REGINA ANA la Profesionistii, la 12.50 pe TVR1


TVR va relua sambata, 31 iulie 2010, emisiunea Profesionistii in care a fost invitata Regina Ana a Romaniei. Un om remarcabil, pe care trebuie sa il cunoastem cat timp mai este alaturi de noi. Emisiunea, realizata de Eugenia Voda, este plina de farmec si de informatii istorice importante.

PABLO NERUDA - Poema 15

Îmi placi cînd esti tãcutã cãci parcã esti absentã,
Si mã auzi din depãrtare si vocea mea nu te atinge.
Se pare cã ochii ti-ar fi zburat
Si se pare cã un sãrut si-ar pecetlui buzele.

Cum toate lucrurile sînt pline de sufletul meu
Te ridici deasupra lor, plinã de sufletul meu.
Fluture de vis, te asemeni cuvîntului melancolie.

Îmi placi cînd esti tãcutã si parcã esti îndepãrtatã
Si parcã te plîngi, fluture în soaptã.
Si mã auzi din depãrtare si vocea mea nu te ajunge.
Lasã-mã sã tac si eu cu tãcerea ta.

Lasã-mã sã-ti si vorbesc prin tãcerea ta
Luminoasã ca o lampã, simplã ca un inel.
Esti precum e noaptea, tãcutã si înstelatã
Tãcerea ta e stelarã, atît de îndepãrtatã si de simplã.

Îmi placi cînd esti tãcutã cãci parcã esti absentã.
Distantã si îndureratã ca si cînd ai fi murit.
Un cuvînt atunci, un zîmbet ajung.
Si sînt bucuros cã nu e adevãrat

NICOLAE STEINHARDT (29 iulie 1912 - 30 martie 1989): Am aflat si eu...

Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încât ne umple sufletul de venin. Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgârciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blândeţea inimii se usucă pe vreji de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori… Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngâmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămâne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale. Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţile noastre…

Acum ştiu, ştiu că orice ură, orice aversiune, orice ţinere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înţelegere, bunăvoinţă, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul graţiei şi gingaşiei unui menuet de Mozart… este un păcat şi o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutatură rea, orice dispreţ, orice rea-dispoziţie este de la diavol şi strică totul. Acum ştiu, am aflat şi eu…

(Nicolae Steinhardt)

Pacea dintre Monos si Logos

Este adevărat că devenim pe zi ce trece mai individualişti şi, poate, mai egoişti în a ne dărui aproapelui. Dar oare el, aproapele, merită atât de mult pe cât, creştineşte, i s-ar cuveni?
Unde începe mucenicia lumească – şi mă refer aici la răbdarea creştină întru zidirea aproapelui tău – şi unde inutilitatea acestei jertfe, dacă ea se dovedeşte a fi neroditoare, chiar dacă ai puterea să recunoşti că, de multe ori, mucenicul ziditor nu eşti tu, ci chiar aproapele tău?
Nevoia de aproapele ascunde deseori stinghereala cu tine însuţi, frica de pustnicie sufletească. Goliciunea discursurilor şi inutilitatea orelor pe-trecute pur şi simplu devin greu de gestionat atât mental cât şi afectiv.
Nu vreau să alung de lângă mine aproapele, dar oare nu simulăm mai mult decât trăim? Ne (a)comodăm atât de mult şi devenim dependenţi de comunicare, de logosul în doi, de palavre, încât degrabă ajungem să ne (in)comodăm sufleteşte.
Nu există comuniune perfectă decât în intimitatea lui monos – singur şi logos – vorbire. De asta pustnicia devine atât de înaltă şi de greu de atins. De asta în singurătate îţi adulmeci mai uşor nevoinţele. Apoi, după ce te vei cunoaşte şi stăpâni îndeajuns, vei străbate lumea. De nu, doar palavre, socializare şi logos fără rost...


Am înţeles de curând că, deseori, un prieten nu îţi este decât paravan, un soi de ascunziş de tine însuţi. Apoi vine o zi în care prietenul te pustieşte, şi te comporţi ciudat şi nu ştii de ce. Apoi înţelegi că, de fapt, ai pierdut prea mult suflet pe drum. Şi te opreşti. Şi gata. De aici începe monos... singurătatea. Şi pacea.

