duminică, 31 ianuarie 2010

Jurnal cu "Jurnalul" Oanei Pellea

31 ianuarie 2010, duminica

E ora 3, spre dimineata de duminica. Citesc Jurnalul si ma cuprind fiorii: "Vivaldi. De ce "merge" mult mai bine seara? Sigur, e solar - ei si? Ma intreb in ce parte a zilei a compus anotimpurile? Dor de David Warrillow. (...) Un preot care s-a hotarat sa devina actor, vazand ca la teatru vine, din pacate, mai multa lume decat la biserica".
Coincidenta sau o constienta alaturare a celor doi? Vivaldi a fost, la randul sau, preot, intrat de la 15 ani in manastire. Din cauza unei firave sanatati, s-a ocupat de educatia muzicala a fetelor orfane si a celor nelegitime, parasite in manastire. A compus cu o modestie specifica monahilor, iar muzica sa a ajuns la public abia peste aproape 200 de ani, cand a fost descoperita. David, un spirit inalt, fost preot, fost actor, fost pamantean. In Rai.


28 ianuarie 2010, joi

Draga Oana (iti spun pe nume, pentru ca iti scriu in gand, si in gand sufletele sunt nestiutoare, nu cunosc politeturile si regulile decentei pamantesti), am cumparat cartea. Pe care o vreau de ceva timp, dar acum a ajuns la mine. Azi am inceput a citi, si descopar ca maine e ziua ta. Si mi-am zis ca trebuie sa fie duminica. Desi va fi vineri. E frumos si duminica - atata frumusete intr-o zi de duminica a pus Dumnezeu, dar e frumos si vineri, cand miroase a busuioc si a amintiri. Cred ca va fi o duminica de vineri, adica o sarbatoare sfanta.
Mi-amintesc cum acum ceva timp am vazut interviul de la Profesionistii si am plans ascultandu-te. Am incercat sa scriu tot ce am simtit atunci si nu am reusit. Nu am gasit cuvinte potrivite. Acum ma bucur ca nu am scris nimic. Pentru ca, citind cartea, aflu in ea tot ce nu as fi reusit sa povestesc eu dupa Profesionistii.
Nu stiu daca aceste cuvinte vor ajunge la tine. De asta scriu in gand. Pentru mine e important sa scriu si sa spun LA MULTI ANI!
Cred ca exista frumusete pe lume, cred ca exista oameni si ca ingerii inca se mai bucura de noi.

LA MULTI ANI, DOAMNA SI FEMEIE SI OM SI ACTRITA-MINUNATA!

Cu dragoste si pace

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Cum am lasat sa circule prin lume un rau sau despre nevoia de a avea conflicte!

In urma cu patru ani, in primavara lui 2006, o veste cutremura Romania si strainatatile: Parintele Iustin Parvu a fost schimbat din functia de staret al Manastirii Petru Voda, locas ridicat de Sfintia Sa! Au inceput a curge mesajele, memoriile, alertele crestine si acuzatiile necrestine! Fara sa stiu prea multe din toate acestea, am pornit in muntii Neamtului, cu gand sa merg la Maica Benedicta, la Manastirea Varatec. Dumnezeu m-a trimis, insa, in alta parte, astfel ca am ajuns, in Duminica Floriilor, la Petru Voda. Doua saptamani mai tarziu, Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu Busulenga) se sfarsea din viata…
Am nimerit, asadar, la Petru Voda, in mijlocul unui taifun al credintei greu de controlat. Povestea este cunoscuta, nu voi starui asupra ei. Important este ca am inteles, mergand acolo, ca lucrurile stau altfel decat se arata lumii, in mare parte datorat faptului ca am poposit nu alaturi de pelerini, ci in chilia unei maicute cu care am sporovait pana dupa miezul noptii. Asa ca reportajul meu a fost – singurul in vremea aceea – diferit de toate celelalte. Arata, in fapt, ca schimbarea staretului, a Parintelui Iustin, era chiar vointa Parintelui.
Scriu toate acestea pentru ca mi-am amintit, acum cateva saptamani, de reactia unui om care intre timp a plecat la Domnul. Artur Silvestri, casatorit cu botosaneanca Mariana Braescu – Doamna Casa Lux, cum o cunosc romanii, a citit reportajul meu trimis revistei Agero Stuttgart (publicatie aleasa de mine tocmai pentru ca se adresa unui mare numar de cititori din strainatate). Reactia lui Artur Silvestri a fost fireasca de la un punct, nefireasca apoi. Mi-a displacut si atunci, dar si acum, recitind corespondenta, modul sau de a actiona: mai intai deschis, invocand nevoia unei discutii lamuritoare, pentru ca apoi sa abordeze acuzator problema, aproape agresiv. Redau parti din aceasta corespondenta, pentru ca ea ilustreaza situatia din primavara anului 2006, dar mai ales incrancenarea unora dintre "aparatorii" crestinatatii, chiar si atunci cand ea, crestinatatea, nu are nevoie sa fie aparata, ci doar ascultata, cu smerenie, pace si ascultare.
Voi reda, asadar, mail-urile, in ordinea cronologica, terminand cu doua scrisori care nu mai au nevoie de lamuriri: cea a Parintelui Iustin catre Mitropolitul Moldovei, in care cere inlocuirea sa cu Parintele Lavrenchie Lucian Carp, si pe cea a tanarului staret, care a demisionat.

