vineri, 31 iulie 2009

PACE

Dincolo de realul bine fixat in cotidian, placat cu aurul sau cu argintul lumesc al fiecarei zile, traim o nefireasca si amalgamatica prabusire, o lipire de asfaltul trecerii fara rost. Zi de zi. Noapte de noapte. Ceas de ceas. Nu avem puterea sa ne impotrivim, dar nu din ratiuni de demnitate sau re-ligiozitate, cat din sfanta lasitate, cea mai presus de inima, pace, iubire.
Am capatat libertatea de a ne dezice de suflet, de a ne comporta iresponsabil, de a iubi la fel, de a uri cu pasiune sau de a minti cu farmec. Adevarul devine un scop personal, aspru pentru ceilalti, facil pentru sine, insa niciodata destul de clar cat sa devina acelasi, unul si al tuturor.
Intre frica de singuratate si vietuirea in doi, tu si adevarul, devii una cu celalalt, dar acel celalalt care depune marturie pentru tine ca ai incercat, ai patimit, ai rastignit visuri, ai prosternat iubiri, dar destinul te-a intors, lasandu-ti adevarul pe cruce, siroind in partea dinspre talhar... Marturia care te salveaza de fiecare data...
Devenim uniti doar atunci cand avem nevoie de justificare, atunci cand greutatea nu ne mai apara, cand ascunzisul de noi insine se transforma in panza rara, racoroasa, aspra sufletului.
De asta aleg pacea.

joi, 30 iulie 2009

Maria (fragment de roman)

Dimineata la manastire nu semana cu nicio alta, din toata viata ei. Se trezi in sunet de clopot si in cantec de maici. Dincolo de cerdacul casutei se ridica manastirea, alba si maiestuoasa ca insusi Dumnezeu. Maria ar fi vrut sa se ridice din pat, dar nici nu voia sa paraseasca starea aceea parca de trezvie crestina.

De cu seara, maicile coborasera florile jos, pe scandura cerdacului vopsita in rosu caramiziu. „Sa nu le ploua, maica!”, au spus ele.
Au ramas sub stele doar busuiocul in floare si policandrul care inflorea numai seara, la ora 9, pentru a-si gudura galbenul falos pana a doua zi dimineata, cand isi scutura floarea. Maria asistase la minune. „Hai repede, e 9, sa vedem cum infloreste!”.

Au stat lipite pe cerdac pana cand a izbucnit, intr-o mutenie dumnezeiasca, floarea de policandru. Doar pisicile mai stranutau printre buruieni, in slava si sub privirile umede ale maicilor. Alintate, lenese, jucause, mofturoase, gingase, lipicioase. Multe pisici, la fiecare chilie de maici. Seara, sub racoare, incep spectacolele, jocurile, spre bucuria maicilor.

Ce are Varaticul altfel decat alte manastiri? Poate pe Eminescu, pe Veronica, pe Maica Benedicta – Zoe Dumitrescu Busulenga. Curatenie si duh. Bucurie crestina si spectaculoasa gradina cu flori. Gradina Raiului, un neasemuit loc situat in afara acestei lumi. Este locul unde, se pare, s-au perindat cei mai multi academicieni, scriitori, studenti, tineri, monahi, monahii in cautarea blandetii si a adevarului crestin.
Cu o seara inainte, Maria isi lua curaj si porni la deal, spre cimitir. Trecu pe langa Manastirea Schimbarea la fata, cea de a treia biserica a manastirii, si de acolo o maica o indruma sa rupa cimitirul si sa urce sus, pana sub padure. Albul crucilor o insoti pana dincolo de gard unde incepea iarba deasa, imprastiata pana in crestetul copacilor.

Dealul o obosise putin, insa drumul parea sterp, fara bucurie. In spatele cimitirului nu se zarea nimic.

Abia aproape sa plece, privirile scotocira mai des printre crengile merilor auncati ici si colo, ca peste tot in sat. In spate se ascundea o casuta. Darapanata, indurerata. Singura si anevoie ramasa in picioare.

