Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2016

NOMINALIZĂRI Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" – Opera Omnia, pe 2016

Site-ul USR anunță rezultatele în urma sondajului efectuat de Fundaţia Culturală "Hyperion-cb" Botoşani la 20 de Filiale ale Uniunii Scriitorilor din România, 16 reviste de cultură şi alte entităţi sociale şi culturale:

1. Mircea Cărtărescu
2. Ovidiu Genaru
3. Ioan Moldovan
4. Aurel Pantea
5. Marta Petreu
6. Cassian Maria Spiridon
7. Liviu Ioan Stoiciu
8. Lucian Vasiliu

Așteptam să văd pe listă un nume - Vasile Vlad. Vorba unui distins scriitor: avem 7 optzeciști și un octoGenar! Deocamdată avem o listă în jurul unui înaintecunoscutcâștigător. Dacă nu vom auzi din nou de o recuzare a juriului, de o retragere sau, mai știi, vreun refuz al măreței distincții.

Despre Vasile Vlad am scris aici: VASILE VLAD. Un nume fără supranumele ce i se cuvine, acela de Poet al vieţii sale şi al marii literaturi! 

LUCIA şi OLEG SACALIUC - Două viori, dublă cetăţenie, o singură muzică!

Solemnitate hieratică, o alungire imnică a miracolului creator. Lucia şi Oleg Sacaliuc îngrămădesc în vioară toată suferinţa, dar şi speranţa întru mântuire a neamului românesc, chiar dacă sunt "dublu-cetăţeni" ai aceluiaşi pământ tăiat de Prutul ghimpat. Prin vioară se smeresc, prin cântec îşi cuminţesc zbuciumul, dar prin corzile viorii îşi consumă timpul sonor, cel din afara legilor şi a firii lumeşti.

Distinşi, purtându-şi privirile aproape, într-o cumpătare artistică făuritoare de cald sufletesc, Lucia şi Oleg Sacaliuc sunt uneori doi oameni cu o singură vioară, alteori două viori strânse într-un singur mânunchi, într-o aceeaşi ramură. Doar astfel unduirea capătă sens, muzica se răsfrânge în oricare ascultător, fie el bun cunoscător sau doar iubitor în ale cântecului.

S-au născut români basarabeni, Oleg la Răşcani, Lucia în centrul Basarabiei, la Nisporeni. Amândoi au studiat muzica de mici, Oleg la Şcoala de specialitate din oraşul Răşcani, apoi la Colegiul de muzică…

CONSTANTIN PRUT sau ochiul interior!

O operă de artă este, înainte de toate, o aventură a minţii, spunea Eugen Ionescu. Iar criticul devine parte a aventurii, de multe ori revenindu-i rolul de a salva arta din submediocritatea vremurilor, de a legitima şi echilibra piaţa artistică şi de a elimina, pe cât posibil, dimensiunile derizorii ale manifestărilor plastice, şi nu doar din galerii de artă sau muzee.

Critica profesionistă a fost întotdeauna o alternativă la populismul ieftin, denigrator, oferind publicului interesat un nou tip de discurs în artă, cel al susţinerii ideilor, un discurs al percepţiei corecte, chiar dacă voit "elitiste" asupra operei prezentate. Poate mai mult decât astăzi, critica de artă din perioada comunistă şi-a împlinit menirea, aceea de a asigura spaţiul de dezbatere şi de manifestare, de a identifica metode - uneori la limita subversivităţii - pentru ca opera şi artistul să supravieţuiască viforului ideologic.  

Chiar dacă pare pretenţios spus, criticul este responsabil de educaţia art…

"Afacerea Est" sau cum să faci din film un pod de flori peste Prut!

Noul film al regizorului Igor Cobileanski aduce în cinematografe o undă de umor pur românesc, "Afacerea Est" fiind o fericită întâlnire între actorii de o parte şi de alta a Prutului, cei mai mulţi dintre ei debutanţi ai marelui ecran. "Un pod de flori" peste Prut, după cum s-ar fi exprimat actorul Ion Sapdaru.

Condiţia primă în alegerea distribuţiei a fost "dulcele grai" basarabean, dar şi capacitatea fiecărui actor de a se adapta unui stil cât mai natural, dar care să accentueze şi să scoată la suprafaţă absurdul situaţiilor, comicul dialogurilor, pe alocuri chiar puritatea sau duplicitatea unor personaje.
Şi s-ar părea că, pentru Igor Cobileanski, lozul câştigător în acest proiect a fost Constantin Puşcaşu (interpretul rolului Marian, un profesor din provincie hotărât să facă orice pentru a-şi împlini visul de a se căsători cu Veronica). Actor al Teatrului Naţional din Iaşi, Constantin Puşcaşu conduce în "Afacerea Est" un fir uman, previzib…

Fiica lui I.C.Brătianu în Miorcanii Botoşanilor

"Miorcanii, pe care Dinu şi cu mine i-am cunoscut şi care ne-au posedat (sau cel puţin pe mine m-au posedat), ţineau loc într-un fel universului tolstoian şi cred că toate acele moşii sau conacuri nord-moldoveneşti se situau într-un timp, într-o eră, într-un spaţiu scos din orice dimensiune contemporană. (...) Casa pe care am cunoscut-o prima oară, când aveam şapte-opt ani, când am mers acolo singure, Maica şi cu mine, pentru întâia dată după Primul Război Mondial, casa era vrăjită şi adormită în somnul – pe jumătate coşmar, pe jumătate uitare – care încremenise anumite locuri peste care se rostogolise istoria cu tot tragismul ei.
Maica lucra cot la cot, scărmănând lâna şi toate saltelele, spălând pe jos, frecând, vopsind, tencuind cu ţărăncile, iar eu, la fel, cu copiii din sat care-şi petreceau cu mine veacul în parcul Miorcanilor. Maica vorbea exact în acelaşi fel cu ţăranii, ţărăncile, ţiganii ca şi cu mine sau cu ceilalţi moşieri şi, sunt sigură, la fel vorbea şi cu Regina. …

De ce "Sieranevada"? De ce nu?!

De ce Sieranevada?, a fost prima întrebare cu care publicul l-a provocat pe Cristi Puiu, imediat după proiecţia filmului. "Pentru că absolut orice se poate numi absolut oricum. De ce nu?! Adică... ce contează?", a răspuns regizorul, în stilu-i caracteristic.
Sala plină, public de toate vârstele, cu aer de tinerime-studenţime, avantajul proiecţiilor la vreme de vacanţă. Premiera filmului "Sieranevada" a adunat lume multă la Cinema Unirea, provocarea unei pelicule de trei ore nefiind un simplu moft, ci o asumare a unui act cultural care a reuşit pe plan naţional şi internaţional să învârtă şi niscaiva cheiţe de marketing (participare la Cannes, o posibilă nominalizare la Oscar).  
Apoi, Cristi Puiu aduce o poveste, cu o copilărie care atinge punctul sensibil al botoşănenilor. Bucureştean prin naştere (3 aprilie 1967), Puiu se consideră a fi, totuşi, un botoşănean. Cu tatăl născut la Roma şi mama originară din Nicşeni, cei trei copii ai familiei Puiu au copilărit în…

Şi a fost vernisajul ARIPI...

...şi a fost o întâlnire cu prieteni. Cafeneaua Artelor de la Casa Nistorică a luminat, la propriu, chiar şi în amurgul de sfârşit de septembrie. Sticla pictată, îngerii lunecând graţios în privirile fiecărui oaspete, îmbrăţişările spontane, chiar şi tăcerile tihnite au dat strălucire unui spaţiu pregătit, de altfel, să primească şi să ofere bucurie, linişte, încredere şi optimism. Pentru că arta fără bucurie e precum un drum cu iarbă, dar care se pierde în necunoscutul umbros.

Joi, 29 septembrie 2016, la Cafeneaua Artelor au expus Aida Şuşter-Boţan şi Florentina Toniţă. Pictură decorativă pe sticlă, vitralii. Îngeri şi culoare. Rafinament şi eleganţă, acestea au fost cuvintele celor care au admirat expoziţia.

Mulţumim tuturor celor care ne-au onorat cu prezenţa şi cu dragostea lor, mulţumim şi elevilor de la Liceul de Artă Ştefan Luchian, secţia pictură....

Cum a fost, ce s-a rostit...

Actriţa Mihaela Nistorică: "Bun venit din nou la Cafeneaua Artelor, în Casa Nistorică. Sunt on…

Corupere pentru a corupe!

Suntem invadaţi de o lume nouă, pentru care credem că suntem pregătiţi. Dar ne-am întrebat vreodată care este preţul ce ni se va cere? Şti-vom ce să facem cu aceste noi "cuceriri", ne vor împlini ele sufletele, vom rămâne întregi şi împăcaţi în propriul gând?

Ce a rămas din România de la 1918? Anul trecut a fost marcat de câteva evenimente ce vor rămâne consemnate în paginile viitoarelor istorii. Disputa privind ora de religie în şcoală, cu dezbateri ample în toate mediile sociale, adoptarea şi promulgarea, de către preşedintele României, a Legii 217 din 2015, supranumită şi Legea antilegionară, cea care ni-i interzice pe Ţuţea, pe Nae Ionescu, pe Eliade sau Radu Gyr. Tragedia din Clubul Colectiv, în urma căreia au murit 60 de tineri şi care a răscolit cenuşa revoltaţilor împotriva Bisericii. O tragedie care a condus la schimbarea Guvernului, un guvern a cărui preocupare, la doar câteva zile de la instalare, este... educaţia sexuală a copiilor în şcoli. Nu ne-am fi oprit asup…

NICOLAE CORLAT, "Îngerii vin când nu-i chemi"

Poetul Nicolae Corlat a publicat, în Colecţia Cantos a Editurii Junimea din Iaşi, volumul de versuri "Îngerii vin când nu-i chemi". În cei aproape 20 de ani de la debut (1997, "Grădina cu zaruri", Editura Axa), poezia lui Nicolae Corlat a cunoscut "Bucuria" (Editura Dacia, 2002) şi a experimentat tulburătoarea incertitudine a fiinţei ("Veţi crede că nici nu exist", Editura Timpul, 2004). După o îndelungă tăcere, în 2011 ne surprinde cu "Vindecătorul de umbre" (Editura Tipo Moldova).
"Îngerii vin când nu-i chemi"este o carte "care se reţine pe primul raft al poeziei noastre de azi", spune Ion Holban în prefaţa cărţii.
Nicolae Corlat trăieşte la limita senzaţiilor spectaculare, nu de puţine ori asistăm în poezia sa la un ritual al exteriorizării profunde, solemne. Un poet al fantasmelor fiinţiale, un creator al imaginilor suprarealiste, care se consumă, însă, pe un tărâm purificator, într-o poezie "marcat simbolică…

"20 de ani în Siberia", cartea Aniţei Nandriş-Cudla

Am citit cartea Aniţei Nandriş-Cudla, "20 de ani în Siberia", după o alta, tulburătoare, a scriitoarei Parinoush Saniee, "Cel care mă aşteaptă". Destinul a două femei, prima o ţărancă din Bucovina de Nord, a doua o femeie educată din Iran. Aniţa înşiră în 200 de pagini propria poveste, Parinoush Saniee creează personaje, construieşte situaţii, te poartă prin istorie alături de eroina romanului, urmează un parcurs psihologic al femeii sub toate aspectele ei: îndrăgostită, deznădăjduită, resemnată, mamă, soaţă a unui bărbat indiferent,  iresponsabil şi militant comunist, din nou îndrăgostită, iarăşi deznădăjduită şi resemnată.  Este lupta pentru supravieţuire, dar mai mult o luptă a câştigului social, o zbatere pentru existenţă, libertate, pentru recunoaştere socială.

