duminică, 19 iunie 2011

Poezii si poeti (II) - reintalnirea cu poemul pierdut

Carmen Veronica Steiciuc a identificat poemul despre care scriam ieri. L-am recunoscut. Il redau aici, este frumos si diafan, dar nu acel diafan poeticesc chinuit de stereotipul romantismului tarziu, la fel cum nu se cufunda nici in postmodernismul rigid al cuvintelor multe si fara inteles. Este, cum imi place sa spun, un poem "cu stare".


Ierburi cu nume ciudate

(din volumul culoarea neprevazută a orei)


1. iar dacă liniştea nu are culoare e un

trucaj din acelaşi motiv pentru care
visele se reîntorc în delirul
semnelor de întrebare

stăm

şi copacul se simte fericit şi iarba

ne privim în tăcere ideea răsuceşte
forme de aer pe moleculele arse
un hohot în care lebăda nu ştie
răspunsul ad litteram


2. contur diamantin pe balustrada orei un
toast pentru iubire secundele ridică

lebăda ne priveşte mirată dar unde
vă sunt aripile domnilor dar
unde prietenii...

tu dai ploaia la o parte şi cuvintele
în sfeşnice de aer se aprind

e timpul să ne spunem tot, dar
absolut tot, eucaliptul a înflorit în
chiar acest moment e punctul sublim
imaginea se desprinde aleargă prin
fereastra deschisă se-aruncă


3. un timp nu vom auzi unul de celălalt

pe urmele lăsate ierburi cu nume
ciudate vor creşte

în miezul secundei un zbor definit de iluzii
(frunzele vor ierta depărtarea din noi)

amurguri hoinare prin visele noastre
vor trece

precum zarurile la-ntâmplare
aruncate

vom rătăci fiecare prin numele celuilalt
vom pluti prin odihna văzduhului o vreme

precum tăişul toamnei un acrobat străbate


4. prin memoria mea veţi călători o bună
bucată de vreme eucaliptul spune
prin tâmplele voastre insomnia va trece
delirul cu albe acorduri...

(un hohot fortissimo în toată încăperea)
opriţi înregistrarea

tu îţi aprinzi ţigara (adagietto)
şi mai trece un timp

nemărginire oarbă ce sunet ciudat e
freamătul surd al uitării

o prăbuşire perfectă un straniu zâmbet
de alge risipit în oglinzi de-nserare


5. uneori fericirea e atât de aproape

firul de iarbă face o reverenţă
dispare

invizibilul crede în destinul punctului
dealtfel şi lebăda remarcase o oarecare
convergenţă în gândurile pare

cântecul acesta nu începe niciunde

cygnus
nimic mai desăvârşit decât
liniştea în care fiinţa iubită
prinde contur

(Carmen Veronica Steiciuc)

joi, 16 iunie 2011

Maica Ecaterina Fermo conferentiaza, sambata, la Botosani

Sambata, 18 iunie, la ora 15.00, Maica Ecaterina Fermo va sustine la Cinematograful Unirea din Botosani conferinta cu tema "Romanii, intre compromis si Hristos - dezbatere asupra problemelor actuale ale Romaniei".

Monica Fermo a murit la vârsta de 32 de ani, pe 29 iunie 1986, exact când s-a născut Elena. A fost o actriţă a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB) şi om de televiziune. S-a născut dintr-un tată evreu, dar încreştinat de mama sa, pentru a scăpa de furia nemţilor, când avea 20 de ani, şi dintr-o mamă rusoaică, creştină pravoslavnică. Părinţii, nefiind foarte credincioşi, nu au mai botezat-o pe Monica, ea rămânând în legea iudaică. Abia peste 32 de ani de la naştere Monica primeşte botezul şi o dată cu el şi numele de Elena.

