În 3 iunie 1887 Botoşanii au fost cuprinşi de unul dintre cele mai mari incendii care s-au petrecut vreodată în Moldova. Focul a ars aproape 3 zile, fără întrerupere. Eminescu venise prin primăvară la Botoşani, atras de insistenţele Harietei, care ţinea să îl îngrijească pe Mihai după tratamentul suportat în bolniţa de la Neamţ.
Iată o imagine tulburătoare a lui Eminescu, cu doi ani înainte de moartea acestuia, după cum reiese din scrisoarea surorii sale, Harieta:
"... focul grozav ce-a fost în oraş şi de care groază nu am fost scutită nici eu. Cea mai mare nenorocire; totul scosesem din casă, numai patul nenorocitului meu frate rămăsese, la care pierdusem tot curajul; ce puteam face cu el, care este într-o slăbiciune de nu se poate ridica singur?
Repegiunea pompierilor şi a vecinilor m-a scăpat de cel mai mare pericol, care s-ar fi desfăşurat tot mai mult asupra lui bietul Mihai, pe care l-ar fi calicit fizic din nou, scoţându-l afară. Era un vânt rece ca toamna, cura lui nu-i permitea cea mai mică răceală".
Grozăvenia în Botoşani a fost mare: 1.500 de familii afectate, peste 6.000 de suflete au ramas pe strazi. 456 de case numerotate au fost cuprinse de flacari si 608 "atenansuri". 28 dintre cei afectati de incendiu erau crestini (romani, lipoveni si armeni), restul fiind evrei.
Foto: Ultima fotografie a lui Eminescu, datata 1887, la atelierul fotografului Jean Bieling, din Botoşani
Despre oameni, locuri, cărți, filme, teatru. Despre tot ce ne unește. (Florentina Toniță)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Evgheni Vodolazkin - LAUR. "Calea ta e grea, căci istoria dragostei tale abia începe"
"Laur" poate fi deopotrivă cartea vindecătorilor și a celor vindecați. "Laur" poate fi, asemenea, cartea inițierii. Î...
-
Am vorbit astazi cu IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, despre casa lui Eminescu de la Varatec. Stia despre ce este vorba si sen...
-
”Ultimii copii din Tokyo” este una dintre cele mai bizare scrieri, dar o bizarerie construită pe calapodul unui prezent care face fantastic...
-
-Era Cezar Ivănescu un om incomod, irascibil, intransigent în familie, era acel om de care s-au temut atât de mult duşmanii săi? Sau, dimpot...
-
S-a făcut de bună voie cerşetor vieţuind în smerenie şi sărăcie. A miluit pe săraci şi bolnavi, a apărat pe orfan, văduvă şi nedreptăţit, a ...
-
Nu ştiu de ce am mers la întâlnirea cu Klaus. Suflul interior mă avertiza, si – Slava Domnului – am primit cu bucurie alarma. Poate că astfe...
-
Evenimentul se desfasoara la Botosani-Ipotesti - Suceava - Putna si este organizat de Fundatia Culturala "Hyperion" - Caiete botos...
-
Născută pe 24 iunie 1969, la Botoşani, în miresme de sânziene, de ziua Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Camelia Răileanu a trăit doar 33...
-
Arta naivă impresionează nu prin complexitatea tehnicilor, nici prin subversivitatea mesajelor sau inovaţii în formă sau culoare. Mai mult d...
-
Bănuiam nebunia care avea să se întâmple. Există oameni care ştiu să facă bani, există alţi oameni care oferă bani, şi mai există ei, artişt...
-
(I) Atunci când disciplina sportivă se îmbină cu medicina, viața se rostuiește într-un miracol. Și ieși din nostalgiile prăpăstioase, din vi...
