Treceți la conținutul principal

De ce nu mai merg la Filarmonică

Cea mai gravă problemă a oamenilor este ignoranţa. Pentru că a te lipsi de avantajele cunoaşterii, a te baricada într-o mediocritate salvatoare, a refuza cu ostentaţie orice creştere a valorii, a prestigiului şi, în final, a nivelului spiritual, nu înseamnă decât o crasă şi iresponsabilă ignoranţă.

Nu judec în niciun fel efervescenţa unui grup la cel mai mic semn de opoziţie (opoziţie constructivă, care nu dărâmă, ci semnealează derapaje grave în funcţionarea unei instituţii de stat, care vieţuieşte datorită unei comunităţi nici prea bogate, nici prea sărace). Şi mă refer acum la reacţiile suburbane, murdare, atacul la persoană, atunci când am găsit de cuviinţă să semnalez - ca jurnalist, deci asumat şi deschis - aspecte care privesc activitatea unei instituţii de cultură ai cărei oameni trăiesc din banii noştri.

În decembrie 2012, artiştii Filarmonicii Botoşani ieşeau pe scenă, la concertul de Crăciun, cu banderole albe. Moment inedit în istoria de şase decenii a instituţiei. Au urmat trei ani de lupte, greve, scandaluri, şicane, reacţii publice dintre cele mai joase. Situaţia, astăzi, nu este cu nimic diferită de acel decembrie 2012. Acelaşi manager care între timp a câştigat triumfal un nou concurs, doar câţiva instrumentişti mai puţin şi o capitulare mâhnită a celor care, în urmă cu trei ani, credeau că dreptatea le joacă în palmă. "O revoluţie copiază foarte curând structura puterii pe care a răsturnat-o", citeam de curând. Este valabil şi atunci când puterea rezistă şi impune răzvrătiţilor propria structură.

De ce scriu aceste rânduri? Mi s-a reproşat că nu merg la concerte, dar critic Filarmonica. Da, nu mai merg la Filarmonică de multă vreme. De când am conştientizat că instrumentiştii sunt atât de împovăraţi de situaţia din instituţie încât muzica se răsfrânge în tălpi de atâta greutate. Nu mă justific în faţa nimănui, pentru că am scris despre această instituţie cum nu s-a mai scris în ultimii 10 ani în presa botoşăneană.

Mi s-a reproşat că am ceva cu instituţia, chiar probleme personale cu managerul. Că nu am scris despre concertele frumoase, că doar critic. Asta (şi asta!) înseamnă ignoranţă. A se vedea mai jos cât am scris DUPĂ concerte (nu am scos articolele - sute - care anunţau concertul săptămânii), şi am scris cu responsabilitate, nu am trântit 50 de fotografii despre coafuri, toalete şi can-can-uri. Am scos mereu în evidenţă profesionalismul instrumentiştilor, chiar şi în condiţiile vitrege în care lucrează.

Mi s-a reproşat că nu am cumpărat bilet la concert. Nu am de ce să cumpăr bilet! Niciodată, în ultimii 10 ani de când fac presă, nu am primit un comunicat din partea Filarmonicii pentru a-şi promova concertele. De fiecare dată am căutat informaţiile, m-am documentat asupra invitaţilor, am scris cât mai favorabil, pentru a atrage publicul în sala de concert. Am solicitat de nenumărate ori ca instituţia să îşi respecte publicul şi să emită săptămânal un comunicat de presă prin care să promoveze spectacolele. Nu s-a ţinut cont niciodată de această cerere. Toate celelalte instituţii de cultură emit aceste comunicate, din respect pentru public şi, mai ales, pentru a eficientiza la maximum evenimentele organizate din bani publici. Domnule manager, nu dumneavoastră îmi acceptaţi intrarea în sala de concert, în calitate de jurnalist. Serviciile de publicitate de care aţi beneficiat în toţi aceşti ani de pe urma muncii mele nu o veţi putea plăti nici cu 1000 de bilete! Nu dumneavoastră îmi oferiţi un concert, ci comunitatea care vă plăteşte şi pe care eu o slujesc! Ştiţi cât costă centimetrul pătrat de reclamă într-un ziar? Aţi fi uimit să aflaţi cât ne datoraţi!

