luni, 29 septembrie 2014

Nu cumva ne-au jefuit de suflet?

E mai simplu să disperăm? Să acuzăm clasa politică de jaful bunului şi banului public? Să strigăm în gura mare că ne-au prădat, ne-au furat, minţit, trădat? Care trădare e mai mare? Care jaf este mai năucitor? Nu cumva ne-au jefuit de suflet?

Reiau o întâmplare pe care am relatat-o la întâlnirea cu câţiva oameni de care mi-era dor, în urmă cu două săptămâni. Scotocitori de frumos, tinerii de la Zig Zag prin România reuşeau, în Botoşanii tot mai împrăştiaţi, un fapt extraordinar: pentru două ore au adunat oamenii la un loc, în aceeaşi încăpere, în aceeaşi trăire a inimii. Oameni despre care citim în presa locală, îi admirăm public, le oferim respectul nostru, dar nu le strângem niciodată mâna. Nu ne apropiem privirile, nu ne manifestăm bucuria vederii. Şi într-un mijloc de septembrie, nişte tineri veniţi de niciunde au ştiut că menirea noastră este să fim împreună. Să ne unim energiile creatoare, să ne împlinim prin ceea ce suntem sau putem deveni dimpreună.

Povestea pe care am relatat-o atunci, în cele două minute pe care le aveam la dispoziţie, se petrecea acum aproape opt decenii, părtaş fiindu-i unul dintre cei mai providenţiali oameni pe care i-a avut România: jurnalistul şi scriitorul Sandu Tudor, devenit ulterior monahul Agaton, cunoscut apoi ca Părintele Daniil de la Rarău. Întemeietor al Mişcării Rugul Aprins, Părintele Daniil a murit în 1962 în închisoarea Aiud, după ce a fost torturat de comunişti.

În anul 1933, ca ziarist la Credinţa, Sandu Tudor mărturiseşte cum, mergând spre casă, vede în bătrân cerşetor pe care îl miluia deseori. Un om care cerşea foarte discret, vânzând nişte cărămizi pentru construcţia unui locaş. Sandu Tudor se îndreaptă spre sărman cu bănuţul în palmă. În aceeaşi clipă însă, fără să ştie că îl vede cineva, cerşetorul îşi scoate bănuţii săi pe care îi strecoară pe furiş în buzunarul unei oarbe ce cerşea la câţiva paşi, lângă un zid. Sărmanul a lăsat banii şi, fără să scoată o vorbă, şi-a făcut o cruce şi a pornit înapoi, spre locul său obişnuit. "Nu i-am mai putut da nimic. Vă închipuiţi noianul de emoţie care m-a năpădit. Cerşetorul miluind pe cerşetor. M-am zmucit din mers înviorat, încredinţat. Mai e ceva bun în lumea asta, printre noi şi în noi. Dincolo de tirania faptelor exterioare, dincolo de politic şi economic doarme în câţiva dintre noi ceva minunat, un soare de simţire şi gând bun, cu care s-ar putea preschimba lumile. Dragostea. Ce vom face? Să organizăm partea pozitivă a sufletelor româneşti. Iată singura noastră politică!", îşi încheia astfel Sandu Tudor articolul său din Credinţa, articol numit simplu, dar sugestiv: "Întâmplare măruntă".
De câte ori, orbi fiind, nu am găsit în propriile buzunare bănuţii strecuraţi discret de vreun cerşetor? Uneori am mulţumit cu recunoştinţă. Alteori nu am făcut-o, crezând că bănuţul acela ni se cuvine. De câte ori, din truda noastră, am strecurat bănuţul în buzunarul vreunei oarbe, fără să scoatem o vorbă, fără să trâmbiţăm gestul în lume? Şi într-un caz şi în celălalt, tot cerşetori am fost. Depinde cum ne-am înfrumuseţat sufletul atunci când am primit sau când am dăruit!

