MANASTIREA SLATINA, INTRE PAMANT SI RAI!

Mănăstirea Slatina este o mănăstire fortificată ctitorită de către domnitorul Moldovei, Alexandru Lăpuşneanu, situată în judeţul Suceava. Ea a fost construită între 1554 şi 1558, urmând să servească ca necropolă domnească.
Această mănăstire cu aspect de curte a suferit stricăciuni imediat dupa moartea ctitorului ei. Despot Vodă (1561 - 1563) avea să-i topească argintăria. Ioan Vodă cel Viteaz va folosi o parte din argintărie ca să bată monedă. Către sfârşitul secolului XVI a fost jefuită, iar către mijlocul secolului XVII multe clădiri aveau nevoie de reparaţii. Începând de la sfărşitul secolului XVII şi până către 1800, războaiele (însoţite de jafuri, arderi şi distrugeri) sunt frecvente, iar spre sfârşitul secolului XVIII se ţin lanţ.
Vreme de 40 de ani mănăstirea a rămas în pustie. Abia pe la începutul secolului XIX se iau măsuri de repopulare a ei şi se încep lucrări de restaurare care vor dura până către mijlocul secolului. Dar în 1821 se va refugia la Slatina Iordache Olimpiotul, unul dintre conducătorii Eteriei, împreună cu grupul lui de luptători. Cu acest prilej, mănăstirea va suferi un asediu dur şi va fi arsă şi jefuită. În 1823 au început lucrările de restaurare.












































Maria (fragment de roman)

Dumnezeu iţi vorbeşte prin îngeri, dar nu îţi dă aripi! Maria rămăsese cu privirile agăţate schilod de turlele bisericii, ca şi cum de acolo i-ar fi venit salvarea.
Curtea mănăstirii era goală, fără a avea, însă, pustiul acela năucitor şi sfâşietor al necredinţei. Îşi coborî paşii până la temelia zidului şi se lipi toată de piatra rece, mare. L-ar fi vrut pe Traian alături. Nu pentru a-şi dovedi ceva, si pentru a-i fi martor la prabuşire. Simţea ca azi Dumnezeu îi va da răspunsuri la multe întrebări, chiar şi la cele nepuse vreodată.
- Cât o fi ceasul?
Maria întoarse privirea spre dreapta. O batrână o privea, aşteptand cuminte un semn de la ea. Abia atunci realiză ca femeia se aflase acolo de la început, ca stătea in aceeaşi poziţie ca şi ea, lipită de piatra mare, bineînţeles altă piatră... Fiecare cu greutatea lui, cu piatra lui, scăpă Maria un surâs... Inainte de a primi un răspuns, bătrâna se apropie si îi prinse Mariei mâna dreaptă.
- Bei apă cu mine?, spuse si o trase imediat spre fântâna pe care Maria nici măcar nu o observase. Scoase de dedesubt o cană de lut, o umplu cu apă si îi intinse cu un gest hotărât.
- Ia, bea!
Sorbi, inghiţitură cu înghiţitură, toată apa din cana de lut. Curgea în ea, ca într-o altă fântâna, toată viaţa ei de până atunci. Ştia că spală astăzi tot. Bătrâna o ţinea în continuare de mână şi Maria simţea că astfel se făcea legătura cu toţi morţii ei, cu viii, cu viaţa ei...
Se cutremură când, la ultima picătură, îi apăru în faţă chipul lui Traian. Lăsă apa să o cuprindă, sorbind cu înfrigurare stropul clar, luminos, care i se dăruia rotogolindu-i-se pe buze. Brusc, bătrâna îi dădu drumul la mână. Maria scăpă cana, al carei lut se nărui în iarba mare, crudă, flămândă. Stropul de apă i se prelinse pe obraz, ca o lacrimă mare, uriaşă ca o ploaie de vară...

HRISTOS A INVIAT!

ADEVARAT A INVIAT!
Iisus a Inviat cu lumina inceputului, spre Mantuirea
noastra, intru Slava Lui!
Sa ne fie Lumina, sa ne fie Iubire, sa ne fie Pace!



VENITI SA LUATI LUMINA!