CASA LUI EMINESCU DE LA VARATEC - Tristetea Maicii Benedicta

In primavara anului 2002, cand s-a intors Maica Benedicta de la Bucuresti, mi-a zis ca este foarte bucuroasa pentru ca a venit la ea, la Bucuresti, un grup de tineri impreuna cu Domnul Fabian Anton si au rugat-o sa fie de acord - si alaturi de ei, la renovarea casei Mihai Eminescu din Manastirea Varatec. I-au adus si acte doveditoare precum ca Maica Stareta Iosefina Giosanu si IPS Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, au acceptat renovarea casei Mihai Eminescu. Maica Benedicta s-a oferit sa-i ajute si a mai spus ca a mai rugat-o in anii din urma si pe Maica Nazaria, iar ea a spus ca "nu sunt de acord autoritatile sa se reconstruiasca aceasta casa". A mai rugat-o si pe Maica Onufria si a spus ca este "de acord, dar mai tarziu". Iar cand a auzit ca Maica Stareta este de acord si IPS Daniel de asemenea, nu mai putea de bucurie.
I-a spus lui Fabian ca poate sa ajute si ea, dotand casa cu toata opera lui Mihai Eminescu si mobiland-o cu tot ce e necesar pentru aceasta. I-a rugat pe baieti sa se grabeasca, pentru ca este prea batrana si ca vrea sa vada cu ochii acest vis implinit.
Maica Benedicta mi-a zis ca vrea sa nu fie nicio manastire din preajma ca Manastirea Varatec. A rostit aceste cuvinte cu o netarmurita putere, dorinta si cu o mare multumire sufleteasca. Astfel, a inceput sa organizeze un simpozion, unde au participat preotii slujitori din manastire, toate maicile si surorile, precum si invitati ca Parintele Mina Dobzeu, Parintele Teofil Paraianu, Domnul Codreanu si altii. Maica Stareta Iosefina n-a participat, pentru ca a trebuit sa plece de urgenta la spital si le-a lasat pe maicile Olimpiada si Elefteria sa coordoneze simpozionul. Oamenii incepura sa trimita deja fonduri pentru Casa Eminescu la cancelaria manastirii.
Urma sa se tina si al doilea simpozion, dar n-a mai avut loc... La intoarcerea acasa, Maica Benedicta a stat cam o saptamana pe ganduri; era ingrijorata si se intreba mereu de ce s-a intamplat astfel, de ce au luat lucrurile o asa intorsatura, ce si cine este la mijloc?... Intr-o dimineata, pe cand statea pe fotoliu in fata biroului, cu privirea in pamant, mi-a zis; "- Maicuta, eu am terminat-o cu Varatecul"! Atunci am simtit ca mi-a fugit pamantul de sub picioare si ca am pierdut-o. Am incercat s-o mangai, sa-i spun ca noi o iubim si ca vrem sa fie ingropata in aceasta manastire, dar ea mi-a spus pe un ton linistit: "-Maicuta, mata esti draguta ca de obicei, dar aceste cuvinte trebuie sa le spuna Maica Stareta; si sa mai stii ca, daca ar fi avut cineva asa ceva ce are Manastirea Varatec (casa Eminescu), iti dai seama, intelegi matale, ce-ar fi fost aici daca s-ar fi facut casa Eminescu? In strainatate, pe unde a trecut Eminescu s-a pus si inscrisptie".
N-a trecut mult timp si a venit si vestea despre calugarirea Doamnei Zoe. Eu am intrebat-o daca este adevarat, iar ea a raspuns ca "da, din toata inima" si ca a luat blagoslovenie de la Preafericitul Teoctist. "- Fiind din dioceza lui (Arhiepiscopia Bucurestilor), mi-a dat blagoslovenie sa ma duc sa ma calugaresc la Manastirea Petru Voda, la Parintele Iustin Parvu. Am dorit foarte mult sa nu se stie despre calugarirea mea, decat numai atunci cand voi fi in sicriu. Aceasta a fost dorinta vietii mele".
N-a vrut sa fie calugarita in fata televiziunii, in preajma multor oameni, ci a vrut sa fie cu mare taina.