Povestea mi s-a părut că ilustrează minunat cele ce se petreceau în acele zile la Botoşani. Nişte tineri veniţi de niciunde, răscolitori de frumos şi scotocitori de oameni, veneau să ne spună că "întâmplările mărunte" ne pot salva viaţa şi pot salva România. Ei dădeau mărturie că visul din urmă cu 80 de ani al unui martir care a murit pentru ţara sa poate deveni realitate. Şi anume că a sosit vremea să organizăm partea pozitivă a sufletelor româneşti!
Străbatem vremuri de criză, în care avem şansa de a (ne) vedea, de a ne recunoaşte. Există în cultura asiatică (chinezi) o abordare diferită de cea a europenilor. Cuvântul "criză" include în structura sa o accepţiune negativă: "pericol", dar şi una pozitivă:"oportunitate, ocazie". În vreme de criză vom identifica mai uşor calităţile, dar vor ieşi la suprafaţă şi defectele. Criza este singura care poate oferi un diagnostic clar, limpede, unei societăţi în agonie.

Ce înseamnă, dară, să organizăm partea pozitivă a sufletelor româneşti? Nu, nu e nevoie de platformă-program, partid, doctrină, ierarhii, prim, vice, viceprim sau preşedinte. Avem nevoie de o restaurare a autorităţii, dar nu una politică, nu una demagogică sau doctinară. Avem nevoie de o autoritate care, cum spunea însuşi Sandu Tudor, să "ţâşnească dinlăuntru în afară, ca urmarea unei bune stări de viaţă, nu ca tiranie sau dresaj dictatorial".  
E mai simplu să disperăm? Să acuzăm clasa politică de jaful bunului şi banului public? Să strigăm în gura mare că ne-au prădat, ne-au furat, minţit, trădat? Care trădare e mai mare? Care jaf este mai năucitor? Nu cumva ne-au jefuit de suflet? Nu cumva ne-au tâlhărit de nădejde, ne-au prădat buna-credinţă, ne-au ucis generozitatea, frumuseţea din privire? 

Dacă astăzi nu mai credem în nimic cine sunt vinovaţii? Şi dacă, într-o dimineaţă, orbi fiind, găsim în buzunare un bănuţ, cine ne sunt salvatorii? 

În ce şi în cine mai credem? Cine vorbeşte în numele nostru şi până când mai ascultăm palavre de partid? Din urmă cu opt decenii, Sandu Tudor ne avertizează: "Partidul vorbeşte în numele naţiei. Are nevoie de o lozincă, ceva cu care să răscolească poporul, să-l aţâţe şi mai ales să trezească în el teama". 

Ne recunoaştem în acest popor speriat, temător, timorat? Suntem părtaşi planurilor lor, suntem, oare, naţia în numele căreia se vorbeşte astăzi?

Sau este timpul să ne întoarcem la întâmplările mărunte ale vieţii noastre? Să începem să reconstruim partea frumoasă a românismului, a sufletului nostru cel de toate zilele?

Putem începe de acum. Strecoară bucuria în buzunarul aproapelui tău. Puţin câte puţin, vom începe din ce în ce mai mulţi să vedem lumina cea clară, limpede, a zilei. Şi, nemaifiind atât de mulţi orbi, în numele nostru nu vor mai vorbi ei!

joi, 25 septembrie 2014

Cărţi!

