Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din octombrie 26, 2008

RECUNOASTEREA NOIMEI

Un soi de neputinta spirituala, psihica, o greutate a simtirii, zilnic, permanent, ca un pustiu ce se intinde, ti se agata de umeri, de spate, de ochi, de auz. O lehamite sociala si o deznadejde sufleteasca, chiar daca realizezi pericolul caderii in tine insuti.

Un timp al nimanui, trait laolalta si uneori fara rost. Traim superficialul si superficialitatea cu farmec si degajare. Inspaimantati si inspaimantatori de atata ignoranta si nesupunere la Legile divine.
Ne lasam acaparati de plosnite, dar avem curaj sa ripostam firescului, pentru ca am invatat sa ne negam pe noi insine, sa nu ne mai recunoastem, sa nu ne dezvaluim fiorii in fata rugaciunii, sa nu recunoastem Minunea tocmai pentru ca ne-au invatat ca ea dureaza doar trei zile.

Maria (fragment de roman)

Chiar dacă nu era decât o acţiune susţinută mental, Maria se confesa cu toată încrederea lui Traian. Cu fiecare amintire reconstruită, îi transmitea bărbatului mai mult absent din viaţa ei întreaga trăire prăbuşită pe altarul unei existenţe alambicate, neînţelese, frustrante de multe ori, dar de un specific feminin frapant, atât de feminin încât, deseori, credea că trăieşte banal, şters, terestru, fără înălţarea spiritelor dansante întru dezlipirea de palpabil şi concret.

După ani de zile, Traian încă era în viaţa Mariei o mare necunoscută, purtată şi menţinută zilnic de sentimente contradictorii, de la iubire profundă, clară şi aproape vitală, sentimente care o menţineau în văzul lumii concrete, până la stări confuze, amestecate, afundătoare într-o mocirloasă agonie. În acele zile alegea fuga. De oameni, de colegi, de Traian, de privirile câinilor de pe stradă, de vietăţi cu ochi, cu simţuri, care ar putea ghici agitaţia din sufletul ei. Erau zilele în care nu ridica privirea când tre…