Cand au auzit toate maicile din manastire ca Doamna Academician Zoe Dumitrescu Busulenga seste calugarita, s-au bucurat enorm, au fost insa si persoane care s-au tulburat. Atunci Maica Stareta Iosefina a venit personal la Maica Benedicta si i-a cerut "sa nu mai coboare la biserica, sa n-o vada cineva", calugarirea ei fiind pricina de tulburare pentru unii. Maica Benedicta a spus ca nu este "nici criminala, nici terorista"; ca sa-i interzica cineva sa mearga la biserica. "-Nici criminalilor nu le interzice nimeni sa mearga la biserica".

(Marturiile Maicii Eufrosina Jescu despre Doamna Academician Zoe Dumitrescu Busulenga - Maica Benedicta)

"Cezar Ivanescu a fost anesteziat fiind sănătos şi a decedat fiind... prea bolnav"

Primesc de la Clara Arustei, fiica poetului Cezar Ivanescu, un semn pe care suntem datori sa il lasam sa umble prin lume. Il redau mai jos, in semn de prietenie, solidaritate si pretuire fata de Clara, din respect si admiratie fata de memoria lui Cezar Ivanescu:


Moartea poetului
Coltul condeierului - Mircea Radu IACOBAN
(in Monitorul de Suceava)

În sfârşit, după trecerea a mai bine de doi ani (!!), Colegiul Medicilor din Bacău catadicseşte să dea un răspuns memoriului înaintat de fiica adoptivă a poetului Cezar Ivănescu, Clara Aruştei. Cum cred că se mai ştie, remarcabilul poet Cezar Ivănescu, directorul Editurii Junimea din Iaşi, cavaler al celui mai înalt ordin naţional, "Steaua României", şi-a sfârşit zilele în modul cel mai absurd cu putinţă, în urma unei banale intervenţii chirurgicale, la o clinică particulară din Bacău. Se întâmpla în aprilie 2008.
Colegiul Naţional al Medicilor a dispus ca acuza de malpraxis să fie cercetată chiar de comunitatea medicală din Bacău, în interiorul căreia se petrecuse nenorocirea. A fost nevoie de doi ani pentru ticluirea încercării de muşamalizare, cu rezultate de-a dreptul ridicole şi, înainte de orice, revoltătoare.
Am intrat în posesia Hotărârii Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor Bacău (din 3.06.2010), prin care acţiunea întreprinsă de rudele decedatului este respinsă întrucât "nu se întrunesc elementele de culpă medicală". Să rememorăm: Cezar se internează la clinica privată Palade din Bacău pentru o operaţie minoră: suferea de hemoroizi. Plăteşte zdravăn, în valută (paranteză: clinica nu i-a dat nici o chitanţă, bon, factură) şi... moare cu zile. Fatală i-a fost, pare-se, anestezia generală, procedură la care se apelează în urma unor investigaţii preliminare apte să ateste capacitatea bolnavului de a o suporta. S-au făcut aceste investigaţii sau nu? De aici încolo, se intră pe teritoriul absurdului, întrucât ar rezulta că poetul a fost anesteziat fiind sănătos şi a decedat fiind... prea bolnav. Colegiul Medicilor constată: "investigaţiile de laborator efectuate pe 21.04. 2008: hematologie, biochimie, examen urină, EKG, au fost în limite normale". Iată aceste "limite normale" conform raportului de necropsie al IML Bucureşti: "cardiopatie şi cardiomegalie marcată globală (hipertrofică şi dilatativă), miocardioscleroză difuză disecantă, cicatrice întinsă de infarct miocardic la peretele anterior al ventriculului stâng, tuberculoză pulmonară fibronodulară, stază pulmonară cronică, ateromatoză şi ateroscleroză sistemică, focare de pielo-nefrită cronică, pancreatită cronică incipientă şi colită cronică" (text extras din Rezoluţia nr. 5922/2008 a Parchetului Bucureşti.). De adăugat şi cardiopatia ischemică nedureroasă diagnosticată ante-operator (?) la clinica din Bacău.
Nu trebuie să fii mare specialist pentru a observa (sare în ochi de la o poştă!) faptul absolut imposibil ca la un examen EKG să nu fie detectată, alături de cardiopatia ischemică, urma unui infarct major ("cicatrice extinsă"), precum şi celelalte afecţiuni ale cordului. Ca să nu mai vorbim despre posibila detectare a tuturor celorlalte suferinţe grave. Investigaţia EKG ori n-a existat, ori a fost citită de un analfabet într-ale cardiopatologiei.
De altfel, şi-n Hotărârea Colegiului Medicilor prin care se respinge acuzaţia de malpraxis a fost lăsată imprudent aprecierea unuia dintre referenţi (Tincu Eugen, medic primar ATI), potrivit căreia "faţă de morbidităţile evidente evidenţiate de examenul necroptic, anestezia regională ar fi prezentat un pronostic de risc mai mic". Ar fi, dar n-a fost.
Cezar Ivănescu a murit cu zile şi a fost trimis desculţ la Domnul, fiindcă, la înmormântare, când i-au fost dezlegate picioarele, s-a constat că... dispăruseră pantofii mortului; a fost îngropat cu picioarele învelite în pungi de plastic. Dacă uciderile lui Eminescu, Goga, Labiş, Preda sunt mai mult sau mai puţin susţinute de probe credibile, cea a lui Cezar este neîndoielnică.
Medicii se apără între ei, scriitorii, dimpotrivă. S-ar cuveni ca, barem în cazul morţii lui Cezar, să manifestăm necesara solidaritate. Poetul Ivănescu a fost ultimul director al Junimii, sus-semnatul a fost primul. Fie şi numai pentru atât mă simt obligat să intervin, denunţând public un malpraxis evident, în curs de vinovată muşamalizare.