30 Aprilie 2006,Duminica Tomii
Draga Florentina Tonita,
Citind insemnarile Domniei Tale despre Manastirea Petru-Voda, am observat felul cum acestea se incheie. Rezulta ca, acolo, toate ar fi intrat in normal. Avand in vedere, insa, ceea ce este de notorietate, as vrea sa imi spui ce semnificatie are, in acest caz, notiunea de "normalitate". Par. Justin s-a reintors in scaunul de staret? Sau totul a ramas asa cum era la sfarsitul lunii trecute?
Cu bune doriri,
Silvestri
Dr.Artur Silvestri
professeur de Gestion Immobiliere &expertise patrimoniale
Universite' Francophone Internationale-Bruxelles
Bureau de Bucarest(Roumanie):
Association Roumaine pour le Patrimoine(ARP)
10,rue Ciprian Porumbescu ,Bucarest,code 010652


1 mai 2006
Domnule Artur Silvestri
Hristos a inviat!
Inteleg nedumerirea pe care reportajul meu a stirnit-o, in conditiile in care nenumarati oameni sint bulversati de ceea ce s-ar intimpla la Petru Voda. Dupa ce am citit mesajele de sustinere a Parintelui, trimise de pe toate meridianele, am inteles ca nu e bine sa persiste aceasta stare de confuzie. Precizez ca intentionat nu am dezvoltat decit in treacat aceasta problema in cele scrise de mine. Acum, la intrebarea plina de uimire a Domniei Voastre, vrind sa dau un raspuns cit mai bun si in adevar crestin, am cerut ajutorul unui preot apropiat Parintelui Iustin, care mi-a confirmat cele constatate de mine la fata locului. Parintele Iustin, dupa cum mi-a povestit sora Mihaela si mi-a confirmat astazi parintele caruia i-am cerut parerea, vrind sa lase manastirea pe miini sigure si tinere, a pregatit intru staretie un preot tinar, de 30 de ani, care insa nu s-a bucurat de sustinerea fratilor din interiorul lacasului de cult, ceea ce a dus la mihnirea profunda a Parintelui Iustin. De asemenea, si in Manastire, si in afara ei, se stie de apropierea intru duhovnicie dintre Parinte si IPS Mitropolit Daniel al Moldovei, si se pare ca acesta din urma nu poarta vina celor intimplate pina acum. De altfel, foarte curind va aparea o carte intitulata “Parintele Iustin, prigonit de ucenicii sai”. Acest fapt cred ca spune mult si se constituie intr-un foarte clar raspuns la toate cele petrecute. Atmosfera in Manastire este intocmai cum am descris-o in reportaj: totul se linisteste, singurul om trist de acolo fiind Parintele staret, din motivele enumerate mai sus, insa.
Cu respect si bucuria de a clarifica un fapt de notorietate, cum spuneti, va asigur de ceea ce imi cereti: La Petru Voda este o stare de frumoasa normalitate si credinta crestina.


1 Mai 2006
Draga Florentina Tonita,
Intrebarea pusa de mine avea rostul de a intelege de ce anume ai scris astfel si, fiindca mi-ai raspuns cu amabilitate (iti multumesc pentru aceasta) mi-am dat seama ca era asa cum am intuit. Intelegi, prin urmare, ca nu asteptam sa imi deslusesti situatia de la Manastirea Petru -Voda si nici macar daca Par.Justin mai este sau nu staret, fiindca stiu ca nu mai este; este doar, simbolic, "proin-staret", adica "fost". Pe mine m-a interesat, repet aceasta, felul cum un om tanar, ca Domnia Ta, scrie indefinit - dar intr-un anume fel - intr-o revista foarte citita cum este AGERO, si am voit sa-mi explic si de ce aceasta: nu cunoaste tema? nu o documenteaza? i s-a impus sa o faca (ar fi fost pacat sa fie asa si vad ca nu este,intr-adevar)? I s-a sugerat, cu abilitate, un punct de vedere anumit? Acum imi este clar; aceasta este realitatea, este un "punct de vedere sugerat cu inteligenta".
Privitor la aceasta tema, am sa-ti spun numai cateva cuvinte, caci nu cred ca este cazul sa staruiesc. Nu exista nici un motiv pentru a scoate un Om Mare din staretia Manastirii pe care a fondat-o decat acela pe care Mitropolitul actual l-a avut in vedere; el nu trebuie – si nu poate sa fie discuplat, caci oricum il vede Dumnezeu. Mi-a creat un sentiment ciudat faptul ca Domnia Ta iti imaginezi ca Mitropolitul Moldovei a facut bine si ca Par.Justin i-ar fi recunoscator. Par.Justin mi-a scris o scrisoare, multumindu-mi fiindca am initiat protestul public pentru re-aducerea lui in scaunul ce merita (scrisoare de existenta careia ma indoiesc – nota mea), o scrisoare pe care am primit-o in ziua de Izvorul Tamaduirii, de unde nu rezulta nicidecum ceea ce sustii Domnia Ta. Dar, evident, acestea nu sunt teme care cred ca te-ar putea interesa acum caci exista o concluzie pe care o ai, pe care am citit-o si am dorit sa stiu daca este adevarat ceea ce citesc. Si aceasta concluzie circula: RAUL ESTE FACUT (sublinierea mea).
As dori sa inchei acum, dar nu inainte de a-ti spune astfel: esti un om tanar si cred ca esti un om cinstit. Ti-am citit cateva poezii sensibile si delicate. Nu fii (sic!) complice cu Raul iar daca vrei sa cunosti adevarul, macar atat cat il putem cunoaste noi, nu crede aprioric in nimic si mergi, daca ai bunavointa, pana la radacina lucrurilor.
Cu bune doriri,
Silvestri


Scrisoarea Protosinghelului Iustin Parvu adresata IPS Mitropolit Daniel
Inalt Prea Sfintite Parinte,
Subsemnatul, protosinghelul Iustin Parvu, staret al Manastirii "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil" - Petru Voda, fiind la o varsta inaintata de 88 de ani, dupa 15 ani de staretie in aceasta manastire pe care am inceput-o din temelii si am adus-o la o stare de stabilitate materiala si duhovniceasca, va rog sa binevoiti a asculta cererea mea de a ma retrage din functia de staret. Motivele care m-au indemnat sa iau aceasta hotarare sunt atat varsta inaintata, cat si dorinta de a lasa inca in viata un succesor care sa continue ampla activitate a manastirii noastre. [...] Toata aceasta bogata activitate are nevoie de o supraveghere atenta, de multa putere de lucru. Deoarece eu insumi, la varsta mea, fiind ocupat si cu problemele credinciosilor care vin la manastire, nu pot sa ma ingrijesc de toate acestea cum s-ar cuveni, am socotit nimerit sa las pe ieromonahul Lavrentie Carp, vietuitor in obstea noastra, in functia de staret al manastirii , pentru a putea prelua din timp sarcina de a purta de grija de bunul mers al manastirii si, fiind numit de mine personal pentru a evita eventualele neintelegeri ce s-ar isca. [...] Cel ales de mine pentru a prelua functia de staret, si pe care ma angajez ca-l voi sustine si-l voi indruma in dificila sarcina a pastoririi sufletelor si a slujirii lui Dumnezeu din aceasta postura, este ieromonahul LAvrentie Carp Lucian. Motivul acestei alegeri este ca il cunosc de multa vreme, inca dinainte de a intra in manastire, si am vazut ca este cel mai potrivit [...].
Al Inalt Prea Sfintiei Voastre supus ascultator,
Staret Protosinghel Iustin Parvu,
23 martie 2006


