Treceți la conținutul principal

Ce cauta strainul la noi?

Nu ştiu de ce am mers la întâlnirea cu Klaus. Suflul interior mă avertiza, si – Slava Domnului – am primit cu bucurie alarma. Poate că astfel protejată mi-a fost cel mai bine să mă aşez pe scaunul din marea sală, neaşteptat de aglomerată.
M-am liniştit însă repejor: cei mai mulţi erau oameni simpli, mobilizaţi prin biserică, e adevărat, însă oameni greu de smintit de Klaus.
Manipularea unei mase poate fi făcută la nivel subliminal, prin punctarea unor aspecte cheie, mesaje dinainte stabilite, în momente de concentrare maximă, sau prin apelarea la simboluri sensibile – cele mai sigure fiind motivele religioase, sufleteşti.
Mai este, însă, o forţă a manipulării: INTELIGENŢA. Ea reuşeşte în cazul ascultătorului axat aproape exclusiv pe raţional, care deţine un bagaj impresionant de cunoştinţe. De cele mai multe ori, acest ascultător inteligent este extrem de conştient de capacitatea intelectuală de care dispune şi aici acţionează manipulatorul: lipsa smereniei este principala vulnerabilitate a unui creştin. Iar conştientizarea propriei inteligenţe devine, în timp, o carapace greu de spart în faţa unei icoane simple. (Asta a fost o paranteză).
La Klaus, lume multă. Cei mai multi, oameni obişnuiţi ai bisericii, oameni simpli, creştini. O altă parte, mai puţin numeroasă, genul de orăşeni veniţi din curiozitate sau din dorinţa de cunoaştere ori nevoia curată de comunicare.
Klaus e vesel tot timpul, dar o veselie uşoară, aproape disimulată şi sigur nemolipsitoare. L-am privit şi ascultat îndelung, pentru a-mi da seama ce aştept şi totuşi nu primesc: omul nu avea har, nu avea lumină în suflet şi, mai ales, aveam în faţa mea un om cu o maaaaare povară. Un trecut greoi, o lume nerezolvată şi necurăţată. Imediat am avut un sentiment ciudat: omul acesta nu îşi mai poate duce singur povara, iar miile de oameni care vin să îl vadă nu fac decât să preia, câte puţin, din chinul său. Pelerinul Klaus va exista, probabil, până când sufletul său se va fi curăţat îndeajuns încât să poată trăi singur cu sinele său.
Povestea vieţii lui Klaus este la limita fabulosului romanţios. Nimeni nu confirmă întâmplările desfăşurate pe tot globul, cu o repeziciune ameţitoare. Vorbeşte despre părinţii care s-au despărţit, despre un tată egoist şi o mamă posesivă, de la care a primit numai bătăi. Mai jos, în acelaşi interviu, vorbeşte însă despre copilăria chinuitoare, despre tatăl care a fost împuşcat în război. Apoi, cum la 3-4 ani a plecat de acasă. Urmează halucinante rânduri deaspre hoţii, droguri, rock, yoga, protestantism, bătăi, găşti, călătorii nesfârşite, fără sens şi fără lumină.
Totul pare să se termine la Dumnezeu. Oare se termină cu adevărat aici?
Am citit demult, într-o carte, despre faptul că nu este recomandat să mergi cu spovedania scrisă la preot, chiar dacă nu crezi că vei avea destul curaj să mărturiseşti prin viu grai duhovnicului toate păcatele. Motivaţia era simplă şi foarte credibilă: duhovnicul trebuie protejat astfel. Un păcat fixat pe hârtie va sminti cititorul, oricât de puternic ar fi acesta.
Iată însă cum Klaus ţine să îi cunoaştem păcatele, pe care le aflăm cu uşurinţă în orice referire la el. Şi aici ajung la ciudata parabolă folosită chiar de el în conferinţa de duminică, numai că sensul l-am simţit cu totul altul decât cel specificat – iar impresia a fost ca proaspătul ortodox ştie bine ce face atunci când o spune unei mase. Zice că Luther a pariat cu un amic cu privire la faptul ca acesta nu va reuşi să spună rugaciunea Tatăl nostru, pentru că nu va reuşi să îşi stăpâneacă gândurile. Luther a pus la bătaie un cal, dacă prietenul său reuşeşte "experimentul". Omul nostru a început rugăciunea, după care a făcut o pauză, apoi a continuat până la final. "De ce ai facut acea pauză?", l-a întrebat Luther. "Pentru că m-am gândit la cal", a fost răspunsul.
Am avut impresia, şi continui să am aceeaşi senzaţie, că aseară am avut în faţă un cal şi că scopul a fost atins.
Klaus îţi stârneşte gândurile, îţi agită simţurile, dar şi atinge senzorii de avertizare până la limita străluminării personale. Când am simţit acest lucru am plecat.
Calul a plecat şi el mai departe, în lume, să îşi deşire povara pe umerii creştinilor.
Klaus nu a găsit liniştea, dar acum se hrăneşte din frumuseţea celor care, din neştiinţă, bunătate, generozitate sau scăpare, fac din când în când o pauză şi se gândesc la cal...