Leapşa pe Facebook. Provocare de la prieteni. Nu voi lansa titluri mari, oricât de preţioase ar fi ele, ci doar cărţile care, în anumite momente de viaţă, m-au complinit. 
Prima şi de demult este "Măreţul rege Burebista", de Grigore Băjenaru. Carte de premiu la şcoală. Şi cum aveam şi fraţi şi vecini deştepţi, toată uliţa avea în casă Măreţul rege Burebista, că le şi încurcam (eu am acum, în bibliotecă, premiul vecinei mele, Mihaela!, măreţul meu rege nu ştiu pe unde o rătăci). Fiind şi cartea care, ani la rând, a sorbit privire de mamă (femeie înţeleaptă, dar aprigă cu noi, copiii), mi-a rămas amestecată în tainele copilăriei. Şi acum îmi sfiesc amintirile cu ea! 
Anii de mai târziu s-au prăbuşit în poezie. În faţa oglinzii, după casă, pe drumul înserărilor adolescentine. De la Eminescu la Minulescu. Apoi, în studenţie, m-a scos în lume Poezia lui Daniel Corbu. "Alte sfaturi de amăgit întunericul" au îmblânzit o sală de vreo 500 de studenţi!, nu am mai trăit de atunci sentimentul de uimire a cuvântului. Şi nu pot să trec peste miracolul Magda Isanos, care mi-a dăruit oameni frumoşi, pe care i-am păstrat prin vreme (Vasile Zetu, Aurel Podaru)
Altă carte, cronologic, este "Al doilea mesager", de Bujor Nedelcovici. Zguduială a fost pentru că am citit-o înainte de "1984", a lui George Orwell! Uimirea era că Nedelcovici era încă un necunoscut la noi, deşi trecusem bine de anii 90. Repede am citit şi "1984" şi m-am întors din nou la Nedelcovici. Culmea e alta: cartea lui Nedelcovici fusese interzisă în anii 80-82 în România şi publicată pentru prima dată în Elveţia, în anul... 1984! Apoi, în 85, a publicat-o la Paris şi Editura Albin Michel, condusă de Paul Goma. 
Trebuie să amintesc Jeni Acterian, "Jurnalul unei fiinţe greu de mulţumit", şi Alice Voinescu, "Scrisori către fiul şi fiica mea". Le-aş recomanda, fără nicio ezitare, pentru studiu în şcoli. 
M-a emoţionat, tulburat, urmărit Margarita Wallman, cu "Pridvoarele cerului". O carte adevărată, la care mă întorc şi azi. M-a învăţat să fiu femeie, iubită, prietenă. Şi că fractura de trup şi de suflet e una şi aceeaşi. Trebuie să ştii să le accepţi la timp, pentru a nu ajunge în cârje. 
Un loc mare, o pajişte întreagă pentru "Întoarcerea la Hristos", de Ioan Ianolide. Pentru că am ştiut, în timp ce o citeam, că după ultima pagină nimic nu va mai fi la fel pentru mine. Şi aşa s-a întâmplat. Adaug, de acelaşi autor, şi "Deţinutul profet". Plus Nicolae Steinhardt, Florin Pavlovici, Dumitru Bordeianu şi toţi autorii de memorialistică de detenţie din România. La fel, ar trebui predate în şcoli, la clasele mari! În loc de istorie, măcar o vreme. 
Musai să prind aici şi Dostoievski, "Fraţii Karamazov". E o carte-lecţie, o adâncime pe care nu am mai întâlnit-o până la el şi nici după. Senzaţia că te pătrunde mai departe decât tu însuţi credeai că poţi fi scotocit. 
"Generalul armatei moarte", de Ismail Kadare. Pentru că, citind-o, m-a apucat freamătul pentru scris proză. Şi am scris mult după cartea asta, mi-a dat curaj să înconjor cuvintele. 
"Iubita mea, Sputnik", de Haruki Murakami. Dintre cărţile lui Murakami, asta mi-a fost dragă şi m-a urmărit săptămâni întregi. Pentru scena caruselului, pe care am trăit-o fizic. M-a luat ameţeala la propriu. 
Acum, cartea Sandu Tudor, Universalism românesc. Mă trosneşte cu realitate, cu sentimentul că nimic nu a început, că totul urmează să fie. Curaj. Atitudine. Te ţine drept şi în iubire. 

miercuri, 24 septembrie 2014

Bucuriile mele pe sticlă!

Fotografii realizate de Alexandra Calistru


joi, 18 septembrie 2014

ÎNSCRIERI ATELIER Educaţie nonformală prin arte vizuale şi joc!

Dragii noştri copii, părinţi şi bunici! Ne-aţi tot trimis vorbă de grabnică reîntâlnire în toamnă, aşa că ne-am gândit să vă surprindem cu o propunere nou-nouţă. Atelierul de Artă decorativă face o pauză (e timpul să experimentaţi singuri ce am învăţat împreună), dar începe Atelierul de educaţie nonformală prin arte vizuale şi joc. Sună pompos, dar nu pretenţios!    

