REGINA ANA la Profesionistii, la 12.50 pe TVR1

TVR va relua sambata, 31 iulie 2010, emisiunea Profesionistii in care a fost invitata Regina Ana a Romaniei. Un om remarcabil, pe care trebuie sa il cunoastem cat timp mai este alaturi de noi. Emisiunea, realizata de Eugenia Voda, este plina de farmec si de informatii istorice importante.

PABLO NERUDA - Poema 15

Îmi placi cînd esti tãcutã cãci parcã esti absentã,
Si mã auzi din depãrtare si vocea mea nu te atinge.
Se pare cã ochii ti-ar fi zburat
Si se pare cã un sãrut si-ar pecetlui buzele.

Cum toate lucrurile sînt pline de sufletul meu
Te ridici deasupra lor, plinã de sufletul meu.
Fluture de vis, te asemeni cuvîntului melancolie.

Îmi placi cînd esti tãcutã si parcã esti îndepãrtatã
Si parcã te plîngi, fluture în soaptã.
Si mã auzi din depãrtare si vocea mea nu te ajunge.
Lasã-mã sã tac si eu cu tãcerea ta.

Lasã-mã sã-ti si vorbesc prin tãcerea ta
Luminoasã ca o lampã, simplã ca un inel.
Esti precum e noaptea, tãcutã si înstelatã
Tãcerea ta e stelarã, atît de îndepãrtatã si de simplã.

Îmi placi cînd esti tãcutã cãci parcã esti absentã.
Distantã si îndureratã ca si cînd ai fi murit.
Un cuvînt atunci, un zîmbet ajung.
Si sînt bucuros cã nu e adevãrat

NICOLAE STEINHARDT (29 iulie 1912 - 30 martie 1989): Am aflat si eu...

Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încât ne umple sufletul de venin. Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgârciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blândeţea inimii se usucă pe vreji de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori… Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngâmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămâne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale. Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţile noastre…

Acum ştiu, ştiu că orice ură, orice aversiune, orice ţinere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înţelegere, bunăvoinţă, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul graţiei şi gingaşiei unui menuet de Mozart… este un păcat şi o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutatură rea, orice dispreţ, orice rea-dispoziţie este de la diavol şi strică totul. Acum ştiu, am aflat şi eu…

(Nicolae Steinhardt)

Pacea dintre Monos si Logos

Este adevărat că devenim pe zi ce trece mai individualişti şi, poate, mai egoişti în a ne dărui aproapelui. Dar oare el, aproapele, merită atât de mult pe cât, creştineşte, i s-ar cuveni?
Unde începe mucenicia lumească – şi mă refer aici la răbdarea creştină întru zidirea aproapelui tău – şi unde inutilitatea acestei jertfe, dacă ea se dovedeşte a fi neroditoare, chiar dacă ai puterea să recunoşti că, de multe ori, mucenicul ziditor nu eşti tu, ci chiar aproapele tău?
Nevoia de aproapele ascunde deseori stinghereala cu tine însuţi, frica de pustnicie sufletească. Goliciunea discursurilor şi inutilitatea orelor pe-trecute pur şi simplu devin greu de gestionat atât mental cât şi afectiv.
Nu vreau să alung de lângă mine aproapele, dar oare nu simulăm mai mult decât trăim? Ne (a)comodăm atât de mult şi devenim dependenţi de comunicare, de logosul în doi, de palavre, încât degrabă ajungem să ne (in)comodăm sufleteşte.
Nu există comuniune perfectă decât în intimitatea lui monos – singur şi logos – vorbire. De asta pustnicia devine atât de înaltă şi de greu de atins. De asta în singurătate îţi adulmeci mai uşor nevoinţele. Apoi, după ce te vei cunoaşte şi stăpâni îndeajuns, vei străbate lumea. De nu, doar palavre, socializare şi logos fără rost...


Am înţeles de curând că, deseori, un prieten nu îţi este decât paravan, un soi de ascunziş de tine însuţi. Apoi vine o zi în care prietenul te pustieşte, şi te comporţi ciudat şi nu ştii de ce. Apoi înţelegi că, de fapt, ai pierdut prea mult suflet pe drum. Şi te opreşti. Şi gata. De aici începe monos... singurătatea. Şi pacea.

