Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din aprilie, 2010

PRIMAVARA

PARINTE, EU PANA LA PASTI VOI FI UN INGER

24 aprilie va ramane pururi Joia Patimilor. Indiferent de zi, de an, de secol, de pamantesc, lumesc, ingeresc sau stelar. In 2008, in Joia Saptamanii Patimilor, se stingea din viata Cezar Ivanescu. Ultima victima a comunistilor sau prima a stapanilor de tip nou?

Fara a-si justifica in vreun fel atacul mortal asupra scriitorului, statul roman va ramane cu o pata neagra, vesnica, pe obrazul si asa patat al unei literaturi comunistoide si schizoide, al unei autoritati literare nespalate si nebotezate in spiritul divin.

Pe 24 aprilie 2008 se implinea o viziune luminoasa a Poetului: PARINTE, EU PANA LA PASTI VOI FI UN INGER, marturisea Cezar Ivanescu intr-o scrisoare, inainte de prabusire si renuntare trupeasca. Si a devenit Inger al propriului poem.

Nimic nu e intamplator, haosul nu este decat expresia propriei noastre neputinte in a intelege rostul divin al misterelor. Poate ca destinul lui Cezar Ivanescu s-a infaptuit intocmai. Exista vinovati, exista vinovatii cumplite. Exista oameni ca…

BOTOSANII DE SF. GHEORGHE

MIRAUTI, miresme domnesti

Biserica "Sf. Gheorghe" din Suceava, cunoscută şi sub denumirea de Biserica Mirăuţi, este o biserică ortodoxă construită în secolul al XIV-lea şi apoi reconstruită în secolul al XVII-lea în municipiul Suceava.

Între anii 1402-1522, Biserica Mirăuţi a îndeplinit rolul de catedrală mitropolitană a Moldovei.

Începând din anul 1402, acest lăcaş de cult a îndeplinit rolul de sediu al Mitropoliei Moldovei, fiind cunoscut astăzi şi sub denumirea de Mitropolia Veche.

Acustica deosebită a bisericii Mirăuţi nu se datorează unui calcul al rezonanţelor unghiulare, ci unei tehnici cu totul aparte. În timpul restaurărilor efectuate între 1897-1898, când s-au demolat boltiturile ruinei, s-au descoperit în ele nişte oale de lut, care, fiind zidite în perete, produceau rezonanţe, ca şi porumbeii de la Curtea de Argeş.

În perioada 1990-2001 s-a efectuat o nouă serie de lucrări de restaurare. Cercetările arheologice au dus la găsirea a 32 morminte.

La restaurarea din 1996-1997, aici s-a descoperit …

ELEGIE

Doamne,
de m-as putea odihni într-un sanatoriu de munte,
printre pastile roz si albastre,
un sanatoriu cu miros puternic de brad
si covoare moi,
cu doamne cochete si nevrozate
de conflicte placute, mici, conjugale.
De-as avea si eu o trauma ca pojarul,
o rapaiala de ploaie de vara,
o nevroza ca o matase,
dupa care esti si mai iubita:
o nevroza ca un abur de musetel,
dupa care esti si mai buimaca,
celesta,
dupa care fluxul feminitatii tale asalteaza lumea,
o vindeca, îi da frisoanele unei comori numai de ea cunoscute.
De m-as putea odihni în oricare scenariu al vietii,
în cotloane diverse si simple, cinstite,
unde sa nu existe decît un pat în care sa dorm
si un lighean în care sa vomit
tot ce dîndu-mi ai luat, Doamne,

sa tot vomit.

(Mariana Marin)

Ce sens avu venirea? Si-acum, ce sens plecarea?

Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii,
Iar moartea n-o sa-i schimbe rotundul si splendoarea.
Si nimeni nu-i sa-mi spuna ascunsul tâlc al spumii:
Ce sens avu venirea? Si-acum, ce sens plecarea?
***
Esti trist? Adu-ti aminte ca-n jur atâtia sufar.
Si ca dureri mai grele în univers pot fi.
Alege-ti o femeie cu sânii albi, de nufar.
Sa n-o iubesti. Nici dânsa n-o sa poata iubi.


(Omar Khayyam)

In vizita la Parintele Justin

Datorita zvon­is­ticii rauta­cioase si spe­cific "romanesti" care cir­cula in ultima vreme cu privire la starea de sanatate a Par­in­telui Justin si mesajele pe care le-ar da cred­in­ciosilor, ma simt oblig­ata sa vin cu o lamurire impor­tanta. Stiu desigur ca multi ne vor inter­preta cuvan­tul dupa bunul lor "plac" si dupa pro­pria inse­lare a fiecaruia. Fac insa aceasta pre­cizare pen­tru cres­tinii care cu ade­varat il iubesc pe Par­in­tele Justin si care cu ade­varat vor sa urmeze ade­varul Sfin­tei noas­tre Bis­erici, intr-o lume tul­bu­rata de indoiala si de multe rataciri.

Per­sonal am fost cu o zi in urma la spi­talul din Cluj, unde este inter­nat Par­in­tele Justin. Am ajuns pe inser­ate si sfin­tia sa toc­mai luase masa. Par­in­tele era incon­ju­rat de trei ucenici care ii acorda ingri­jire med­icala si veg­heaza zi si noapte, neinc­etat, in rugaci­une, la cap­ataiul sfin­tiei sale. Toti cei care, s-au ostenit sa ajunga pana la Cluj sa il vada pe par­in­te…

Pentru ce (mai) merg la teatru?

