Treceți la conținutul principal

CASA LUI EMINESCU DE LA VARATEC - Tristetea Maicii Benedicta

In primavara anului 2002, cand s-a intors Maica Benedicta de la Bucuresti, mi-a zis ca este foarte bucuroasa pentru ca a venit la ea, la Bucuresti, un grup de tineri impreuna cu Domnul Fabian Anton si au rugat-o sa fie de acord - si alaturi de ei, la renovarea casei Mihai Eminescu din Manastirea Varatec. I-au adus si acte doveditoare precum ca Maica Stareta Iosefina Giosanu si IPS Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, au acceptat renovarea casei Mihai Eminescu. Maica Benedicta s-a oferit sa-i ajute si a mai spus ca a mai rugat-o in anii din urma si pe Maica Nazaria, iar ea a spus ca "nu sunt de acord autoritatile sa se reconstruiasca aceasta casa". A mai rugat-o si pe Maica Onufria si a spus ca este "de acord, dar mai tarziu". Iar cand a auzit ca Maica Stareta este de acord si IPS Daniel de asemenea, nu mai putea de bucurie.
I-a spus lui Fabian ca poate sa ajute si ea, dotand casa cu toata opera lui Mihai Eminescu si mobiland-o cu tot ce e necesar pentru aceasta. I-a rugat pe baieti sa se grabeasca, pentru ca este prea batrana si ca vrea sa vada cu ochii acest vis implinit.
Maica Benedicta mi-a zis ca vrea sa nu fie nicio manastire din preajma ca Manastirea Varatec. A rostit aceste cuvinte cu o netarmurita putere, dorinta si cu o mare multumire sufleteasca. Astfel, a inceput sa organizeze un simpozion, unde au participat preotii slujitori din manastire, toate maicile si surorile, precum si invitati ca Parintele Mina Dobzeu, Parintele Teofil Paraianu, Domnul Codreanu si altii. Maica Stareta Iosefina n-a participat, pentru ca a trebuit sa plece de urgenta la spital si le-a lasat pe maicile Olimpiada si Elefteria sa coordoneze simpozionul. Oamenii incepura sa trimita deja fonduri pentru Casa Eminescu la cancelaria manastirii.
Urma sa se tina si al doilea simpozion, dar n-a mai avut loc... La intoarcerea acasa, Maica Benedicta a stat cam o saptamana pe ganduri; era ingrijorata si se intreba mereu de ce s-a intamplat astfel, de ce au luat lucrurile o asa intorsatura, ce si cine este la mijloc?... Intr-o dimineata, pe cand statea pe fotoliu in fata biroului, cu privirea in pamant, mi-a zis; "- Maicuta, eu am terminat-o cu Varatecul"! Atunci am simtit ca mi-a fugit pamantul de sub picioare si ca am pierdut-o. Am incercat s-o mangai, sa-i spun ca noi o iubim si ca vrem sa fie ingropata in aceasta manastire, dar ea mi-a spus pe un ton linistit: "-Maicuta, mata esti draguta ca de obicei, dar aceste cuvinte trebuie sa le spuna Maica Stareta; si sa mai stii ca, daca ar fi avut cineva asa ceva ce are Manastirea Varatec (casa Eminescu), iti dai seama, intelegi matale, ce-ar fi fost aici daca s-ar fi facut casa Eminescu? In strainatate, pe unde a trecut Eminescu s-a pus si inscrisptie".
N-a trecut mult timp si a venit si vestea despre calugarirea Doamnei Zoe. Eu am intrebat-o daca este adevarat, iar ea a raspuns ca "da, din toata inima" si ca a luat blagoslovenie de la Preafericitul Teoctist. "- Fiind din dioceza lui (Arhiepiscopia Bucurestilor), mi-a dat blagoslovenie sa ma duc sa ma calugaresc la Manastirea Petru Voda, la Parintele Iustin Parvu. Am dorit foarte mult sa nu se stie despre calugarirea mea, decat numai atunci cand voi fi in sicriu. Aceasta a fost dorinta vietii mele".
N-a vrut sa fie calugarita in fata televiziunii, in preajma multor oameni, ci a vrut sa fie cu mare taina.

