luni, 3 decembrie 2012

Scrisoare catre Michi Mihaescu

Am vrut sa iti spun LA MULTI ANI astazi, dar nu am avut inima pentru astfel de urari. Cum sa spun: De ziua persoanelor cu handicap, La multi ani, scumpa mea prietena? Sa sarbatorim astazi ce?!

Nu contest necesitatea unei astfel de zile, inteleg cat de benefic este – demonstrat statistic – faptul ca pe 3 decembrie privirile tuturor se indreapta catre persoanele cu dizabilitati. Nu contest nici nevoia voastra de a vi se intinde o mana si de a vi se dedica programe, activitati, emisiuni, articole in aceasta zi de 3 decembrie, Ziua Internationala a Persoanelor cu dizabilitati…

Doar ca nu pot sa iti urez La multi ani astazi. Pentru ca, de o vreme, nu mai stiu care sunt persoanele cu dizabilitati… Oamenii intregi la trup care isi mutileaza sufletul? Oamenii cu mintea intreaga chinuiti de angoase, de ura, incrancenati pana si impotriva propriilor parinti? Cine, draga mea prietena, poate pune pretul corect intr-o lume contabilizata doar la capitolul A AVEA? Cine, prietena mea draga, mai invata de la tine ce inseamna A FI?

In urma cu peste 40 de ani, la Maternitatea din Dorohoi, in ziua in care te-ai nascut, medicii erau plecati la Iasi, la nunta unui coleg. Te-ai nascut cu asfixie, creierul nu a mai fost oxigenat si, pana sa primesti un ajutor, organismul a fost afectat. Diagnosticul: sindrom extrapiramidal. O viata in fotoliul cu rotile. Scoti cu greu sunetele, vocea distorsionata lungeste vocalele, mainile se chinuiesc spasmodic sa isi gaseasca rostul… Cu toate acestea, ai luptat, ai invatat, ai o minte fantastica si, mai ales, ai un suflet extraordinar si un simt al prieteniei divin! Ai infiintat o asociatie ortodoxa, IHTIS, care sprijina persoanele aflate in aceeasi situatie, visul cel mai mare fiind acela de a construi la Dumeni, in judetul Botosani, un Centru de Viata Independenta.Unde sa va purtati singuri de grija, sa va bucurati de compania semenilor vostri, sa nu mai fiti in grija statului, care oricum nu va mai poarta de mult de grija. Nu inteleg de ce o asemenea idee nu a fost imbratisata de autoritati.

Ne-am intrebat vreodata de ce exista printre noi "persoanele cu dizabilitati"? Intrebati un parinte de cata iubire este capabil copilul lor cu Sindrom Down. Urmariti la biserica baiatul care stie pe de rost toata slujba, si cata frumusete este in glasul sau chinuit, aruncat printre oameni… Cata sfintenie in felul in care se roaga in fata icoanelor… Cata frumusete in ochii lor…

Draga Michi, ne-am obisnuit sa facem din a va sarbatori un titlu de glorie, propria toleranta fata de persoanele cu dizabilitati ne creste stima de sine, cadem deseori in pacatul mandriei, al gandului ca suntem buni pentru ca va acceptam…

Sa ne ierti! Nu m-am gandit cat de greu este pentru voi sa ne acceptati, sa ne tolerati mandria, superioritatea, gesturile natange… Astazi nu pot sa iti urez LA MULTI ANI! Pentru ca, astazi, ma sperie gandul ca si la nasterea mea medicul ar fi putut sa fie plecat la o nunta… Astazi te rog doar sa ne ierti, sa ne accepti si sa ne iubesti!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu