Sunt un om bun doar dacă binele îmi aparţine mie şi ţi-l ofer în dar, nu dacă îmi cerşeşti binele. Sunt un om bun doar dacă acţiunea în sine este un rezultat al propriilor reflecţii despre bine, nu o consecinţă a gesturilor pe care nu le înţeleg deplin. Nu mă consider un om bun dacă fapta mea decurge firesc din fapta aproapelui meu, el fiind cel care îşi asumă curajul, responsabilitatea, măreţia de a fi bun. Nu sunt om bun dacă fac binele din milă, din constrângere, premeditat sau cu scop.
Care este limita între ceea ce ni se cuvine şi ceea ce merităm? Unde este cauza şi când apare efectul? Un om vrea ceea ce i se cuvine, dar societatea, lumea care îl are, deseori îi oferă doar ceea ce merită. El nu vrea asta, pentru că se hrăneşte din agresivitatea lui "mi se cuvine", nu din blândeţea lui "merit atât".
De asta meritul este efect, bucurie, împlinire. Orgoliul nu te lasă să meriţi, mândria te împiedică să aştepţi pentru că da, ţi se cuvine, vrei ceea ce tu consideri că meriţi, nu îl mai laşi pe Dumnezeu să te uimească, să te înfrumuseţeze.
Dar mai rămâi bun când binele e anulat de aproapele tău? Mai rămâi bun când binele se chirceşte de ruşine în viaţa aproapelui tău? Mai rămâi bun când binele tău face rău celui căruia credeai că îi vrei binele?
Uneori te zbuciumi în propriul rost precum păsările în înalt, care ştiu că popasul de aripă e imposibil atunci când dedesubt se adânceşte oceanul. Şi îţi treci viaţa zburătăcind, aşteptând un uscat dătător de talpă, să te afunzi în rădăcini de tot soiul şi mirosul.
În unele dimineţi zăreşti o palmă de pământ, îţi duci gândul spre acolo, dar seara te găseşte tot în fâlfâit de aripi, deasupra propriului ocean zgomotos de gânduri.
Şi te întrebi dacă acesta ţi-e rostul... Te întrebi dacă înaltul nu te amăgeşte şi ştii doar că ţi-e dor, dor, dor de pământ. Un pământ şi nimic mai mult.
Nu despre înălţime scriu, ci despre zădărnicia zborului când dorul de pământ te usucă.
Despre oameni, locuri, cărți, filme, teatru. Despre tot ce ne unește. (Florentina Toniță)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Evgheni Vodolazkin - LAUR. "Calea ta e grea, căci istoria dragostei tale abia începe"
"Laur" poate fi deopotrivă cartea vindecătorilor și a celor vindecați. "Laur" poate fi, asemenea, cartea inițierii. Î...
-
S-a scurs mai bine de o jumătate de secol de când a fost realizat filmul "Ora 25" (1967), înfăptuit de Henri Verneuil după cartea ...
-
Moartea unui pictor vorbeşte lămuritor şi deschis despre cei rămaşi. Artistul şi-a terminat chinul, şi-a înfăptuit rostul. Acelaşi artist c...
-
Poet și profesor de matematici în Botoșani, Gabriel Alexe s-a născut pe 2 noiembrie 1959, la Câmpina, în judeţul Prahova. Şi-a făcut studiil...
-
Un om cu inima prea mare. Așa a sunat diagnosticul medicului, când Ove s-a prăbușit în zăpadă și a trebuit să fie operat pe muchie de viață ...
-
!Mori cu adevarat cand incepe sa te uite lumea... Constantin Dracsin, cu numele real Costache Gugoasa, s-a nascut la 20 iulie 1940, in satu...
-
Prigonit sau uitat? La peste 40 de ani de la moartea sa trupească, Petru Manoliu este la fel de izolat, de străin românilor precum se afla a...
-
Eugen Velea, fiul lui Vasile şi Elisabeta, s-a născut pe 23 februarie 1940, în localitatea Cordăreni, judeţul Botoşani. A fost ofiţer de Se...
-
...în care te sufoci în tăcere. ...în care dragostea se face mormânt. singurătăți gâtuite de spaimă, cu un picior în groapa poeziei. hei, h...
-
O prezentare sumară, lipsită de patosul istoriei sau de senzaționalul tipic filmelor românești, ne informează că pelicula aduce în prim-pl...
-
De ce ai citi tetralogia napolitană a Elenei Ferrante? Pentru că acoperă goluri în viața ta, pentru că înveți să privești altfel simplitatea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu