Despre oameni, locuri, cărți, filme, teatru. Despre tot ce ne unește. (Florentina Toniță)
PARINTE, EU PANA LA PASTI VOI FI UN INGER
24 aprilie va ramane pururi Joia Patimilor. Indiferent de zi, de an, de secol, de pamantesc, lumesc, ingeresc sau stelar. In 2008, in Joia Saptamanii Patimilor, se stingea din viata Cezar Ivanescu. Ultima victima a comunistilor sau prima a stapanilor de tip nou?
Fara a-si justifica in vreun fel atacul mortal asupra scriitorului, statul roman va ramane cu o pata neagra, vesnica, pe obrazul si asa patat al unei literaturi comunistoide si schizoide, al unei autoritati literare nespalate si nebotezate in spiritul divin.
Pe 24 aprilie 2008 se implinea o viziune luminoasa a Poetului: PARINTE, EU PANA LA PASTI VOI FI UN INGER, marturisea Cezar Ivanescu intr-o scrisoare, inainte de prabusire si renuntare trupeasca. Si a devenit Inger al propriului poem.
Nimic nu e intamplator, haosul nu este decat expresia propriei noastre neputinte in a intelege rostul divin al misterelor. Poate ca destinul lui Cezar Ivanescu s-a infaptuit intocmai. Exista vinovati, exista vinovatii cumplite. Exista oameni care s-au ivit pe lume sub asta menire. Cu negura, greutate, pustiu. Oameni alesi de Dumnezeu sa implineasca, de fapt, destinul mistic, christic al Poetului. Acesti oameni, doctori, scriitori, mineri, functionari, comunisti, ziaristi si-au pecetluit pe veci si pentru multe vieti propriul destin. Mare si grea povara pe umerii lor! Mare si cumplita durere pe neamul lor.
Azi, 24 aprilie, ramane pentru mine Joia Patimilor din anul 2008, ziua in care Cezar Ivanescu a (re)nascut intr-un inger!
CEZAR IVANESCU - Poem ascensional
Exorcism
(fragment)
Text inedit, preluare de pe http://cezar-ivanescu-poeme.blogspot.com/2009/09/poem-ascensional-exorcism-fragment.html
! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
cît aur, smirnă şi tămîie,
rogu-mă miluieşte-ne,
unduitoare-a tale grîie
cu sfînt prinos, – sufletele,
ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule!
! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
Sufletul meu copil, mîntuie
în Suflet toate groazele,
şi mîna de copil, căţuie
arzînd şi gura, – urlete,
ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule!
! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
decît acel ce mai întîi e
Copil Divin ca Soarele,
Copil Divin rîzînd la Soare,
cu rîsul, ardere de tot,
pe Sufletul meu fă prinsoare,
Doamne, că dintre morţi îl scot!
! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
cît cel cu galbene călcîie
călcîndu-ţi, sfinte, urmele,
mă miluieşte şi-ngăduie
şi-mboboceşte-i ranele
Copilului ce-am fost şi nu e
Cum nici Fiinţa ta nu e
dar ne întinde mînuri arse
şi urlă-n toate lumile,
privirile îi sînt întoarse
în el ca-n stele razele,
ca să se mîntuie de groază
spre dînsul Doamne, -nclină-te
şi adu-l iar la tine-acasă,
o, Doamne-Dumnezeule!
! şi carnea lui cea flagelată
de bărbat tînăr şi frumos
cu bisturiu a fost tăiată
şi curăţată pân' la os,
os alb precum albeaţa rochii
Miresei de Ierusalim,
tăiaţi şi creierii şi ochii
cu care, Doamne, te privim
carnea mea, Doamne, ca Niobe
vecinic imploratoare-n cer,
alai de surle şi de tobe,
bătut-o-au pe-arşiţi şi ger,
bătut-au carnea să nu ţîie
Sufletul cu icoana Ta,
ca-n veci de veci să nu rămîie
decît osînda cărnii, grea
de-aceea mă rog Ţie, Doamne,
carnea cu care-am sîngerat
ca strugurii striviţi ai toamnei
ca să se facă vin curat
cu mîna Ta azi mi-o mîngîie,
sărută-mi-o cu buzele
ca-n veci de veci să nu rămîie
o, Doamne-Dumnezeule,
cît mîngîierea Ta cea sfîntă
şi gura ta şoptind divin,
cu mine, Doamne, bea şi cîntă,
nu trece-acest pahar cu vin,
căci sfînt şi sfînt şi sfînt e Domnul,
e Domnul Nostru Savaot
care bea vinul cum bea Somnul
Fiinţei suspendat de tot
şi sfînt şi sfînt e robul
care-i închină Domnului
Sufletul lui curat ca bobul
de rouă Okeanului!
! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
din creştet pînă la călcîie
trupu-mi străpuns de suliţe,
nici încreţit de vîntul morţii,
nici asudat de-atît ponos,
nici îndoit de lutul torţii
nici otrăvit cel vas frumos,
plînge-l şi-l spală şi-l botează
cînd toate omenelile
s-au împlinit şi încetează
sfioasele, greşelile,
şi mă călăuzeşte-n Hăul
care atît ne-a despărţit,
şi mă desparte de tot Răul
ce-asupra mea s-a săvîrşit,
să las surîsul să alunge
aceste feţe de coşmar,
Copil Divin cu plete lunge
eu să mă-ntorc la tine iar,
nici amintirea lor, nici umbra
să nu rămîie, ci-n trecut
etern li se prefacă sumbra
lor viaţă, nemaiîncăput
în Timpul Vieţii, cel de faţă
în care Tu mă priveşti mut
Doamne şi Faţă către Faţă
vezi Răul ce mi s-a făcut,
dar lîngă Tine-i numai bine,
de-aceea-Ţi zic neprefăcut,
fie să treacă de la mine
tot răul ce mi s-a făcut!
Fara a-si justifica in vreun fel atacul mortal asupra scriitorului, statul roman va ramane cu o pata neagra, vesnica, pe obrazul si asa patat al unei literaturi comunistoide si schizoide, al unei autoritati literare nespalate si nebotezate in spiritul divin.
Pe 24 aprilie 2008 se implinea o viziune luminoasa a Poetului: PARINTE, EU PANA LA PASTI VOI FI UN INGER, marturisea Cezar Ivanescu intr-o scrisoare, inainte de prabusire si renuntare trupeasca. Si a devenit Inger al propriului poem.
Nimic nu e intamplator, haosul nu este decat expresia propriei noastre neputinte in a intelege rostul divin al misterelor. Poate ca destinul lui Cezar Ivanescu s-a infaptuit intocmai. Exista vinovati, exista vinovatii cumplite. Exista oameni care s-au ivit pe lume sub asta menire. Cu negura, greutate, pustiu. Oameni alesi de Dumnezeu sa implineasca, de fapt, destinul mistic, christic al Poetului. Acesti oameni, doctori, scriitori, mineri, functionari, comunisti, ziaristi si-au pecetluit pe veci si pentru multe vieti propriul destin. Mare si grea povara pe umerii lor! Mare si cumplita durere pe neamul lor.
Azi, 24 aprilie, ramane pentru mine Joia Patimilor din anul 2008, ziua in care Cezar Ivanescu a (re)nascut intr-un inger!
CEZAR IVANESCU - Poem ascensional
Exorcism
(fragment)
Text inedit, preluare de pe http://cezar-ivanescu-poeme.blogspot.com/2009/09/poem-ascensional-exorcism-fragment.html
! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
cît aur, smirnă şi tămîie,
rogu-mă miluieşte-ne,
unduitoare-a tale grîie
cu sfînt prinos, – sufletele,
ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule!
! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
Sufletul meu copil, mîntuie
în Suflet toate groazele,
şi mîna de copil, căţuie
arzînd şi gura, – urlete,
ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule!
! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
decît acel ce mai întîi e
Copil Divin ca Soarele,
Copil Divin rîzînd la Soare,
cu rîsul, ardere de tot,
pe Sufletul meu fă prinsoare,
Doamne, că dintre morţi îl scot!
! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
cît cel cu galbene călcîie
călcîndu-ţi, sfinte, urmele,
mă miluieşte şi-ngăduie
şi-mboboceşte-i ranele
Copilului ce-am fost şi nu e
Cum nici Fiinţa ta nu e
dar ne întinde mînuri arse
şi urlă-n toate lumile,
privirile îi sînt întoarse
în el ca-n stele razele,
ca să se mîntuie de groază
spre dînsul Doamne, -nclină-te
şi adu-l iar la tine-acasă,
o, Doamne-Dumnezeule!
! şi carnea lui cea flagelată
de bărbat tînăr şi frumos
cu bisturiu a fost tăiată
şi curăţată pân' la os,
os alb precum albeaţa rochii
Miresei de Ierusalim,
tăiaţi şi creierii şi ochii
cu care, Doamne, te privim
carnea mea, Doamne, ca Niobe
vecinic imploratoare-n cer,
alai de surle şi de tobe,
bătut-o-au pe-arşiţi şi ger,
bătut-au carnea să nu ţîie
Sufletul cu icoana Ta,
ca-n veci de veci să nu rămîie
decît osînda cărnii, grea
de-aceea mă rog Ţie, Doamne,
carnea cu care-am sîngerat
ca strugurii striviţi ai toamnei
ca să se facă vin curat
cu mîna Ta azi mi-o mîngîie,
sărută-mi-o cu buzele
ca-n veci de veci să nu rămîie
o, Doamne-Dumnezeule,
cît mîngîierea Ta cea sfîntă
şi gura ta şoptind divin,
cu mine, Doamne, bea şi cîntă,
nu trece-acest pahar cu vin,
căci sfînt şi sfînt şi sfînt e Domnul,
e Domnul Nostru Savaot
care bea vinul cum bea Somnul
Fiinţei suspendat de tot
şi sfînt şi sfînt e robul
care-i închină Domnului
Sufletul lui curat ca bobul
de rouă Okeanului!
! ca-n veci de veci să nu rămîie,
o, Doamne-Dumnezeule,
din creştet pînă la călcîie
trupu-mi străpuns de suliţe,
nici încreţit de vîntul morţii,
nici asudat de-atît ponos,
nici îndoit de lutul torţii
nici otrăvit cel vas frumos,
plînge-l şi-l spală şi-l botează
cînd toate omenelile
s-au împlinit şi încetează
sfioasele, greşelile,
şi mă călăuzeşte-n Hăul
care atît ne-a despărţit,
şi mă desparte de tot Răul
ce-asupra mea s-a săvîrşit,
să las surîsul să alunge
aceste feţe de coşmar,
Copil Divin cu plete lunge
eu să mă-ntorc la tine iar,
nici amintirea lor, nici umbra
să nu rămîie, ci-n trecut
etern li se prefacă sumbra
lor viaţă, nemaiîncăput
în Timpul Vieţii, cel de faţă
în care Tu mă priveşti mut
Doamne şi Faţă către Faţă
vezi Răul ce mi s-a făcut,
dar lîngă Tine-i numai bine,
de-aceea-Ţi zic neprefăcut,
fie să treacă de la mine
tot răul ce mi s-a făcut!
MIRAUTI, miresme domnesti
Biserica "Sf. Gheorghe" din Suceava, cunoscută şi sub denumirea de Biserica Mirăuţi, este o biserică ortodoxă construită în secolul al XIV-lea şi apoi reconstruită în secolul al XVII-lea în municipiul Suceava.
Între anii 1402-1522, Biserica Mirăuţi a îndeplinit rolul de catedrală mitropolitană a Moldovei.
Începând din anul 1402, acest lăcaş de cult a îndeplinit rolul de sediu al Mitropoliei Moldovei, fiind cunoscut astăzi şi sub denumirea de Mitropolia Veche.
