La moartea unui artist - Mihai Bejenariu

Moartea unui pictor vorbeşte lămuritor şi deschis despre cei rămaşi. Artistul şi-a terminat chinul, şi-a înfăptuit rostul. Acelaşi artist care nălucea pe străzile prăfuite ale unui oraş care se împiedica de el. Puţini prieteni, duşmani nici atât. Discreţie şi măsură. Mihai Bejenariu rămâne în artă drept unul dintre cei mai buni (dacă nu cumva cel mai bun) acuarelişti. Fapt recunoscut cam cu jumătate de gură de unii...
Uimitor cum viaţa unui artist îi aparţine doar sieşi, iar moartea sa devine a tuturor. Mihai Bejenariu a adunat pictorii la un loc, aşa cum puţine reuniuni artistice, expoziţii sau vernisaje au reuşit vreodată să strângă. Aflu că pictorul şi-a plîns propria moarte... Două zile după ce şi-a încredinţat sufletul, ochii săi au plîns. Cine sau ce vieţuia încă în trupul său?
De asta, uneori, moartea devine mai frumoasă decât viaţa, mai plină de înţelesuri. De asta, uneori, merită să mori. Ca să laşi în urmă acel pustiu de gol pe care are cine să-l umple. Ca să petreci împreună cu cei rămaşi, ca şi cînd abia atunci te naşti.
Discret, mărunt la trup, dar înalt în privire. Talentat, genul de spirit înzestrat cu har, dintre cei care se nasc o dată la multe zeci de ani. A pictat cu boala în trup, cu durerea în culoare. De la Mihai Bejenariu rămân acuarela sa de excepţie şi amintirea unui om înmiresmat de decenţa artei pure. În anii 1975, Mihai Bejenariu a decis să dea examen la Facultatea de Arte Plastice din Iaşi, obţinând o medie egală cu a altor doi candidaţi, chiar pe ultimele locuri. A fost admis. Imediat după absolvirea studiilor superioare a devenit şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, expunând constant şi bucurându-se de aprecierile unanime ale criticilor. Însă cele mai frumoase aprecieri le-a primit, se pare, de la micii săi învăţăcei, pentru că în ultimii ani ai vietii s-a aplecat cu răbdare şi pasiune asupra lucrului cu copiii, fie la Şcoala 16 din Botoşani, fie la şcoala din Cătămărăşti Deal. Puţini artisti au modestia, decenţa şi mai ales generozitatea de a accepta în preajmă copii. Boala i-a chinuit cumplit ultimii ani ai vieţii. După o grea şi neştiută de nimeni suferinţă – în afara unor puţini prieteni – Mihai Bejinariu s-a stins din viaţă în 21 august 2008. Boala l-a răpus, la 54 de ani, într-un moment în care avea încă o mare putere de creaţie! Dumnezeu să-l odihnească în pace! În odihna pe care nu şi-a mai trăit-o de ani buni în viaţa pământească.

Evgheni Vodolazkin - LAUR. "Calea ta e grea, căci istoria dragostei tale abia începe"

"Laur" poate fi deopotrivă cartea vindecătorilor și a celor vindecați. "Laur" poate fi, asemenea, cartea inițierii. Î...