luni, 23 mai 2011

Ingerul si preoteasa...

E in fiecare duminica acolo, cu ochii mari si gata sa te lumineze in orice clipa cu un zambet. Mereu in acelasi loc, in dreapta icoanei cu Iisus, de parca tainica vorba se duce intre copilul anevoios - pe care cu usurinta il identifici ca fiind suferind de sindromul Down-, si Insusi Hristos. M-a uimit de la inceput prin bucuria cu care se manifesta, dar mai ales prin incredibila memorie. Stie cantarile, rugaciunile, chiar si spusele parintelui. Rareori mi s-a intamplat ca un sunet ce in mod normal distorsioneaza cumplit sa ma bucure atat de mult. Ramane in urma, cuvintele nu se incadreaza in acelasi timp ca al crestinilor din jur, nici armonia sunetelor nu isi gaseste prea mult loc, uneori pare fara noima, dar cata frumusete in slava pe care o imprastie sufletul sau in toata biserica...


Intr-o duminica, avand nevoie de o pernuta din acelea folosite in biserica, si stiind ca gasesc in coltisorul acela in care el poposeste, i-am facut semn sa ma ajute, pentru a nu deranja prea mult mergand eu pana acolo. M-a privit cu ochii mari si a izbucnit intr-un soare de toata frumusetea, din ochi pana in varful degetelor. S-a aplecat brusc sa ia pernuta. In jurul lui, stupoare! In secunda urmatoare sunt privita si apostrofata din priviri: nu vad, bietul copil, cum este? Doua crestine se apleaca cu graba sa ia pernuta din mana baiatului. Atunci, insa, s-a intamplat ceva care m-a naucit si m-a fericit: baiatul cu sindrom Down a strans brusc pernuta la piept, intr-un gest clar fata de cei din jur, asteptand sa fie lasat in pace. Ceea ce s-a si intamplat, mai ales ca nimeni nu se astepta la asa ceva din partea lui. Sta doua secunde, sa se asigure ca nimeni nu ii ia din brate pernuta. Femeile se retrag, inteleg in final ce se intampla. Baiatul isi lasa iar chipul in soare, ma priveste si imi intinde pernuta. O iau, ii zambesc si ii spun din buze, fara glas: Multumesc. Baiatul imi face cu ochiul si ridica sus, deasupra tuturor, mana dreapta, cu degetul mare aruncat spre mine, cu un OK triumfator. Ma napadesc emotiile si simt cum fericirea ma umple. Ii multumesc din nou in gand, in suflet, in privire...

Copilul cu sindrom Down e acolo mereu... In dreapta lui Iisus, gata oricand sa imparta fericire...

Am scris despre el dupa ce, zilele trecute, am asistat la o alta intamplare, de aceasta data amara si chinuitoare. La o biserica din oras, mare sarbatoare, sobor de preoti in frunte cu IPS Teofan si parintele protopop. Slujba frumoasa, cuvinte de intelepciune si bucurie. Preotul paroh sta la dreapta Inaltului Teofan, care il binecuvanteaza si chiar, cu un gest de mare cinste, o cheama alaturi si pe preoteasa acestuia. Imaginea emotioneaza, IPS Teofan ii cuprinde cu mare drag pe cei doi slujitori ai bisericii: preotul si preoteasa lui.



Dupa cateva minute, IPS Teofan coboara printre credinciosi. Aglomeratie mare. Toata lumea ii saruta mana, vesmantul. O femeie mai saraca cu duhul ii prinde barba si i-o saruta, in mirarea si chiar stupefactia celor mai seriosi de fata. IPS Teofan zambeste. Nicio clipa nu se arata deranjat, nu se grabeste, nu isi iuteste uitatura. Aseaza cu bucurie palma pe crestete, pune ici si colo vorbe bune si manifesta o evlavie rar intalnita. Slujeste si in final intra in casa sociala, unde, hram fiind, va binecuvanta bucatele.

Astept cu rabdare (pentru ca parintele protopop imi promisese ca ma va ajuta sa vorbesc cu IPS Teofan despre Casa lui Eminescu de la Varatec) sa se potoleasca agitatia. Intr-o parte, afara, incep a se imparti sarmalutele si vinul. Crestinii se indreapta spre acolo, dar o parte ia urma Mitropolitului vrand sa stie unde a intrat, daca mai iese...

Tot asteptand, imi este dat sa vad scene care ma irita. Doamna preoteasa se iteste la oamenii care nu inteleg ca acolo, la masa oficiala, nu intra oricine. Iar selectia se face acolo, adica nu trece decat cine spune stapana. Lume multa, trebuie ceva organizare, imi zic. Insa observ cum doamna preoteasa devine din ce in ce mai sigura pe ea. O biata crestina intreaba daca IPS Teofan mai iese. „Da, iese sa manance si sa se duca la toaleta. Iti ajunge??”, rasuna glasul pitigaiat al preotesei. Dupa care privirile se duc spre cateva doamne alese „Vaaai, dar poftiti, se poaaate...”. Intre timp, iese afara parintele protopop. Ma vede si urc scarile, sa aflu ce si cum. Imediat ce ajung langa parinte, zbirul ma prinde din urma. „Il lasati in pace pe parintele protop, da? Are altele de facut acum...”. O privesc tacut, fara sa o vad, si continui discutia. „Ati auzit, il lasati in pace pe parintele protopop!”, zice cucoana preoteasa de data asta amenintator si parca gata sa ma apuce si sa ma arunce in jos, pe scari. O privesc din nou tacut, dar de data asta parintele protopop ii da de inteles ca trebuie sa plece. In cateva minute a venit Mitropolitul Teofan, am discutat si mi-am vazut de drum.

Chipul zbirului m-a urmarit insa obsedant tot drumul. Doamna preoteasa, nu va cunosc, nu va stiu, nici nu vreau sa aflu de ce si cum sunteti asa. Sute de credinciosi au vazut cu cata dragoste v-a cuprins IPS Teofan, cu cata incredere v-a imbratisat si v-a aratat lumii. Acelasi Mitropolit care, apoi, a fost asaltat, tras de barba, prins de maini. Nicio clipa nu s-a zguduit, nu s-a inchistat. Iar dumneata, doamna preoteasa, iti permiti sa batjocoresti si sa strigi, spunand ca Sfintia Sa are treburi mai bune decat sa mai iasa la credinciosi, cum ar fi mersul la toaleta...

Baiatul acela cu sindrom Down este un inger. Pe care cu siguranta o preoteasa ca cea despre care am povestit nu il va vedea niciodata... Si nici nu ii va calca pe urme!

2 comentarii:

  1. Felicitari pentru sinceritatea si curajul de a relata intamplarea. Sper sa fie citit de cat mai multe persoane si chiar de coana preoteasa. Din pacate sunt multe astfel de cazuri si nu trebuie tolerate.

    RăspundețiȘtergere
  2. pai in cazurile astea, cu oameni precum coana preoteasa, ai 2 posibilitati: sa te certi sau sa tolerezi. De ce spun sa te certi? Pt ca de obicei o simpla mustrare le atata impotriva ta, iar tu ai sa zici una si apostrofatul(a) va spune 100.

    RăspundețiȘtergere