duminică, 20 aprilie 2014

Tatăl meu din Lumină

M-am trezit gândindu-mă la el. Îl văd în fiecare an îmbrăcat în Lumina Paştilor. Tatăl Gheorghe a trăit 39 de ani, mai puţin decât eu însămi am străbătut din drumul prin Viaţă. E greu, e copleşitor să te simţi mai bătrân decât tatăl tău. Din cauza asta simt, de o vreme, un dor protector de el, un dor aşezat pe nopţile lungi în care îl ştiam acasă, în siguranţă.
Am fost împreună 8 ani. Apoi el a plecat brusc, fără să îşi ia rămas bun. Lucra la oraş şi zi de zi trebuia să plece cu trenul de dimineaţă din sat pentru a se întoarce cu trenul de seară. Prea puţine amintiri în cei 8 ani fără 5 zile (a murit pe 2 octombrie, eu pe 7 împlineam anii, abia trecusem în clasa a doua).
Cu fiecare an, din 1979, nu am făcut altceva decât să scotocesc după amintiri, imagini care să mi-l păstreze în suflet, în Lumină.
Nu am mai simţit niciodată bucuria cireşelor pentru că imaginea tatei, purtând un lighean imens cu cireşe uriaşe, pocnind de roşu şi de miros, a rămas pentru mine singurul gust al acestor fructe.
El cânta la frunză ca nimeni altcineva. Se spăla afară, în mişcări largi, ritualice, în timp ce noi, copiii, îi turnam apă din vasul niciodată prea plin. Nu ne dădea niciodată dulciuri în mână, dar geanta lui ascundea bucurii nebănuite: iepuraşii din plastic umpluţi cu bombonele mici, colorate, mentosane pe care niciodată, mai târziu, nu le-am regăsit la fel de bune ca atunci... Sâmbăta era acasă. Ieşea dimineaţa în pijamalele lui mari, să se lumineze în soarele care se abătea pe casa noastră din deal. Noi, copiii, tăbăram pe el. Veneau şi copiii din vecini. Stăteam pe prispa înaltă şi tata ne băga, pe câte unul, în sac, şi ne purta în spate pe aleea până la poartă şi înapoi.
Era vesel, frumos, prietenos. Generos, duios, blând ca o flacără. Era electrician. A murit într-o noapte, călcat de o maşină uriaşă, plină cu butelii... Ironie sau nu... A trăit şi a murit ca o flacără!
Am trăit de atunci, după el, încă 35 de ani şi mi-e dor în fiecare zi.
HRISTOS A ÎNVIAT!

la hotarele timpului, ploaia (din volumul de poezii "Forma păsării")

în pragul casei, tata îşi ia rămas bun
"cheia rămâne sub streşini, când sună ceasul coborâţi
talpa sub prispă, niciodată nu daţi ore cu împrumut"
tata ştia totul despre ploaie şi fulger
ultimul zâmbet, haina mirosind a gutui
jocurile copilariei ascunse în zidul odăii
a plecat cu o geantă albastră pe umăr
nu avea timp să cânte, cumpăra mereu iepuri dulci,
în buzunare, cireşe împărăteşti inimii fac pace

miercuri, 16 aprilie 2014

Poveştile creionului...

Desene din primăvara asta, în aşteptare de verde şi de floare...