S-a spus că instituţia străbate timpuri revoluţionare, că încasările au ajuns la un nivel record! Dar cu ce preţ? Ştim cu toţii ce se vinde bine în ziua de azi. Câţi artişti din prima linie au fost pe scena de la Botoşani în ultimii 5 ani? Îi numărăm pe degete! Valoarea nu e ieftină, domnule manager, de asta mediocritatea îmbogăţeşte şi iese în faţă rânjind la cei care mai cred că merită respect!

Astfel stând lucrurile, nu voi mai scrie despre această instituţie până când ea nu va redeveni demnă de numele ce îl poartă, demnă de oamenii valoroşi care mai rezistă acolo. 

Las un ultim semn aici, ca dovadă a trecerii mele prin sala de concerte (o selecţie din articolele scrise în ultimii şase ani, doar dintre cele scrise DUPĂ concerte, nu ÎNAINTEA lor). Pentru relevanţă, am postat şi numărul de vizualizări înregistrat până astăzi (ceea ce vorbeşte de la sine asupra impactului pe care l-a avut cuvântul scris, ştiind bine, în breaslă, cât de greu se "vinde" la public un articol din zona culturală). Am scris ani la rând despre condiţiile grele în care cântă instrumentiştii, am semnalat, de asemenea, aspecte care au dus la (de)căderea instituţiei. Nu am scos, de asemenea, zecile de materiale despre artişti care au lucrat sau au colaborat cu Filarmonica Botoşani.

Sabin Pautza la Botosani, carisma si profesionalism (octombrie 2009, 2500 vizualizări)

Fascinatia muzicii in sala (prea)plina a Filarmonicii botosanene!  (oct 2009, 2700 vizualizări)

Frumusetea muzicii si semi-obscurul unei sali  (oct 2009, 2800 vizualizări)

Concertul de Anul Nou al Filarmonicii Botosani: Lumina din sufletul artistului...  (ian 2010, 2800 vizualizări)

Apelul unui dirijor la Botosani: AJUTATI FILARMONICA! (martie 2010, 3500 vizualizări)

Bucuria muzicii pe scena Filarmonicii Botosani! - FOTO  (aprilie, 2010, 1900  vizualizări)

INTERVIU - Giuseppe Carannante: "Respectandu-ne unul pe celalalt facem impreuna o muzica frumoasa" (dec 2010, 1500 vizualizări)

Concertul de Anul Nou: Domnilor, respectati-va artistii! (ian 2011, 1750 vizualizări)

Magia celor trei tenori si ropote de aplauze la concertul Filarmonicii Botosani! - FOTO, VIDEO (martie 2011, 2500 vizualizări)

Muzica de calitate, traditii coreene si aplauze la concertul Filarmonicii Botosani! - FOTO (sept 2011 1600 vizualizări)

Zilele "George Enescu", bucuriile muzicale ale Botoşanilor! (oct 2012, 1000 vizualizări)

Bogdan Ota si Filarmonica Botoşani: Bucuria muzicii, la ea acasă! FOTO (iunie 2012, 1700 vizualizări)

Concertul cu banderole albe: Vezi cum au protestat artistii Filarmonicii Botosani! FOTO  (dec 2012, 1500 vizualizări)

Concertul de Anul Nou: O oază de civilizație la Botoșani! FOTO (ian 2013, 1800 vizualizări)

Concertul de Crăciun al Filarmonicii Botoșani, o seară de nai și trompetă și un "director de suflet"! FOTO, VIDEO  (dec 2013, 1300 vizualizări)

Concertul de Anul Nou al Filarmonicii Botosani: Aplauze, discurs-surpriza si un nou inceput! FOTO,VIDEO  (ian 2014, 1500 vizualizări)

Minseok Kang revine la Botoşani: "Mă simt ca acasă aici, îmi aminteşte de oraşul meu din copilărie" VIDEO  (ian 2014,  900 vizualizări)

FILARMONICA melomanului: Publicul vă respectă muzica, publicul are nevoie de respect reciproc!  febr 2014  600

Violoncelistul Marin Cazacu: Jos pălăria pentru Botoşani!  (ian 2014, 600 vizualizări)

VIDEO Record al Filarmonicii Botoşani: 34 de artişti pe scenă, 36 de spectatori în sală!  (mai 2014,  600 vizualizări)

Concert de Anul Nou cu Mediana Vlad, Vlădău şi Vlad Miriţă, la Botoşani! GALERIE FOTO, VIDEO  (ian 2015, 1800 vizualizări)

Când muzica devine spectacol sau ce se pierde atunci când nimic nu se câştigă! VIDEO  (ian 2015,  1600 vizualizări)

AZI, LA BOTOŞANI, ÎL CINSTIM PE ENESCU!  (mai 2015, 950 vizualizări)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

MAUDIE. Povestea adevărată a unui geniu

Arta naivă impresionează nu prin complexitatea tehnicilor, nici prin subversivitatea mesajelor sau inovaţii în formă sau culoare. Mai mult decât orice, arta naivă se situează dincolo de ipocrizii, în afara convenţiilor şi a dictaturilor culturale de orice fel. Excepţional caracterizează Victor Ernest Masek Insula Artei Naive, vorbind despre "evadarea dintr-o realitate sfâşiată de contradicţii, deziluzii şi cruzime, într-o lume fără dezbinări, fără monştri reali, fără violenţă".

I se mai spune arta prim-planului, pentru că se desprinde de orice regulă a perspectivei picturale, pentru că planul compozițional dispare, iar detaliile fascinează mai ales prin aparenta stranietate, prin surprinzătoarea poziționare în cadrul vizual. Arta naivă este, în sine, o poveste. Chiar dacă nu excelează în tehnică, ba pare să sfideze conștient canoanele impuse de-a lungul vremii prin mii de pagini de studiu pictural, arta naivă scoate la iveală percepții noi, pe care ni le prezintă într-un soi…

"Fata din Curcubeu", cu Marcela Motoc. Povestea dintr-un cinematograf unde viața bate filmul

"Fata din Curcubeu", anunțat din vreme ca fiind evenimentul care va reactiva Studioul pentru Tineret al Teatrului pentru Copii și Tineret "Vasilache" Botoșani, a agățat dintru început ceea ce, în limbaj colocvial, i-am spune un renume îndoielnic. Povestea unei prostituate. Interzis copiilor. Limbaj nerecomandat minorilor. Cu toate acestea, publicul tânăr a asistat la o poveste de viață, un spectacol fără derapaj lingvistic sau gestual. Desigur, se presupune doar ca spectatorul să aibă vârsta necesară înțelegii depline a unui act artistic, a unui subiect care fură și ispitește, pentru că este nevoie de o corectă asimilare a întâmplărilor, a poveștilor derulate pe scenă.

Dacă toate-acestea fi-vor învățate, vorba poetului, spectacolul "Fata din Curcubeu" devine unul inițiatic la nivelul simțirii. Un exercițiu de umanitate care elimină pre/judecata, elimină disprețul față de ființă, adăugând conștiinței toleranța și acceptarea aproapelui, înțelegerea și, de c…

"Strania poveste a lui Benjamin Button", un film de David Fincher,

Filmul ne așază în față, spre final, un prunc ce moare în brațele fostei iubite, o femeie bătrână care poartă în memorie și în suflet singurul dar pe care l-a primit: o iubire bizară, stranie, dar plină de fior.

"Strania poveste a lui Benjamin Button", regizat de David Fincher, a primit trei premii Oscar (din 13 nominalizări!). În 2009, a obținut Oscar pentru Cel mai bun machiaj, pentru Cele mai bune efecte vizuale și pentru Cea mai bună scenografie. În același an, filmul a mai fost distins la Premiile Bafta pentru Cele mai bune efecte vizuale, pentru Machiar și hairstyle și pentru Scenografie.

"M-am născut în condiții neobișnuite". Așa începe "Strania poveste a lui Benjamin Button", povestea unui om născut bătrân, în anii sfârșitului Primului Război Mondial (1918) și care moare copil, în pragul secolului 21.