CASA LUI EMINESCU DE LA VARATEC - Povesti din satul cu chilii

Nu stiu cum ajung – din nou – la Varatec. Din capatul satului alb de maici pana sus, in casuta de sub padure, am timp sa ma dezmeticesc.
Am fagaduit Maicii Frasinica (Eufrosina Jescu), vara trecuta, ca la urmatoarea vizita voi poposi neaparat in chilia Sfintiei Sale. Le gasim pe cele doua suflete, maica Frasinica si ucenica sa, sora Pimena, prin curte, alaturi de alti oaspeti sositi peste zilele din urma.
In curte e racoare, servim dulceata, sporovaim... Spiritul Maicii Benedicta (Zoe Dumitrescu Busulenga), al Valeriei si Profiritei Sadoveanu, al delicatei Lili Teodoreanu, al Maicii Benedicta Braga, gradina mare, adanca, iarba inalta amestecata cu sumedenie de flori, aerul de boierie care pluteste in jurul casei, acea boierie a spiritului, totul pare din alt timp, si totusi de un atat de necesar realism...

Vara la Varatec este o minune duhovniceasca. Maica Frasinica, la nici 60 de ani, este o inchipuire greu de cuprins in canoanele crestinismului nostru. Sclipitoare la minte, agera la privire, sugubata la suflet, un soi de Creanga tarziu (acel autentic taranesc, sincer si curat).
Ne retragem in cerdacul din vale. Vorbim despre casa lui Eminescu. Cautam solutii, identificam oameni care s-ar implica in reabilitarea casei de la Varatec, unde Eminescu petrecea verile, venind in vizita la Veronica.

Durere mare si apriga a avut Maica Benedicta negasind la Varatec intelegere. Asa de mare i-a fost si prabusirea, incat a scris in testament sa fie inmormantata la Putna. Dorea sa lase in casa - daca aceasta s-ar fi refacut - intreaga colectia de carti de care dispunea, sa faca din Varatec un centru al lumii. Nu a fost sa fie, iar sufletul sau pare si acum neimpacat. Ultimele cuvinte ale Maicii Benedicta, pe patul de spital din Iasi, au fost: Sa-l aparati pe Mihai!

Cine anume a invins-o pe Maica Benedicta? Ce forte si astazi se opun visului acestui mare spirit? Era suparata, povesteste Maica Frasinica, pe Veronica. "Veronica s-a sinucis, dar este inmormantata langa biserica, desi a pacatuit cumplit. L-a inselat pe Eminescu cu Caragiale", spunea Maica Benedicta mereu. "Cum, Veronica e mai mare decat Eminescu?".
Si totusi, casa lui Eminescu de la Varatec se subrezeste de la an la an. Cine se opune si astazi si de ce? Cine s-a opus dintotdeauna si de ce?