De ce nu vedem Adevarul de dincolo de cotidian, de dincolo de panza aruncata peste ochii din ce in ce mai nevazatori si mai slabi?
Am devenit atat de inconstienti, atat de usor de manipulat?
Unde ne sunt sufletele inalte, unde sunt spiritele neprefacute in scrum lumesc?
Am devenit locuitorii unei politici sclavagiste si gaunoase, acceptam tragediile de carton si catastrofele de catifea de parca am trai propriile noastre vieti, intr-o lume in care nu mai avem decat rol de decor, dar un decor al unei comedii obscure. Ne meritam soarta de telespectatori ai unui program mondial de tembelizare si de mediocritate perpetua.

Ne suntem noua insine stapani si calai.

E Sambata Mare si nu pot sa las lacrima aceasta sa nasca in aceeasi neagra si pustie lumina prefacuta.

VENITI SA LUATI LUMINA ADEVARATA, nu mai acceptati doar ce va ofera unii si altii.

VENITI SPRE LUMINA, acolo, in voi, in sufletul vostru, se afla sufletul divin cu care v-ati nascut.

HRISTOS A INVIAT! Noi ce mai asteptam?

Putem fi cei ai inceputului, cei ai adevarului, prin IUBIRE!

Maria (fragment de roman)

In fiecare noapte, de un timp, parca se pregatea de moarte. Si cu fiecare noapte traita in intimitate, ea cu moartea ei, parca spaima ii trecea, se prefacea in asteptare, intr-o clara participare la un destin de care oricum incepuse sa se desprinda.

Nu stia de ce Dumnezeu o pregatea cu atata rabdare, de ce o tinea treaza ore in sir, pentru ca acolo, in spatele ochilor inchisi, sa i se perinde anii si zilele in care a iubit, a dansat, a fugit sau a plans. Acolo, in spatele ochilor inchisi, Maria era pregatita pentru orice. Era chiar fascinata de curajul ei, de parca testul il dadea cu toata lumea de fata, ca intr-o procesiune in care isi purta pe brate propriul trup.
Sufletul era la locul lui. Si iubirea. Si tacerea.

Maria iubea si nu iubea. Iubea in celalalt si nu mai iubea in sine. Renuntase sa se mai recunoasca. Se vedea urata, aruncata de colo-colo, fara rost.

Isi amintea de verile in care ii placea sa se faca frumoasa. De serile in care cobora in orasul maturat de gandurile si de mainile tuturor poetilor tineri, orasul uitat in privirile femeilor alungate in zeci de case nelocuite, in bucatarii amestecate cu paturi conjugale.
Femei care stiau ca doar in ochii lor, ai poetilor, redevin femei. Si ca numai ei, poetii, dupa ce le-or fi iubit, le lasa slobode inapoi, in paturile lor conjugale din bucatariile caselor nelocuite.

Uneori lipsea patul conjugal. Bucataria, niciodata! Mirosul de cafea, tigarile strecurate prin ferestrele intredeschise, miros de balsam aruncat in masina de spalat, sa miroase bine cearsafurile scoase in fata blocului, sub geamul de la bucatarie…

Maria aproape ca nu mai suporta, acum, sa mearga pe strada, sa umble orasul ca altadata. Se simtea tot mai straina de ea insasi. In fiecare dimineata se hotara sa plece, iar seara cadea obosita pe patul mare, maro, inspaimantator.

Atunci, seara, se ruga nu pentru iertarea pacatelor, ci pentru ea. Nu se mai regasea, nu se mai stia...

Traia intr-un soi de inexistenta pacatoasa, alarmant de fidela propriei firi, o inexistenta cu care parca se nascuse.

PARINTELE Iustin catre Basescu: Raspanditi lumina Invierii lui Hristos si insuflete bietilor basarabeni si oferiti-le cetatenia romana! Eu o ofer!

Eu imi ofer cetatenia mea unui basarabean prigonit!

Domnule presedinte Traian Basescu,

Cu multa durere in suflet va adresez acest mesaj eu, nevrednicul si smeritul monah din muntii Neamtului, care am jurat in fata altarului lui Dumnezeu ca voi apara credinta si neamul romanesc. Indraznesc sa va adresez acest cuvant pentru ca inima si constiinta in fata Evangheliei lui Hristos nu ma lasa sa trec cu vederea necazurile si durerile care s-au napustit asupra fratilor nostri basarabeni, acum in perioada aceasta a Patimilor Domnului.

Sub epitrahilul meu, la spovedanie, am ascultat multe din pasurile si suspinurile fiilor basarabeni si le inteleg prea bine amarul si suferinta.

