miercuri, 30 decembrie 2009

DORUL

Setos îţi beau mireasma şi-ţi cuprind obrajii
cu palmele-amândouă cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi, cum stăm.
Şi totuşi tu-mi şopteşti: "Mi-asa de dor de tine!"
Aşa de tainic tu mi-o spui şi dornic, parc-aş fi
pribeag pe-un alt pământ.

Femeie,
ce mare porţi în inimă şi cine eşti?
Mai cântă-mi înc-odată dorul tău,
să te ascult
şi clipele să-mi pară nişte muguri plini,
din care înfloresc aievea - veşnicii.

LUCIAN BLAGA, Dorul - Din volumul „Poemele lumii”, 1919

marți, 29 decembrie 2009

Descântec de dragoste

trupul meu cu tot cu dragoste îl las la poarta bisericii tale
sã-ti deschizi în fiecare dimineatã somnul cu semnul crucii pe el
sã spui mi se pare cã odatã demult am locuit cu tine
urmele mâinilor tale pe zãpadã le-am simtit
în alt anotimp
talpa rostogolitã în forma chipului tãu
pe care zilnic îl strivesc pânã ce irisii
încep sã mã doarã
coapsele din trunchiul copacului sub care îmi adorm tristetile
linia vietii
aruncatã pe cerul meu ca un curcubeu trist si tãcut
iubirile împrãstiate peste tot în ochi
pe umeri pe glezne

de unde aceste dureri în fiecare dimineatã
cînd deschid portile si mã gãsesc strãin
cu trupul obosit în zãpadã?

sâmbătă, 26 decembrie 2009

Craciunul la cea mai fioroasă temniţă-Aiud, în anul 1952

"În sfârşit semnalul de colinde s-a dat. Noi toţi cei din celulă, patru la număr, cu expresia feţei din copilărie, cu inima svâcnind în piept, cu mâinile înfipte în zăbrele, cu ochii aprinşi scânteind în noapte, începem colindul "O, ce Veste minunată!", continuând pe aceeaşi melodie cu "A venit şi-aici Crăciunul", colindul lui Radu Gyr. Gardienii băteau disperaţi cu pumnii şi cu picioarele în uşi, ameninţându-ne şi ordonându-ne să încetăm. Populaţia Aiudului s-a adunat în jurul închisorii. Ascultau uimiţi colindul, ca la urmă să cânte şi ei cu noi. Am trăit şi am simţit adânc aceste momente sublime. În acele clipe puteau să se deschidă uşile toate, gardienii să ne ucidă, că nouă nu ne mai era frică de nimic.
Eram în Dumnezeu şi Dumnezeu în noi". (Anastasie Berzescu despre Craciunul din 1952, inchisoarea Aiud)

A venit şi-aici Crăciunul,
Să ne mângâie surghiunul;
cade albă nea
peste viaţa mea,
peste suflet ninge.
Cade albă nea
peste viaţa mea
care-aici se stinge.
Tremură albastre stele
peste dorurile mele;
Dumnezeu de sus
în inimi ne-a pus
pâlpâiri de stele.
Dumnezeu de sus
în inimi ne-a pus
numai lacrimi grele.
Maica Domnului curată
Adă veste minunată!
Zâmbetul tău drag,
înflorească-n prag
ca o zi cu soare!
Zâmbetul tău drag
îl aşteaptă-n prag
cei din închisoare.
Peste fericiri apuse,
tinde-ţi mila Ta, Iisuse.
Cei din închisori
Te aşteaptă-n zori,
pieptul lor suspină,
de sfânta-Ţi Lumină.
Cei din închisori
Te aşteaptă-n zori.


(Radu Gyr - A venit şi-aici Crăciunul)

SUFLET DE CRACIUN...

Cand eram mica, desi nu foarte mica, i-am scris lui Mos Craciun. Nu tin minte ce cuvinte am scris, nici macar ce adresa am pus pe plic. Dupa cateva zile, am primit scrisoarea inapoi, cu stampila Returnat, si desfacuta. Nu am avut curaj sa o recitesc. Ciudat este ca nu sufeream. De parca nu ar fi contat, iar faptul ca era desfacuta insemna, pentru mine, ca Mosul isi bagase nasul destul cat sa afle ce vreau.
Normal ca nu am primit nimic de Craciun. Niciodata nu primeam nimic de Craciun.
In fiecare an jucam, la scoala, un joc stupid. Ne scriam numele pe niste biletele si apoi, dintr-o caciula, extrageam cate un nume. In ultima zi dinaintea vacantei de iarna trebuia sa ii facem un cadou celui al carui nume l-am tras din caciula. Imi dadeau lacrimile cand vedeam ca un copil sarac se nimerise sa ii cumpere cadou unuia bogat si familia acestuia cheltuia o gramada de bani, ca sa nu se faca de rusine. Nu acelasi lucru se intampla atunci cand unul dintre cei bogati pregatea cadou pentru unul necajit. Cadoul era mic, de parca saracia nu ingaduia un cadou mai mare.
In rest, acasa, impodobeam in fiecare an un bradut artifical, mic. Imi era foarte drag. Dupa multi ani, cand nu l-am mai putut monta de vechi ce era, am renuntat la brad.
Un timp, cred ca aveam vreo 10 ani, ii faceam cadou de Craciun surorii mele mai mici. Ea avea 5 ani si credea in Mos. Strangeam bani cateva luni si cumparam cate putin, puneam jucariile intr-o punga si ascundeam punga intr-o magazie unde tineam carbunii de foc. Aduceam punguta in casa in Ajun, cand o puneam sub perna. Ea era singura din familie care primea cadou de Craciun. Ca sa fie si mai credibil, ii lasam si o scrisoare. Foloseam litere mari, sa nu se prinda... Ultima data am mancat o litera. A iesit: DE LA MOS CRACUN.
A fost ultimul cadou de la mine. Apoi a primit din alta parte, cadouri mai mari si mai frumoase. Dar nu cred ca a fost vreunul ca acelea de la mine...
Acum face ea cadouri copiilor. E actrita si e cea mai tare pentru ca, de fiecare data cand joaca pentru copii, se face toata un suflet.

