Treceți la conținutul principal

Şi a fost vernisajul ARIPI...

...şi a fost o întâlnire cu prieteni. Cafeneaua Artelor de la Casa Nistorică a luminat, la propriu, chiar şi în amurgul de sfârşit de septembrie. Sticla pictată, îngerii lunecând graţios în privirile fiecărui oaspete, îmbrăţişările spontane, chiar şi tăcerile tihnite au dat strălucire unui spaţiu pregătit, de altfel, să primească şi să ofere bucurie, linişte, încredere şi optimism. Pentru că arta fără bucurie e precum un drum cu iarbă, dar care se pierde în necunoscutul umbros.

Joi, 29 septembrie 2016, la Cafeneaua Artelor au expus Aida Şuşter-Boţan şi Florentina Toniţă. Pictură decorativă pe sticlă, vitralii. Îngeri şi culoare. Rafinament şi eleganţă, acestea au fost cuvintele celor care au admirat expoziţia.

Mulţumim tuturor celor care ne-au onorat cu prezenţa şi cu dragostea lor, mulţumim şi elevilor de la Liceul de Artă Ştefan Luchian, secţia pictură....

Cum a fost, ce s-a rostit...

Actriţa Mihaela Nistorică: "Bun venit din nou la Cafeneaua Artelor, în Casa Nistorică. Sunt onorată de prezenţa dumneavoastră, dar şi mai onorată de prezenţa Florentinei Toniţă şi a Aidei Şuşter Boţan, artistele care în această seară expun aici, care mi-au înfrumuseţat Cafeneaua cu vitralii şi obiecte decorative pe sticlă, reunite în expoziţia „Aripi”. M-a fascinat acest titlu pentru că aripile ni le dorim cu toţii. Îmi place această poveste cu metamorfoza, cum din omida aceea apare dintr-odată fluturele frumos colorat, care îşi depăşeşte condiţia de vierme şi devine minunatul fluture pe care îl admirăm cu toţii. Fluturele îl putem admira pe lucrările Florentine Toniţă. Aripi avem şi la îngeri, în lucrările create de Aida Şuşter. Eu îngeri nu am văzut, de aceea vorbesc mai uşor despre fluturi. Dar, aşa cum ne imaginăm fiecare dintre noi, cu siguranţă au şi îngerii aripi. Un lucru vreau să mai adaug, este un vis al meu împlinit să fac această expoziţie în Cafeneaua Artelor, pentru că am adorat aceste lucrări de artă decorativă create de Florentina Toniţă, prima dată, am acasă, şi mi-am dorit să ornez şi Cafeneau Artelor..."

Aida Şuşter: "Ideea acestei expoziţii a venit atunci când am privit lucrările Florentina Toniţă. Trebuie să recunosc că mi-au plăcut enorm şi am simţit că ce face Florentina nu este treaba unui amator, sub nicio formă. Am fost impresionată, nu puteam să îmi iau ochii de la ele. Ai sentimentul că vrei să revii şi tot să le vezi şi să le revezi. Ştiind că Florentina nu va porni singură la acest drum, mă refer la această expoziţie, am hotărât să o susţin şi am adăugat şi eu câteva lucrări la ceea ce Florentina a adus. Dar, pentru că ea nu vorbeşte foarte mult despre ea, a avut nevoie de acel imbold şi am simţit că trebuie să o susţin. Referitor la îngeri. Am adus aceste lucrări ca făcând parte din expoziţie pentru că în existenţa mea de multe ori am simţit că sunt susţinută de îngeri, de îngerul păzitor. Şi am simţit nevoia de a reda acest lucru. Dar mai bine decât mine vorbeşte Andrei Pleşu în cartea sa, Despre îngeri, şi o să vă rog să îmi daţi voie să citesc câteva rânduri...".

