Treceți la conținutul principal

15 IANUARIE: Ziua Culturii Naţionale şi Ziua Naţională a Culturii!

Festivităţi şi festivism, improvizaţii şi rigori patriotarde, emfaze şi moliciuni veleitare, amnezii şi memorii încâlcite. La 164 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu nu vorbim despre discernământ cultural, despre proiecte de ţară sau perspective reale întru dezvoltarea cadrului responsabil şi obligatoriu mediului cultural postsocialism. Nu vorbim despre ceea ce ne desparte, nici despre ce ne prisoseşte. 
 
Sărbătorim la Botoşani încă un 15 ianuarie, zi de naştere a poetului Mihai Eminescu şi, prin Legea 238 din 2010, Ziua Culturii Naţionale. Începând din 2013, sărbătorită şi în Republica Moldova, drept Ziua Naţională a Culturii.În urmă cu câteva zile, un poet botoşănean (laureat al Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu", Opera Prima, în anul 2002) refuza un premiu de 3000 de lei, oferit de Institutul Cultural Român. Motivaţia: politica dusă de guvernul ţării sale! Premiul a fost redistribuit, însă, surpriză!, a fost refuzat şi de următorul poet, Andrei Dosa, care recunoaşte, la rândul său, că refuzul vine după ce gestul lui Dan Sociu l-a determinat să mediteze asupra problemei. Aşezate în contextul Zilei Naţionale a României (premiul urma să fie acordat pe 15 ianuarie), atitudinile celor doi poeţi capătă conotaţii de simbol. "Nu cunosc cu adevărat mari poeţi care să nu fie dublaţi de mari caractere, de oameni care trăiesc până la capăt drama poporului lor", spune Cezar Ivănescu, el însuşi o victimă a vechilor şi noilor proletcultişti.

Oamenii Unirii...

Şi vai de veacul în care cei răi nu au caracter, ne strigă din istorii Eminescu!

În urmă cu un veac, românii făureau România cea mare. Imediat ce au ajuns la putere, comuniştii au trecut la distrugerea, compromiterea şi desfiinţarea tuturor partidelor şi personalităţilor care au contribuit la Marea Unire din 1918. Au fost arestaţi şi condamnaţi la moarte oamenii politici care purtau încă simbolurile Unirii. Ţărănişti şi liberali, preoţi, militari. Genocidul elitelor avea să ţină mai bine de un secol ţara în întuneric şi izolare culturală.

...şi România neagră!

A urmat o Românie a Brucanilor: Silviu Brucan – pe numele său Saul Brukner, şef adjunct la Scânteia (1944-1955), oficiosul care cerea public condamnarea duşmanilor de clasă (vezi cazul Iuliu Maniu!), şi Saşa Brukner(Alexandra Sidorovici), acuzator politic la Tribunalul Poporului, cea care asigura drumul spre temniţele de exterminare a mii şi mii de români.

O Românie în care impostura, nonvaloarea, nulocraţia (de la Magda Ursache citire!) a devenit politică de stat. O ţară arestată de comunişti, cu Noica, Dinu Pillat, Nicolae Steinhardt, Mircea Vulcănescu, Corneliu Coposu în puşcării, cu temniţe înmiresmate de Gafencu, Gyr, Constantin Oprişan, Sandu Tudor, Iustin Pârvu...

Anul acesta, Sorin Toma (născut Moscovici) împlineşte 100 de ani! Fost şef la Scânteia în perioada 1946-1960, anii marilor crime asupra poporului român şi a elitelor sale. Sorin Toma rămâne în istoria României drept cel care "a ucis modernitatea literară românească", după ce, la doi ani după instalarea la Scânteia, a scris un articol devastator pentru istoria literaturii române: "Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei", în care poetul Tudor Arghezi era desfiinţat şi scos din literatura română. "În 1948, când Arghezi a fost denunţat ca poet al putrefacţiei în Scânteia, atunci a fost ucisă modernitatea românească", scrie criticul literar Eugen Simion.

Sorin Toma a scris atunci împotriva lui Tudor Arghezi cu aceste cuvinte:
"Arghezi a ajuns să strecoare publicului cititor o adevărată contrabandă de droguri, stupefiante, afrodisiace şi otrăvuri spirituale".
"Conţinutul ideologic al poeziei lui Arghezi (dezgustul de viaţă, scârba şi ura faţă de om, pesimismul) nu are, în sine, nimic original şi nimic naţional".
"Arghezi nu face în poezie decât ce a făcut Picasso în pictură, introducând ca material artistic excrementele în tablourile sale".

Despre Ana Pauker, în schimb, iată ce povesteşte Sorin Toma, la venerabila vârstă de 100 de ani: "Era o femeie inimoasă. Nu ştiu cu ce instrucţiuni a venit ea de la Moscova, însă aici s-a purtat ca un om inimos. Avea ceva poezie în ea, adică în felul în care se exprima, în care dădea exemple. A avut un spirit poetic".

Spre comunism, înainte, tovarăşi! 

Secolul 1914-2014 ar trebui să se numească secolul Toma, Brucan, Pleşiţă, secolul torţionarilor care au ucis Cultura acestui popor. 

Să nu uităm că, după 1989, a urmat tot o Românie a Brucanilor, cu torţionari pe sticle, mărturisind cu lacrimi în ochi dragostea de ţară. Noua generaţie de proletcultişti face de strajă la graniţă, ca nu cumva Paul Goma să calce pe pământul ţării sale.

Să nu uităm că Brucan a fost cel care ne-a prorocit tranziţia de 20 de ani, dar şi criza. Şi încă una, de la Brucan zicere: dezastrul crizei va fi, pentru România, întoarcerea la comunism. Spre comunism, înainte, tovarăşi!

Brucan ne lasă din nou fără Dumnezeu!

Mă întorc iarăşi la Magda Ursache, cu a sa carte, "Comunismul cu rele şi rele",apărută în 2013 la Editura Eikon: "Activistul trecut din funcţie în funcţie, la fel sau mai mare, după principiul rotaţiei cadrelor, era slab profesional. Asta făcea socialismul: tăia şansele celor buni, pentru a-i proteja pe cei mai puţin buni, dar urmând neabătut linia oficială".

Vi se pare cunoscut? Privim în jur şi e destul.

Capitolul Brucan este semnificativ pentru neamul românesc, nu numai în vremurile Pauker sau Dej, ci şi sub vremuri iliesciene şi de sfârşit de negru veac.

Manifestul FSN redactat şi citit la TV în decembrie 1989 a apărut fără finalul "Aşa să ne ajute Dumnezeu!". Final tăiat la cererea lui Brucan!

Ce a rămas din Cultura României după acest genocid?

De câte alte secole are nevoie România pentru a reface generaţiile de oameni liberi?

"Românismul are un program politic, social şi spiritual conţinut în Opera eminesciană. Acum şi în veacul veacului nu avem altceva de făcut decît să împlinim acest program, dacă ne simţim în stare... Cei care refuză azi modelul eminescian, refuză în fapt legitimitatea românismului şi a românilor în istorie", scria Cezar Ivănescu în 1992.

Întoarcerea la Cultură!

România trebuie să se întoarcă la Cultură, la dreptele reaşezări ierarhice. Să înveţe să aprecieze inteligenţa, valoarea, discernământul civic. Să demaşte amatorismul, improvizaţia, superficialitatea şi activismul de partid, cel fără o minimă aderenţă la realitate şi la evoluţia culturii şi a limbii române.

"Judecăţile de azi, prejudecăţile de mâine", filosofa în veacul său chinuit Lucian Blaga. Mai târziu, Radu Săplăcan îi întoarce vorba şi ne spune: "Grav şi greu de acceptat este când prejudecăţile de ieri devin judecăţile de azi". În ce timp ne aflăm, hotărâţi dumneavoastră, fiecare în parte. Nu ne rămâne decât clauza de conştiinţă (revenire la Magda Ursache).

Da, ne aflăm într-un deficit de identificare a culturii reale, a valorii autentice, a literaturii demne. Despre asta ar fi trebuit să vorbim în ultima săptămână şi asta ar trebui să ne frământe în următoarele luni de zile, până ne-om revedea în alt Eminescu.

Să gândim de Ziua Culturii Naţionale a României. Să medităm şi pentru Ziua Naţională a Culturii din Republica Moldova. Ne uneşte 15 ianuarie. 

Voi încheia acest material cu câteva cuvinte ale scriitorului "născut în URSS" Vasile Ernu. Sunt mai mult decât sugestive: "Statul român - dar şi cel moldovenesc - şi elita financiară a acestora ar trebui să ştie că greşesc, atunci când nu-şi permit luxul de a cheltui bani pentru educaţie şi cultură. Pe termen mediu şi lung e mult mai costisitor să nu cheltuieşti bani pe aceste domenii. Vom plăti un preţ prea mare după aceea şi nu cred că vom mai putea recupera ceva".

Să ne trăieşti, Românie, să te bucuri de oamenii tăi!

15 ianuarie 2014, Ziua Naţională a Culturii şi Ziua Culturii Naţionale!

Comentarii

  1. Iată, un Om şi un Scriitor Lucid, care a scris cum trebuie de Ziua lui Eminescu şi a Culturii Naţionale... mă tem că doar moldave.
    Şi mai mult pentru Modova de dincolo, decît de asta.
    Mulţumim, Doamnă!

    Nicolae Ciobanu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La mulţi ani, Domnule Nicolae Ciobanu! Mulţumesc de preţioasele cuvinte, ştiu că toţi simţim astfel, altfel nu ne-ar mai trebui Eminescu...

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

MAUDIE. Povestea adevărată a unui geniu

Arta naivă impresionează nu prin complexitatea tehnicilor, nici prin subversivitatea mesajelor sau inovaţii în formă sau culoare. Mai mult decât orice, arta naivă se situează dincolo de ipocrizii, în afara convenţiilor şi a dictaturilor culturale de orice fel. Excepţional caracterizează Victor Ernest Masek Insula Artei Naive, vorbind despre "evadarea dintr-o realitate sfâşiată de contradicţii, deziluzii şi cruzime, într-o lume fără dezbinări, fără monştri reali, fără violenţă".

I se mai spune arta prim-planului, pentru că se desprinde de orice regulă a perspectivei picturale, pentru că planul compozițional dispare, iar detaliile fascinează mai ales prin aparenta stranietate, prin surprinzătoarea poziționare în cadrul vizual. Arta naivă este, în sine, o poveste. Chiar dacă nu excelează în tehnică, ba pare să sfideze conștient canoanele impuse de-a lungul vremii prin mii de pagini de studiu pictural, arta naivă scoate la iveală percepții noi, pe care ni le prezintă într-un soi…

Cristian Tudor Popescu la Profesionistii. Despre Dogville si renuntarea la a mai salva lumea!

Aseara a debutat o noua serie a emisiunii Profesionistii. Invitat: Cristian Tudor Popescu. Un personaj care pare superexpus, ultramediatizat si pe alocuri consumat. Am decis, totusi, sa urmaresc emisiunea, din placerea de a o urmari pe Eugenia Voda. A fost o emisiune spectacol. Cristian Tudor Popescu se schimba, se transforma. Emisiunea a fost conturata pe marginea Chestionarului lui Proust, o provocare atat pentru invitat cat si pentru realizator de a-si dezvalui fara pudoare dedesubturile sufletesti. CTP a fost sincer, nestapanit, vulnerabil si corect cu sine insusi.

Finalul a fost neasteptat. Intrebat ce s-ar intampla daca oamenii care mai au ceva de spus s-ar retrage pe rand in gradinile lor, CTP a marturisit ca cel mai important lucru in acest timp nu mai este sa salvezi lumea, sa incerci sa schimbi masele. Ci sa incerci sa faci bine unui om. Macar unui singur om. Sa privesti in jur si sa vezi un om mai greu incercat decat tine. Si sa nu incerci sa il schimbi, ci sa il intelegi, s…

"Fata din Curcubeu", cu Marcela Motoc. Povestea dintr-un cinematograf unde viața bate filmul

"Fata din Curcubeu", anunțat din vreme ca fiind evenimentul care va reactiva Studioul pentru Tineret al Teatrului pentru Copii și Tineret "Vasilache" Botoșani, a agățat dintru început ceea ce, în limbaj colocvial, i-am spune un renume îndoielnic. Povestea unei prostituate. Interzis copiilor. Limbaj nerecomandat minorilor. Cu toate acestea, publicul tânăr a asistat la o poveste de viață, un spectacol fără derapaj lingvistic sau gestual. Desigur, se presupune doar ca spectatorul să aibă vârsta necesară înțelegii depline a unui act artistic, a unui subiect care fură și ispitește, pentru că este nevoie de o corectă asimilare a întâmplărilor, a poveștilor derulate pe scenă.

Dacă toate-acestea fi-vor învățate, vorba poetului, spectacolul "Fata din Curcubeu" devine unul inițiatic la nivelul simțirii. Un exercițiu de umanitate care elimină pre/judecata, elimină disprețul față de ființă, adăugând conștiinței toleranța și acceptarea aproapelui, înțelegerea și, de c…

Un om, o poveste: DINU LIPATTI şi nemeritata uitare!

George Enescu i-a fost naș de botez, Yehudi Menuhin a spus despre el că este cel mai mare pianist, după Chopin. A murit la 33 de ani, răpus de leucemie. A iubit nebunește, a trăit ca un prinț și a cântat ca un arhanghel!

Personalitatea lui Dinu Lipatti a fost, de departe, una dintre cele mai strălucitoare ale primei jumătăți de secol într-o Europă frământată de criza economică, războaie mondiale și lupte comunistoido-securistice. Nu este de mirare ivirea lui Lipatti, dacă ne gândim la elita autohtonă a anilor 30-50, cu Mircea Eliade, Nae Ionescu în frunte, cu un Enescu divin și un Iorga uriaș. 

Nașul Enescu


Dinu Lipatti s-a născut la București, pe 19 martie 1917. George Enescu a acceptat cu bucurie să boteze copilul prietenilor săi artiști (tatăl lui Dinu Lipatti cânta la vioară, mama la pian). "Astăzi, 12 iunie 1921, Dinu Th. Lipatti a primit odată cu botezul religios şi botezul artei de la naşul său, marele maestru George Enescu", scria tatal lui Dinu pe verso-ul fotografiei …

"Strania poveste a lui Benjamin Button", un film de David Fincher,

Filmul ne așază în față, spre final, un prunc ce moare în brațele fostei iubite, o femeie bătrână care poartă în memorie și în suflet singurul dar pe care l-a primit: o iubire bizară, stranie, dar plină de fior.

"Strania poveste a lui Benjamin Button", regizat de David Fincher, a primit trei premii Oscar (din 13 nominalizări!). În 2009, a obținut Oscar pentru Cel mai bun machiaj, pentru Cele mai bune efecte vizuale și pentru Cea mai bună scenografie. În același an, filmul a mai fost distins la Premiile Bafta pentru Cele mai bune efecte vizuale, pentru Machiar și hairstyle și pentru Scenografie.

"M-am născut în condiții neobișnuite". Așa începe "Strania poveste a lui Benjamin Button", povestea unui om născut bătrân, în anii sfârșitului Primului Război Mondial (1918) și care moare copil, în pragul secolului 21.