Anul acesta, pentru prima data, copiii mei nu au mai gasit cadouri sub brad. Culmea e ca nici nu cred ca au observat. Tot pentru prima data, si-au impodobit singuri bradul. Cu bucurie, cu spirit curat si daruire. Fara dulciuri, bomboane de pom si alte ciudatenii. S-au bucurat altfel. Probabil ca au preluat de la mine ceea ce si eu am trait pentru prima data: ANUL ACESTA, TOTUL A FOST SUFLET!

joi, 24 decembrie 2009

FOTOGRAFIILE MELE in 2009
















FOTOGRAFIILE MELE in 2009
























































marți, 22 decembrie 2009

Din nimic, Doamne...

Poti sa stai cu fata la mine, dar nu vei sti care imi este numele decat daca vom rosti impreuna rugaciunea de seara. Ai putea sa te asezi in spatele meu, dar nu-mi vei simti genunchiul dimineata, cand voi cobori odata cu soarele.
Acum ma privesti uimit. Daca ma intrebi, as spune ca te vreau in sufletul meu, sa imi fii aproape si departe, gol si plin, umblet si popas. Mi-ai mai fost toate astea demult, cand naluceai frenetic prin fereastra.
Nu totul e lumesc, ingere! Te voi invata cu ne-lumea, iti voi povesti despre tresariri si spaime, despre cum mor oamenii din nimic.
Doamne, cum mai mor oamenii din nimic!
Doamne, de ce mor oamenii din nimic?
Doamne, Iti mor oamenii din nimic!!!
Din nimic... Doamne... Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi, pacatosii...

joi, 10 decembrie 2009

Se cauta 5 autori de literatura pentru copii!

Editura Benefica anunta lansarea concursului national "Cautam 5 autori talentati de literatura pentru copii". Acesta consta in realizarea de texte pentru copii in versuri sau proza si alegerea celor mai bune 5 manuscrise trimise de participantii care vor avea sansa de a fi publicati.

Intreaga investitie in tipar, promovare, distributie, design este suportata integral de editura. Fiecare autor din cei 5 castigatori va incheia un contract pe o perioada de 7 ani cu editura si va beneficia de drepturi de autor de pe urma vanzarilor manuscrisului publicat.

Cei interesati sa participe cu creatii originale in versuri sau proza se pot inscrie pana pe 25 decembrie 2009, urmand sa predea manuscrisul pana pe 25 februarie 2010. Mai multe detalii pe: www.editurabenefica.ro.

vineri, 4 decembrie 2009

IOANID ROMANESCU: Trăiască poezia şi marii visători!

Al dracului am fost, cu patimă în toate
-viaţa mea a curs întâmplătoare-
atâtea drumuri am avut în faţă
dar am ales mereu câte-o cărare

n-am ascultat de nimeni niciodată
n-am calculat nimic-şi nu e bine-
ce pacoste de om voi fi fiind? şi încă
nu-mi vine în pământ să intru de ruşine

am buimăcit cuvintele, de-a hoarţa
le văd cum singure îşi taie
o cale-parcă sunt beţivi întârziaţi
ce-şi vor lua femeia la bătaie

iubirea am pierdut-o, azi câte-o străină
îmi pare mai frumoasă decât un câmp cu flori-
şi nu sunt fericit, însă îmi spun în gând:
trăiască poezia şi marii visători!

lacom eram cândva de a avea în preajmă
prieteni de oriunde-aveam ce să le spun-
adesea la petreceri trompeta mea de aur
ca o femeie goală se clătina prin fum

oglinzile prin holuri mă-ntâmpinau mai strâmbe,
copii mă porecleau în gura mare-
astfel treceam: nepăsător, aiurea
spre steaua mea bizar trălucitoare

azi mă feresc din calea celor dragi-
nervoase, în răspăr mi-s replicile toate,
mersul mi-a devenit ca al felinelor
ce se retrag să moară singure departe

am încercat suprema renunţare,
dar moartea e perfidă şi nu din vis ne fură-
mai bine, deci, să ard până la capăt
decât să port cenuşa cuvintelor pe gură

al dracului am fost, cu patimă în toate,
greşind fundamental de-atâtea ori
-şi totuşi printre fericiţi mă număr-
trăiască poezia şi marii visători!


Ionid Romanescu (1937-1996) a trăit și a scris la Iași, recunoscut ca poet damnat, marele însingurat, apostol al idealurilor romantice, poet al uriașilor, „paznicul lumii la recolta postumă”. A debutat editorial cu volumul Singurătatea în doi, în 1966, în colecția „Luceafărul” a Editurii pentru Literatură.

Alte volume publicate în timpul vieții: Presiunea luminii (1968), Aberații cromatice (1969), Poeme (1971), Favoare (1972), Baia de nori (1973), Poet al uriașilor (1973), Lavă (1974), Paradisul (1975), Energia visului (1977), Trandafirul sălbatic (1978), Accente (1981), Magie (1982), Demonul (1982), Flamingo (1984), Orpheus (1986), Zamolxis (1988), Școala de poezie (1989), Morena (1990), Dilatarea timpului (1990), Urania (1992), Noul Adam (1994). (culturalis.wordpress)