Astazi, vrajmasul diavol s-a napustit ca o fiara salbatica asupra crestinilor ortodocsi basarabeni, in aceasta saptamana frumoasa a Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, cand fiecare crestin trebuia sa fie la casa lui linistit, sa se pregateasca duhovniceste, sa isi spele pacatele prin Sf. Impartasanie, prin care isi curata viata lui precum ograda si locul unde salasluieste de veacuri, cu parintii si stramosii lui. Iata ca vrajmasul a gasit mijloacele sa tulbure toata linistea si pacea romanilor nostri ortodocsi de peste Prut. Oare cum vom putea canta noi Hristos a inviat, stiind ca fratii nostri de dincolo nu pot sa se mai bucure de frumusetea Invierii lui Hristos?

Stiti, Domnia voastra, ce cantare este mai aleasa in aceste sarbatori de Pasti, pe buzele tuturor credinciosilor? Se cheama Ziua Invierii: „Ziua Invierii, sa ne luminam popoare si unii pe altii sa ne imbratisam".
Oare cu vorbe goale ne vom putea imbratisa fratii nostri suferinzi de peste Prut, mamele indurerate care plang fiii lor zdrobiti si internati in spitale, unii morti, cum este cazul tinerilor martiri ai Cruciadei Copiilor Valeriu Boboc si Ion Tabuleac?
Acesti tineri frumosi si curajosi care s-au ridicat impotriva marsaviilor rosii, zac sarmanii in patul spitalelor cu trupurile lor lovite si maltratate de catre uraciunea pustiirii pe pamant.

Acest sistem bolsevic il cunosc prea bine, Domnia voastra! Acest sistem mi-a mancat 17 ani din viata si port in trupul si in sufletul meu semnele si ranile acestei fiare bolsevice, doar pentru ca am iubit libertatea in Hristos.
Ceea ce se intampla la ora aceasta pentru noi nu este nicio noutate. Ci este ceea ce s-a mai intamplat prin 1946, 47, 48, pe strazile Bucurestiului cand erau distrusi, maltratati si urmariti cei mai buni fii ai neamului nostru, teroare care a continuat pana in campania bolsevica de arestare a generatiilor 1948, 1964.
Cu toata ura si rautatea s-au napustit asupra tineretului nostru si a lumii noastre crestin-ortodoxe, de care se temeau si se tem si acum, nu cumva sa se reintroneze viata noastra crestin ortodoxa pe planul acesta al Europei de Rasarit.
Este aceeasi mare Rusie de altadata ortodoxa si care isi intindea pretentiile asupra Balcanilor cu fortele ei panslaviste sub firma ocrotitoare a crestinismului ortodox.Iata, aceeasi comunisti de atunci s-au napustit si asupra fratilor nostri basarabeni acum, secerand cu secera bolsevica sufletele nevinovate ale acestor tineri curajosi si batand piroane cu ciocanul rosu in inimile indurerate ale sarmanelor mame care se framanta cu neliniste nestiind ce urgie va mai aduce si ziua de maine sau chiar sarbatoarea Invierii Domnului, si nu gasesc nicaieri o mangaiere... de parca am fi neamul cel mai condamnat de pe lumea aceasta.

Domnule presedinte, aduceti acestui neam mangaiere!

Aduceti o veste buna mamelor si tinerilor basarabeni!

Pentru ca, sa stiti, Domnule presedinte: crestinii ortodocsi sunt temelia acestor neamuri din Rasarit! Nu uitati ca Hristos S-a rastignit si a inviat si pentru romanii de peste Prut!Raspanditi lumina Invierii lui Hristos si in suflete bietilor basarabeni si oferiti-le cetatenia romana!
Daca celelalte forme de guvernamant nu au facut-o pana acum, pentru ca slujesc aceluiasi sistem bolsevic, faceti-o Dumneavoastra!
Pe ei nu i-a interesat nimic decat sa fie cat mai votati pe inca 4 ani, abuzand de ignoranta unui intreg popor.

Aveti curajul si puterea, Domnule presedinte, sa va impotriviti fiarei comuniste!
Ajutorul il veti primi de la Domnul nostru Iisus Hristos si veti avea sprijinul milioanelor de ortodocsi ai acestui neam.
Sa nu nadajduim in puteri straine, ca nu le pasa, Domnule presedinte!

Fata de conflictul acesta din Basarabia, grait-a vreun occidental? Grait-a oare Comitetul European? Ne-a sarit Uniunea Europeana in ajutor? Oare nu cumva interesele si unora si altora sunt comune? Eu, ca om, la ora aceasta dupa vechimea anilor mei, nu ma mai gandesc la visul frumos al Reintregirii, nu se mai pune problema teritoriala, pentru ca problema teritoriala nu este decat un mijloc de scandal si de neliniste a popoarelor.