Strabatem satul alb pana sus, dincolo de cimitir, pana ajungem la casa lui Eminescu. O gasim "napadita" de... oi, oile manastirii adica, pascand linistite langa un cires batran prabusit. "L-a taiat o maica. A zis ca asa culege toate ciresele, iar la iarna are si lemne de foc", explica ciobanul.

Daca nu ne ridicam in picioare din ne-simtirea care ne stapaneste, daca nu luam urgent atitudine, casa lui Eminescu de la Varatec se va prabusi. Sau, cine stie, poate ca este nevoie sa coboram genunchii mai intai... pentru ca, astfel purificandu-ne noi insine, sa putem incredinta lui Dumnezeu visul Maicii Benedicta.


Vara la Varatec e o calatorie in alta lume. Gradina in care Doamna Zoe Dumitrescu Busulenga a patimit 30 de ani in slujba credintei si a poporului sau, casa care a unit in ani grei cele mai frumoase spirite ale Romaniei, Maica Frasinica – o continuare a istoriei si o calda inflorire a culturii noastre pure... Nu sunt cuvinte mari. E o atat de mare bucurie ca undeva, intr-un sat cu chilii, amiaza te asteapta cu dulceata servita boiereste in cerdac, iar seara coboara in sporovaieli de suflet. E atat de mare bucuria ca poporul acesta pe care la televizor unii ni-l arata tot mai tampit si mai scancit are ascunsi in munti, in manastiri, oameni uluitori! Unii se duc, ii gasim prin cimitire, altii isi implinesc menirea printre noi. De ce nu ii mai vedem?!

Vezi si: Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu Busulenga): SA-L APARATI PE MIHAI!
CAMPANIE: SALVATI CASA LUI EMINESCU DE LA VARATEC

”Diavolul este politic corect”

Am terminat de citit cartea Părintelui Savatie Baștovoi - "Diavolul este politic corect". Nici nu știu dacă să o recomand sau nu. Poate năuci și smeri deopotrivă.

În format comod mâinilor oricărui cititor, cu scris larg, generos privirii, cartea părintelui se dedublează parcă, după câteva zeci de pagini care amintesc de "1984", a lui George Orwell, transformându-se într-un supratext care conține - cumulat cu informația pe care cititorul deja o deține în măsură mai mare sau mică - un mesaj clar, dur, dar mântuitor prin soluția care se desprinde. Iar solutia este una singură: IUBIREA.

Am înțeles, însă, că viața nu se bazează pe reguli sau strategii, că legile nu sunt decât o altă formă a autorității de a controla, manipula și constrânge, că suntem foarte disciplinați în tot ce înseamnă acceptarea sistemului, chiar dacă asta ne situează pe o poziție potrivnică nouă și aproapelui nostru.

Nevoia vitală de bani, dependența de sistem, de ordonarea socială și comodă, transformă omul în "ființă umană, adică asemănătoare omului", spune autorul, ființă umană care, privită ca o mașinărie perfectă, trebuie anihilată brusc atunci când dă semne de uzură.

Cam atât. O carte de citit și de continuat apoi fiecare în parte: iubirea începe de azi, de aici, de acum. Poate și de la această carte. Totul este să ne lăsăm pierdute orgoliile și patimile și să ne privim unii pe alții în ochi. Nimic nu este ușor. Dar ce greu mai frumos al sufletului decât Iubirea!

CAMPANIE: Salvati casa lui Eminescu de la Varatec!

"De când m-am întors de la Văratec, imaginea casei în care Eminescu şi-a petrecut cea mai mare parte a ultimilor 15 ani de viaţă imi revine obsesiv în minte: o casă bătrânească din lemn, vitregită de uşi şi ferestre, cu pridvorul sprijinit pe piloni improvizaţi, gata să se prăbuşească din clipă în clipă", scria o inimoasa iubitoare a lui Eminescu in toamna trecuta, autoarea fotografiilor de aici. Intre timp, casa a iesit din iarna grea si mai afectata. Dar starea deplorabila a casutei lui Eminescu de la Varatec este lasata sa se inrautateasca, an de an, de mai bine de un deceniu. Paradoxal, in urma cu 8 (opt) ani (!), un demers similar pentru salvarea acestei case era intreprins impreuna cu o Fundatie de Zoe Dumitrescu Busulenga, Maica Benedicta de la Varatec, care acum se odihneste intru Hristos la Manastirea Putna. "Apelul National pentru Salvarea Casei Mihai Eminescu" era lansat atunci chiar cu binecuvantarea lui Daniel al Moldovei, acum Patriarh.