Hotărârea de a se călugări a fost luată tot la îndemnul părintelui Argatu. "În prima zi după botez, eram, la părintele, mai multe persoane în aceaşi situaţie ca mine. Dar numai mie mi-a recomandat să mă călugăresc", îşi aminteşte Maica Ecaterina.

luni, 13 iunie 2011

Un critic demisioneaza si il acuza pe Nicolae Manolescu, presedintele pe viata scriitorilor!

http://www.liviuioanstoiciu.ro/2011/06/demisia-criticului-daniel-cristea-enache-din-uniunea-scriitorilor-trebuie-respinsa-lupta-cu-un-presedinte-trecator/ Am citit aici mai mult despre scandalul real creat in Capitala dupa ce un critic tanar si-a dat demisia din USR din pricina unor scrisorele pe care un oarecare profesor le tot trimite in prima linie a Romaniei Literare. Romanie Literara condusa, se intelege, de primul scriitor al tarii, pe numele sau NM. Pana aici nimic spectaculos, cu atat mai putin scandalos. Numai ca tanarul critic reclama ca in spatele celui oarecare profesor s-ar afla chiar primul scriitor al tarii (a nu se intelege ca sintagma de prim scriitor ar avea conotatii valorice, ci doar ca detine o functie de presedinte al USR, pentru ca in fapt nici nu e scriitor, ci critic literar).

Problema in sine nu e strigatoare la cer. Scandaluri literare au fost de cand lumea, iar lumea, iaca, inca exista si se bucura de gloria elitelor in viata. Interesant de urmarit este un alt aspect. NM a bantuit multa vreme prin vietile multora dintre scriitorii pe care ii pastoreste. Ajutat frateste de mai tanarul si-n veci ferice Mircea Dinescu, a lovit - pe la spate sau drept in moalele capului - multi scriitori incomozi, amintesc aici doar atacul mortal asupra lui Cezar Ivanescu. Sa nu uitam cum, in 2008, aflam cu mare pompa prin agentia de presa NewsIn ca Cezar Ivanescu a facut politie politica. Informatie obtinuta pe surse din CNSAS. Sursa, Mircea Dinescu, intamplator angajat al trustului Realitatea, care detine si agentia NewsIn, singura care obtinuse bomba de presa. Cezar Ivanescu a luptat pana la disperare, pana la a-si accepta moartea pe care o simtea deja dand tarcoale. Nimeni nu a dezmintit informatia care, iata, nici la 3 ani de la moartea poetului nu a fost confirmata. Solidar cu MD, seful scriitorilor romani a mai facut un gest de neiertat: nu si-a dat acordul pentru ca trupul neinsufletit al poetului sa fie depus in sediul Uniunii Scriitorilor, pe motiv ca: US nu e capela! Numai ca, dupa Cezar Ivanescu, UE a fost fara probleme capela pentru Adrian Paunescu sau Fanus Neagu, odihneasca-i Domnul in pace!

Au urmai apoi alte secvente, de data aceasta avandu-l in centru pe Nicolae Breban, de o alta factura si cu un alt final (din fericire).

Acum, citind textul lui LIS, am gandit ca poate scriitorii au invatat cate ceva, ca nu mai trebuie sacrificati oameni, ca trebuie sa fie uniti si sa spele rusinile care s-au tot adunat pe obrazul USR.

Congresul National de Poezie, editia a IV-a 16-18 iunie 2011

Evenimentul se desfasoara la Botosani-Ipotesti - Suceava - Putna si este organizat de Fundatia Culturala "Hyperion" - Caiete botosanene, Centrul Cultural Bucovina Suceava, cu sprijinul Consiliului Judetean Botosani, Consiliul Judetean Suceava, Uniunea Scriitorilor din România, Primaria Municipiului Botosani, Consiliul Local Botosani, Centrul Judetean pentru Conservarea si promovarea Culturii Traditionale Botosani, Memorialul Ipotesti - Centrul National de Studii "Mihai Eminescu"


Joi, 16 iunie 2011:

- Ora 9,30 – 13,00 – Memorialul Ipotesti – Centrul National de Studii "Mihai Eminescu" – Aula "Laurentiu Ulici" – Deschiderea lucrarilor Congresului National de Poezie, editia a IV-a. Alegerea unei noi conduceri. Tema: "Poezia româna contemporana în context european. Traduceri, editari, prezente în edituri, librarii si reviste"

Ora 13.0 - 13.15 - Bicblioteca Nationala de Poezie Mihai Eminescu - Amfiteatrul Laurentiu Ulici - Conferinta "Eminescu si Eminovicestii. Radiografii familiale -destine individuale". Prezentare Valentin Cosereanu

- Ora 16.00 – Parcul Mihai Eminescu – La Standurile Cartii de Poezie. Lansari de carte, autografe. Prezentari de reviste.

- Ora 18.30 – Terasa Cofetariei "Parc" - Recitalul poetilor invitati. Spectacol de muzica si poezie.

    
Vineri, 17 iunie 2011:

- Ora 11.00 – Plecare la Suceava.

- Ora 15.30 – Aula Universitatii "Stefan cel Mare" din Suceava: Continuarea lucrarilor Congresului National de Poezie, editia a IV-a.

- Ora 18.00 – Recital la Cetate – recitalul poetilor invitati. Decernarea Premiilor Congresului National de Poezie, editia a IV-a, pentru un poet consacrat si pentru un poet tânar.


Sâmbata, 18 iunie 2011:

- Ora 9.30 – Deplasare la Putna.

- Ora 10.30 – Sala de consiliu a Manastirii Putna: – Concluziile Congresului National de Poezie, editia IV-a. Lansarea unui apel sau a unei scrisori catre Institutul Cultural Român.

Dintre scriitorii invitaţi: Varujan Vosganian, Gabriel Chifu, Liviu Ioan Stoiciu, Doina Popa, Nicolae Tzone, Chiril Covaldji, Elena Loghinovski, Christian W. Schenk, Dinu Flămând, Doina Uricaru, Leo Butnaru, Emilian Galaicu-Păun, Arcadie Suceveanu, Nicolae Leahu, Maria Şleahtiţchi, Vasile Tărâţanu, Claudiu Komartin, Răzvan Ţupa, Andra Rotaru, Iulia Militaru, Dan Mircea Cipariu, Ioan Es. Pop, Dan Coman, Radu Vancu, Ştefan Manasia, Marin Malaicu-Hondrari, Cosimin Perţa, Diana Geacăr, Rita Chirian, Cornelia Maria Savu, Iolanda Malamen, Călin Vlasie, Nicolae Coande, Dumitru Augustin Doman, Virgil Diaconu, Paul Aretzu, Dumitru Chioaru, Ioan Radu Văcărescu, Silviu Guga, Vasile Dan, George Vulturescu, Dumitru Păcuraru, Echim Vancea, Vasile Muste, Ion Mureşan, Luigi Bambulea, Marta Petreu, Adrian Popescu, Ioan Pintea, Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu, Nichita Danilov, Liviu Antonesei, Daniel Corbu, Liviu Apetroaie, Nicolae Panaite, Aurel Ştefanachi, Val. Talpalaru, Adi Cristi, Şerban Axinte, Antonio Patraş, Dragoş Cojocaru, Paul Gorban, Liviu Pendefunda, Adrian Alui Gheorghe, Radu Florescu, Emil Nicolae, Adrian G. Romila, Sterian Vicol, Florina Zaharia, Angela Baciu, Corneliu Antoniu, Andrei Velea, Mircea A. Diaconu, Constantin Arcu, Carmen Veronica Steiciuc, Ovidiu Alexandru Vintilă, Izabel Vintilă, Ion Beldeanu, Mircea Tinescu, Doina Cernica, Viorica Petrovici, Liviu Popescu, Nicolae Cârlan, Roman Istrate, Ion Filipciuc, Vasile Ursache, Horaţiu Stamatin, Dumitru Brădăţanu, Vasile Zetu, Anica Facina, Constantin Severin, Elena Brânduşa Steiciuc, Sabina Fânaru, Constantin Hrehor, Gellu Dorian, Lucian Alecsa, Dumitru Ţiganiuc, Emanoil Marcu, Dumitru Ignat, Lucia Olaru Nenati, Maria Baciu, Nicolae Corlat, Vlad Scutelnicu, Petruţ Pârvescu, Vasile Iftimie, Dumitru Necşanu, Constantin Bojescu, Ciprian Manolache, Gabriel Alexe, Stelorian Moroşanu, Victor Teişanu, Cristina Şoptelea, Cezar Florescu, Valentin Coşereanu.

duminică, 12 iunie 2011

"Amiralul", un film despre cum iubeste Rusia...

De ce ma uit, cu inconstienta si nemila fata de mine insami, la un film ca "Amiralul", pe care l-am vazut de nenumarate si chinuite ori? Un film cu care rusii reusesc sa o puna in umbra chiar si pe Anna Karenina, de fapt o lectie pentru Anna Karenina, care nu a avut putere sa isi poarte pana la capat iubirea.
Ana din "Amiralul" a iubit inalt, poate prea inalt pentru cat a putut Rusia sa duca. E atata tristete sa iti doresti sa nu mori fara sa dansezi macar o data cu omul inimii, e atata chin in prezentul scurt, nesigur pe clipa ce vine, care aduce moarte sau izbavire.

Un film care ma bulverseaza de fiecare data si ma nauceste inainte de a-l revedea. Dupa ce se sfarseste, ramane din nou tacerea...

sâmbătă, 11 iunie 2011

"Portretul luptatorului la tinerete", un film incomplet, dar necesar

Am vazut "Portretul luptatorului la tinerete", un film de Constantin Popescu, lansat oficial la inceputul anului 2010, la Berlin, unde a si fost "condamnat" de Institutul Wiesel si Asociaţia pentru Studierea Istoriei Romilor, care au cerut eliminarea din festival. Contestatie care nu a fost luata in seama de organizatorii Festivalului de Film de la Berlin. Filmul a primit si premiul pentru regie la Festivalul de Film de la Bratislava.

Un film care, pe fondul unor cunostinte anterioare, nemultumeste prin saracia de "trairi" pe care regizorul reuseste sa le transmita, filmul fiind mai degraba despre fuga, frica, violenta unui regim care era hotarat sa se impuna prin toate mijloacele. Bazat pe povestea lui Gavrila Ogoranu, partizan haituit de comunisti timp de 29 de ani, condamnat la moarte de mai multe ori dar fara sa ajunga in inchisorile cumplite ale regimului, filmul nu surprinde la adevarata dimensiune motivatia care ii sustinea pe tinerii din lotul de "banditi", dar reda - si aici e un castig imens - cateva dintre metodele folosite de Securitate in a-si racola si educa informatorii, cruzimea cu care tortura "elementele dusmanoase", dar si ura fata de Dumnezeu, preoti, in special ortodocsi. "Sa scoateti oamenii de sub influenta preotilor", spun comunistii in sedintele de instruire, pentru ca mai tarziu un preot batut si schingiuit sa fie intrebat: "Ce nevoie ai tu de Dumnezeu? Nu iti da partidul tot ce ai nevoie?!".
Magistral rolul pe care il face Mihai Constantin, fiul lui George Constantin, intruchipand un personaj malefic si diabolic: Pantelei Bodnarenko (nascut la Tiraspol, cunoscut ca Gheorghe Pintilie sau Pantiusa).
Am recitit cateva dintre cuvintele ramase de la Gavrila Ogoranu, care a sfarsit in 2006, la 3 saptamani dupa ce aflase ca se va face un film despre viata lui:
"Dacă în România teroarea a fost mai fără milă şi nedreptăţile mai strigătoare la cer decât în celelalte ţări vecine, dacă a existat un fenomen Piteşti şi un Canal al morţii, se datorează faptului că în societatea românească s-au găsit atâtea suflete negre în stare de orice josnicie".
"Niciunul dintre partizani nu a căzut mort în luptă în munţi. Răniţi au fost, dar morţi, nu. În spatele fiecărui mort a fost o vânzare. N-au fost singuri în această luptă. Alături de noi a fost populaţia din regiune, care i-a ajutat şi ocrotit. Peste 1.000 de familii au avut de suferit în urma răzbunării Securităţii".

Vezi VIDEO AICI, un fel de rezumat: http://www.youtube.com/watch?v=We7ZWBzV9Ag&feature=related

Iata si fragmente dintr-un Testament scris de luptatorii anticomunisti in cei aproape 10 ani cat au ratacit prin munti:


"Testament

Alcătuit de Grupul Carpatin-Făgărăşan în primăvara anului 1954, în muntele Buzdugan (ciorna acestui testament a fost găsită de Securitate la profesorul Remus Budac)

Pe potecile munţilor, acest grup de tineri n-a purtat numai arme. Alături de onoarea, mândria şi conştiinţa libertăţii neamului nostru, alături de durerea ceasului de faţă, în inima şi creierul nostru, am purtat ca o povară scumpă: visuri, doruri şi gânduri pentru vremile ce vor să vie. Visuri, doruri şi gânduri, izvorâte şi călite în dragoste pentru neamul nostru.
Şi aşa am înţeles noi, neamul nostru: o dâră de foc sfânt, pierdută în negura vremurilor, în care din loc în loc strălucesc sori şi luceferi, într-o ploaie de stele, şi care izvorăşte din hăul trecutului, de dincolo de vremea dacilor nemuritori. Iar înaintea noastră, în continuarea dârei de foc, printre crestele de brazi, vedem aceeaşi dâră de lumină, din ce în ce mai puternică, terminată în visul nostru la picioarele Domnului Hristos în Ziua cea Mare.
Şi-n această dâră de foc, din urma şi dinaintea noastră, noi, câţiva fii ai acestui neam, pe care destinul ne-a adunat pe aceste creste, ne aducem aportul nostru de foc, candela iubirii noastre de neam, jertfa noastră.
Vrem să aducem pe altarul patriei tot ce se va găsi mai bun în slaba noastră fiinţă pământeană: libertatea noastră, tinereţea noastră, renunţările la o viaţă tihnită. Şi de candela ce-am aprins-o va cere, pentru a lumina, însăşi viaţa noastră, nu vom ezita să o sacrificăm. Nu am luat arma în mână să luptăm pentru ambiţii deşarte de mărire omenească, nici din spirit de aventură, nici din ură pentru nimeni.
Noi nu admirăm neamul nostru, nici nu căutăm să-l înţelegem şi să-l studiem în virtutea nu ştiu cărui principiu scornit de mintea omenească. Noi îl iubim. Aşa cum e. Aşa cum îşi iubeşte copilul părinţii lui. Şi nu l-am schimba cu oricare altul, nici în gând, cum nici o mamă din lume nu şi-ar schimba copilul ei. În inima şi mintea noastră, n-au încolţit niciodată visuri şi gânduri de emigrare prin nu ştiu ce ţări fericite. Voim să rămânem aici părtaşi ai durerilor şi bucuriilor neamului, al destinului său, în valul căruia voim şi noi să ne contopim soarta noastră.
În aceşti ani am găsit în suflete de români, adesea umili şi nebăgaţi în seamă, atâta nobleţe şi atâta frumuseţe, încât nu o viaţă, dar şi o mie de vieţi de ai avea, merită să le jertfeşti. Ne-am lovit însă şi de atâta răutate, ipocrizie, interese, ambiţie prostească, zgârcenie şi mai ales nepăsare, încât ni s-a umplut sufletul de durere, amărăciune şi dezgust. A trebuit să primim pe obrazul nostru, nu odată, sărutul scârbos a lui Iuda şi, nu odată, otrăviţi cu roadele amare ale josniciei omeneşti, am ajuns în pragul deznădejdii. Ne-am coborât atunci în adâncuri şi din istorie ne-am luat din nou seva dătătoare de viaţă. Ne-am cuminecat din jertfa tuturor câtor şi-au dat viaţa pentru acest neam. Iar voi dragi camarazi căzuţi din rânduri, ne-aţi legat prin jertfa voastră cu putere, în lupta din care nu putem să ieşim decât biruitori sau morţi.
Şi mai ales am simţit în ceasurile negre mâna lui Dumnezeu, atunci când slabele noastre puteri omeneşti ne-ar fi dus la moarte şi deznădejde. Aici, pe crestele munţilor, am simţit cuvintele Domnului, care ne-a spus că fără El nu putem face nimic. Şi noi, prin suferinţa noastră, am învăţat să-L iubim. Căci până nu vei suferi tu însuţi, măcar o palmă sau o înjurătură pe nedrept, până atunci nu vei putea înţelege, drama de pe Golgota. Aceste gânduri, adânc frământate în nopţi lungi de iarnă, îngropaţi în zăpezi pe crestele Carpaţilor sau în ceasurile de veghe cu arma-n mână, vi le închinăm vouă, tineri din sate şi oraşe, ca semn al dragostei ce v-o purtăm, ca unora ce le va fi dat, când noi nu vom mai fi, să vadă şi să desăvârşească marea şi strălucita biruinţă românească.

Grupul carpatin-făgărăşan, muntele Buzduganu, Săptămâna Mare, anul 1954"

Sticla pictata manual, sau in ce imi mai investesc sufletul...



joi, 9 iunie 2011

Ingerul si preoteasa, la cinstirea IPS Teofan cu ocazia implinirii a 3 ani de la intronizarea ca Mitropolit al Moldovei si Bucovinei

Blogul Razboi intru cuvant marcheaza cei 3 ani care se implinesc pe 9 iunie 2011 de cand IPS Teofan slujeste ca Mitropolit al Moldovei si Bucovinei. Surpriza (chiar surpriza!!) a fost sa descopar ca postarea de care amintesc aduce in prim plan textul Ingerul si preoteasa, precum si postarea in legatura cu discutia pe care am avut-o cu IPS Teofan despre casa de la Varatec:

http://www.razbointrucuvant.ro/2011/06/09/ips-teofan-3-ani-de-slujire-ca-mitropolit-al-moldovei-si-bucovinei-intru-multi-ani/

Scriu aceste randuri pentru ca tin sa redau un mesaj postat pe Razboi intru cuvant de cineva semnat: Roman Ortodox in Franta:
“O femeie mai saraca cu duhul ii prinde barba si i-o saruta, in mirarea si chiar stupefactia celor mai seriosi de fata. IPS Teofan zambeste. Nicio clipa nu se arata deranjat, nu se grabeste, nu isi iuteste uitatura.”
Intr-adevar gestul femeii starneste zambete, dar nu pentru ca ar fi “saraca cu duhul” (in intelesul frazei din text: lipsita de intelegerea ca nu trebuie sa faca asa ceva) si prin aceasta fiind mai putin “serioasa” precum ceilalti, care au fost de fata. Starneste zambete, ca atunci cand vedem niste copii facand gesturi, in simplitatea inimii lor.
Iar acesta intamplare ma face sa ma gandesc cum, de asemeni, o femei din multime, venind pe la spate, indraznind, s-a atins de poala Mantuitorului, si El, i-a spus: “Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace.”
Acum, ce-i drept, femeia s-a atins, nu de poalele hainelor arhieresti ale IPS Teofan, ci de barba lui. Asa ca, mergand mai departe mi-am amintit Psalmul 132:Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună! Aceasta este ca mirul pe cap, care se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, care se coboară pe marginea veşmintelor lui.. Si cautand la talcuirea Sfintilor Parinti vedem ca Sfantul Maxim zice: “Mirul este Duhul Sfant, iar capul e mintea, iar barba lui Aaron, ratiunea care taie patimile si ierurghiseste lui Dumnezeu faptele cele bune; iar harul Duhului se pogoara peste marginea imbracamintei, adica filosofia practica se da prin cea morala, caci marginea imbracamintei este si sfarsitul [desavarsirea] acesteia”
Cu siguranta ca acea femeie n-a avut in vedere toata aceasta teologie, ci s-a marginit doar sa faca un gest care a fost izvorat din credinta ei, ca apropiindu-se de cele sfinte sa dobandeasca si ea o oarecare tamaduire sufleteasca, aceasta fiind, daca am lasa la o parte superstitia a la Gigi Becali
Cu toate acestea este de remarcat gestul de cinstire a barbii, si cu atat mai mult uimeste astazi acest lucru, cand dorinta de a ajunge la asemanarea cu Chipul Mantuitorului nu se mai exprima nici prin acest lucru exterior chiar in randul unor clerici.
Si iata ca alaturi de femeia care saruta barba IPS-lui Teofan, mai vedem in acest articol descris in linii simple si copilul cu sindromul Down. Doua chipuri de oameni care cuceresc prin simplitatea inimii lor, intr-o lume in care vedem din ce in ce mai mult cum corectitudinea, normele, stass-ul, fac parte din ce in ce mai mult din cotidianul nostru. Desi nu ajuta sa-i punem in balanta pe unii si pe altii, precum s-a intamplat, conturand in antiteza atitudinea preotesei si pe cea a copilului bucuros de a darui pana si o pernauta, este totusi bine sa ne amintim, si sa incercam sa fim mai putin complicati, si prin urmare sa ne debarasam de grijile si stressul care umplu din ce in ce mai mult viata noastra, uitand pana si ca o traim.