Dacă "Cel care mă aşteaptă" este o carte copleşitoare sub aspect emoţional, psihologic, care sfâşie sufleteşte cu fiecare pagină parcursă, "20 de ani în Siberia" te cutremură. Scoasă…

"Cel care mă aşteaptă", o carte despre cum iubesc femeile

"Cel care mă aşteaptă", de Parinoush Saniee
Editura Polirom, Colecția "Biblioteca Polirom. Proza XXI", Iasi, 2012

"Cel care mă aşteaptă" este o carte despre curaj şi supravieţuire. Dar aş spune că este şi o carte despre iubire, despre ce mai rămâne din iubire atunci când ea este smulsă cu violenţă, sfârtecată şi nimicită în numele tradiţiei, în numele onoarei. Fanatismul religios este acelaşi, indiferent că vorbim despre musulmani, creştini sau hinduşi. Tot ce este în afara iubirii devine aranjament, convenţie, mercantilism şi duce, negreşit, la sclavizare şi dominare, la ciuntire sufletească şi la nevoia de a stăpâni permanent, de a controla spiritual fiinţa pe care reuşeşti să o supui.

Simţul datoriei, conştiinţa sunt mecanisme care – chiar dacă dau iluzia unei funcţionări perfecte – mai devreme sau mai târziu îşi vor trăda răceala, mecanicitatea şi lipsa de afectivitate. Iubirea este "un suflet mort în propriul corp şi viu în corpul altuia", s…

"Ilegitim". Un film despre legitimitatea vieţii

Filmul "Ilegitim", prezentat în premieră mondială în secţiunea Forum a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, a castigat C.I.C.A.E Award, Premiul Confederatiei Internationale a Cinematografelor de Arta. Pelicula, în regia lui Adrian Sitaru, a fost produsă de botoşăneanca Anamaria Antoci, prin Domestic Film, în coproducție cu Film Produkcja Polonia și Damned Films Franța, cu sprijinul Altex și HBO România. Scenariul a fost scris de Alina Grigore și Adrian Sitaru. În distribuţie, Alina Grigore, Robi Urs, Bogdan Albulescu si Cristina Olteanu, cu Adrian Titieni în rolul tatălui.

Primul mesaj adresat publicului din România a fost cel al criticului de film Irina Margareta Nistor, care a spus, imediat după proiecţia de la Berlinală, că filmul este "cu totul altceva decât ne-am putea imagina de la distanţă", spectatorul fiind sfătuit să lase acasă "ideile preconcepute". Mai mult, ar lăsa să se înţeleagă Irina Margareta Nistor, controversa stârnită pe ma…

Maica Heruvima, drumul muceniciei de la Botoşani la Petru Vodă!

30 de ani Svetlana. 33 de ani Camelia. Două destine tulburătoare, două vieţi care s-au sprijinit una pe cealaltă înduhovnicindu-se în iubire. O poveste prea puţin cunoscută, poate şi pentru că poartă în sine un incredibil omenesc, o fascinaţie care zdruncină, un inedit al mărturisirilor şi o îndrăzneală a trăirii pe care noi, cei ai cotidianului prezent, nu o mai credem posibilă.
Svetlana Tănasă a trecut la Domnul în straie de muceniţă, cu numele Heruvima. Odihneşte în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, iar povestea ei a devenit o adevărată pildă pentru ortodoxie după ce, în urma unei burse Soroş la Universitatea Central Europeană de la Budapesta (Ungaria), a contactat un cancer de piele (medicii confirmându-i că este vorba despre o iradiere). În urma acestei cumplite boli, Svetlana Tănasă se retrage la Mănăstirea Petru Vodă, unde sub binecuvântarea Părintelui Justin Pârvu va deveni mireasă a lui Hristos. Un parcurs impresionant, de o puternică semnificaţie ortodoxă, asupra căreia vom re…