Inalt Prea Sfintite Stapane,
Subsemnatul, Ieromonah Lavrentie Carp Lucian, fiind numit in funcita de staret al Manastirii Petru Voda, dar neputandu-mi lua in primire atributiile datorita evenimentelor binecunoscute de la instalarea ca staret, vin prin prezenta catre Inalt Prea Sfintia Voastra cu cererea de a-mi aproba demisia din postul si functia de staret, avand urmatoarele temeiuri:
In primul rand, desi nu ma mustra constiinta ca as fi rapit rangul acesta prin vreo nedreptate, dupa cum sunt acuzat, doresc sa ma retrag de bunavoie pentru ca nu doresc sa iau locul parintelui Iustin si cred ca nici altcineva nu-i poate lua locul.
In al doilea rand, se pare ca parintele Iustin nu poate fi inlocuit din staretie nici in practica, el fiind cel care stie rostul lucrurilor din aceasta manastire, pe care a intemeiat-o, cu o activitate complexa [...], dar nici in inima oamenilor, atasament ce s-a dovedit ca atarna greu.
Orice lucru inceput rau cu greu se poate sfarsi bine. Mai bine este sa se curme.
Cu nadejdea ca-mi veti primi cererea si-mi veti intelege atitudinea si cu speranta ca inima de crestin a fiecaruia se va trezi spre faptele adevarat evanghelice de smerenie si dragoste nefatarnica, am incredintarea ca se va ajunge la pace si buna intelegere in Hristos.
Al Inalt Prea Sfintiei Voastre supus ascultator,
Ieromonah Lavrentie Carp.


PS: In luna decembrie 2009, o alta veste a facut inconjurul lumii: Parintele este bolnav, facem apel la rugaciune! Din nou panica, apeluri, memorii, agitatie. Aflu repede ca Parintele sufera de o raceala care, la varsta de peste 90 de ani, poate deveni delicata. Insa reactia sa, atunci cand a aflat de agitatia lumii, mi-a amintit de valurile din 2006. Parinte, i-a spus cineva, auziti, crestinii de peste tot fac apeluri la rugaciune pentru Sfintia Ta. De s-ar ruga macar pentru ei, in fiecare zi, ar fi spus parintele.
Cred ca sintem mai atenti la ceilalti si ca traim o religie tot mai zgomotoasa, mai mandra si mai orgolioasa. Sfintii nostri de pe pamant nu au nevoie de marile noastre dovezi, ci de marile noastre taceri, smerenii, intru rugaciune si pace. De acolo vine lumina.

marți, 26 ianuarie 2010

Cand titanii iubesc pe pamant...

"Impresia de frumuseţe a fiinţei şi a muzicii lui G. Enescu mi-a dat un şoc tonic, vital, să lupt şi eu pe măsurile mele, pentru a nu degrada nimic din viaţa mea...
Când l-am cunoscut mai bine, l-am găsit mai pământean. Transfigurarea de înger, de titan era a concertelor. Acea dăruire totală a marilor artişti care-i aşează într-o înfrăţire aparte de transfigurare, poate fi exemplu pentru oameni să nu dispere de mediocritatea atâtor alţi oameni.
Pe prinţesa Maruca Cantacuzino Enescu a iubit-o toată viaţa, dar s-au căsătorit cam la sfârşitul vieţii lui. Grandoarea sufletului lui Enescu s-a putut arăta şi în dragostea pe care i-a purtat-o. Enescu era la Paris când a aflat că Maruca – într-un act de disperare – şi-a dat foc pentru Nae Ionescu. A lăsat toate contractele baltă şi s-a întors în ţară ca s-o îngrijească.
Atunci s-a căsătorit cu ea. El a iubit-o şi aşa desfigurată… O mare iubire este tot atât de rară ca un mare talent: nu-i e dată oricui…
Enescu ştia să cânte, ştia să iubească. Privindu-i, îmi devenea clar prin exemplul lor ce e efemer într-un om şi ce calităţi rămân. Tinereţea dispăruse la amândoi, dar nobleţea lui Enescu rămânea vie în fiinţa lui.
Nu cred că Maruca l-a înţeles vreodată pe Enescu, care era un om excesiv de modest. Dintr-o prea mare dragoste pentru ea, a îndurat cumplite umilinţe din partea ei: este nobilitatea lui şi ingratitudinea ei, care dincolo de o spoială de cultură primită în familie, nu pricepea nimic din genialitatea lui Enescu. Ea credea că dacă are obârşie nobilă şi el nu, i-a făcut o favoare că l-a luat de bărbat. Or, smerenia lui autentic ţărănească era cu adevărat nobilă: fiecare gest, fiecare privire a lui erau distinse. Multă lume a spus că s-a căsătorit cu ea pentru că era snob şi voia să parvină. Nu-i adevărat: el a iubit-o pur şi simplu pentru că avea ceva din chipul ţărăncilor lui Grigorescu, ceva autentic românesc… Foarte des iubim o iluzie, nu o realitate.
A fost – dacă vrei – crucea vieţii lui, în afara genialităţii ce atârna pe umerii lui...".