"Timp de 15 ani, pana la savasirea sa din lumea noastra, Mihai Eminescu s-a refugiat adesea in linistea Sfintelor Manastiri Varatec, atmosfera din si din jurul acestui lacas fiindu-i benefica poetului pentru creatie si, multa vreme, pentru un plus de echilibru sufletesc", se arata in Apelul din 2002. Pentru a sta cat mai mult la Varatec, poetul a inchiriat, incepand din 1874, asa cum arata documentele, o casa anume, de la proprietara sa, Maica Asinefta Ermoghin. Aceasta casa, in care au inflorit atatea ganduri si versuri nemuritoare ale poetului nostru national, se afla azi intr-o deplorabila stare de ruina. Sesizand pericolul disparitiei unei pretioase marturii – Mitropolia Moldovei si Bucovinei si Fundatia Culturala Lucretius, prin binecuvantarea I. P. S. Dr. Daniel Ciobotea, lanseaza "Apelul National pentru Salvarea Casei Mihai Eminescu" din incinta Sfintei Manastiri Varatec.

La initiativa de restaurare lansata atunci pentru restaurarea casei lui Eminescu s-au alaturat marii duhovnici ai Ortodoxiei romane Arhim. Teofil Paraian, Arhim. Mina Dobzeu, Arhim. Ioan Iovan, Arhim. Arsenie Papacioc, Arhim. Justin Parvu, Pr. Constantin Galeriu si altii, scriitori si jurnalisti. Din pacate, trecerea la cele sfinte a Maicii Benedictina a lasat proiectul, dar si casa, intr-o paragina care se accentueaza fatal cu trecerea timpului. Alte suflete iubitoare de Eminescu au reluat acest proiect, pe care il sustin si importanti eminescologi al caror cuvant il voi prezenta zilele acestea. Pana atunci pot sa va informez ca deja exista toate mijloacele si materialele necesare restaurarii acestei frumuseti eminesciene din coltul de rai de la Varatec. Tot ce mai trebuie este o simpla aprobare, in principal din partea Maicii Starete si a ierarhului locului, in acest caz IPS Teofan al Moldovei dar, pentru ca deja exista binecuvantarea fostului Mitropolit Daniel, actualul Patriarh al BOR, in mod normal ar trebui doar sa li se reaminteasca acestora, pentru a se incepe lucrarile si a se introduce pe harta traseelor manastiresti si aceasta mica minune.

Obiect de patrimoniu naţional, casa lui Eminescu de la Văratec, aflată în proprietatea mânăstirii, este "singura casă din România, în afara celei de la Ipoteşti, în care urmele şederii poetului pot fi dovedite peste timp şi care poate căpăta numele de casă memorială", se transcrie in Apel.

Situată la marginea de sus a satului, pe o coastă de deal, în spatele cimitirului monahiilor, casa nu iese în evidenţă decât prin starea avansată de degradare în care se găseşte. Despre faptul că în perioada 1874-1889 a fost locuită de Eminescu, nici un indiciu. Despre statutul de casă memorială, pe care demult ar fi trebuit să-l dobândească, nici pomeneală, scrie pe blogul sau Mili Casapu, autoarea semnalului si a fotografiilor, care continua:

In ciuda interiorului vandalizat, la exterior sunt vizibile încercări timide de cosmetizare a semnelor fireşti pe care trecerea timpului le-a lăsat asupra construcţiei.