Florentina Toniţă: "Gândul meu, care m-a urmărit toată ziua, este unul de recunoştinţă. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt aici cu prieteni vechi, cu prieteni noi. Îi mulţumesc Aidei Şuşter pentru că a investit atâta încredere în mine, a avut curaj să facă o expoziţie cu mine, deşi eu sunt un amator în toate cele. Aş vrea, însă, să amintesc aici un lucru important: Aida are o expoziţie extraordinară, se numeşte Chipuri, a pictat chipuri de sfinţi mărturisitori. Pentru mine este o expoziţie unicat la ora aceasta, nu numai în Moldova, şi ştiu ce spun, am proprietatea cuvântului. Dacă expoziţia va fi reluată în Botoşani, să nu o rataţi. Mulţumesc Mihaelei Nistorică, care probabil că nu este conştientă de importanţa gândurilor, a cuvintelor, a faptelor de-a lungul anilor. Spun asta pentru că eu la Casa Nistorică am avut un curs cu copiii – am aici un reprezentant al copiilor, Sofia. Spun asta pentru că eu sunt recunoscătoare fiecărui copil în parte. Pentru că atât timp cât am susţinut acest curs de artă decorativă, vreme de patru ani, am evoluat foarte mult prin ei. Copiii sunt atât de proaspeţi, au o imaginaţie atât de frumoasă, sunt atât de curajoşi. Şi mi-au dat acel curaj pe care altfel nu l-aş fi avut. Îi mulţumesc Sofiei, ca reprezentantă a tuturor copiilor de la acel curs".

Expoziţia este cu vânzare. Lucrările vor fi expuse întreaga lună octombrie şi pot fi admirate la Cafeneaua Artelor – Casa Nistorică. (sursa: Cafeneaua Artelor - Casa Nistorică)


















Comentarii

Postări populare de pe acest blog

MAUDIE. Povestea adevărată a unui geniu

Arta naivă impresionează nu prin complexitatea tehnicilor, nici prin subversivitatea mesajelor sau inovaţii în formă sau culoare. Mai mult decât orice, arta naivă se situează dincolo de ipocrizii, în afara convenţiilor şi a dictaturilor culturale de orice fel. Excepţional caracterizează Victor Ernest Masek Insula Artei Naive, vorbind despre "evadarea dintr-o realitate sfâşiată de contradicţii, deziluzii şi cruzime, într-o lume fără dezbinări, fără monştri reali, fără violenţă".

I se mai spune arta prim-planului, pentru că se desprinde de orice regulă a perspectivei picturale, pentru că planul compozițional dispare, iar detaliile fascinează mai ales prin aparenta stranietate, prin surprinzătoarea poziționare în cadrul vizual. Arta naivă este, în sine, o poveste. Chiar dacă nu excelează în tehnică, ba pare să sfideze conștient canoanele impuse de-a lungul vremii prin mii de pagini de studiu pictural, arta naivă scoate la iveală percepții noi, pe care ni le prezintă într-un soi…
Cezar Ivanescu pare sa fi fost, pe timpul vietii si al mortii, cel mai controversat poet din literatura romana a ultimului secol. Detractorii s-au intrecut pe ei insisi. Iubitorii poeziei lui Cezar Ivanescu au stat deoparte. Tacuti, uimiti, umiliti, plansi de dinauntru. Poetul nu a avut nevoie, pe timpul vietii si al mortii, nici de unii, nici de altii. Cezar Ivanescu s-a trait pe sine, asa cum doar spiritele superioare au curajul, dincolo de regimuri, politici, abuzuri sau false incadrari valorice stralucinde, la ore de maxima audienta, pe sticle colorate in doctrine sau latrine duhnind a (sub)cultura. A murit la 66 de ani. Doar 66 de ani. Aveai impresia ca Ivanescu traieste dintotdeauna si ca va trai si dupa noi toti. De ce, insa, televiziunile l-au ignorat si nu i-au dat dreptul, castigat cu mare si neagra suferinta, la ultimele aplauze? Cel putin asa cum au procedat in cazul ultimilor disparuti, Sabin Balasa si George Pruteanu... Cezar Ivanescu a fost, este adevarat, cel mai incom…

arta

Nevoia de transparenta, regasirea - inainte de toate - in arta sticlei, pot fi motive de a crea un luminis de culoare intr-un gri spalacitatoatecuprinzator. Arta nu inseamnaneaparatcomert, profesie sau mod de viata. Arta inseamnatraire, cuprinde suflul inaintemergatorsicurata aproape tot ce noi, prin noi insine sau prin altii, sedimentam cu incrincenarein drumul parcurs.

Arta sticlei?

Mai degraba o farima de Dumnezeu intr-unciob de OM.