Henriette Yvonne Stahl (1900 – 1984)

EU-L şi SINELE său

Nu devenim mai frumosi odata cu limpezirea si cumintirea pana la abstract a sentimentelor. Orice forta creativa, deci si cea emanata de contradictiile, spaimele si excesele trairilor de zi ori de noapte, ne determina sa identificam probleme care, in timp, devin surse, resurse si chiar suporturi pentru existenta fiecaruia dintre noi.

Este absurd, deci, sa ne dorim pacea? Sa visam la domesticirea si liniaritatea sufleteasca, doar pentru ca tindem spre o comoda intelegere a lumii? Daca liniaritatea se constituie dintr-un cumul de sentimente care circula numai pe orizontala, atunci nu putem ajunge decat, cel mult, lujeri firavi, cruzi, necesari supravietuirii celorlalti, inutili propriilor existente. Verticalitatea cuminte, gri, nu este nici ea mai departe, daca inaltimea se atinge doar cerebral, fara traire.

Un om devine semenul sau doar atunci cand se dedubleaza, intr-un proces de autodefinire spatiala si autosuficienta temporala. Excluderea, fara negare, a timpului naste spatiul necesar desfasurarii sentimentelor. La inceput haotic, scandalos, conflictual, frivol, poate chiar periculos. Ce va ramane, oare, la final... O noua viata sau o veche existenta? Depinde ce vom recunoaste si cum vom face primii pasi spre Dumnezeu...

duminică, 24 ianuarie 2010

un vis dureaza trei secunde!


clipa - precum secunda prefacută în ea însăşi -
urma piciorului pe apă când
înveţi drumul neştiut al şarpelui

încolacita lumină pe umbra unui sân de femeie
visează din alte vieţi bărbaţi sculptaţi în ceară de dragul copilelor din flori
regăsirea în lume e un pustiu prelungit de o parte şi de alta a câmpului
(niciodată nu înnozi tulpini cu numele tău)
dansăm trist, în goliciunea trupului şerpuit a drum de rouă

vii dimineaţa, alungi liliecii din prag
noaptea te ştie, te sărută pe furiş
hai la mare, te spăl în valuri cu bucăţi de inimă, roşeaţa spartă în golf
a plâns de pasăre

(auto)recunoastere


frig lipit de suflet. viaţa pare mai frumoasă privită dinlăuntru, dinspre iubire spre lumină, ca un înger de dragoste printre copacii tuturor anilor pătimiţi. e o tristeţe mâncată pe nerăsuflate, o tare durere şi nemărginire.
timpul caută sprijin. se caută pe sine. eu pe mine mă simt ca şi cum aş fi purtată pe umeri de alte două persoane care îmi seamănă. le ştiu, dar îmi sînt străine şi parcă tocmai asemănarea aceasta mă irită. îmi aduc aminte de mine, aştept şi totuşi trăiesc mai departe, visez şi totuşi deschid ochii în fiecare dimineaţă.
se făcu dimineaţa devreme...
se luminează cerul, ca o floare după ploaie.

joi, 21 ianuarie 2010

Tovarasa Invatatoare era o Doamna!