Era casa in care odinioara tragea Eminescu. Singur sau cu Creanga. Trist sau indragostit, venit dupa Veronica. Buna cuviinta il oprea sa traga la casa care o gazduia pe dulcea iubita. Maicile ii zareau doar pe ulitele satucului, fericiti si uluiti de frumusetea presarata de Dumnezeu pe pamant.

Langa mormantul Veronicai


Doamne, faramiteaza in Numele Tau iubirea aceasta
presarata pururi sufletului nepustiit
pre mana de maica purtata pe strana ai dus din nou gandul meu
alungita, stranie muzica in clopotul diminetii
niciunde nu poposesc tanguiri ca in Varaticul coplesit de iubire
drumul ingust imbracat in frunze poarta pasii agale pierduti
Doamne, de iubire nimeni nu moare
atunci cum, in moarte, inveti a iubi?

luni, 20 iulie 2009

FLOAREA SOARELUI





































marți, 14 iulie 2009

LACRIMI DE IMPRUMUT

ti-as nauci privitul de o parte si de alta a trupului
vartej nenuntit aproape zvarcolit in propriul ochi

orb erai si ti-am spalat asternuturile dezgolite de vise
schiop in urma pasului meu ti-am ghicit suflarea de inger
de asta plangeam, ti-am povestit in prima zi cu soare

mai am lacrimi doar pentru o jumatate de ochi
cealalta jumatate o tin si acum in palma
o voi plange in preajma ta, cu lacrimi de imprumut

duminică, 12 iulie 2009

Un proiect care ma onoreaza: Fundaţia INTER_ART Aiud IN MEMORIAM: CEZAR IVĂNESCU

Art-eveniment intermedial: document-audio-imagine-text-visual arts
Muzeul de Istorie Aiud, 25 sept. 2009

Participanţi:Aurelia Călinescu (Sibiu), Bogdan Spătaru (Bucureşti), Cristina Chetrari Brâncoveanu (R. Moldova), Iulian Mîţă (R. Moldova), Elena Mînăscurtă (Italia), Sergiu Teleuţă (R. Moldova), Octavian Untilă (R. Moldova), Anişoara Cârlan (Turcia), Florentina Toniţă (Botoşani), Dorel Găina (Cluj), Mira Marincaş (Cluj), Feleki Karoli (Cluj), Eugen Moritz (Cluj), Eugen Savinescu (Cluj), Andor Komives (Cluj), Andrei Budescu (Cluj), Alina Bondrea (Cluj), Sabin Bors (Cluj), Andra Modreanu (Cluj), Andrei Ciurdărescu (Cluj), Carmen Pop (Cluj), Mădălina Surducan (Cluj), Larisa Crăciunaş (Cluj), Dan Tamaş (Cluj), Andreea Vanea (Cluj)

Documentele foto, audio, video, scrisori, manuscriseaparţin arhivei poetului Cezar Ivănescu

Concept: Aurelia Călinescu
Coordonator proiect: Istvan Balog
Proiect-Expoziţie IN MEMORIAM-Cezar Ivănescu

Acest proiect este dedicat memoriei poetului Cezar Ivănescu de la a cărui moarte s-a împlinit un an pe 24 aprilie 2009.

Proiectul conţine două componente:
Componenta documentară: extrase de presă, interviuri, opinii critice, scrisori, manuscrise; cărţi editate, poeme, cărţi cu dedicaţii, ziare şi reviste dedicate poetului, fotografii, premii şi diplome, obiecte personale etc.; documente video şi audio ale unor emisiuni tv. sau inregistrări din recitalurile de poezie şi muzica susţinute de poet.
Componenta artă plastică şi vizuală: pictură, grafică, fotografie, media aparţinând unor artişti contemporani a căror creaţie a fost influenţată de personalitatea şi/sau creaţia poetului Cezar Ivănescu.
Scopul acestui proiect este de a descoperi şi promova creaţia poetică dar şi personalitatea de excepţie a poetului Cezar Ivănescu.
De asemenea, de a arata în ce fel a fost percepută şi reflectată opera poetului de celelalte medii artistice.

sâmbătă, 11 iulie 2009

Partidul te vrea tuns, roacare!

Partidul e-n toate, e-n cele ce sunt si-n cele ce maine vor rade la soare! Cati dintre noi isi mai amintesc poezioara inflacaratului comunism?