Comentarii

  1. Ma iertati, dar nu cred ca vad motivul pentru care nu ar trebui sa ne scriem pacatele pe hartie cand mergem la spovedit.
    Parintele Cleopa in indrumarul de spovedanie ne recomanda sa ne retragem intr-o camera singuri cu cateva zile inainte de spovedanie si sa ne scriem pacatele.
    De multe ori mi s-a intamplat sa uit tot ce voiam sa amintesc la spovedanie. Ni le notam ca sa ni le amintim, nu scriem o poveste ca sa o dam duhovnicului.
    Ma iertati ca am intervenit, dar nu mi s-a parut corect.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu despre acest aspect este vorba. Scriem gandurile pe hartie, dar nu este recomandat sa dam hartia la duhovnic, ci sa rostim in viu grai ce avem de marturisit.
    Mai sus este vorba despre faptul ca aceste uratenii ale vietii unui om umbla prin lume nestingherite, insemnate in tot felul de carti.
    Sa lasam lumii cuvinte care imbunatatesc, nu pacate care trebuie ispasite prin multa rugaciune in singuratate, nu in mijlocul lumii, strigate in gura mare!

    RăspundețiȘtergere
  3. cristina boicu3 iunie 2010, 10:47

    Florentina, ma bucur sa ma reintilnesc cu tine aici, unde nici nu speram;am avut surpriza aceasta ieri, cînd am deschis "razboi într-u cuvânt";mai ales sunt surprinsă că ai sesizat nişte aspecte referitor la K.K pe care şi eu le-am perceput dar n-aş fi reuşit să le punctez în cuvinte aşa de bine ca tine!
    Cel mai mult însă ,mă bucură întâlnirea cu tine şi să te simt în acelaşi duh cu mine.

    RăspundețiȘtergere
  4. @florentina

    Am inteles. Ma iertati.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cu mare drag, Cristina! Va salut pe toti trei si ma bucur ca ai simtit si tu la fel ca mine. De fapt, nu ma mir ca se intampla astfel!

    RăspundețiȘtergere
  6. 1.Iertati-ma, dar nu pot sa nu spun ca nu aveti de unde sa stiti asta :"omul nu avea har, nu avea lumină în suflet". Ce rezulta din asta, dvs sa cautati in constiinta dvs.
    2. Omul Klaus Kenneth, e fratele dvs., al meu, a lui, etc. La fel ca vamesul, curva, bogatul samd din Scriptura. Domnul nu a scris un articol acru si usturator in privinta lor, din contra : cu vamesul a luat masa, curvei i-a spus sa nu mai pacatuiasca, si pentru bogat s-a intristat. Dvs cum credeti ca va plsatai vis-a-vis de persoana Kenneth? Sau va intereseaza doar fenomenul?

    RăspundețiȘtergere
  7. Din punctul dvs de vedere, draga Anonim, in virtutea acestei judecati ar trebui sa ne prosternam in fata oricui, fara sa manifestam nicio reactie fata de genul acesta de discurs imprastiat, chinuit si devastator cum am vazut la acest Klaus. Eu am dreptul sa imi expun o parere. Poate ca daca ii citeam intai cartea m-as fi lasat mai usor ametita de personalitatea lui, de altfel un om cuceritor si interesant in sine. Da, nu am vazut lumina, si este dreptul meu sa spun asta, pe blogul personal. Va doresc o zi buna, in pace si fara chinuri legate de constiinta aproapelui.

    RăspundețiȘtergere
  8. Alt anonim.