Filmul "Strania poveste a lui Benjamin Button", inspirat de romanul lui F. Scott Fitzgerald, ne poartă prin viața unui om. Însă, chiar dac…

Dimineața care nu se va sfârși, de Ciprian Mega. Un film care urcă în verticala ființei

Emigrație, prostituție, viața ascunsă a ambasadelor populate cu politruci ieftini și superficiali. Plus consecințele care îmbracă haina suferinței. Filmul lui Ciprian Mega este tulburător și pe alocuri bulversant. Bulversant dacă nu recunoști Calea, tulburător dacă nu accepți Viața. Triada hristică (Eu sunt Calea, Adevărul și Viața) se compune din fâșii sufletești pe care le culegi pe întreg parcursul filmului, pentru ca în final să o găsim revelată, dezvăluită în simplitatea și firescul credinței.

Dincolo de subiectul extrem de incitant – povestea unei prostituate românce în Cipru – filmul Dimineaţa care nu se va sfârşi scoate la iveală aspecte grave privind diaspora și neimplicarea diplomației în problemele grave cu care se confruntă românii aflați peste graniță. Cum la fel de bine aspectate sunt fisurile din interiorul clerului, atunci când politicul impune și dispune.

Producția purtând semnătura lui Ciprian Mega este una care iese din linia obișnuită a cinematografiei românești, ș…

"Pridvoarele cerului", de Margarita Wallmann. Sau despre prăbușirea care înalță!

"Pridvoarele cerului" are tot ce își poate dori un cititor: povești de dragoste, intrigă, personaje fastuoase, călătorii memorabile, o scriitură de înaltă clasă, ironie, culmi ale metaforei.

"De când mă ştiu, din cea mai îndepărtată copilărie, am dorit să fiu dansatoare. Şi călugăriţă. Dacă din întâmplare, plimbându-ne pe străzile Vienei, întâlneam călugăriţele vreunei mănăstiri, o rugam pe mama:
- Te rog, cumpără-mi şi mie o rochie din astea lungi, dar să fie la fel cu ale lor!
Întunecată, mama se mulţumea să comenteze cu un suspin, la înapoierea acasă:
- Tare ciudat mai e şi copilul ăsta! Poftim, i-ar plăcea să umble îmbrăcată ca o bunică!
O „bunică', cel puţin în vremea aceea şi în mediul marii burghezii, era o doamnă foarte, foarte bătrână care purta rochii lungi, cu trenă, măturând podelele. . . Cât despre cei din jurul meu, rude sau prieteni, când îmi aflau îndoitul proiect de viaţă, se apucau să-mi explice, răbdători şi cu tot tactul cuvenit, că viaţa monahală nu …

Rebel în lanul de secară. Un film despre renunțarea la celebritate

Teama de mediocritate este la fel de puternică, la Jerry Salinger, precum fuga de celebritatea construită, acea celebritate care decurge dintr-un bine gestionat proces de marketing literar. Din acest punct de vedere, filmul lui Danny Strong seamănă cu o meditație, dar nu atinge marginile vreunei parabole, dimpotrivă. Este despre răzvrătire, despre căutarea sinelui cu riscul abrutizării și al propriilor distrugeri sufletești.

Anii de glorie din viața unuia dintre cei mai mari scriitori ai secolului XX, în 110 minute de peliculă! Rebel in the Rye nu poate cuprinde întreaga personalitate a lui J.D.Salinger, dar are menirea de a stârni curiozitatea, de a îmbia privitorul spre descifrarea unei enigme pe care regizorul Danny Strong o împachetează în imagini care decurg unele din altele, care se întrepătrund sau care, dimpotrivă, rup mersul firesc al unei biografii atât de controversate până astăzi.

Scrisul nu este un proces public. Nu poate fi descris cinematografic, la fel cum un autor nu …

Elena Ferrante, prietena mea genială!

