vineri, 22 octombrie 2010

Viniciu Moroianu, Chopin si spectacolul tacut

Concert de pian si aplauze la Filarmonica. Am intrat in sala pentru ca imi era dor de magia baghetei lui Ilarion Ionescu-Galati. Nu am crezut ca voi uita asa de repede de dirijor si ca imi voi lipi sufletul de pian.
Seara a inceput cu Valsul in do diez major, de Fr. Chopin, un fel de preludiu concertistic. "Sa-i dam Cezarului ce este al Cezarului", spunea publicul, foarte numeros de data aceasta. Adica Maestrul isi face intrarea in scena. Ilarion Ionescu-Galati este un monument artistic fara soclu. Adica nefixat in timp, daruit tuturor.

A urmat pianul lui Viniciu Moroianu, Chopin, Concert pentru pian si orchestra. Mi s-a intamplat sa ma indoiesc de autenticitatea momentului. Muzica umplea mai repede auzul, ochiul nu reusea sa prinda mana pianistului. M-a speriat perfectiunea, supraomenescul. Am crezut ca nu e real.
Au umat aplauzele. Doamne, aplauzele! Miracolul aplauzelor. Aplauzele la Filarmonica au ceva magic. Sunt tacute. Atat de tacute... Artistul, indiferent de cate aplauze primeste sau cate bisuri ofera, este tacut. Se inclina. Iese, revine, canta, se inclina, iese, revine... Viniciu Moroianu este un miracol tacut. Chopin insusi a devenit tacut in "mana" pianistului. Ultimul Chopin a fost doar o stare, o boare.

Am iesit. Partea a doua, dupa pauza, era Simfonia a IV-a, P. I. Ceaikovski. Nu mergea dupa tacerea aplauzelor lui Chopin. Nu mergea si gata.

luni, 11 octombrie 2010

Festivalul National de Poezie "Nicolae Labis" in imagini. Malini, octombrie 2010


duminică, 10 octombrie 2010

Festivalul National de Poezie "Nicolae Labis", Malini, octombrie 2010 - MARTURISIRI IN ODAIA MICA





Malini, Festivalul Nicolae Labis, octombrie 2010. Intre doua odai mici, intunecate doar cat soarele sa strafulgere peretii pe rand, din dimineti in amiezi, surorile lui Nicolae Labis, Margareta si Teodora. Uimeste tineretea Doamnei Teodora, dar aflam ca nu implinise sase ani cand a murit fratele sau. E ceas de marturisiri:

In aceasta odaie a scris Moartea caprioarei, cand a venit odata acasa. Era dupa seceta si nu aveau ce sa manance. Sora noastra se imbolnavise cu adevarat foarte rau. A facut aceasta poezie si a doua zi dimineata a plecat sa o publice la Bucuresti, in Viata Romaneasca. In tren s-a intalnit cu Fanus Neagu, care venise si el in Bucovina pentru a-si vizita o sora. Fanus, am scris o poezie extraordinara, a spus Nicolae. S-a cautat in buzunare, poezia nicaieri. Fanus a ras de el. Pai daca ai scris-o tu, spune-o! Poezia a gasit-o dimineata Margareta pe pat, a citit-o foarte impresionata si i-a trimis-o grabnic, a fost publicata in Viata Romaneasca. Fanus a fost impresionat ca el se ducea sa o publice si nu o avea…