Ca să lămurim povestea, J. Kleis defineste educatia nonformala ca fiind "orice activitate educationala desfasurata de obicei in afara scolii traditionale, al carei continut este adaptat nevoilor copilului si situatiilor speciale, in scopul maximalizarii invatarii si cunoasterii si al minimalizarii problemelor cu care se confrunta acesta in sistemul formal" (Ooohh, asta chiar a sunat pretenţios!).

Mai clar: învăţăm să învăţăm, ne jucăm, dezvoltăm şi acumulăm!

Pentru copiii inteligenţi şi neastâmpăraţi, pentru cei timizi şi lipsiţi de curajul acţiunii, pentru puştii creativi şi inventivi. Pentru a elibera frumos energiile ce stau să iasă, pentru a crea şi trăi poveştile care ne locuiesc.

Bineînţeles, cu voia copilului şi în spiritul său!

Atelierul va urmări dezvoltarea emoţională, încrederea în forţele proprii, autodisciplina şi autoînţelegerea, accesarea potenţialului creativ prin mijloace corporale, senzoriale, artistice, plastice, prin exerciţii şi jocuri care pun pe treabă gândirea, atenţia, empatia.

Ne vom ajuta de jocuri de cuvinte, explorări în dialog socratic, crearea de poveşti şi ilustrarea lor, ritm, mimică, memorie, jocuri de concentrare, spontaneitate, de recunoaştere a emoţiilor şi gestionare a situaţiilor.

Ne vom exprima artistic (pictură, modelaj, dar şi foto-video), vom experimenta lucrul în echipă. La finalul fiecărui modul facem (re)unire şi cu părinţii şi le vom împărtăşi aventurile noastre.

Însoţitor de joc şi partener de poveste: Florentina Toniţă (scriitor, jurnalist, artist plastic)

Experienţă în lucrul cu copiii:
Curs de Pedagogie şi Metodică, în cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (promovat cu nota 10); Cursuri de pictură la Şcoala Populară de Artă Suceava
Opţional „Arta pentru copii”, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, la Grădiniţa nr. 3 Botoşani şi Grădiniţa nr. 1 Botoşani (2005-2006)
Atelier de Artă decorativă (pictură pe sticlă) - La Nistorică - Club de activități (re)creative și distractive pentru copii (2011-2014)
„Joc şi joacă” la Şcoala de Vară – Biserica Vovidenia Botoşani (iulie-august 2013)
Atelier de pictură pe sticlă - Liceul Tehnologic „Sf. Stelian” Botoşani (2014)
Atelierul „Explorează bucuria” – Roşia Montană (iulie 2014)
Atelier de pictură pe sticlă pentru copii – Liceul Pedagogic Botoşani, colaborare cu Asociaţia „Educatori creativi – copii inventivi” (19 august 2014)

În fiecare MARŢI, de la 17.00 la 19.00 în cadrul Clubului de activităţi (re)creative şi distractive "La Nistorică"
Preţ: 25 lei (include şi o parte din costul necesarului de materiale), se achită 4 şedinţe, pentru a asigura locul în grupă, pe fiecare modul. 

Aşteptăm înscrierile la adresa de email ftonita11@gmail.com sau lanistorica@gmail.com sau telefon 0742112074

miercuri, 17 septembrie 2014

Pictură pe sticlă, artă decorativă

Lucrările mele de astă-vara ce se duse, la care am lucrat cu bucurie şi drag de culoare. Nu-s cu toatele, unele au ajuns la oameni frumoşi.







duminică, 14 septembrie 2014

precum lacrima, curgi şi dispari...

îngerii se ruşinează de oamenii simpli, de cei fără de lacrimă
sau amintiri
ca un trunchi de copac zgâriat pe obraz
ca în dimineaţa aceea împoienită cu mere în pârg

nu există potecă spre suflet, ai încercat deseori să ră-sufli în candelă, să abureşti cu sfinţenie casa
ai uitat de fiecare dată fereastra deschisă, au pătruns vulturii şi te-au nuntit în verde, în gol
!în femeie te-au nuntit cu muzică aspră

în iubire se poate vorbi uneori, dar nu se poate striga
precum lacrima, curgi şi dispari...