Ii povesteam unei persoane dragi despre invatatoarea mea, care mi-a conturat primii ani din viata cu zambet, cu lacrimi si cu muscate in fereastra clasei.
In scoala din sat, la cativa kilometri de Barlad, Tovarasa Invatatoare ne umplea toata saptamana capul cu litere si cifre, iar sambata, in fiecare sambata, dupa ore, spalam dusumeaua clasei cu motorina, scuturam, maturam, dereticam, pregateam locusorul pentru inca 7 zile de litere si cifre.
Era aspra, se apropia de pensie. Iubea florile si cred ca ne iubea si pe noi. Tin minte despre Tovarasa Invatatoare ca nu a lipsit niciodata din clasa, desi facea naveta de la Barlad. Cand viscolea, cand era ghetus de lunecau si trenurile pe sine, Tovarasa ramanea in sat, la o batrana, ca sa nu riste sa nu poata ajunge la noi. Se intorcea acasa cand autobuzul sau trenul se incumetau la drum.
In toamnele noroioase purta galosi, pe care ii descalta in clasa si ramanea intr-o pereche de incaltari frumoase, de batranica simpatica si cocheta.
Odata, desi mama ma rugase sa pastrez secretul - urma sa ma mut cu familia la Barlad - nu am rezistat si i-am spus, in mare taina, ca intr-a doua nu voi mai fi in clasa ei. A scos copiii in pauza, m-a luat pe genunchi (niciodata nu facea gesturi de apropiere fizica fata de noi, elevii) si mi-a spus sa ii aduc o muscata, sa o aiba in geam, de la mine. Eram fericita! I-am dus muscata, dar nu m-am mutat la Barlad. Tatal meu, care trebuia sa primeasca apartamentul la oras, a murit la doua saptamani dupa ce am inceput clasa a doua...
Asa ca am ramas amandoua cu Tovarasa Invatatoare: si eu, si muscata!
Dupa inca o generatie de elevi, adica peste 4 ani, Tovarasa Invatatoare a iesit la pensie. Mi s-a facut dor de ea peste ani, cand eram la liceu. I-am scris.
M-a chemat la ea. Locuia intr-un aparament mic, langa Gradina de Vara din Barlad. Neschimbata, parca cu mai mult zambet. Ma servea de fiecare data cu dulceata si un pahar cu apa, intr-un aer vechi, curat si misterios. O data pe an ajungeam in Barlad, de fiecare data asteptandu-ma cu dulceata si alte mici bunatati. Imi scria scrisori lungi, rabdatoare, sfatoase, cu aceeasi caligrafie pe care o stiam din caietele de clasa primara.
Intr-o buna zi nu mi-a raspuns la telefon. O sunam mereu din intersectie, aproape de blocul unde locuia. Am pornit totusi spre ea, cu gand ca a renuntat la telefonul fix. In usa a aparut, insa, altcineva. Invatatoarea mea se mutase in alt oras, departe, la fiul sau. Nu am putut sa mai aflu nimic de atunci.
Mi-am amintit deseori de ea. O fi batrana, imi spuneam..., o fi..., n-o mai fi...
Si acum o saptamana povesteam unei persoane dragi despre ea.
Era sambata. Duminica primesc o veste din satul meu, de langa Barlad: Tovarasa Invatatoare a trimis vorba ca vrea numarul meu de telefon. Nu a mai avut rabdare, asa ca peste alte cateva zile am primit numarul ei de telefon. Am sunat. Nu o mai auzisem de 15 ani. Eram ingrijorata, cateva zile primeam semnale ca ma cauta, ma cauta... Am iesit afara, sa ma bucur de albul zapezii.
Ma suprinde cu aceeasi voce: "Ce mai faci?? Cand vii sa te vad? Sa imi scrii, o sa iti scriu si eu, dar sa imi dai adresa".
Ma enerveaza gandul ca nu am rabdare sa socot cati ani are. Adica incep, dar ma pierd pe drum. Nu ne-a invatat, la numere, sa adunam anii de viata. Mai bine... Stiu doar ca acum 30 ani eram in clasa a IV-a.
Acum, peste 30 de ani, parca ma pregatesc sa plec in cautarea acelui om care m-a tinut pe genunchi, asteptand de la mine o muscata de pus in fereastra.
Astazi nu mai exista Tovarase, ci doamne si domni. Exista caiete speciale, ghiozdane burdusite cu tot felul de inventii inutile, ore speciale pe internet.

Insa e sigur un lucru: Tovarasa mea, Elena Suditu, era o Doamna!

duminică, 17 ianuarie 2010

Aceeasi Marie, alt ceai... (fragment)

a trecut pe partea cealalta a patului. dimineata acolo vine mai incet, ai timp sa respiri visul, sa il descompui pe fiecare fereastra. o auzea cum pregateste ceaiul, in fiecare dimineata aceeasi rutina, aceiasi papuci de casa dezlanati si plictisitori. cu prima ocazie ii va cumpara altii, va gasi el vreun prilej. gandul ca ii pregatea ceaiul purtand aceiasi papuci pe care ii tarsaia prin casa de cinci ani il facu sa tresara brusc, sa imprastie visurile si sa grabeasca dimineata. mirosul de iasomie il mai imbuna nitel, dar nu destul. de fapt, se plictisise de dimineti, de ceaiuri, de papucii mereu aceiasi, de trezitul in fiecare dimineata. uneori avea chef sa doarma pe care parte a patului are chef, sa se trezeasca pe seara, sa bea cafea incaltat in ghete. partea cu aceeasi femeie nu intra in discutie, pentru ca de asta se ocupase indeaproape in ultimii ani. se stie, barbatii iubesc o singura femeie, atunci cand se afla in prezenta acelei femei.

sorbea din apa cu miros de iasomie, dar se gandea la urmatorul ceai, cel pe care avea sa il soarba peste cateva ore. bineinteles, alta aroma, alta femeie. fara papuci. asa ajungea sa bea, zilnic, patru-cinci ceaiuri, cu arome diferite, in incaltari diferite. numai diminetile pareau grele, din cauza rutinei. poate pentru ca era singurul moment al zilei in care era nevoit sa asiste la preparatul ceaiului.

ceaiul ii ordona si femeile. dependenta de aroma ii asigura zilnic cel putin patru femei. daca era atent la dozele admise, reusea sa nu faca abuz si, astfel, sa se trezeasca in fiecare dimineata in acelasi pat. era singurul moft la care tinea.