    Am citit articolul tau pe razbointrucuvant si m-a bucurat mult cum ai punctat. De anul trecut tot am citit diverse articole legate de Klaus, insa nici unul ca al tau. Citindu-te, am plecat cu gandul si la un alt articol legat de manipulare dintr-un articol frumos la inceput: http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/11/23/ieud-jud-maramures-leaganul-copiilor-locul-unde-toti-copiii-erau-lasati-sa-vina-pe-lume-azi-un-paradis-in-destramare-cum-a-slabit-credinta-video/

    dar care se termina cu ceea ce face si Klaus si oricare ca el pe pamant romanesc si care are legatura cu ceea ce ai scris tu despre manipualare:
    http://www.youtube.com/watch?v=XgXnxrFV2qQ
    http://www.youtube.com/watch?v=Q8tJlAd8Jxg&feature=related



    "Manipularea unei mase poate fi făcută la nivel subliminal, prin punctarea unor aspecte cheie, mesaje dinainte stabilite, în momente de concentrare maximă, sau prin apelarea la simboluri sensibile – cele mai sigure fiind motivele religioase, sufleteşti. "

    Ina

    RăspundețiȘtergere
  9. Multumesc, Ina, o sa citesc si o sa vad ceea ce ai introdus in mesajul tau. Sa stii ca am avut parte si de reactii f. vehemente, prin care mi se atragea atentia ca nu am dreptul sa imi spun parerea despre un subiect asa de important. Eventual sa ascult doar ce vorbesc preotii. Nu am inteles de ce.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

MAUDIE. Povestea adevărată a unui geniu

Arta naivă impresionează nu prin complexitatea tehnicilor, nici prin subversivitatea mesajelor sau inovaţii în formă sau culoare. Mai mult decât orice, arta naivă se situează dincolo de ipocrizii, în afara convenţiilor şi a dictaturilor culturale de orice fel. Excepţional caracterizează Victor Ernest Masek Insula Artei Naive, vorbind despre "evadarea dintr-o realitate sfâşiată de contradicţii, deziluzii şi cruzime, într-o lume fără dezbinări, fără monştri reali, fără violenţă".

I se mai spune arta prim-planului, pentru că se desprinde de orice regulă a perspectivei picturale, pentru că planul compozițional dispare, iar detaliile fascinează mai ales prin aparenta stranietate, prin surprinzătoarea poziționare în cadrul vizual. Arta naivă este, în sine, o poveste. Chiar dacă nu excelează în tehnică, ba pare să sfideze conștient canoanele impuse de-a lungul vremii prin mii de pagini de studiu pictural, arta naivă scoate la iveală percepții noi, pe care ni le prezintă într-un soi…
Cezar Ivanescu pare sa fi fost, pe timpul vietii si al mortii, cel mai controversat poet din literatura romana a ultimului secol. Detractorii s-au intrecut pe ei insisi. Iubitorii poeziei lui Cezar Ivanescu au stat deoparte. Tacuti, uimiti, umiliti, plansi de dinauntru. Poetul nu a avut nevoie, pe timpul vietii si al mortii, nici de unii, nici de altii. Cezar Ivanescu s-a trait pe sine, asa cum doar spiritele superioare au curajul, dincolo de regimuri, politici, abuzuri sau false incadrari valorice stralucinde, la ore de maxima audienta, pe sticle colorate in doctrine sau latrine duhnind a (sub)cultura. A murit la 66 de ani. Doar 66 de ani. Aveai impresia ca Ivanescu traieste dintotdeauna si ca va trai si dupa noi toti. De ce, insa, televiziunile l-au ignorat si nu i-au dat dreptul, castigat cu mare si neagra suferinta, la ultimele aplauze? Cel putin asa cum au procedat in cazul ultimilor disparuti, Sabin Balasa si George Pruteanu... Cezar Ivanescu a fost, este adevarat, cel mai incom…

arta

Nevoia de transparenta, regasirea - inainte de toate - in arta sticlei, pot fi motive de a crea un luminis de culoare intr-un gri spalacitatoatecuprinzator. Arta nu inseamnaneaparatcomert, profesie sau mod de viata. Arta inseamnatraire, cuprinde suflul inaintemergatorsicurata aproape tot ce noi, prin noi insine sau prin altii, sedimentam cu incrincenarein drumul parcurs.

Arta sticlei?

Mai degraba o farima de Dumnezeu intr-unciob de OM.

Așa l-am cunoscut pe Părintele Iustin Pârvu

(Florille din 2006) Sub presiunea adâncă a globalizării, sub presiunea uniformizării informaţionale, dar mai ales spirituale, cu riscul de a distrage conştiinţele de la ceea ce este specific şi adevărat pentru fiecare dintre noi, sub presiunea europenizării imediate şi cu orice preţ, ne complacem într-un minimalism neprielnic dezvoltării noastre fireşti, un minimalism care tinde să acopere cărarea de la om la om, de la om la Dumnezeu.

Ţinutul cu perle creştineşti

Din Târgu Neamţ, orăşel de vamă între lumea copleşită de raţiune, material şi real şi cea de sfinţenie, rugă şi pace, orice om îşi poate alege drumul mai departe, după cum îl îndeamnă sufletul: Agapia, Văratec, Sihăstria, Sihla, Secu, Neamţ sunt doar câteva mănăstiri pitite prin munţii domoli ai Neamţului. E sâmbăta dinaintea Floriilor, sărbătoare ce marchează Intrarea Domnului în Ierusalim, una dintre cele mai frumoase întâmplări creştine, fiind, mai ales, minunata zi a recunoaşterii Omului lui Dumnezeu pe pământ.

E o zi cal…

Rebel în lanul de secară. Un film despre renunțarea la celebritate

Teama de mediocritate este la fel de puternică, la Jerry Salinger, precum fuga de celebritatea construită, acea celebritate care decurge dintr-un bine gestionat proces de marketing literar. Din acest punct de vedere, filmul lui Danny Strong seamănă cu o meditație, dar nu atinge marginile vreunei parabole, dimpotrivă. Este despre răzvrătire, despre căutarea sinelui cu riscul abrutizării și al propriilor distrugeri sufletești.

Anii de glorie din viața unuia dintre cei mai mari scriitori ai secolului XX, în 110 minute de peliculă! Rebel in the Rye nu poate cuprinde întreaga personalitate a lui J.D.Salinger, dar are menirea de a stârni curiozitatea, de a îmbia privitorul spre descifrarea unei enigme pe care regizorul Danny Strong o împachetează în imagini care decurg unele din altele, care se întrepătrund sau care, dimpotrivă, rup mersul firesc al unei biografii atât de controversate până astăzi.

Scrisul nu este un proces public. Nu poate fi descris cinematografic, la fel cum un autor nu …

Camelia Răileanu - 45. "Dimineaţa cercului" sau pătimirea prin poezie

Născută pe 24 iunie 1969, la Botoşani, în miresme de sânziene, de ziua Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Camelia Răileanu a trăit doar 33 de ani, sfârşindu-se trupeşte pe 2 martie 2002, la capătul a cinci ani de suferinţă. A lăsat în urmă respirarea a zeci de poeme pe care, în timpul vieţii, le-a copertat în două volume: „Dimineaţa cercului”, Editura Axa, 1998, şi „Cântec pentru cei nesinguri”, Editura Grafik-Art, 1988 (scos de sub tipar în aprilie 1999).
„Dimineaţa cercului” reuneşte 55 de poezii scrise în decursul a nouă ani (1988-1997), o perioadă de acumulări, dar şi de disperări ale prezentului consumat într-o lume arahnoidă, plină de păianjeni imaginari cărora poeta li se oferă necondiţionat, pentru că „de pânzele lor se ţin suavii nervi ai iubirii”.
Versurile volumului de debut ne dezvăluie o sensibilitate în alertă, dar fără urme vizibile de ostilitate sau instigări inutile, chiar dacă adevărul lăuntric se afişează franc, pasional, fără emfază. Camelia Răileanu dovedește o …

Dimineața care nu se va sfârși, de Ciprian Mega. Un film care urcă în verticala ființei

Emigrație, prostituție, viața ascunsă a ambasadelor populate cu politruci ieftini și superficiali. Plus consecințele care îmbracă haina suferinței. Filmul lui Ciprian Mega este tulburător și pe alocuri bulversant. Bulversant dacă nu recunoști Calea, tulburător dacă nu accepți Viața. Triada hristică (Eu sunt Calea, Adevărul și Viața) se compune din fâșii sufletești pe care le culegi pe întreg parcursul filmului, pentru ca în final să o găsim revelată, dezvăluită în simplitatea și firescul credinței.