De ce ai citi tetralogia napolitană a Elenei Ferrante? Pentru că acoperă goluri în viața ta, pentru că înveți să privești altfel simplitatea umană și să acorzi circumstanțe aproapelui. Pentru că nimic din ce e intim nu trebuie risipit în furtișaguri ale clipei. Pentru că a fi femeie nu înseamnă a fi opusă bărbatului, ci a ști să trăiești umăr lângă umăr, atâta timp cât drumul este destul de larg cât să vă cuprindă pe amândoi.

Elena Ferrante propune o tetralogie care acoperă, pe sute de pagini, destinul unor oameni cu nimic diferiți de oricare dintre noi. Fiind vorba despre patru volume publicate sub pseudonim, întâmplările scapă de sub suspiciunea subiectivității și impun chiar o anume veridicitate în notă auto-biografică.

Chiar dacă sunt traduse și citite în toată lumea, nimeni nu a reușit, până astăzi, să spună cu exactitate cine este Elena Ferrante (există nume, dar fără confirmări din partea editurii). Și poate că de aici vine și forța acestor cărți: Elena Ferrante poate fi oricin…

Preotul Toma Chiricuţă, de la Botoşani la Bucureşti

"La Zlătari - Bucureşti era un preot foarte bun, Toma Chiricuţă, de la Iaşi, botoşănean, care predica foarte frumos. Predica numai pentru intelectuali. Eu nu am auzit în viaţa mea un predicator mai desăvârşit decât părintele Toma Chiricuţă. Toată întelectualitatea era acolo. Duminica se oprea circulaţia pe Calea Victoriei". (Dimitrie Bejan, "Bucuriile suferinţei")

Părintele Toma Chiricuţă s-a născut pe 6 iunie 1887, într-un sat din Vaslui. A urmat Facultatea de Litere şi Filosofie şi apoi Teologia, fiind trimis şi la Universitatea Leipzig, unde va studia filosofia.

Revine în ţară şi se stabileşte la Botoşani, unde va activa ca profesor de limba germană. Tot aici se căsătoreşte, fiind hirotonit preot pentru Biserica Adormirea Maicii Domnului (Uspenia). În această perioadă înfiinţează împreună cu poetul George Tutoveanu şi cu scriitorul Tudor Pamfil Academia din Bîrlad, care va avea o intensă activitate în perioada interbelică. Devine, între timp, şi profesor de rel…

SCUT. Un poem de Emil Botta

Iubirea ma apara,

de aceea port
fruntea sus, in exil printre oameni.
Cand ziua decade si cand, spre apus,
Cumpana linistita se-nclina,
o, atuncea, de sus,
primesc o tristete senina.

Ochii mei in extaz ratacesc
spre adancul fantanii unde stelele scapara.
O, de al stelelor dor ma topesc
si m-as duce la ele,
dar Iubirea ma apara.

Cu graiuri nebune ma cheama,
in lunci, cantatoare Undine.
Si cand sa le ajung, Piaza Rea
ma trage la dansa : la mine, la mine !
Dar ma insoteste acel Cineva,
Iubirea, pururi cu mine.

(“Pe-o gura de rai “, 1943)

"Afterimage", un film tulburător despre curajul de a fi liber

"Afterimage" este povestea unui pictor celebru care moare în mizerie. Singura lui vină este aceea de a nu accepta compromisul. Un film zguduitor despre condiția artistului. Despre decăderea trupească și înălțarea spirituală. Despre un timp al profundei dezumanizări, dar și al prefacerilor interioare. Despre rezistență și supraviețuire.


"Afterimage" (Imaginea de apoi) este ultimul film al lui Andrzej Wajda, unul dintre cei mai mari maeștri din istoria cinematografiei, co-fondator al școlii poloneze de film, laureat al Premiului Oscar de Onoare. Moare pe 9 octombrie 2016, la Varșovia, la vârsta de 90 de ani, la scurtă vreme după lansarea filmului. Patru dintre filmele sale au fost nominalizate la Oscar, categoria film străin. Ultimul film realizat întregește o operă de excepție. Filmul lui Andrzej Wajda este despre integritate, libertate, demnitate și nesupunere. 

În "Afterimage" (2016) aflăm povestea unui artist de avangardă sufocat de socialismul stalinist…