Dar cetatenia o puteti oferi fiilor acestia abandonati si de mama Romania si de celelalte mame vitrege, abandonati si de pastorii laici dar si de cei duhovnicesti care, in loc sa aduca o galeata de apa si sa stinga focul care mistuie casa fratelui de langa noi, prefera sa arunce cu apa la moara bolsevica, la care s-au angajat.
Dupa atatia ani de comunism am nadajduit ca se va face lumina si in tara noastra.
Dar in loc sa inflorim, a ajuns bietul roman ca nu mai are sa ciocneasca si el un ou de Pasti; gaina i-a pierit, oile nu mai sunt si toate parca au pierit incat nici in izvoarele apelor din Romania nu mai au unde sa-si spele capul obosit de truda si de necaz, bietii romani.

Sa fim stapani la noi in tara, Domnule presedinte! Ca tara noastra are multe daruri si este binecuvantata de Dumnezeu, a carui Sfanta Inviere o praznuim cu totii, acum.
Neamul nostru prin credinta s-a cladit, prin credinta va rezista!
Bunul Dumnezeu a randuit sa fiti conducator al acestui neam, si poate veti mai fi, in vremuri de restriste si mari incercari din toate partile, pe de o parte din Rasarit vine teroarea stalinista neschimbata, iar din Occident suntem asaltati cu dezmat si imoralitate care incalca orice principiu crestin si etic, iar mai nou ni se impune un nou control totalitar prin introducerea microcipurilor de tip R.F.I.D. in actele noastre de identitate.

Pamantul acestui neam va dainui numai cat se va afla sub binecuvantarea lui Dumnezeu, ca altfel mania Sa va veni negresit asupra noastra si ne vor inghiti neamurile pagane, dupa cum spune Proorocul Ieremia: „Poporul de sub conducerea conducatorilor s-a pierdut prin cuvintele lor. Asa zice Dumnezeu prin glasul proorocului: «Pastorii si-au iesit din minte si nu L-au cautat pe Domnul. De aceea toata pasunea le-a ramas necunoscuta si s-au risipit»(Ier. 10:2)”.

In mainile Domniei voastre se afla soarta acestui popor. Sa ne facem partasi Dumnezeului Celui viu, si nu altor dumnezei straini, pentru ca unitatea unui popor sta in credinta lucratoare in Hristos!

Fiti alaturi de fiii basarabeni ai acestui neam si acordati-le cetatenia! Alaturi de ceilalti frati de suferinta din asociatiile fostilor detinuti politici si luptatori anticomunisti imi ofer cetatenia mea unui basarabean prigonit. Harul Domnului nostru Iisus Hristos si Sfanta Sa Inviere sa ne gaseasca uniti in cugetul adevarului lui Hristos, ca impreuna sa putem canta: „Ziua Invierii, popoare sa ne luminam! Si unii pe altii sa ne imbratisam! Sa zicem fratilor si celor ce ne urasc pe noi: sa iertam toate pentru Invierea Sa. Si asa strigam: Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le”. Amin!

Arhimandritul Justin Parvu,
staretul manastirii Petru Voda, 14 aprilie, 2009,
Sfanta Marti a Patimilor Domnului

PARINTELE CLEOPA, invesnicie si sacra duhovnicie

Pe 10 aprilie, Parintele Cleopa, nascut in Sulita Botosanilor, ar fi implinit 97 de ani! Ar mai fi avut de unde rabda zile in chilia sa. Dar se vede ca noi nu l-am mai rabdat, din cauza grabei, a neputintei, a nestaruintei in binele crestin.
Deasupra acestei Romanii salasluiesc, an de an mai multi, an de an mai tristi, pastratorii sufletului nostru, cat ne-a mai ramas sau cat va fi sa mai primim. Parintele Paisie Olaru, Parintele Ilie Cleopa, Parintele Calciu Dumitreasa...

La Manastirea Sihastria, cimitirul a devenit loc de pelerinaj. Provenind din aceleasi locuri, cei doi parinti, Paisie Olaru si Ilie Cleopa, odihnesc acum alaturi. Liniste si pace.
Un sentiment de siguranta si de stabilitate, intr-o lume tot mai incerta, care se intinde dincolo de zidurile manastirii.