Două spectacole de teatru m-au bulversat, la limita suportabilului, în ultimele luni. Dacă nu le-aş fi găsit desfăşurate pe scena unui teatru profesionist, dacă spectatorii nu ar fi fost, în marea majoritate, copii, poate că producţiile ar fi rămas la nivel de experienţă personală.
Dacă mi-ar fi în putinţă, aş pleda pentru interzicerea defintivă a acestor producţii. Nu îmi este cu putinţă, aşa că voi vorbi (ca de obicei) în gând.

Primul spectacol este "Tom si Jerry", adaptare dupa Rick Cleaveland, în regia lui Vlad Cepoi. Un spectacol greu, încărcat, violent cu bună ştiinţă. Abundă limbajul agresiv, metodele ucigaşilor platiţi prin care îşi reduc la tăcere victimele, prezentate explicit şi de un realism şocant, mafiot.
Textul lui Rick Cleaveland a stat la baza unui film cu acelaşi nume – parcă! – dar confuzia cred ca abia de aici porneşte. Teatrul vrea să imite filmul, uitând că spectatorul credibilizează scena în cu totul alt mod decât o face privind personajele într-un film. …

Fara septembrie

Te-ai născut vara pentru că numai vara te-a primit fără mine. Toamna nu te vrea singur, toamna este a mea şi nici măcar în întregime a mea. Înainte de mine este septembrie. Septembrie este un anotimp. Al cincilea.
Uneori primul, alteori ultimul. Când este primul, se continuă cu naşterea mea. Când vine ultimul, atunci eu (de)vin început.
Poate că te-ai născut vara pentru că nu erai de toamnă. Oamenii de toamnă iubesc altfel. Uneori fără început şi sfârşit. După cum vine septembrie... De un timp, septembrie nu mai trece pe lângă mine. Am rămas cu iubirea în palme şi palmele pe inimă.
Ar fi trebuit să aştepţi toamna. Aşteptarea te-ar fi învăţat să rămâi, să cunoşti, să dăruieşti.

Unde ne aflam?

Doamna Florentina,
Sunt absolut de acord, si pe mine ma necajeste violenta si in viata si in teatru. Nu cunosc exact daca se poate lua vreo masura, nu stiu sa va raspund... pot sa spun ca si pe mine ma deranjeaza si nu cred ca asta e rolul teatrului. Deloc. Sigur ca sunt cautari in taramul teatral si trec si pe la violenta, vulgaritate...sunt foarte multe exercitii de stil in sine, fara valoare din punctul meu de vedere...
Oana Pellea

Sa nu pleci din lume fara sa fi dansat macar o data!

În iubire şi în credinţă nu e ca în război! Există o limită a războiului, în iubire şi credinţă nu este sfârşit. Nici durerea nu e una şi nici aceeaşi. În iubire şi credinţă există sacrificiu, în război disperare. Sacrificiul nu înseamnă neapărat luptă, cât răbdare, tăcere, cuminţenie, îndreptare. De aceea în iubire aşteptarea este răsplată, nu pedeapsă, iar în credinţă aşteptarea naşte desăvârşire.
Şi totuşi, Dumnezeu se află în toate, şi în iubire şi în război. Doar că un război este asemenea unui drum pe un lac îngheţat: fiecare pas înainte grăbeşte sfârşitul. Fiecare gest necugetat adaugă o crăpătură în gheaţă şi te izolează de lume, de tine, de Dumnezeu.
În război trebuie doar să trăieşti pentru a construi victoria. În iubire nu există victorie. Nici în credinţă. De asta trăieşti până la final.

Important este să dansezi, pentru că muzica nu va mai fi niciodată la fel.

Un vis in dar!

Imi aminteam cum adormeam in noaptea de Inviere, cuibarita langa o lada mare, frumos imbracata in covoare de tot felul, intr-o absida a bisericii din satul copilariei. Preotul avea mai multi ani decat toti copiii la un loc, care dormeau prin biserica pe unde ii amagea somnul. In partea opusa locului unde amorteam de nemiscare si somn se afla strana. Era singura noapte din an cand ma minunam la nesfarsit de Tanti Safta, vecina mea din varful dealului. O femeie simpla, taranca la locul ei, dar stransa in ograda cu omul ei, intr-o discretie exemplara. Crescuse cu asprime vreo cinci copii si poate din cauza asta ne temeam nitel de ea. In noaptea de Inviere, insa, o ascultam fascinata cum canta la strana. Nu mai era Tanti Safta pe care o stiam si o pandeam, pana cand adormeam de tot, sa vad cand se transforma din Tanti Safta in inger cantator. Normal ca ratam in fiecare an minunea. Tanti Safta s-a ridicat la Domnul acum multi ani. A murit pur si simplu, pe tacute, asa cum a trait. Cred ca …

UN VIS...

Bătrânul privea înainte. Atât. Doar înainte şi doar privea. Nu cred că în mintea lui se întâmpla ceva. Un gol interior, îmbrăcat într-o aură jucăuşă, din când în când un gest al mâinilor, ca şi cum îndepărtează din sine alt trup.
Privirea bătrânului coborî brusc spre picioarele mele, pe care le lipisem de pământ până la genunchi. Fără să vreau mi-am aruncat mâinile înainte, de teamă să nu îi strivesc privirea sub picioarele mele. Zâmbeşte şi nu ştiu ce să fac cu mine. Închid ochii.
Simt fiori în palme şi tălpi. Bătrânul e tot acolo, îl simt, şi totuşi toată valea e plină de el. Eu sunt toată valea. Fiorii umblă bezmetici, până mi se cuibăresc în inima.

Deschid ochii şi privesc înainte. Atât. Doar înainte şi doar privesc...