Acustica deosebită a bisericii Mirăuţi nu se datorează unui calcul al rezonanţelor unghiulare, ci unei tehnici cu totul aparte. În timpul restaurărilor efectuate între 1897-1898, când s-au demolat boltiturile ruinei, s-au descoperit în ele nişte oale de lut, care, fiind zidite în perete, produceau rezonanţe, ca şi porumbeii de la Curtea de Argeş.
În perioada 1990-2001 s-a efectuat o nouă serie de lucrări de restaurare. Cercetările arheologice au dus la găsirea a 32 morminte.
La restaurarea din 1996-1997, aici s-a descoperit o criptă funerară aflată într-o stare aproape intactă. Sicriele aflate aici au dus la identificarea mormintelor lui Petru I Muşat şi al Doamnei Evdochia de Kiev (Evdokia Olelkovici) (prima soţie a lui Ştefan cel Mare). Până atunci, locul înmormântării domnitorului era necunoscut, iar cel al Doamnei Evdochia era presupus de Nicolae Iorga a fi la Mănăstirea Probota.
Între anii 1402-1522, Biserica Mirăuţi a îndeplinit rolul de catedrală mitropolitană a Moldovei.
Începând din anul 1402, acest lăcaş de cult a îndeplinit rolul de sediu al Mitropoliei Moldovei, fiind cunoscut astăzi şi sub denumirea de Mitropolia Veche.
Acustica deosebită a bisericii Mirăuţi nu se datorează unui calcul al rezonanţelor unghiulare, ci unei tehnici cu totul aparte. În timpul restaurărilor efectuate între 1897-1898, când s-au demolat boltiturile ruinei, s-au descoperit în ele nişte oale de lut, care, fiind zidite în perete, produceau rezonanţe, ca şi porumbeii de la Curtea de Argeş.
În perioada 1990-2001 s-a efectuat o nouă serie de lucrări de restaurare. Cercetările arheologice au dus la găsirea a 32 morminte.
La restaurarea din 1996-1997, aici s-a descoperit o criptă funerară aflată într-o stare aproape intactă. Sicriele aflate aici au dus la identificarea mormintelor lui Petru I Muşat şi al Doamnei Evdochia de Kiev (Evdokia Olelkovici) (prima soţie a lui Ştefan cel Mare). Până atunci, locul înmormântării domnitorului era necunoscut, iar cel al Doamnei Evdochia era presupus de Nicolae Iorga a fi la Mănăstirea Probota.
ELEGIE
Doamne,
de m-as putea odihni într-un sanatoriu de munte,
printre pastile roz si albastre,
un sanatoriu cu miros puternic de brad
si covoare moi,
cu doamne cochete si nevrozate
de conflicte placute, mici, conjugale.
De-as avea si eu o trauma ca pojarul,
o rapaiala de ploaie de vara,
o nevroza ca o matase,
dupa care esti si mai iubita:
o nevroza ca un abur de musetel,
dupa care esti si mai buimaca,
celesta,
dupa care fluxul feminitatii tale asalteaza lumea,
o vindeca, îi da frisoanele unei comori numai de ea cunoscute.
De m-as putea odihni în oricare scenariu al vietii,
în cotloane diverse si simple, cinstite,
unde sa nu existe decît un pat în care sa dorm
si un lighean în care sa vomit
tot ce dîndu-mi ai luat, Doamne,
sa tot vomit.
(Mariana Marin)
de m-as putea odihni într-un sanatoriu de munte,
printre pastile roz si albastre,
un sanatoriu cu miros puternic de brad
si covoare moi,
cu doamne cochete si nevrozate
de conflicte placute, mici, conjugale.
De-as avea si eu o trauma ca pojarul,
o rapaiala de ploaie de vara,
o nevroza ca o matase,
dupa care esti si mai iubita:
o nevroza ca un abur de musetel,
dupa care esti si mai buimaca,
celesta,
dupa care fluxul feminitatii tale asalteaza lumea,
o vindeca, îi da frisoanele unei comori numai de ea cunoscute.
De m-as putea odihni în oricare scenariu al vietii,
în cotloane diverse si simple, cinstite,
unde sa nu existe decît un pat în care sa dorm
si un lighean în care sa vomit
tot ce dîndu-mi ai luat, Doamne,
sa tot vomit.
(Mariana Marin)
Ce sens avu venirea? Si-acum, ce sens plecarea?
Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii,
Iar moartea n-o sa-i schimbe rotundul si splendoarea.
Si nimeni nu-i sa-mi spuna ascunsul tâlc al spumii:
Ce sens avu venirea? Si-acum, ce sens plecarea?
***
Esti trist? Adu-ti aminte ca-n jur atâtia sufar.
Si ca dureri mai grele în univers pot fi.
Alege-ti o femeie cu sânii albi, de nufar.
Sa n-o iubesti. Nici dânsa n-o sa poata iubi.
(Omar Khayyam)
Iar moartea n-o sa-i schimbe rotundul si splendoarea.
Si nimeni nu-i sa-mi spuna ascunsul tâlc al spumii:
Ce sens avu venirea? Si-acum, ce sens plecarea?
***
Esti trist? Adu-ti aminte ca-n jur atâtia sufar.
Si ca dureri mai grele în univers pot fi.
Alege-ti o femeie cu sânii albi, de nufar.
Sa n-o iubesti. Nici dânsa n-o sa poata iubi.
(Omar Khayyam)
In vizita la Parintele Justin
Datorita zvonisticii rautacioase si specific "romanesti" care circula in ultima vreme cu privire la starea de sanatate a Parintelui Justin si mesajele pe care le-ar da credinciosilor, ma simt obligata sa vin cu o lamurire importanta. Stiu desigur ca multi ne vor interpreta cuvantul dupa bunul lor "plac" si dupa propria inselare a fiecaruia. Fac insa aceasta precizare pentru crestinii care cu adevarat il iubesc pe Parintele Justin si care cu adevarat vor sa urmeze adevarul Sfintei noastre Biserici, intr-o lume tulburata de indoiala si de multe rataciri.
Personal am fost cu o zi in urma la spitalul din Cluj, unde este internat Parintele Justin. Am ajuns pe inserate si sfintia sa tocmai luase masa. Parintele era inconjurat de trei ucenici care ii acorda ingrijire medicala si vegheaza zi si noapte, neincetat, in rugaciune, la capataiul sfintiei sale. Toti cei care, s-au ostenit sa ajunga pana la Cluj sa il vada pe parintele si au o mahnire in suflet pentru ca au fost opriti sa intre ori de medici, ori de calugarii care sunt cu sfintia sa alaturi, ii rugam sa inteleaga, pentru ca toti au intentii bune si starea parintelui chiar nu permitea vizite, in sensul ca parintele abia putea articula Da si Nu si nici singur nu se putea intoarce de pe o parte pe alta. Acum starea parintelui s-a mai imbunatatit si isi doreste mult sa ajunga inapoi, la manastire. Eu, personal, am vorbit cu parintele in jur de o ora si era bucuros sa comunice, si mai ales sa imi comunice mie si tuturor celor ce il asculta ca regreta foarte mult ca nu a vorbit credinciosilor mai mult despre rugaciune. Parintele zicea ca rugaciunea va fi singura noastra arma si putere in fata valului urias de incercari, si el insusi, daca va mai avea zile, se va zavori intru linistire si rugaciune. Ne-a indemnat sa ne retragem usor usor din societate si sa ne limitam la un petic de pamant pe care sa il cultivam, feriti de ochii societatii.
Am intrebat apoi si de ultimele provocari cu privire la iesirea din Biserica oficiala, iar Parintele a fost foarte ferm sa ramanem in Biserica in care ne-am nascut, pentru ca inca mai avem ierarhi care sa tina carma, dar ne-a atentionat totusi ca va veni vremea cand nu vom mai putea sa ii pomenim nici pe acestia, si ca ne vom retrage in pesteri si catacombe, dar fara sa trecem la nicio alta biserica stilista sau de alta natura. Parintele a zis ca Il vom avea pe Insusi Hristos carma si Arhiereu si ca asa cum Biserica a inceput in pesteri si catacombe, tot asa va si sfarsi. Deci zvonurile cum ca parintele ar lasa un cuvant privind trecerea noastra la stilisti sunt cu totul lipsite de realitate si mincinoase. Parintele insusi a primit vizita a trei arhierei (IPS Teofan, IPS Bartolomeu, PS Vasile) in spital, carora le-a cerut rugaciunea si binecuvantarea.
Este insa coplesitor sa ii vezi atitudinea de smerenie in fata mortii si in fata lui Dumnezeu, el insusi socotindu-se ultimul om si nevrednic de imparatia lui Dumnezeu. Este vizibil ingrijorat de starea crestinatatii si a ucenicilor lui care raman nepregatiti in fata greutatilor ce deja au inceput sa vina. Parintele inca mai are tarie si isi doreste sa vina acasa si sa lase tuturor un mesaj si randuiala unei rugaciuni. Deci inca o data parintele incurajeaza la detasarea de luxul vietii, intoarcerea la simplitate si cat mai multa rugaciune, fiecare dupa puterea lui.
In decurs de cateva zile parintele va iesi din spital dupa spusele medicilor, si atunci nadajduim sa ii luam si un interviu inregistrat, pentru ca, recunosc, imi era cumplit de jena ca eu sa il inregistrez pe parintele vorbind pe patul spitalului, in starea in care era. Nimeni, cu o conduita cat de cat morala, nu cred ca ar fi indraznit, vazandu-l, dar martori imi sunt ceilalti calugari care erau de fata la discutie.
Hristos a inviat ! Si sa nu incetam sa ne rugam pentru bunul nostru parinte sa se insanotoseasca grabnic si sa ne transmita mesajul sfintiei sale.
(Monahia Fotini, manastirea Petru Voda)
Personal am fost cu o zi in urma la spitalul din Cluj, unde este internat Parintele Justin. Am ajuns pe inserate si sfintia sa tocmai luase masa. Parintele era inconjurat de trei ucenici care ii acorda ingrijire medicala si vegheaza zi si noapte, neincetat, in rugaciune, la capataiul sfintiei sale. Toti cei care, s-au ostenit sa ajunga pana la Cluj sa il vada pe parintele si au o mahnire in suflet pentru ca au fost opriti sa intre ori de medici, ori de calugarii care sunt cu sfintia sa alaturi, ii rugam sa inteleaga, pentru ca toti au intentii bune si starea parintelui chiar nu permitea vizite, in sensul ca parintele abia putea articula Da si Nu si nici singur nu se putea intoarce de pe o parte pe alta. Acum starea parintelui s-a mai imbunatatit si isi doreste mult sa ajunga inapoi, la manastire. Eu, personal, am vorbit cu parintele in jur de o ora si era bucuros sa comunice, si mai ales sa imi comunice mie si tuturor celor ce il asculta ca regreta foarte mult ca nu a vorbit credinciosilor mai mult despre rugaciune. Parintele zicea ca rugaciunea va fi singura noastra arma si putere in fata valului urias de incercari, si el insusi, daca va mai avea zile, se va zavori intru linistire si rugaciune. Ne-a indemnat sa ne retragem usor usor din societate si sa ne limitam la un petic de pamant pe care sa il cultivam, feriti de ochii societatii.
Am intrebat apoi si de ultimele provocari cu privire la iesirea din Biserica oficiala, iar Parintele a fost foarte ferm sa ramanem in Biserica in care ne-am nascut, pentru ca inca mai avem ierarhi care sa tina carma, dar ne-a atentionat totusi ca va veni vremea cand nu vom mai putea sa ii pomenim nici pe acestia, si ca ne vom retrage in pesteri si catacombe, dar fara sa trecem la nicio alta biserica stilista sau de alta natura. Parintele a zis ca Il vom avea pe Insusi Hristos carma si Arhiereu si ca asa cum Biserica a inceput in pesteri si catacombe, tot asa va si sfarsi. Deci zvonurile cum ca parintele ar lasa un cuvant privind trecerea noastra la stilisti sunt cu totul lipsite de realitate si mincinoase. Parintele insusi a primit vizita a trei arhierei (IPS Teofan, IPS Bartolomeu, PS Vasile) in spital, carora le-a cerut rugaciunea si binecuvantarea.
Este insa coplesitor sa ii vezi atitudinea de smerenie in fata mortii si in fata lui Dumnezeu, el insusi socotindu-se ultimul om si nevrednic de imparatia lui Dumnezeu. Este vizibil ingrijorat de starea crestinatatii si a ucenicilor lui care raman nepregatiti in fata greutatilor ce deja au inceput sa vina. Parintele inca mai are tarie si isi doreste sa vina acasa si sa lase tuturor un mesaj si randuiala unei rugaciuni. Deci inca o data parintele incurajeaza la detasarea de luxul vietii, intoarcerea la simplitate si cat mai multa rugaciune, fiecare dupa puterea lui.
In decurs de cateva zile parintele va iesi din spital dupa spusele medicilor, si atunci nadajduim sa ii luam si un interviu inregistrat, pentru ca, recunosc, imi era cumplit de jena ca eu sa il inregistrez pe parintele vorbind pe patul spitalului, in starea in care era. Nimeni, cu o conduita cat de cat morala, nu cred ca ar fi indraznit, vazandu-l, dar martori imi sunt ceilalti calugari care erau de fata la discutie.
Hristos a inviat ! Si sa nu incetam sa ne rugam pentru bunul nostru parinte sa se insanotoseasca grabnic si sa ne transmita mesajul sfintiei sale.
(Monahia Fotini, manastirea Petru Voda)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Evgheni Vodolazkin - LAUR. "Calea ta e grea, căci istoria dragostei tale abia începe"
"Laur" poate fi deopotrivă cartea vindecătorilor și a celor vindecați. "Laur" poate fi, asemenea, cartea inițierii. Î...
-
In primavara anului 2002, cand s-a intors Maica Benedicta de la Bucuresti, mi-a zis ca este foarte bucuroasa pentru ca a venit la ea, la Buc...
-
Teama de mediocritate este la fel de puternică, la Jerry Salinger, precum fuga de celebritatea construită, acea celebritate care decurge din...
-
Poet și profesor de matematici în Botoșani, Gabriel Alexe s-a născut pe 2 noiembrie 1959, la Câmpina, în judeţul Prahova. Şi-a făcut studiil...
-
Vechea mănăstire de la Zosin pare a fi unul dintre puţinele lăcaşuri în care, ca să ajungi, trebuie să cobori un drum aproape abrupt, parcă ...
-
22 mai 2013, la Mănăstirea Paltin (Petru Vodă), peste 200 de preoți s-au rugat pentru sănătatea Părintelui Justin
-
e ger în triste calendare sfinţii se dau orbilor cu împrumut în zadar am pîndit labirintul Poetul îşi poartă paşii îndărăt zar caldarîm...
-
Ilarion Argatu (n. 2 august 1913, satul Valea Glodului, comuna Vultureşti, judeţul Suceava - d. 11 mai 1999, Mănăstirea Cernica) a fost un p...
-
Sambata, 21 august 2010, ora 10.00: Expozitia comemorativa IN MEMORIAM MIHAI BEJINARIU, organizata la Galeriile "Stefan Luchian" ...
-
Unul dintre momentele în care meseria de jurnalist capătă rost, profunzime, frumuseţe. Îi mulţumesc Doamnei Sanda Toma pentru disponibilitat...
-
Devine redundant și gratuit să mai stârnim aripile poeziei în vremuri în care se vorbește mai mult despre bani, politică, afaceri, profit,...