miercuri, 12 august 2009

ULTIMUL, SINGURUL ZBOR...

Se intampla sa mergi pe piatra cu capul in maini, sa te sfarami cu degetele pana in osul capului, ca si cum singurul loc sigur, palpabil, este acolo, dureros si indurerat. Se intampla sa nu mai recunosti strazile, sa alergi printre oameni cu disperare, ca si cum vartejul din tine se amplifica, se urieseste si cuprinde tot. Piatra si os, tu sau ceilalti, totuna. Ca intr-un Adagio de Albinoni: disperari si sfasieri continui.
Deodata si parca dintotdeauna totul este strain. Nu ai cum sa te mai pacalesti, sa te mai ascunzi in piatra. Doar durerea, cumplita durere pana in osul capului...
Mai chinuitoare este ratacirea. Pasi imprastiati in orasul care totdeauna ti-a fost strain, dar niciodata ca acum.
Inconjori lumea in lacrimi, dar la final stii ca te-ai ocolit doar pe tine insuti. Ca o gogoasa stralucitoare, in care se ascunde larva lipicioasa si respingatoare. Nimeni nu te priveste cum devii fluture, pentru ca nu vor decat zborul tau.
Nu te-ai nascut decat pentru singurul si ultimul zbor din viata ta. Pe care acum il daruiesti, fara ca cineva sa il stie.
Il vor visa poate, intr-o dimineata cu fata spre rasarit...
Cu bine, oameni!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu