25" (1967), înfăptuit de Henri Verneuil după cartea ...
-
Moartea unui pictor vorbeşte lămuritor şi deschis despre cei rămaşi. Artistul şi-a terminat chinul, şi-a înfăptuit rostul. Acelaşi artist c...
-
Poet și profesor de matematici în Botoșani, Gabriel Alexe s-a născut pe 2 noiembrie 1959, la Câmpina, în judeţul Prahova. Şi-a făcut studiil...
-
Un om cu inima prea mare. Așa a sunat diagnosticul medicului, când Ove s-a prăbușit în zăpadă și a trebuit să fie operat pe muchie de viață ...
-
!Mori cu adevarat cand incepe sa te uite lumea... Constantin Dracsin, cu numele real Costache Gugoasa, s-a nascut la 20 iulie 1940, in satu...
-
Prigonit sau uitat? La peste 40 de ani de la moartea sa trupească, Petru Manoliu este la fel de izolat, de străin românilor precum se afla a...
-
Eugen Velea, fiul lui Vasile şi Elisabeta, s-a născut pe 23 februarie 1940, în localitatea Cordăreni, judeţul Botoşani. A fost ofiţer de Se...
-
...în care te sufoci în tăcere. ...în care dragostea se face mormânt. singurătăți gâtuite de spaimă, cu un picior în groapa poeziei. hei, h...
-
O prezentare sumară, lipsită de patosul istoriei sau de senzaționalul tipic filmelor românești, ne informează că pelicula aduce în prim-pl...
-
De ce ai citi tetralogia napolitană a Elenei Ferrante? Pentru că acoperă goluri în viața ta, pentru că înveți să privești altfel simplitatea...