Din orice parte ai veni, Sihastria te transforma. Un furnicar de lume te inconjoara, si nu ai nicicum sentimentul unei aglomeratii obositoare. Zeci de calugari, maicute, pelerini, batrani, cersetori, comercianti, copii…
Nimic nu devine prea mult, nimeni nu iti sufoca sufletul in vreun fel. Nu e nevoie sa strigi, chiar daca inaltimile bisericilor iti arunca sufletul in inaltul cerului.

Nu ai cum sa spui ca nu il simti pe Parintele Cleopa. Iti vine sa spui, la fiecare 3 pasi: Manca-v-ar Raiul! Pur si simplu, iti rasuna in urechi, te urmareste, te farmeca.

La mormant, aglomerat si totusi atata pace! Oamenii se roaga ca la sfinte moaste. Isi spun necazurile. Aprind lumanari si, mai toti, iau in pumni pamant de pe mormant, il duc acasa, il presara in gradina sau pur si simplu il pastreaza.

De la mormant, pasii te conduc spre chilie. Acum e muzeu, iar cerdacul din care vorbea Parintele Cleopa e la fel ca in vremea pamanteasca a duhovnicului. Bancile aliniate, in asteptarea pelerinilor.
Incaparile in care si-a induhovnicit viata parintele Cleopa stralucesc in lumina. Si in curatenie. E singurul loc unde te descalti inainte de a intra. Pe jos, odihnesc calduroase covoare taranesti.
In rest, foarte multe carti, fotografii, amintiri, dar si lucrurile Parintelui: cojocul lui fara maneci, caciula, ghetele reparate si carpite, multe perechi de ochelari, ceasul desteptator. Si liniste, in acorduri abia simtite de cantece bisericesti.

Abia apoi, de la chilie, pasii merg, impacati si usori, spre Biserica, spre Catedrala impunatoare, pe langa fantana datatoare de putere.

Ilie Cleopa a fost al cincilea copil din cei zece ai familiei Alexandru Ilie. A urmat scoala primara de sapte ani in Sulita. Primise la botez numele Constantin. Avea o memorie cu totul deosebita, asemanandu-se mamei sale.

Timp de peste trei ani a facut ucenicie duhovniceasca la schimonahul Paisie Olaru, pustnic in Schitul Cozancea, nascut si el pe aceste meleaguri, in Stroiesti.
In anul 1929, la inceputul lui decembrie, a intrat in obstea Schitului Sihastria impreuna cu fratele sau mai mare, Vasile. Dupa trei zile de ispitire, au fost primiti in obstea acestui schit, in ziua Sfantului Ierarh Spiridon, la 12 decembrie.
Pana in anul 1935, Constantin a pascut oile Schitului Sihastria, impreuna cu alti frati. Apoi, este luat in armata in orasul Botosani. Se reintoarce la schit in toamna anului 1936 si este tuns in monahism la 2 august 1937, primind numele Cleopa.
In 1947, Schitul Sihastria, numarand peste 60 de vietuitori, a fost ridicat la rang de manastire, iar protosinghelul Ilie Cleopa este facut arhimandrit, cu aprobarea patriarhului Nicodim.Intre anii 1952-1954, fiind urmarit de securitate, se retrage in Muntii Stanisoara, impreuna cu ieromonahul Arsenie Papacioc.

Dupa mai bine de doi ani de viata pustniceasca, este readus in manastire, la porunca patriarhului Justinian. In 1956 revine la metanie, iar in primavara anului 1959 se retrage pentru a treia oara in Muntii Neamt, unde se nevoieste mai bine de cinci ani.

In toamna anului 1964 revine in Manastirea Sihastria, in calitate de duhovnic al intregii obsti, si povatuieste fara intrerupere atat calugari, cat si mireni, timp de 34 de ani, pana la 2 decembrie 1998, cand se sfarseste din viata.

Moldova, tara lui Voronin!