Dincolo de subiectul extrem de incitant – povestea unei prostituate românce în Cipru – filmul Dimineaţa care nu se va sfârşi scoate la iveală aspecte grave privind diaspora și neimplicarea diplomației în problemele grave cu care se confruntă românii aflați peste graniță. Cum la fel de bine aspectate sunt fisurile din interiorul clerului, atunci când politicul impune și dispune.

Producția purtând semnătura lui Ciprian Mega este una care iese din linia obișnuită a cinematografiei românești, ș…

Cristian Tudor Popescu la Profesionistii. Despre Dogville si renuntarea la a mai salva lumea!

Aseara a debutat o noua serie a emisiunii Profesionistii. Invitat: Cristian Tudor Popescu. Un personaj care pare superexpus, ultramediatizat si pe alocuri consumat. Am decis, totusi, sa urmaresc emisiunea, din placerea de a o urmari pe Eugenia Voda. A fost o emisiune spectacol. Cristian Tudor Popescu se schimba, se transforma. Emisiunea a fost conturata pe marginea Chestionarului lui Proust, o provocare atat pentru invitat cat si pentru realizator de a-si dezvalui fara pudoare dedesubturile sufletesti. CTP a fost sincer, nestapanit, vulnerabil si corect cu sine insusi.

Finalul a fost neasteptat. Intrebat ce s-ar intampla daca oamenii care mai au ceva de spus s-ar retrage pe rand in gradinile lor, CTP a marturisit ca cel mai important lucru in acest timp nu mai este sa salvezi lumea, sa incerci sa schimbi masele. Ci sa incerci sa faci bine unui om. Macar unui singur om. Sa privesti in jur si sa vezi un om mai greu incercat decat tine. Si sa nu incerci sa il schimbi, ci sa il intelegi, s…

DANIEL PODLOVSCHI, batranul violonist!

Am înţeles în seara asta că voiam altceva de la ultimele două concerte. Muzica tradiţională coreeană sub bagheta lui Minseok Kang, aşteptată săptămâni în şir, a avut frumuseţea şi autenticitatea sa, dar a lipsit din concert profunzimea, mai exact înfiorarea pentru care mă pregătisem. Am reţinut însă minunatul haegeum, un instrument tradiţional asemănător viorii, dar într-o zonă arhaică. Impresionant este tocmai sunetul, un fel de sfâşiere sufletească, o reprezentare autentică a umanului atotcuprinzător, neprelucrat şi, mai ales, nedegradat. Adaug şi solista, un fel de soprană în versiune tradiţională, care poartă denumirea de pansori. Un termen care m-a fascinat prin cuprinderea sa lingvistică: pan, în limba coreeană înseamnă un loc unde se adună mai multă lume, iar sori, în aceeaşi limbă, înseamnă suflet. Al doilea concert pe care l-am aşteptat cu sufletul la gură a fost cel al lui Tudor Gheorghe, însă, cum spuneam, nu s-a ridicat la nivelul evenimentelor anterioare sub marca Tudor G…

Anthony Quinn, de la dansul lui Zorba Grecul la sârba românească din "Ora 25"

Se împlinesc anul acesta 50 de ani de la filmul "Ora 25" (1967), realizat după cartea românului Constantin Virgil Gheorghiu, cu Anthony Quinn și Virna Lisi în rolurile principale.

Anthony Quinn înseamnă, pentru mulți dintre cinefili, dansul din Zorba Grecul, filmul regizat în 1964 de Michael Cacoyannis, ecranizare a romanului lui Nikos Kazantzakis. Rolul din Zorba i-a adus o nominalizare la Oscar și recunoașterea internațională. Filmul avea să cucerească întreaga lume și continuă să fie și astăzi una dintre cele mai vizionate pelicule. În plină glorie, Anthony Quinn acceptă, după numai trei ani de la Zorba Grecul, să joace în "Ora 25", filmul francezului Henri Verneuil, de această dată după un roman scris de Constantin Virgil Gheorghiu, un român aflat în exil. Alături de Anthony Quinn, tot în rol principal, o altă actriță a cărei senzualitate și frumusețe cucerea deja toate platourile de la Hollywood, Virna Lisi, considerată de mulți ca fiind succesoarea lui Marily…