Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din august, 2013

MĂRTURISIRI: Despre Părintele IUSTIN PÂRVU, cu Ieromonahul Siluan Antoci, de la Mănăstirea Agafton

Florentina Toniță:Care este prima imagine pe care o aveți cu Părintele Iustin Pârvu? Ce impact a avut prezența acestui mare om asupra Sfinției Voastre?Ieromonah Siluan Antoci: Cu mare bucurie vorbim despre Părintele Iustin și gândul la el ne face să ne smerim, privind la el ca la un stejar, privind la el ca la un munte, privind la el ca la un mare Avvă pe care l-a avut Moldova noastră. Despre Părintele Iustin am auzit de la o vârstă foarte fragedă - aveam 15 ani - de la un bătrân din satul Sulița, de la noi din Botoșani, moșul Toader Crețu. El mi-a spus: “Măi copile, în Neamț sunt mari părinți, sunt și din Botoșani, Părintele Cleopa… Dar la Petru Vodă este un părinte căruia călugării din obște îi spun Bătrânul. A făcut mulți ani de pușcărie”. Și am rămas cu gândul la Bătrânul, cum mi-a spus moșul Toader…
-În ce an se întâmpla asta?
-În anul 1995. - Părintele Iustin era deja la Petru Vodă, era înființată mănăstirea…
- Era înființată mănăstirea… Era acolo, cu câțiva părinți. După ce am ajun…

GEORGES MOUSTAKI - LE METEQUE

"Sunt o babă comunistă" sau de ce filmul lui Stere Gulea rămâne doar un titlu de roman și atât

Un titlu savuros chiar și pentru cei – mulți – care nu au citit romanul omonim al lui Dan Lungu, o distribuție de excepție, de la Luminița Gheorghiu până la apariția aproape meteorică a Valeriei Seciu, o temă ofertantă pentru cinematografie, comunismul românesc fiind încă, la mai bine de două decenii de la prăbușirea sa, prilej de dispute, spaime sau nostalgii. Și totuși, spectatorul pare (con)strâns într-un scenariu care folosește textul cărții drept pretext pentru o poveste dacă nu străină cititorului de carte, surprinzătoare prin subțirimea limbajului și lipsa elementelor noi, într-un segment scormonit în anii din urmă - și au făcut-o cu profesionalism – regizori precum Cristian Mungiu ("Amintiri din Epoca de Aur") sau Corneliu Porumboiu ("A fost sau n-a fost"). Adăugăm flagranta previzibilitate a personajelor, de la încadrarea în clișeele comuniste – Ceaușescu ne-a dat case, serviciu etc. – până la tradiționalele scene ale românismului provincial - țuica, mizeri…

E mai aproape decât credem!

Slujba s-a terminat și creștinii ies luminoși de pe poarta bisericii. Este sărbătoarea Schimbării la față a Domnului. Curtea se liniștește și, din pacea ivită, răsar copiii nerăbdători să înceapă Școala de Vară la Biserica Vovidenia. Unii la pictură, alții la engleză. Noi... nici de una, nici de alta! Noi ne jucăm! Inventăm povești, facem exerciții de dicție, de improvizație, de autocunoaștere și de scotocire a minții. Mizăm pe spontaneitate, concentrare, mișcare, atenție.
Astazi citim o povestire veche: "Răscoala florilor". Avem un personaj, Vântul, care le corupe pe florile din grădină, șuierându-le în ureche că se lasă stăpânite, că sunt sclavele grădinarului, care face ce vrea cu ele. Iată, le ține legate de bețe! Vântul le promite libertatea: va veni la miezul nopții și le va elibera! Și la miezul nopții, furtună mare în grădină. Florile erau fericite: vor scăpa de sclavie! Furtuna nu era singură, ci însoțită de o ploaie mare. Florile și-au rupt legăturile, toți aracii …

"Și cine este aproapele meu" (fragment)

Rămăseseră vreo opt în încăpere. Toma, studentul la Teologie, murise de trei zile, după bătăile crunte la rinichi. Îl puneau în şezut, cu mâinile trebuia să îşi prindă vârfurile picioarelor. Bocancii gardienilor loveau cu sete. Fiecare lovitură se încheia cu o icnitură a studentului, spatele îi zvâcnea involuntar şi mâinile zburau în sus ca nişte aripi. Un alt gardian îi frângea mâinile, pe care studentul le prăbuşea, agâţându-le din nou de vârfurile picioarelor. Urma altă lovitură în rinichi, alt icnet, altă zburătăcire a mâinilor.
A treia zi, spre seară, după primele cinci lovituri, Toma s-a lăsat încet pe o parte, a pus mâinile sub obraz şi a adormit ca un prunc. Petrică era la câţiva paşi. Pe el îl bătuseră la tălpi şi, întins pe cimentul umed, încerca să îşi recompună, mental, propriul trup. De la creştet, frunte, gât, umeri, braţe, genunchi... de la genunchi nu ştia încotro să apuce. Nu mai simţea nimic. Era o pasăre cu aripi, fără picioare. Nu îl durea nimic pentru că nu simţe…