Multumesc, om bun, pentru cuvinte de departe!

luni, 6 iunie 2011

De ce, Dan Puric?!

De ce am avut sentimentul că Dan Puric s-a "demonetizat", că devine de la un an la altul unul dintre cei "lăsaţi să vorbească" tocmai pentru că nu mai reprezintă niciun pericol?
L-am ascultat duminică, la Botoşani, şi am văzut un om de pe chipul căruia a dispărut adâncimea, privirile nu mai trec dincolo de aproape, cuvintele... Ohhh, cuvintele! Dane dragă, am obosit, am o-bo-sit să ascult aceleaşi fraze, aceleaşi "neaşteptate" întâmplări pe care le văd şi le citesc în toate conferinţele, emisiunile, relatările cu şi despre tine.
Dane dragă, cei pe care ai vrut să îi sperii ţi-au învăţat pe de rost discursurile, nici măcar nu se mai obosesc să afle ce şi cum, pe unde umbli. Dar! Dacă tot "ţi-ai dat arama pe faţă", cum spunea Stalin, draga Dane, de ce taci în continuare? Te-am urmărit cu mare atenţie duminică, la Botoşani. Nu am râs şi nu am aplaudat. Nu mai spui nimic, dragă Dane! Vorbeşti despre martiri fără să îi numeşti. Vorbeşti despre călăi fără să îi arăţi. Cine, de ce, când? ori eşti prea naiv să crezi că toţi cei din faţa ta cunosc aceste amănunte? Mărturiseşti despre Constantin Brâncoveanu, despre Eminescu, apoi despre martiri, despre jertfă. Care, Dan Puric? Cine sunt ei, în ce lume şi când au pătimit? De ce nu îi numeşti?
Poporul acesta, Dan Puric, are nevoie de istorie. Acea istorie care nu a existat niciodata in cărţile noastre, nici ale copiilor noştri. Trebuie să vorbeşti de la capăt. Cu subiect şi predicat. Altfel, din vorba ta va rămâne băşcălia la adresa jigodiilor. Bună şi asta, dar bine interpretată şi adaptată "scenic" duce în derizoriu faptele mărturisitoare.
Nu înţeleg: sunt atâtea de povestit, atâtea de scos la lumină. Şi totusi, acelaşi repertoriu, cu aceleaşi forme actoriceşti, nimic în plus, oricum, nimic notabil.
Sper că timpul tău, Dan Puric, nu a trecut deja...
La final: Pe pliantul de prezentare a Zilelor Iorga la Botoşani, momentul Puric este prezentat astfel: "Întâlnire cu actorul şi scriitorul Dan Puric, care susţine conferinţa Nicolae Iorga între Martirii Neamului Românesc". Confuză tema, aproape voit confuză! Bineînţeles, subiectul a fost despre martiri, dar cu totul alţii decât Nicolae Iorga. Bineînţeles, Dan Puric nu a amintit despre Iorga în discursul său.

vineri, 3 iunie 2011

Ultima mea lucrare - sticla pictata, motive egiptene