Așa l-am cunoscut pe Părintele Iustin Pârvu

(Florille din 2006) Sub presiunea adâncă a globalizării, sub presiunea uniformizării informaţionale, dar mai ales spirituale, cu riscul de a distrage conştiinţele de la ceea ce este specific şi adevărat pentru fiecare dintre noi, sub presiunea europenizării imediate şi cu orice preţ, ne complacem într-un minimalism neprielnic dezvoltării noastre fireşti, un minimalism care tinde să acopere cărarea de la om la om, de la om la Dumnezeu.

Ţinutul cu perle creştineşti

Din Târgu Neamţ, orăşel de vamă între lumea copleşită de raţiune, material şi real şi cea de sfinţenie, rugă şi pace, orice om îşi poate alege drumul mai departe, după cum îl îndeamnă sufletul: Agapia, Văratec, Sihăstria, Sihla, Secu, Neamţ sunt doar câteva mănăstiri pitite prin munţii domoli ai Neamţului. E sâmbăta dinaintea Floriilor, sărbătoare ce marchează Intrarea Domnului în Ierusalim, una dintre cele mai frumoase întâmplări creştine, fiind, mai ales, minunata zi a recunoaşterii Omului lui Dumnezeu pe pământ.

E o zi cal…

Rebel în lanul de secară. Un film despre renunțarea la celebritate

Teama de mediocritate este la fel de puternică, la Jerry Salinger, precum fuga de celebritatea construită, acea celebritate care decurge dintr-un bine gestionat proces de marketing literar. Din acest punct de vedere, filmul lui Danny Strong seamănă cu o meditație, dar nu atinge marginile vreunei parabole, dimpotrivă. Este despre răzvrătire, despre căutarea sinelui cu riscul abrutizării și al propriilor distrugeri sufletești.

Anii de glorie din viața unuia dintre cei mai mari scriitori ai secolului XX, în 110 minute de peliculă! Rebel in the Rye nu poate cuprinde întreaga personalitate a lui J.D.Salinger, dar are menirea de a stârni curiozitatea, de a îmbia privitorul spre descifrarea unei enigme pe care regizorul Danny Strong o împachetează în imagini care decurg unele din altele, care se întrepătrund sau care, dimpotrivă, rup mersul firesc al unei biografii atât de controversate până astăzi.

Scrisul nu este un proces public. Nu poate fi descris cinematografic, la fel cum un autor nu …

Camelia Răileanu - 45. "Dimineaţa cercului" sau pătimirea prin poezie

Născută pe 24 iunie 1969, la Botoşani, în miresme de sânziene, de ziua Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Camelia Răileanu a trăit doar 33 de ani, sfârşindu-se trupeşte pe 2 martie 2002, la capătul a cinci ani de suferinţă. A lăsat în urmă respirarea a zeci de poeme pe care, în timpul vieţii, le-a copertat în două volume: „Dimineaţa cercului”, Editura Axa, 1998, şi „Cântec pentru cei nesinguri”, Editura Grafik-Art, 1988 (scos de sub tipar în aprilie 1999).
„Dimineaţa cercului” reuneşte 55 de poezii scrise în decursul a nouă ani (1988-1997), o perioadă de acumulări, dar şi de disperări ale prezentului consumat într-o lume arahnoidă, plină de păianjeni imaginari cărora poeta li se oferă necondiţionat, pentru că „de pânzele lor se ţin suavii nervi ai iubirii”.
Versurile volumului de debut ne dezvăluie o sensibilitate în alertă, dar fără urme vizibile de ostilitate sau instigări inutile, chiar dacă adevărul lăuntric se afişează franc, pasional, fără emfază. Camelia Răileanu dovedește o …

Dimineața care nu se va sfârși, de Ciprian Mega. Un film care urcă în verticala ființei

Emigrație, prostituție, viața ascunsă a ambasadelor populate cu politruci ieftini și superficiali. Plus consecințele care îmbracă haina suferinței. Filmul lui Ciprian Mega este tulburător și pe alocuri bulversant. Bulversant dacă nu recunoști Calea, tulburător dacă nu accepți Viața. Triada hristică (Eu sunt Calea, Adevărul și Viața) se compune din fâșii sufletești pe care le culegi pe întreg parcursul filmului, pentru ca în final să o găsim revelată, dezvăluită în simplitatea și firescul credinței.

