Sunt un om bun doar dacă binele îmi aparţine mie şi ţi-l ofer în dar, nu dacă îmi cerşeşti binele. Sunt un om bun doar dacă acţiunea în sine este un rezultat al propriilor reflecţii despre bine, nu o consecinţă a gesturilor pe care nu le înţeleg deplin. Nu mă consider un om bun dacă fapta mea decurge firesc din fapta aproapelui meu, el fiind cel care îşi asumă curajul, responsabilitatea, măreţia de a fi bun. Nu sunt om bun dacă fac binele din milă, din constrângere, premeditat sau cu scop.
Care este limita între ceea ce ni se cuvine şi ceea ce merităm? Unde este cauza şi când apare efectul? Un om vrea ceea ce i se cuvine, dar societatea, lumea care îl are, deseori îi oferă doar ceea ce merită. El nu vrea asta, pentru că se hrăneşte din agresivitatea lui "mi se cuvine", nu din blândeţea lui "merit atât".
De asta meritul este efect, bucurie, împlinire. Orgoliul nu te lasă să meriţi, mândria te împiedică să aştepţi pentru că da, ţi se cuvine, vrei ceea ce tu consideri că meriţi, nu îl mai laşi pe Dumnezeu să te uimească, să te înfrumuseţeze.
Dar mai rămâi bun când binele e anulat de aproapele tău? Mai rămâi bun când binele se chirceşte de ruşine în viaţa aproapelui tău? Mai rămâi bun când binele tău face rău celui căruia credeai că îi vrei binele?
Uneori te zbuciumi în propriul rost precum păsările în înalt, care ştiu că popasul de aripă e imposibil atunci când dedesubt se adânceşte oceanul. Şi îţi treci viaţa zburătăcind, aşteptând un uscat dătător de talpă, să te afunzi în rădăcini de tot soiul şi mirosul.
În unele dimineţi zăreşti o palmă de pământ, îţi duci gândul spre acolo, dar seara te găseşte tot în fâlfâit de aripi, deasupra propriului ocean zgomotos de gânduri.
Şi te întrebi dacă acesta ţi-e rostul... Te întrebi dacă înaltul nu te amăgeşte şi ştii doar că ţi-e dor, dor, dor de pământ. Un pământ şi nimic mai mult.
Nu despre înălţime scriu, ci despre zădărnicia zborului când dorul de pământ te usucă.
Despre oameni, locuri, cărți, filme, teatru. Despre tot ce ne unește. (Florentina Toniță)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Evgheni Vodolazkin - LAUR. "Calea ta e grea, căci istoria dragostei tale abia începe"
"Laur" poate fi deopotrivă cartea vindecătorilor și a celor vindecați. "Laur" poate fi, asemenea, cartea inițierii. Î...
-
28 noiembrie, 1960, Paris. Academicienii francezi se întrunesc pentru a delibera asupra celebrului Premiu Goncourt. Românul Vintilă Horia, a...
-
Pe Sanda Nicola am urmărit-o stăruitor încă din urmă cu aproape 10 ani, când am aflat că este soția unuia dintre cei mai talentați jurnalișt...
-
(text preluat de pe cezar-ivanescu.blogspot.com) Le mulţumesc Domnului Iisus Hristos şi maicii Domnului, Fecioara Maria, instanţe absolute, ...
-
DEMONSTRATIE cum veti fi monitorizati avand implantat RFID microcip IBM 666
-
Ne place tot mai mult sa ne dam cu parerea, chiar daca este o pare re exprimata execrabil, intr-o limba romana siluita la drumul mare. Parca...
-
În 1936, Mihail Sebastian nota în Jurnalul său: "Mă gândesc la o carte pe care aș putea-o tipări peste un an-doi, care s-ar numi Culise...
-
In fiecare noapte, de un timp, parca se pregatea de moarte. Si cu fiecare noapte traita in intimitate, ea cu moartea ei, parca spaima ii tr...
-
Pentru cititorii familiarizați cu memorialista de detenție postbelică românească, o carte al cărei subiect pătrunde dincolo de poarta unei p...
-
Dacă ne este teamă de necunoscut, atunci secretul pentru a nu ne mai fi teamă de nimic este să cunoaştem cât mai mult. Poţi trăi cu vina, da...
-
Roagă-te cum poți, ca să ajungi să te rogi cum trebuie , ne îndemna bunul părinte Teofil Pârâian. Un principiu pe care, dacă l-am aplica a...