tabloul albastru

privim amandoi spre acelasi albastru

tu van gogh ratacit in lanul de floarea soarelui

eu femeia pierduta din Tahiti

pe umeri suflarea lui gauguin curge in valuri

albastru tempera ulei vopsea de un leu totuna albastru

daca privirile ni se rasucesc din parti opuse

se amesteca

se murdaresc

se curata apoi arunca pe panza peisaje in gri

amagiri de zi si de noapte

nici o nastere nu e mai grea decat moartea
trupul tau ingropat macina nisip de ganduri

la multi ani!

vantul imprastie printre dinti un rest de caleasca
ti-au scapat caii desfraului adapa-i cat inca fiori mai ai in privire

nu mai am ingeri de schimb, altfel ti-as fi trimis mesageri la poarta
diminetile gudura plansuri pe gardurile tale, de mi-as fi inger as strecura aripi

dar unde alergi, pamantul e rotund, masa intinsa, doar painea...

doar painea ramane pe altadata

repetabila moarte

toamna cu mainile intinse a ploaie

Van Gogh isi strange florile in tabloul de dupa usa
de dimineata si-a baut cafeaua pana la zat

acum mesteca frunze de maslin sa-si intregeasca auzul

albastru mov galben

drumul prafuieste tonuri inramate

in copilarie ai visat o iubire agatata in gard
fiecare mar intregea un barbat

fiecare barbat isi are propriile urme

povestea se spune rapid, mai devreme de rabufnitul papadiilor
pentru o viata e de ajuns sa infloresti o data
a doua oara repeti cuvintele