Astăzi, 4 aprilie 2015, aflu că a plecat la cele veşnice Petre Anghel. Năucitoare şi grabnică plecare! Un om atât de viu, o resursă inepuizabilă de înţelesuri.
Ani de zile l-am urmărit povestind pe îndelete sau episodic, spontan şi cu îndelungă pregătire, întâmplări despre Marin Preda, despre Petre Ţuţea sau Constantin Noica.
Înainte de 1989 citisem cartea Domniei-sale, "Fratele nostru Emanuel". Eram încă adolescentă, nu înţelesesem mare lucru din paginile îmbrăcate într-o copertă care atunci - în acei ani - mă fascina. Am reluat cartea vreo 20 de ani mai târziu. Apoi am regăsit numele autorului şi, în spatele numelui, chip şi suflet.
Prin 2012 i-am trimis poemele mele. Peste câteva zile mi-a trimis câteva cuvinte pe care nu le-am publicat niciodată. Nu pentru că nu mi-ar fi făcut cinste.
Să fie faptul că el, autorul, profesorul, avea în mine mai multă încredere decât eu însămi îndrăzneam? Ca şi cum m-aş fi îndoit de scrisul său, deşi nu era omul care să scrie ceva în care să nu creadă! Închid astă datorie azi, cu regrete şi tristeţi.
"PETRE ANGHEL:
O poetă a cuvântului matur
Florentina Toniţă este poetă, lucru destul de rar în zilele noastre, când cei mai mulţi iubitori de artă sunt doar versificatori, iar cei care se autoiluzionează cu privire la valoarea lor (sau a mentorilor lor) sunt deconstructivişti.
Poezia Florentinei Toniţă este sobră fără să fie crispată, suav anapoda, fără să eşueze în derizoriu: exact cum îi stă bine unui sunet care vine dinspre înaltul cerului. Admir la această poetă iscusinţa prin care a evitat alunecarea în "sincerităţi" vulgare şi în ieftinul dispreţ al ordinii logico-gramaticale.
De obicei un poet se judecă prin creaţiile lui de vârf (ceea ce nu este rău), dar el poate fi cântărit şi după producţiile nereuşite, fiindcă i se poate observa gama minoră care l-ar fi dus sau îl va duce spre ratare (mediocritate, poate este mai blând cuvântul. Nu este). Florentina Toniţă nu are poezii proaste, ceea ce ne îndreptăţeşte să-i acordăm o notă foarte mare (deformaţie profesională de dascăl de oraş).
Este sigur că poeta stăpâneşte tehnica prinderii inefabilului, că e bântuită de gânduri mari şi că sensibilitatea ei a depăşit capcana sentimentalului trecând în mişcări line, ca zborul păsărilor de apă dulce.
Vom mai auzi de poeziile Florentinei Toniţă, sunt semne că limba română nu se va lăsa îngenuncheată. Nu simt nevoia să remarc anumite poeme dintre cele care mi-ar justifica afirmaţiile. Pot fi citite la întâmplare fără să mă contrazică.
Cititorii poemelor ei vor deveni mai bogaţi şi mai sensibili în urma lecturii".
Mulţumesc, Domnule Profesor! Drum bun alăturea de îngeri, Dumnezeu să ne ocrotească pe toţi!