Dincolo de subiectul extrem de incitant – povestea unei prostituate românce în Cipru – filmul Dimineaţa care nu se va sfârşi scoate la iveală aspecte grave privind diaspora și neimplicarea diplomației în problemele grave cu care se confruntă românii aflați peste graniță. Cum la fel de bine aspectate sunt fisurile din interiorul clerului, atunci când politicul impune și dispune.

Producția purtând semnătura lui Ciprian Mega este una care iese din linia obișnuită a cinematografiei românești, ș…

Cristian Tudor Popescu la Profesionistii. Despre Dogville si renuntarea la a mai salva lumea!

Aseara a debutat o noua serie a emisiunii Profesionistii. Invitat: Cristian Tudor Popescu. Un personaj care pare superexpus, ultramediatizat si pe alocuri consumat. Am decis, totusi, sa urmaresc emisiunea, din placerea de a o urmari pe Eugenia Voda. A fost o emisiune spectacol. Cristian Tudor Popescu se schimba, se transforma. Emisiunea a fost conturata pe marginea Chestionarului lui Proust, o provocare atat pentru invitat cat si pentru realizator de a-si dezvalui fara pudoare dedesubturile sufletesti. CTP a fost sincer, nestapanit, vulnerabil si corect cu sine insusi.

Finalul a fost neasteptat. Intrebat ce s-ar intampla daca oamenii care mai au ceva de spus s-ar retrage pe rand in gradinile lor, CTP a marturisit ca cel mai important lucru in acest timp nu mai este sa salvezi lumea, sa incerci sa schimbi masele. Ci sa incerci sa faci bine unui om. Macar unui singur om. Sa privesti in jur si sa vezi un om mai greu incercat decat tine. Si sa nu incerci sa il schimbi, ci sa il intelegi, s…

DANIEL PODLOVSCHI, batranul violonist!

Am înţeles în seara asta că voiam altceva de la ultimele două concerte. Muzica tradiţională coreeană sub bagheta lui Minseok Kang, aşteptată săptămâni în şir, a avut frumuseţea şi autenticitatea sa, dar a lipsit din concert profunzimea, mai exact înfiorarea pentru care mă pregătisem. Am reţinut însă minunatul haegeum, un instrument tradiţional asemănător viorii, dar într-o zonă arhaică. Impresionant este tocmai sunetul, un fel de sfâşiere sufletească, o reprezentare autentică a umanului atotcuprinzător, neprelucrat şi, mai ales, nedegradat. Adaug şi solista, un fel de soprană în versiune tradiţională, care poartă denumirea de pansori. Un termen care m-a fascinat prin cuprinderea sa lingvistică: pan, în limba coreeană înseamnă un loc unde se adună mai multă lume, iar sori, în aceeaşi limbă, înseamnă suflet. Al doilea concert pe care l-am aşteptat cu sufletul la gură a fost cel al lui Tudor Gheorghe, însă, cum spuneam, nu s-a ridicat la nivelul evenimentelor anterioare sub marca Tudor G…

Anthony Quinn, de la dansul lui Zorba Grecul la sârba românească din "Ora 25"

Se împlinesc anul acesta 50 de ani de la filmul "Ora 25" (1967), realizat după cartea românului Constantin Virgil Gheorghiu, cu Anthony Quinn și Virna Lisi în rolurile principale.

Anthony Quinn înseamnă, pentru mulți dintre cinefili, dansul din Zorba Grecul, filmul regizat în 1964 de Michael Cacoyannis, ecranizare a romanului lui Nikos Kazantzakis. Rolul din Zorba i-a adus o nominalizare la Oscar și recunoașterea internațională. Filmul avea să cucerească întreaga lume și continuă să fie și astăzi una dintre cele mai vizionate pelicule. În plină glorie, Anthony Quinn acceptă, după numai trei ani de la Zorba Grecul, să joace în "Ora 25", filmul francezului Henri Verneuil, de această dată după un roman scris de Constantin Virgil Gheorghiu, un român aflat în exil. Alături de Anthony Quinn, tot în rol principal, o altă actriță a cărei senzualitate și frumusețe cucerea deja toate platourile de la Hollywood, Virna Lisi, considerată de mulți ca fiind succesoarea lui Marily…