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Copacii si umbrele lor...


15 ianuarie 2010, Botosani
Premiul National de Poezie, Opera Omnia - DORIN TUDORAN
(Catalin Flutur, Cristian Simionescu, Dorin Tudoran, Mircea Martin)

luni, 11 ianuarie 2010

GELLU DORIAN: "Tinerii poeti sunt, in general, pe linga orgoliosi, ceea ce este bine, foarte vanitosi, ceea ce este rau!"

Interviu cu poetul Gellu Dorian, initiatorul Premiului National de Poezie Mihai Eminescu, decernat la Botosani, in luna ianuarie a fiecarui an.

- Sunteti initiatorul Premiilor Nationale de Poezie Mihai Eminescu, decernate anual la Botosani. Daca Premiul oferit pentru Opera Omnia a reusit, cu putine exceptii, sa se pastreze intr-un spatiu aureolic, poetii, atat cei premiati, cit si cei nominalizati, fiind in afara oricaror discutii cu privire la valoarea lor, Premiul Mihai Eminescu pentru Opera Prima stirneste, de citiva ani, unde "patimase" pe site-uri, reviste sau bloguri ale tinerilor scriitori. Sunt orgoliile mai mari la autorii tineri?

- Tinerii poeti sunt, in general, pina la proba contrarie sau pina la acumularea unei experiente, pe linga orgoliosi, ceea ce este bine, foarte vanitosi, ceea ce este rau. Premiul National de Poezie Mihai Eminescu a aparut la initiativa mea, in 1991. Opera Omnia. Cel de debut - Opera Prima - s-a ivit la o propunere, in sala de Consiliu a Primariei Botosani, a Poetei Ileana Malancioiu, cind a venit sa-i inmineze coronita Anei Blandiana. Astfel acesta se acorda din 1999, pentru anul 1998, fiind acum la a XII-a editie, fata de Opera Omnia, care se afla la a XIX-a editie. De atunci au fost tot felul de discutii, asa cum se intimpla cu orice premiu rivnit, asa cum este Premiul National de Poezie Mihai Eminescu, cel mai rivnit premiul liuterar din Romania, asteptat de fiecare data si comentat. Insa cele mai banale discutii si acuze au avut loc la Botosani, din partea unor fosti consilieri, fosti din toate punctele de vedere, si ca oameni, si ca orice vreti, care ar fi dorit sa faca parte din juriu national, ceea ce nu se putea, conform regulamentului, fie chiar sa ia premiu si unii dintre poetii traitori la Botosani, la fel de vanitosi ca tinerii de care vorbeam. Acest premiu se acorda unui poet roman contemporan in viata, pentru intreaga opera scrisa, recunoscuta, girata de criticii literari si, acum, de un juriu formata din cei mai reprezentanti critici literari si profesori universitari din patru mari centre culturale ale tarii: Bucuresti, Iasi, Cluj-Napoca si Timisoara. In rest, valuri-valuri de pareri, opinii, suparari, bucurii, ceea ce este absolut normal. Ca organizator, am primit si felicitari dar si critici uneori mult prea dure si nemeritate, mai ales ca veneau de la niste neaveniti. Dar treaca odata cu noaptea si viata lor de nimic.

- Din ce in ce mai multi tineri autori cer lamuriri cu privire la nominalizari. Cine face propunerile, selectiile si, in final, nominalizarile cartilor intrate in cursa finala?

