Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din februarie, 2009

O POVESTE FOARTE SIMPLA LA TEATRUL MIHAI EMINESCU!

Daca in viata de zi cu zi ne-am distinge prin inocenta si curajul de a crede in ingeri, in mod sigur ne-am transforma usor in animale. Astfel am vedea viata si miracolul ei.Regizorul georgian Andro Enukidze a creat, la Teatrul Mihai Eminescu din Botosani, o POVESTE FOARTE SIMPLA, pe un text de Maria Lado si scenografia unui alt georgian, Aivengo Celidze.Si cum scena trebuia sa aiba un spirit al sau, acesta se numeste, de la un timp, Victoria Bucun, cea care sfinteste coregrafic spectacolele, intr-un vartej al jocului caruia, actor sau spectator, nu ai cum sa-i rezisti. Actorii se lasa descoperiti incetul cu incetul, intr-o interpretare construita magistral din gesturi, priviri, zgomote, cuvinte. Povestea este simpla, cu adevarat simpla: despre iubire, sacrificiu, ingeri, puritate umana si zgura sufleteasca, amestecate intr-un cotidian social autentic, contemporan. Actori care interpreteaza animale si se transpun genial in aceste roluri, reusind sa impresioneze si sa se infrumuseteze ei …

INTERVIU CU Clara Aruştei: Cezar Ivănescu era un om profund credincios!

FLORENTINA TONIŢĂ: Era Cezar Ivanescu un om incomod, irascibil, intransigent in familie, era acel om de care s-au temut atat de mult duşmanii săi? Sau, dimpotrivă, se manifesta cu bucurie, cu rabdare, cu dragoste?


CLARA ARUŞTEI: Cezar Ivănescu avea capacitatea de a transforma un loc comun într-un spaţiu sacru. Cred că puterea de a polariza pozitiv energiile locului pe care îl ocupa venea din profunzimea fiinţei sale, din bunătatea sa care depăşea limitele normalului şi mai ales din sufletul său luminat. Atunci când intra în curtea casei sale spaţiul acela îngust, structurat aşa cum este aproape tot centrul Bucureştiul, între calcane, se umplea, devenea dintr-o dată cât un imperiu şi primea forţa şi sacralitatea unui templu. Toţi cei care au rezonat intelectual cu Cezar Ivănescu au simţit că este o persoană cu totul specială care degaja o căldură umană aparte şi au „beneficiat“de erudiţia sa înspăimântătoare şi de dorinţa sa continuă de a fi în armonie şi comunicare cu persoanele la ca…

Vorba lui Eminescu: Neamul nevoii!

Ne place tot mai mult sa ne dam cu parerea, chiar daca este o parere exprimata execrabil, intr-o limba romana siluita la drumul mare. Parca niciodata, in ultimii 50 de ani cel putin, nu ne-am confruntat cu asemenea incultura, analfabetism, dublat de o ignoranta uriasa, incurajata mediatic, dupa principiul: stiu ca esti prost, dar contezi la numar.
Moderatori TV fara nici o logica, doar buni si repede vorbitori, inaltati in proprii ochi doar pentru ca ataca fara mila, si uneori nesimtire, subiecte de asa-zis interes public, cu invitati dupa chipul si asemanarea lor…
Mi s-a intamplat sa urmaresc, zile la rand, o moderatoare care vorbea mai mult decat invitatii, invitati care oricum habar nu aveau de ce sunt acolo, insa aceeasi persoana tacea profund si aproape sforaitor cand, neinspirata, a adus in studio doi oameni inteligenti, destepti, cu charisma si oarece har.
Explicatia? Simplu: nu mai reusea sa deschida gura, pentru ca abia intelegea despre ce se vorbeste, pentru ca cei doi discutau…