De la doctrina comunista invatata de soimi, pionieri, utecisti si comunisti pe altarul cincinalelor, am devenit o societate de-buna-voie-si-nesilita-de-nimeni obedienta, vedem viata in culori, dupa interese si conjuncturi meschine, trecem cameleonic de la rosu la galben si de la galben la portocaliu. Comunismul a ajuns la apogeu! Fara durere si constrangeri, suntem controlati zi de zi, ceas de ceas, intr-un mental colectiv menit sa ne tina treaza nevoia disperata de a fi bagati in seama. Obedienta fata de partid a capatat o noua orientare: slugarnicia si ascultarea nu mai inseamna sa lauzi si sa preaslavesti, ci sa ataci agresiv, sustinut si pana la capat adversarul. Indiferent ca el, potentialul adversar, da dovada de capacitati intelectuale, artistice sau de oricare alta natura! Niciodata nu am fost atat de importanti!
Daca doctrina comunista ne facea partasi la minunea nemaintalnita a societatii multilateral dezvoltate, PNLPDLPSDUDMRPRM-riada ne incolteste, ne starneste unul impotriva celuilalt, ne stapaneste.

Partidul te vrea tuns, roacare!, spuneau comunistii odinioara. Astazi, partidul te vrea pur si simplu! Fara preludiu sau declaratii demodate…

Exista un termen aparent pretentios – ENANTIODROMIA, care inseamna transformarea unui fenomen in opusul sau, pentru ca sub noua forma sa supravietuiasca nestingherit.
20 de ani i-au trebuit comunismului sa ne re-aduca la aceleasi disperari. Uriasa datorie internationala, pentru care romanii au stat in intuneric si au mancat pe cartela, a imbracat acum hainele unei crize economice in numele careia ne rationalizam singuri mancarea, intr-o auto-disciplina la care nici macar comunistii nu au sperat.

In rest, si astazi, ca odinioara: Partidul e-n toate, e-n cele ce sunt si-n cele ce maine vor rade la soare!

Si de 20 de ani tot ramanem cu ochii in soare!


luni, 6 iulie 2009

Timpul intiatic al Iubirii

Exista o imperceptibila granita intre lumi, de parca am trece dintr-o parte in alta fara sa ne fie cu stiinta. Se intampla lucruri, se precipita evenimente, se cultiva ganduri care altadata nu aveau drum prin canalele noastre de "distributie".
E de ajuns sa acceptam, sa traim firescul intamplarilor ca si cum lumile se prefac in una singura, cu raul si cu binele din noi. Rareori, prea rareori ne gandim ca nu mai avem timp.
Sa uitam de ei, cate putin in fiecare zi. Rautatea lor, coruptia, marlania, pacatosenia lor nu ne privesc pe noi. Ei cu ei, noi cu cei ce vor veni! Au existat dintotdeauna lichele, de ce acum ar fi altfel?E adevarat ca acum lupta e mai dura, pe fata, fara ocolisuri. Dar si dragostea e la vedere. Poate ca acesta este timpul in care iubirea trebuie sa triumfe. Nu avem nevoie de recunoastere, de acceptul lor, de aplauze sau de rasplata.
Spune taranul asa frumos: lasati-i in plata Domnului!
Dumnezeu ne cere doar sa iubim. Sa ne recunoastem pe noi insine, sa nu ne dezicem de aproapele nostru, sa nu ne alungam unii pe altii de la masa saraca si din ce in ce mai rara.
Stiu doar ca timpul, pamantul, rasetele, plansul, durerea, visul, diminetile, pustiurile, intunericul, lumina, drumul si poteca, ploaia... toate se inmiresmeaza cu iubire.

E de ajuns sa ne trezim in zori constienti de importanta zilei, sa ne asumam timpul precum un concret al fiecarei zile.
Este un alt timp, o alta vibratie, pe care vom invata sa o strabatem, pentru ca numai astfel vom cunoaste lumea. Inainte de a cuceri pamantul, trebuie sa ne escaladam pe noi insine, pana la nivelul acelei constiinte uitata in fiecare dintre noi.
Nu e drum lung, ci innoitor si initiatic...