Parintele Iustin plange si se roaga neincetat. Am auzit cuvintele acestea in urma cu cateva zile, spuse de o maicuta tanara de la Manastirea Petru Voda. Refuza sa manance zile in sir, plange si se roaga...
Ce o fi, oameni buni, in sufletul acestui om al neamului in aceste zile in care privim peste umar, fara a vedea, ascutim urechile, fara a auzi.In aceste zile in care stam ascunsi dupa perdele, lipiti de televizor, privind spre Moldova de dincolo de Prut, flamanzi de entuziasmul tinerilor basarabeni…
Dar fara a iesi din casa, fiindu-ne noua insine incomozi in imensa comoditate in care ne complacem?
V-ati amintit de noi, cei de acum 20 de ani?
Telul lor, al tinerilor basarabeni, este cu mult mai inalt decat al nostru din 1989. Romanii din urma cu 20 de ani voiau o Romanie fara Ceausescu. Atat. Basarabenii de astazi vor o Romanie.
La Chisinau s-a petrecut, marti, o cucerire a redutei, asemenea marilor victorii: Drapelul Romaniei a fost arborat pe cladirea Presedintiei Republicii Moldova! In lupta, arborarea drapelului inseamna teritoriu cucerit.
Cand vom constientiza ce inseamna, istoric, ziua de 7 aprilie 2009?
Ne amintim cum Vladimir Voronin, presedintele Moldovei, discuta cu presedintele Romaniei, in urma cu cativa ani, prin intermediul unui translator.
Marti s-a dovedit a fi, insa, un foarte bun vorbitor de limba romana. Spre a fi sigur ca romanii inteleg avertismentele care trec Prutul: Moldova e a lui si a comunistilor, in vecii vecilor!
Tovarasul Voronin a spus arogant: AICI E TARA MEA!Asa este, tara e a lui, dar neamul nu ii apartine si au dovedit acest lucru zecile de mii de oameni.
Marti, la Chisinau, TV Moldova a transmis toata ziua emisiuni pentru copii, muzica clasica si divertisment. La Bucuresti, TVR 1 a facut buletine de stiri seci, cu titlul: Violente la Chisinau.
Romanii din Bucuresti, Iasi, Cluj au iesit in strada, solidari cu basarabenii. Solidari cu prietenii lor, cu colegii de studentie.
Pentru noi, revolutionarul de la TV ne stoarce lacrimi de mandrie patriotica, dar nu destul de mult incat sa ne dovedim deschis solidaritatea.
Nici oficialii nu au facut nimic. Doar lupte politice, interese meschine, locuri caldute scotocite in marile directii deconcentrate, pana la cea mai neinsemnata cocina de cartier, numai sa fie in slujba partidului.
Nici la nivel national nu s-au inregistrat note de trecere: neamestecul in treburile interne ale unui stat, tara lui Voronin, adica, neimplicarea afectiva intr-o problema pur politica si diplomatica...
Opozitia, care avea prilejul istoric si, mai ales, libertatea de a transmite mesaje clare catre Moldova, a esuat lamentabil si a de-cazut dezastruos.
In schimb, securistii moldoveni si-au facut treaba din plin: cenzura posturilor TV, blocarea site-urilor moldovene, taierea internetului.Pana si manipularea a atins cote incredibile: in jurul amiezii, unul dintre putinele clipuri aparute la acea ora pe You Tube prezenta imagini cu altercatii intre politisti si protestatari. In imagini: sticle aruncate, pietre zburand, politisti batuti, insangerati.
Imaginile sunt luate, atentie, din spatele organelor de ordine! Din zona in care protestatarii nu aveau acces! Erau imagini manipulatorii!Reporterii care au transmis in direct au vorbit, insa, despre tineri pasnici, despre entuziasm, curaj si speranta.
"I-am vazut apropiindu-se de cordonul de politisti, vorbindu-le frumos si incercand sa ii faca sa treaca de partea lor. Politistii au raspuns ca nu au cum, aceasta este treaba lor si asta trebuie sa faca", relata un corespondent din mijlocul manifestantilor.
Lupta tinerilor din Moldova a fost pe cont propriu. Noi, romanii, am asistat la o alta lupta: cea a comunistilor care s-au straduit sa ne convinga, sa ne manipuleze, sa vedem foc, sange, raniti, morti. Sa ne fie frica, adica!
Mi-am amintit de mai multe ori cuvintele maicii de la Petru Voda: Parintele Iustin plange si se roaga neincetat.
Sa ne amintim, in aceste zile, cum au murit Doina si Ion Aldea Teodorovici, Grigore Vieru.
Pe 7 aprilie 2009, Ion Aldea Teodorovici ar fi implinit 55 de ani!
Pe 7 aprilie, crestinii pe stil vechi, basarabenii, au sarbatorit Buna Vestire!

Evgheni Vodolazkin - LAUR. "Calea ta e grea, căci istoria dragostei tale abia începe"

"Laur" poate fi deopotrivă cartea vindecătorilor și a celor vindecați. "Laur" poate fi, asemenea, cartea inițierii. Î...