CASA LUI EMINESCU DE LA VARATEC - Tristetea Maicii Benedicta

In primavara anului 2002, cand s-a intors Maica Benedicta de la Bucuresti, mi-a zis ca este foarte bucuroasa pentru ca a venit la ea, la Bucuresti, un grup de tineri impreuna cu Domnul Fabian Anton si au rugat-o sa fie de acord - si alaturi de ei, la renovarea casei Mihai Eminescu din Manastirea Varatec. I-au adus si acte doveditoare precum ca Maica Stareta Iosefina Giosanu si IPS Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, au acceptat renovarea casei Mihai Eminescu. Maica Benedicta s-a oferit sa-i ajute si a mai spus ca a mai rugat-o in anii din urma si pe Maica Nazaria, iar ea a spus ca "nu sunt de acord autoritatile sa se reconstruiasca aceasta casa". A mai rugat-o si pe Maica Onufria si a spus ca este "de acord, dar mai tarziu". Iar cand a auzit ca Maica Stareta este de acord si IPS Daniel de asemenea, nu mai putea de bucurie.

I-a spus lui Fabian ca poate sa ajute si ea, dotand casa cu toata opera lui Mihai Eminescu si mobiland-o cu tot ce e necesar pentru aceasta. I-a rugat pe baieti sa se grabeasca, pentru ca este prea batrana si ca vrea sa vada cu ochii acest vis implinit.

Maica Benedicta mi-a zis ca vrea sa nu fie nicio manastire din preajma ca Manastirea Varatec. A rostit aceste cuvinte cu o netarmurita putere, dorinta si cu o mare multumire sufleteasca. Astfel, a inceput sa organizeze un simpozion, unde au participat preotii slujitori din manastire, toate maicile si surorile, precum si invitati ca Parintele Mina Dobzeu, Parintele Teofil Paraianu, Domnul Codreanu si altii. Maica Stareta Iosefina n-a participat, pentru ca a trebuit sa plece de urgenta la spital si le-a lasat pe maicile Olimpiada si Elefteria sa coordoneze simpozionul. Oamenii incepura sa trimita deja fonduri pentru Casa Eminescu la cancelaria manastirii.

Urma sa se tina si al doilea simpozion, dar n-a mai avut loc... La intoarcerea acasa, Maica Benedicta a stat cam o saptamana pe ganduri; era ingrijorata si se intreba mereu de ce s-a intamplat astfel, de ce au luat lucrurile o asa intorsatura, ce si cine este la mijloc?... Intr-o dimineata, pe cand statea pe fotoliu in fata biroului, cu privirea in pamant, mi-a zis; "- Maicuta, eu am terminat-o cu Varatecul"! Atunci am simtit ca mi-a fugit pamantul de sub picioare si ca am pierdut-o. Am incercat s-o mangai, sa-i spun ca noi o iubim si ca vrem sa fie ingropata in aceasta manastire, dar ea mi-a spus pe un ton linistit: "-Maicuta, mata esti draguta ca de obicei, dar aceste cuvinte trebuie sa le spuna Maica Stareta; si sa mai stii ca, daca ar fi avut cineva asa ceva ce are Manastirea Varatec (casa Eminescu), iti dai seama, intelegi matale, ce-ar fi fost aici daca s-ar fi facut casa Eminescu? In strainatate, pe unde a trecut Eminescu s-a pus si inscrisptie".

N-a trecut mult timp si a venit si vestea despre calugarirea Doamnei Zoe. Eu am intrebat-o daca este adevarat, iar ea a raspuns ca "da, din toata inima" si ca a luat blagoslovenie de la Preafericitul Teoctist. "- Fiind din dioceza lui (Arhiepiscopia Bucurestilor), mi-a dat blagoslovenie sa ma duc sa ma calugaresc la Manastirea Petru Voda, la Parintele Iustin Parvu. Am dorit foarte mult sa nu se stie despre calugarirea mea, decat numai atunci cand voi fi in sicriu. Aceasta a fost dorinta vietii mele".

N-a vrut sa fie calugarita in fata televiziunii, in preajma multor oameni, ci a vrut sa fie cu mare taina.

Cand au auzit toate maicile din manastire ca Doamna Academician Zoe Dumitrescu Busulenga seste calugarita, s-au bucurat enorm, au fost insa si persoane care s-au tulburat. Atunci Maica Stareta Iosefina a venit personal la Maica Benedicta si i-a cerut "sa nu mai coboare la biserica, sa n-o vada cineva", calugarirea ei fiind pricina de tulburare pentru unii. Maica Benedicta a spus ca nu este "nici criminala, nici terorista"; ca sa-i interzica cineva sa mearga la biserica. "-Nici criminalilor nu le interzice nimeni sa mearga la biserica".

(Marturiile Maicii Eufrosina Jescu despre Doamna Academician Zoe Dumitrescu Busulenga - Maica Benedicta)