MACII DE LANGA BLOC

Cum pleci...

(Fata care plânge) Nu ştii nicioadată cum doarme, cum se spală dimineaţa pe faţă sau dacă tresare în somn. Nu ştii la a câta lacrimă se trezeşte, nici până unde ştie rugăciunea fără să se uite în Carte.
Fata care plânge calcă în picioare fericirea lumii întregi.

(Despre iertarea provocată) Nu ştii să ierţi. Nu poţi să uiţi. Înseamnă că drumul e greşit. Acolo unde nimic nu merge totul se opreşte. Important este să nu te încăpăţânezi să mergi mai departe.

(Lepădarea) Ai curaj să priveşti în tine ca şi cum ai fi Dumnezeu? Ai putere să te vezi gol, neîntinat de vorbe, ambiţii, orgolii, greşeli, urâţenii? Să te aşezi aşa, pe marginea cărării, şi să te uiţi în tine cu ochii lui Dumnezeu. Fără ură şi fără părtinire. E posibil să nu îţi placă nimic şi să nu poţi renunţa la nimic. Sau să te minunezi dar să nu păstrezi minunea.
S-ar putea să te sperii de haosul generaţiilor îngrămădite în tine de-a valma. Câtă rugăciune să ai pentru atâta nemărginire sufletească?
Cel mai greu e să mergi mai departe. Să închizi ochii şi să calci încet, fără zgomot, pe toată viaţa ta de până acolo şi să dispari împrejurul tău. Tot mai împrejur, tot mai repede, detotdetot. Nu e important unde pleci, ci doar să pleci. Lepădarea de lume e treabă serioasă.