miercuri, 23 noiembrie 2011

Asta ma impresioneaza in aceasta seara!

Recitesc Dimitrie Bejan, "Bucuriile suferintei", si nu ma pot abtine sa nu dau mai departe cate ceva. De fiecare data ma impresioneaza foarte tare cartea asta. Parca as parcurge un film, iar gandul ca totul a fost real si ca nimeni, probabil, nu ar putea face un astfel de film, ma emotioneaza si mai tare:

"M-am eliberat in preajma zilei de 23 august 1964, in urma unui decret de amnistie generala pentru politici. Mai aveam de executat inca 18 ani de detentie! Am iesit intre ultimii 5 detinuti. M-am uitat in urma la poarta puscariei si am inceput a plange! As fi voit sa mor acolo! Mecanicul de tren s-a uitat la mine cu oarecare rusine ca aveam vreo 33 de petice la pantaloni si haine murdare. "De unde vii?", m-a intrebat. "Vin din rai!, i-am raspuns. Nu vezi ca stralucesc?". Eram asa de fericit! Eu chiar veneam din rai! Tare-mi parea rau ca ies si din gara priveam spre inchisoarea din Aiud, si cu lacrimi ziceam: "Mai, ce frumos a fost!". Mai omule, nu pricepi ca acolo am fost puri? Ne rugam si rabdam cu nadejde in Dumnezeu! Anii de inchisoare (1942-1964) au fost cei mai fericiti ani din viata mea.

Tata avea 90 de ani, sora mea era batrana. Mama era plecata la Dumnezeu. Tata nu m-a recunoscut cand am ajuns acasa. Eu i-am zis: "Eu sunt, tata, feciorul matale!": El desfaca niste graunte pentru moara. Venisem de la Aiud. Eu am umplut o galeata cu apa, am incalzit-o, am pus intr-un lighean si m-am spalat. Ce sa fac? Venisem de la puscarie! Tata tot se uita la mine si intreba: "Ce strain esti?". Eu i-am zis ca sunt feciorul lui. "Nu, nu. Feciorul meu ii mort". Am vazut ca nu ma recunoaste, am tacut, m-am spalat frumos, m-am imbracat, mi-am taiat unghiile. El a zis: "Esti strain. Uite, am fasole". Era intr-o vineri. "Mananci fasole?". Si am mancat amandoi. A facut el o mamaliga. Credea ca sunt un strain pe care il primeste la masa. Am mancat fasole cu dansul, am discutat o gramada de lucruri. Tot se uita intrebator la mine. Si a venit sora mea de la Iasi si ea m-a recunoscut. Si s-a convins tata ca sunt eu. Si asa m-a bocit tata!".

Pr. Dimitrie Bejan, "Bucuriile suferintei"

duminică, 13 noiembrie 2011

Strict autentic (si incredibil!!): Directiva NKVD, din 1947

40. Atentie ca reprezentantii opozitiei politice sa fie inchisi. Sa se prelucreze acei opozanti care se bucura de stima populatiei bastinase. Inainte ca ei sa se intipareasca in constiinta maselor, trebuie lichidati prin asa-numite "intamplari neprevazute" sau inchisi sub acuzatie de crima de drept comun.

41. Trebuie impiedicata reabilitarea celor condamnati in procese politice. Daca aceasta reabilitare devine inevitabila, se admite doar cu conditia ca acel caz sa fie considerat o greseala judecatoreasca; nu va avea loc reluarea procesului, respectiv pricinuitorii judecatii gresite nu vor fi convocati.
42. Acei conducator numiti de catre partid care prin activitatea lor au produs pierderi sau au trezit nemultumirea angajatilor sa nu fie chemati in judecata. In cazuri drastice se recheama din functie, fiind numiti in pozitii similare sau superioare. La sfarsit trebuie pusi in functii de conducere si tinuti in evidenta ca si cadre de rezerva pentru perioada schimbarilor ulterioare.
43. Se aduc la cunostinta publicului procesele acelor persoane cu pozitie de conducere (in primul rand din cadrul armatei, ministerelor, serviciilor importante, cadrelor didactice) care sint invinuite de atitudine impotriva poporului, socialismului, industrializarii. E o actiune ce atrage atentia maselor populare
44. Cei care lucreaza in diferite functii trebuie sa fie schimbati si inlocuiti cu muncitori cu cea mai mica pregatire profesionala, necalificati.
45. Trebuie ca la facultati sa ajunga cu prioritate cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sint interesati sa se perfectioneze la nivel inalt, ci doar sa obtina o diploma.

Este un extras din Directiva NKVD-ului pentru tarile din orbita sovietica. Documentul, strict autentic, elaborat de NKVD la 2 iunie 1947, a fost descoperit în biroul lui Boleslaw Bierut, preşedinte al Poloniei (1945-1952) şi publicat pentru prima dată în ziarul polonez "Novi Dzienic", în 1981. Acelaşi document a mai fost descoperit şi în Cehoslovacia, Germania, Bulgaria. În mod sigur a fost aplicat şi în România, deşi SRI nu a confirmat existenţa lui în arhivele Securităţii. (romania-rusi.info)

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

"Românii nu au vocaţie revoluţionară. E defectul lor cel mare"

Eram un prost. La vârsta când Eminescu scria "Luceafărul", eu jucam ţurca marxistă. Eram atât de năuc încât visam să dărâm Bucureştiul din temelii şi să construiesc altul în loc, mai măreţ şi mai durabil decât Piramidele. Şi asta în numele luptei revoluţionare între "nou şi vechi". Spune, om zdravăn eram eu? Noroc că, dând în mintea copiilor, boală de care suferă orice revoluţionar, m-a salvat la timp Nae Ionescu. El mi-a spus într-o zi, în timp ce se uita afară pe geam şi zâmbea, probabil îl amuza entuziasmul meu revoluţionar: "Revoluţia e o treabă serioasă. Dar nu-i de nasul nostru să ne ocupăm de ea. Românii nu au vocaţie revoluţionară. E defectul lor cel mare. Ei au făcut două revoluţii mari şi late. De revoluţia burgheză din secolul trecut s-a ales praful. Au făcut din ea o caricatură. Revoluţia ţărănească din secolul nostru n-a avut o soartă mai bună. A avortat. S-a născut moartă. A treia revoluţie proletară, dacă va avea loc, nu va aparţine românilor. Ea va fi impusă din afară de triburile euro-asiatice. Ca român ce eşti, roagă-te lui Dumnezeu să nu apuci acea zi".


PETRE ŢUŢEA, "Mărturisiri autocratice"
 
(Petre Ţuţea s-a născut pe 6 octombrie 1902 şi a murit pe 3 decembrie 1991. Nae Ionescu s-a născut pe 16 iunie 1890 şi a murit pe 15 martie 1940)

vineri, 11 noiembrie 2011

"Prostia e periculoasă când devine obraznică"

"Există, la noi, o "teorie" a autenticităţii care, pân-acum, a justificat "trăirea" tuturor mediocrităţilor şi povestirea pe larg a fleacurilor; care a permis orice facilitate, a anulat orice efort de desăvârşire; o neglijenţă, în expresie, scuzată de "forţele vitale", de "stângăcia vieţii". Când cineva încearcă să scrie clar, corect sau chiar frumos, este desconsiderat. De la o extremă deplorabilă am ajuns la alta, tot aşa de deplorabilă: de la superstiţia scrisului frumos, la cultul scrisului prost. Sunt câţiva inşi – infirmi sufleteşte, căci a nu avea sentimentul frumosului şi sentimentul ridiculului este o infirmitate – care au spus: nu e nevoie să ştim să scriem. A şti să scrii e un semn de mediocritate.

(...) Prostia e periculoasă când devine obraznică. Şi cred că nici o ţară din lume nu permite scriitorilor să nu ştie să scrie. Să nu le permitem nici noi. Să-i lăsăm să se creadă geniali şi să creadă că neroziile lor sunt subtilităţi".

(Eugen Ionescu, în anul 1936)