Parintii au plecat din Malini in 67. Ramaseseram numai noi doua, fetele. S-au gandit ca eu imi fac mai bine instructia daca stau langa sora mea, la Bucuresti, care terminsase facultatea. Eu eram eleva la liceu. Noi acolo, ei aici. Doua fete mai avem, sa stam langa ele, sa avem grija de ele, a spus tata. Zaharia Stancu era presedintele Uniunii Scriitorilor atunci. A trecut intr-o vara pe aici si tata a spus: As vrea sa ma mut cu fetele la Bucuresti. Nicio problema, imediat va fac transferul la Bucuresti! Da, dar trebuie sa avem unde sta, a spus tata. Nicio problema, domnul Labis, va dam casa! Ce faceti cu casa de la Malini? Daca vreti sa o faceti muzeu, o donati! Donam casa, a raspuns tata. Ii vine ordinul sa plece in Bucuresti. La 1 septembrie, casa ioc! Ne pare rau, nu putem sa va dam casa in Bucuresti! Tata a platit 10 ani apoi, stand in Bucuresti, cate 100 de lei pe luna, rate la casa de la Malini, pe care o facuse cu un imprumut, si la cea de la Bucuresti, pe care o luase cu credit. Un an am locuit intr-un apartament in spate la Coltea, oferit de regizorul filmului despre Labis, cu Ilarion Ciobanu si Tomozei.

Mama a murit la 93 de ani, anul acesta ar fi implinit 100 de ani. Sora mamei a murit anul trecut, in varsta de 101 ani.

Marga era filoloaga. Marga a fost generatia lui, a fost tot timpul cu ei. Eu am fost tot mereu mica. Am avut un complex, abia acum realizez, la varsta asta.

Eram eleva la liceu la Lazar, in Bucuresti. Profesorul meu era Alexandru Mitru (de fapt Piriianu). Aveam in clasa 1000 de baieti zvapaiati, printre care si Vintila cantaretul. Venisera de la baschet, galagie… Intra domnul Piriianu, un om cu mare prestanta, pe care il iubeam foarte mult. Tranteste catalagul pe catedra. Nerusinatilor, ati facut scandal! Extemporal! Scoateti o foaie de hartie pe banca, lectia de zi: Scrisoare mamei, de Nicolae Labis!, a spus profesorul. Era in 1965, se studia deja Labis in manual. Am simtit cum 30 de ochi privesc catre mine. Am avut sentimentul ca se darama… Domnul Piriianu a realizat si a strigat tunator: Teodora! Tu treci la catedra! Eu eram o fire timida, pacifista, dar atunci am intrebat: De ce, domnul profesor, nu sunt si eu un elev al acestei clase? Treci la catedra si tu scrii ce vrei, a spus Piriianu. Atunci am decis sa nu urmez o cariera la uman. Trebuia sa fac ceva ca sa nu se asocieze numele meu cu ce fac eu. Tot in liceu primisem un cinci la fizica, pentru ca rezolvasem o problema de mecanica cu procedee empirice. Mai tarziu m-am intalnit cu profesorul meu din liceu, care apoi mi-a devenit coleg de catedra, s i-am spus: Domnule profesor, datorita dumneavoastra sunt acum profesor la catedra de Mecanica. S-a uitat uimit la mine. Cum adica! Din cauza acelui 5 pe care mi l-ati dat in liceu la fizica!

(Marturiile Doamnei Conf. univ. dr. ing. Teodora Labis-Cretu, sora poetului Nicolae Labis. Malini, oct. 2010. In fotografie, prima din stanga. In mijloc, Doamna Margareta Labis)

miercuri, 6 octombrie 2010

DA. nu?

nu ştii dacă merită să te mai naşti şi anul acesta

hai-hai, ai spus ultima dată şi nălucirile ţi-au invadat văzul
împăienjenită ca un chip de Petre Stoica în anul muririi lui
cu barba una cu sufletul
mai am o noapte să cred. huruie sub masă cohortele de tâlhari coborâţi
de pe cruce
nu ştii şi orele trec spre naşterea ta. cuvinte sfădite, crâncene iluzii
încă un an de suflet-pre-umblare-un-doi…

în vremea asta se coc gutuile, ţăranii cumpără lemne să-şi amăgească iarna ce cade, fata de peste drum întinde gâtul sub fereastra murdară, soţiile funcţionarilor aburesc cuptorul în care adună secrete din isteriile prelungi, iubiţii aruncă in copaci poeme uscate

nu ştii dacă merită să te mai naşti şi anul acesta