Chiar şi în aceste condiţii, procesul de restaurare a clădirii nu mai poate fi multă vreme amânat. Asta daca nu cumva se doreste chiar naruirea si, apoi, demolarea casei…

Apelul privind salvarea casei lui Eminescu de la Văratec, formulat cu opt ani în urmă de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, căreia i s-au alăturat cunoscute instituţii mass-media, s-ar părea că nu a reuşit să convingă îndeajuns opinia publica sau staretia de la Varatec de importanţa proiectului de reabilitare. Relansarea acestuia, la 160 de ani de la naşterea lui Eminescu, ar putea avea însă sorţi de izbândă.

Cei care vor să sprijine refacerea casei lui Eminescu de la Văratec îşi pot face cunoscută intenţia, transmiţând prietenilor, rudelor, cunoscuţilor, persoanelor publice, posturilor de televiziune, publicaţiilor, instituţiilor etc link-ul articolului de faţă, însoţit de mesajul "Susţin restaurarea casei lui Eminescu din Văratec".

Exista si banii, exista si dorinta. Mai lipseste vointa celor care trebuie sa aprobe restaurarea casei. Tocmai de aceea reinnom Apelul Salvati casa lui Eminescu de la Varatec! si va rugam sa il retransmiteti urmatorilor:

Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane, PF Daniel – cancelaria@patriarhia.ro
Mitropolitului Moldovei si Bucovinei, IPS Teofan – http://www.mmb.ro/ro/contact.html
Ministrului Culturii si Patrimoniului National, Kelemen Hunor – cabinet.ministru@cultura.ro
Institutul National al Monumentelor Istorice – contact@monumente-istorice.ro
Academia Romana – Presedinte Ionel Haiduc – ihaiduc@acad.ro
Sectia de Filologie si Literatura – Acad Eugen Simion, Secretar stiintific: nic@acad.ro
Sectia de Filosofie, Teologie, Psihologie si Pedagogie – Acad Alexandru Surdu, Secretar stiintific – aiftinca@acad.ro
Fundatia "Credinta si Creatie. Acad. Zoe Dumitrescu-Busulenga – Maica Benedicta" – manastirea@putna.ro

Sursa: roncea.ro

VEZI SI MAICA BENEDICTA (ZOE DUMITRESCU BUSULENGA)

Vremea postului de suflet

Nu exista timp mai fericit si mai nefericit in acelasi timp decat postul sufletesc pe care il strabatem. Vremuri tamaduioare, zic. Asa cred si simt. E greu pentru ca avem copii, parinti, stramosi, poate si urmasi nenascuti. In urma cu numai 20 de ani traiam o austeritate si mai grava, si pe alocuri si mai periculoasa decat cea de azi. Am scapat de comunism si ne-am pierdut libertatea. Nu e nimeni vinovat. Ne-am purtat copilareste, dar e timpul sa re/devenim adulti.
Ne-am crescut copiii incercand sa le oferim tot ce noua ne-a lipsit. Problema este ca noua ne-a lipsit prea mult…
Copiii nostri nu dispun de capacitatea de adaptabilitate, de spirit de autoconservare, de instinctul de supravietuire.
Straduindu-ne sa ii aparam pe ei, am uitat de noi si am crezut ca lumea pe care am faurit-o in cei 20 de ani este si reala. Nu am avut exercitiul educatiei, al responsabilitatii umane si valorice. Am iesit din comunism pe cand aveam 18-20 de ani. Am fluturat steaguri la Revolutie, ne-am indragostit, am iubit si am devenit parinti. Intr-un alt sistem de educatie, o alta scara de valori, o alta organizare sociala decat cea in care am fost crescuti.
Degradarea unei societati duce iremediabil la prabusirea ei. Daca societatea ca sistem, statut, potential financiar prezinta carente tot mai vizibile si nocive, inseamna ca timpul are inca puterea de a respinge in mod natural o boala care ii face rau. Si poate ca da, am devenit nocivi si periculosi timpului nostru. Constientizarea acestui fapt poate fi, in sine, o salvare de noi insine. Nu vad de ce s-ar schimba lumea, atata timp cat eu, mic-mic-mic, nu ofer nici o zi de pustnicie sufletului meu…

Evgheni Vodolazkin - LAUR. "Calea ta e grea, căci istoria dragostei tale abia începe"

"Laur" poate fi deopotrivă cartea vindecătorilor și a celor vindecați. "Laur" poate fi, asemenea, cartea inițierii. Î...