- Exista un regulament. Il anexez aici, sa se vada, regulament publicat si, ca orice regulament, daca nu este respectat, nu se intra in competitie. Chiar de anul acesta, regulamentul pentru premiul de debut a fost rediscutat cu juriul national si imbunatatit, in asa fel ca sa nu mai existe discutii de felul celor de anul trecut. Astfel, se primesc exemplare din cartile publicate in decursul anului precedent lunii ianuarie curent, se trimit la juriu, juriul le citeste, se consulta, fixeaza primele cinci nume, din care, cu vot secret, se stabileste cistigatorul. Nimic mai simplu. Nimeni, in mod unilateral, nu fixeaza vreun nume sau altul, asa cum a lansat un poet local, nominalizat cu ani in urma la acest premiu, cum ca sforile ar fi toate la mine. Sforile organizatorice, care depind de toate celelalte institutii implicate in organizare, tin si de mine, dar asta nu inseamna ca eu stabilesc liste, nume si spun cine sa ia premiu sau nu. Din acest punct de vedere, acest premiu este cel mai corect din toate cite se dau in Romania si nu am lasat niciodata sa se infiltreze si alte reguli decit cele cerute de regulament. Anul acesta, in urma publicarii regulamentului, s-au primit 8 titluri. Poate or fi fost mai multe, si sigur au fost, dar daca nu au sosit, asa cum prevede regulamentul, nu au intrat in concurs. Important este ca nici juriul nu a sesizat si alte nume. De regula, intr-un an, apar cel mult 8-10 debutanti, din care doar cinci conteaza, si mult mai putini evolueaza in sensul unei cariere poetice. Anul acesta editam o antolgie care cuprinde primele unsprezece editii, in care au intrat doar 16 din cei 19 premiati de-a lungul anilor: unii dintre ei au renuntat, au disparut, altii au fost adusi cu greu, insa citiva sunt nume de marca ale celei mei tinere promotii poetice de la noi, si ne bucura ca au fost remarcati si premiati la Botosani, care astfel devine o rampa de lansare si consacrare nationala pentru acesti tineri poeti.

- Se stie ca si juriul este ales in functie de prevederile regulamentului. Cateva referiri la rolul juriului, la spatiile geografice si culturale pe care le are in atentie fiecare membru si, mai ales, cum se ajunge la desemnarea cistigatorului.

- Am spus deja mai sus despre cum este ales juriul. Si cel pentru poetii debutanti are o reprezentare nationala: Bucuresti, Tg. Mures, Sibiu, Suceava, Bacau - orase unde sunt cei mai reprezentanti critici care scriu despre poezia tinerilor. Toti membrii juriului sunt si profesori universitari, nume recunoscute in spatiul literaturii romane ca fiind de notorietate. La fel, la desemnarea cistigatorului, am spus mai sus cum se ajunge, printr-o consultare permanenta intre membrii juriului, care, astfel, nu au cum sa greseasca.

- Anul trecut, unul dintre nominalizati, ma refer la Florin Caragiu, a fost contestat de colegii de breasla intrucit se spunea ca debutul acestuia se petrecuse mult inaintea volumului publicat in 2008. Acum, un alt nume apare in contradictie cu nominalizarea la acest premiu: Monica Stanila. Exista o prevedere in regulament, care eventual sa remedieze astfel de situatii?

- Organizatorii si juriul iau in calcul ceea ce scrie pe cartile celor care participa in concurs, adica DEBUT. In rest, daca se mai intimpla sa fie si situatii de genul celei iscate cu Florin Caragiu, nu este vina organizatorilor, nici a juriului. Daca Moni Stanila a mai publicat o carte, ceea ce eu nu stiu sa fi publicat, si nu si-a prezentat-o juriului decit pe aceasta, pe care o considera de debut, nu este vina juriului. Si Aida Hancer a publicat doua carti de debut intr-un an si a fost nominalizata, dar nu i-a sarit nimeni la git, nici ei nici juriului. Unii poeti mai fac si astfel de debuturi dublate, ca sa ma exprim asa, primele iesiri in public, editorial, fiind considerate de acestia neconcludente. Nu cunosc acum discutiile pe baza nominalizarii poetei Moni Stanila. Or fi. Nu am timp de tot felul de site-uri in care velaitariii isi expun produsele si opiniile la fel de valoroase.

- In mod cert, Premiile Eminescu, decernate anual la Botosani, reprezinta unul dintre evenimentele culturale majore ale lumii literare si nu numai, numele poetilor premiati girind cu asupra de masura acest lucru. Discutiile stirnite pe seama nominalizarilor vor fi, probabil, mai acide de la an la an. Este acesta un fenomen usor de gestionat, se inscrie intr-o normalitate culturala?

- Da, aceste discutii se inscriu intr-o normalitate originala, ca democratia noastra, de altfel. Am dorit ca prin acest premiu sa impunem o nota de seriozitate, de normalitate sanatoasa, dar lumea inca este bolnava si poate peste citiva ani, va fi mai bine. Si Herta Muller, anul trecut, a fost contestata destul de vehement de unii, chiar daca Premiul Nobel se acorda intr-o tara cu o normalitate sanatoasa. Asta este lumea, diversa, cu pareri contradictorii, firesti, de altfel.

Gala de decernare a Premiilor Nationale Mihai Eminescu, Opera Prima si Opera Omnia, va avea loc pe 15 ianuarie, de la ora 17.00, evenimentul fiind transmis in direct pe internet, de http://www.live.botosani.ro/.


Regulamentul AICI