Cand au auzit toate maicile din manastire ca Doamna Academician Zoe Dumitrescu Busulenga seste calugarita, s-au bucurat enorm, au fost insa si persoane care s-au tulburat. Atunci Maica Stareta Iosefina a venit personal la Maica Benedicta si i-a cerut "sa nu mai coboare la biserica, sa n-o vada cineva", calugarirea ei fiind pricina de tulburare pentru unii. Maica Benedicta a spus ca nu este "nici criminala, nici terorista"; ca sa-i interzica cineva sa mearga la biserica. "-Nici criminalilor nu le interzice nimeni sa mearga la biserica".

(Marturiile Maicii Eufrosina Jescu despre Doamna Academician Zoe Dumitrescu Busulenga - Maica Benedicta)

Comentarii

  1. Dumnezeu sa va binecuvanteze! pentru curajul de a face cunoscute aceste marturii zdrobitoare ale Maicii Eufrosina Jescu, extrem de valoroase prin amanuntele furnizate in ceea ce priveste demersul de restaurare a Casei lui Eminescu cu opt ani in urma.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc de spreciere, dar curajul este al Maicii Eufrosina, o fiinta deosebita, un punct luminos in Varatecul lui Eminescu. Si, as indrazni sa spun, o demna continuatoare a spiritului Maicii Benedicta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Intamplarea face sa ma fi intors de la Varatec acum cateva zile si regret nespus ca nu am aflat decat azi despre existenta acestei case ! Cat de mult mi-as fi dorit sa o vizitez, chiar asa paraginita cum este ea! Pentru mine ca si pentru toti romanii, Eminescu reprezinta geniul poeziei ,inegalabil si inestimabil!Nu pot sa cred ca nimeni dintre cei care pot, nu gasesc timp si mijloace sa restaureze casa in care Luceafarul poeziei romanesti a trait si a creat opere nemuritoare!Trebuie obligati s-o faca si noi toti suntem cei care putem sa-i obligam!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

MAUDIE. Povestea adevărată a unui geniu

Arta naivă impresionează nu prin complexitatea tehnicilor, nici prin subversivitatea mesajelor sau inovaţii în formă sau culoare. Mai mult decât orice, arta naivă se situează dincolo de ipocrizii, în afara convenţiilor şi a dictaturilor culturale de orice fel. Excepţional caracterizează Victor Ernest Masek Insula Artei Naive, vorbind despre "evadarea dintr-o realitate sfâşiată de contradicţii, deziluzii şi cruzime, într-o lume fără dezbinări, fără monştri reali, fără violenţă".

I se mai spune arta prim-planului, pentru că se desprinde de orice regulă a perspectivei picturale, pentru că planul compozițional dispare, iar detaliile fascinează mai ales prin aparenta stranietate, prin surprinzătoarea poziționare în cadrul vizual. Arta naivă este, în sine, o poveste. Chiar dacă nu excelează în tehnică, ba pare să sfideze conștient canoanele impuse de-a lungul vremii prin mii de pagini de studiu pictural, arta naivă scoate la iveală percepții noi, pe care ni le prezintă într-un soi…

Cristian Tudor Popescu la Profesionistii. Despre Dogville si renuntarea la a mai salva lumea!

Aseara a debutat o noua serie a emisiunii Profesionistii. Invitat: Cristian Tudor Popescu. Un personaj care pare superexpus, ultramediatizat si pe alocuri consumat. Am decis, totusi, sa urmaresc emisiunea, din placerea de a o urmari pe Eugenia Voda. A fost o emisiune spectacol. Cristian Tudor Popescu se schimba, se transforma. Emisiunea a fost conturata pe marginea Chestionarului lui Proust, o provocare atat pentru invitat cat si pentru realizator de a-si dezvalui fara pudoare dedesubturile sufletesti. CTP a fost sincer, nestapanit, vulnerabil si corect cu sine insusi.

Finalul a fost neasteptat. Intrebat ce s-ar intampla daca oamenii care mai au ceva de spus s-ar retrage pe rand in gradinile lor, CTP a marturisit ca cel mai important lucru in acest timp nu mai este sa salvezi lumea, sa incerci sa schimbi masele. Ci sa incerci sa faci bine unui om. Macar unui singur om. Sa privesti in jur si sa vezi un om mai greu incercat decat tine. Si sa nu incerci sa il schimbi, ci sa il intelegi, s…

"Fata din Curcubeu", cu Marcela Motoc. Povestea dintr-un cinematograf unde viața bate filmul

"Fata din Curcubeu", anunțat din vreme ca fiind evenimentul care va reactiva Studioul pentru Tineret al Teatrului pentru Copii și Tineret "Vasilache" Botoșani, a agățat dintru început ceea ce, în limbaj colocvial, i-am spune un renume îndoielnic. Povestea unei prostituate. Interzis copiilor. Limbaj nerecomandat minorilor. Cu toate acestea, publicul tânăr a asistat la o poveste de viață, un spectacol fără derapaj lingvistic sau gestual. Desigur, se presupune doar ca spectatorul să aibă vârsta necesară înțelegii depline a unui act artistic, a unui subiect care fură și ispitește, pentru că este nevoie de o corectă asimilare a întâmplărilor, a poveștilor derulate pe scenă.

Dacă toate-acestea fi-vor învățate, vorba poetului, spectacolul "Fata din Curcubeu" devine unul inițiatic la nivelul simțirii. Un exercițiu de umanitate care elimină pre/judecata, elimină disprețul față de ființă, adăugând conștiinței toleranța și acceptarea aproapelui, înțelegerea și, de c…

Un om, o poveste: DINU LIPATTI şi nemeritata uitare!

George Enescu i-a fost naș de botez, Yehudi Menuhin a spus despre el că este cel mai mare pianist, după Chopin. A murit la 33 de ani, răpus de leucemie. A iubit nebunește, a trăit ca un prinț și a cântat ca un arhanghel!

Personalitatea lui Dinu Lipatti a fost, de departe, una dintre cele mai strălucitoare ale primei jumătăți de secol într-o Europă frământată de criza economică, războaie mondiale și lupte comunistoido-securistice. Nu este de mirare ivirea lui Lipatti, dacă ne gândim la elita autohtonă a anilor 30-50, cu Mircea Eliade, Nae Ionescu în frunte, cu un Enescu divin și un Iorga uriaș. 

Nașul Enescu


Dinu Lipatti s-a născut la București, pe 19 martie 1917. George Enescu a acceptat cu bucurie să boteze copilul prietenilor săi artiști (tatăl lui Dinu Lipatti cânta la vioară, mama la pian). "Astăzi, 12 iunie 1921, Dinu Th. Lipatti a primit odată cu botezul religios şi botezul artei de la naşul său, marele maestru George Enescu", scria tatal lui Dinu pe verso-ul fotografiei …

VASILE VLAD. "În salonul cu păuni discutam despre farmecul monștrilor..."

Pentru generaţiile care trăiesc în fascinaţia stănesciană, pentru preţuitorii cuvântului dinescian, chiar şi pentru mulţi dintre scotocitorii cărtărescieni, Vasile Vlad este încă un nume banal. Pentru că Vasile Vlad nu a fost, în România postdecembristă, un nume de poet. A fost, cel mult, acel nume strecurat de câteva ori în lista scurtă a poeţilor nominalizaţi la Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" - Opera Omnia, de la Botoşani. Nominalizat, nu şi premiat.

S-a născut pe 4 iunie 1941. Anul acesta împlineşte 75 de ani. Ani ce par măsuraţi în altă dimensiune temporală, în alt spaţiu al existenţei umane.

Vasile Vlad este omul care s-a luptat purtând pe umeri stindardul poeziei. A dus câte un război pentru fiecare carte editată în România comunistă. Este scriitorul român căruia i-au scos poeziile din librării şi le-au topit. Este poetul care, după ce comuniştii îi făceau pierdute manuscrisele predate editurii, le rescria cu o şi mai mare forţă. Este omul căruia ţara i-a o…

DANIEL PODLOVSCHI, batranul violonist!

Am înţeles în seara asta că voiam altceva de la ultimele două concerte. Muzica tradiţională coreeană sub bagheta lui Minseok Kang, aşteptată săptămâni în şir, a avut frumuseţea şi autenticitatea sa, dar a lipsit din concert profunzimea, mai exact înfiorarea pentru care mă pregătisem. Am reţinut însă minunatul haegeum, un instrument tradiţional asemănător viorii, dar într-o zonă arhaică. Impresionant este tocmai sunetul, un fel de sfâşiere sufletească, o reprezentare autentică a umanului atotcuprinzător, neprelucrat şi, mai ales, nedegradat. Adaug şi solista, un fel de soprană în versiune tradiţională, care poartă denumirea de pansori. Un termen care m-a fascinat prin cuprinderea sa lingvistică: pan, în limba coreeană înseamnă un loc unde se adună mai multă lume, iar sori, în aceeaşi limbă, înseamnă suflet. Al doilea concert pe care l-am aşteptat cu sufletul la gură a fost cel al lui Tudor Gheorghe, însă, cum spuneam, nu s-a ridicat la nivelul evenimentelor anterioare sub marca Tudor G…

Elena Ferrante, prietena mea genială!

De ce ai citi tetralogia napolitană a Elenei Ferrante? Pentru că acoperă goluri în viața ta, pentru că înveți să privești altfel simplitatea umană și să acorzi circumstanțe aproapelui. Pentru că nimic din ce e intim nu trebuie risipit în furtișaguri ale clipei. Pentru că a fi femeie nu înseamnă a fi opusă bărbatului, ci a ști să trăiești umăr lângă umăr, atâta timp cât drumul este destul de larg cât să vă cuprindă pe amândoi.

Elena Ferrante propune o tetralogie care acoperă, pe sute de pagini, destinul unor oameni cu nimic diferiți de oricare dintre noi. Fiind vorba despre patru volume publicate sub pseudonim, întâmplările scapă de sub suspiciunea subiectivității și impun chiar o anume veridicitate în notă auto-biografică.

Chiar dacă sunt traduse și citite în toată lumea, nimeni nu a reușit, până astăzi, să spună cu exactitate cine este Elena Ferrante (există nume, dar fără confirmări din partea editurii). Și poate că de aici vine și forța acestor cărți: Elena Ferrante poate fi oricin…

Poetului Ion Nicolescu. La plecare

e ger în triste calendare
sfinţii se dau orbilor cu împrumut

în zadar am pîndit labirintul
Poetul îşi poartă paşii îndărăt
zar caldarîmului de pofte

într-o lume de tălpi îţi culci suferinţa
(pe un leu de-mprumut se vinde poetul)
nici vorba
vine iertarea de seară
ca o pasăre pe uscat

mai puţini tot mai puţini poeţi
libertatea poartă la gît
medalii de gheaţă



PETRUŢ PÂRVESCU, poetul din patria cu hotare nelocuite

Născut pe 17 februarie 1956, un "sudist" din Păcala Făgeţelului, cum se mai audefineşte deseori, Petruţ Pârvescu se identifică astăzi, temporal şi structural, cu spatiul moldav pe care şi-l asumă de trei decenii. Creator de vers şi de limbaj oarecum distinct în peisajul poetic contemporan, un poet al "abstracţiunii şi al amplelor tornade lirice" (Daniel Corbu), Petruţ Pârvescu se situează confortabil în zona scriiturii profesioniste, fără să cadă în păcatul manierismului devastator.

Este profesor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, iniţiator al anchetei literare Scriitorul - destin și opțiune, îndrumător al tinerelor talente.

De la Păcala Făgeţelu la Botoşani, via Dorohoi!

Petruţ Pârvescu s-a născut în satul Păcala, comuna Făgeţelu, Olt (până în 1968, raionul Vedea, regiunea Argeş), pe valea Vezii, lângă Piteşti. A urmat şcoala generală în localitate, Liceul teoretic Vedea, Argeş, şi Liceul teoretic Vitomireşti, Olt. Membru al cenaclurilor George Topîrcean…

"Strania poveste a lui Benjamin Button", un film de David Fincher,

Filmul ne așază în față, spre final, un prunc ce moare în brațele fostei iubite, o femeie bătrână care poartă în memorie și în suflet singurul dar pe care l-a primit: o iubire bizară, stranie, dar plină de fior.

"Strania poveste a lui Benjamin Button", regizat de David Fincher, a primit trei premii Oscar (din 13 nominalizări!). În 2009, a obținut Oscar pentru Cel mai bun machiaj, pentru Cele mai bune efecte vizuale și pentru Cea mai bună scenografie. În același an, filmul a mai fost distins la Premiile Bafta pentru Cele mai bune efecte vizuale, pentru Machiar și hairstyle și pentru Scenografie.

"M-am născut în condiții neobișnuite". Așa începe "Strania poveste a lui Benjamin Button", povestea unui om născut bătrân, în anii sfârșitului Primului Război Mondial (1918) și care moare copil, în pragul secolului 21.

Filmul "Strania poveste a lui Benjamin Button", inspirat de romanul lui F. Scott Fitzgerald, ne poartă prin viața unui om. Însă, chiar dac…