Filmul "Strania poveste a lui Benjamin Button", inspirat de romanul lui F. Scott Fitzgerald, ne poartă prin viața unui om. Însă, chiar dac…

VASILE VLAD. "În salonul cu păuni discutam despre farmecul monștrilor..."

Pentru generaţiile care trăiesc în fascinaţia stănesciană, pentru preţuitorii cuvântului dinescian, chiar şi pentru mulţi dintre scotocitorii cărtărescieni, Vasile Vlad este încă un nume banal. Pentru că Vasile Vlad nu a fost, în România postdecembristă, un nume de poet. A fost, cel mult, acel nume strecurat de câteva ori în lista scurtă a poeţilor nominalizaţi la Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" - Opera Omnia, de la Botoşani. Nominalizat, nu şi premiat.

S-a născut pe 4 iunie 1941. Anul acesta împlineşte 75 de ani. Ani ce par măsuraţi în altă dimensiune temporală, în alt spaţiu al existenţei umane.

Vasile Vlad este omul care s-a luptat purtând pe umeri stindardul poeziei. A dus câte un război pentru fiecare carte editată în România comunistă. Este scriitorul român căruia i-au scos poeziile din librării şi le-au topit. Este poetul care, după ce comuniştii îi făceau pierdute manuscrisele predate editurii, le rescria cu o şi mai mare forţă. Este omul căruia ţara i-a o…

Elena Ferrante, prietena mea genială!

De ce ai citi tetralogia napolitană a Elenei Ferrante? Pentru că acoperă goluri în viața ta, pentru că înveți să privești altfel simplitatea umană și să acorzi circumstanțe aproapelui. Pentru că nimic din ce e intim nu trebuie risipit în furtișaguri ale clipei. Pentru că a fi femeie nu înseamnă a fi opusă bărbatului, ci a ști să trăiești umăr lângă umăr, atâta timp cât drumul este destul de larg cât să vă cuprindă pe amândoi.

Elena Ferrante propune o tetralogie care acoperă, pe sute de pagini, destinul unor oameni cu nimic diferiți de oricare dintre noi. Fiind vorba despre patru volume publicate sub pseudonim, întâmplările scapă de sub suspiciunea subiectivității și impun chiar o anume veridicitate în notă auto-biografică.

Chiar dacă sunt traduse și citite în toată lumea, nimeni nu a reușit, până astăzi, să spună cu exactitate cine este Elena Ferrante (există nume, dar fără confirmări din partea editurii). Și poate că de aici vine și forța acestor cărți: Elena Ferrante poate fi oricin…

Poetului Ion Nicolescu. La plecare

e ger în triste calendare
sfinţii se dau orbilor cu împrumut

în zadar am pîndit labirintul
Poetul îşi poartă paşii îndărăt
zar caldarîmului de pofte

într-o lume de tălpi îţi culci suferinţa
(pe un leu de-mprumut se vinde poetul)
nici vorba
vine iertarea de seară
ca o pasăre pe uscat

mai puţini tot mai puţini poeţi
libertatea poartă la gît
medalii de gheaţă



PETRUŢ PÂRVESCU, poetul din patria cu hotare nelocuite

Născut pe 17 februarie 1956, un "sudist" din Păcala Făgeţelului, cum se mai audefineşte deseori, Petruţ Pârvescu se identifică astăzi, temporal şi structural, cu spatiul moldav pe care şi-l asumă de trei decenii. Creator de vers şi de limbaj oarecum distinct în peisajul poetic contemporan, un poet al "abstracţiunii şi al amplelor tornade lirice" (Daniel Corbu), Petruţ Pârvescu se situează confortabil în zona scriiturii profesioniste, fără să cadă în păcatul manierismului devastator.

Este profesor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, iniţiator al anchetei literare Scriitorul - destin și opțiune, îndrumător al tinerelor talente.

De la Păcala Făgeţelu la Botoşani, via Dorohoi!

Petruţ Pârvescu s-a născut în satul Păcala, comuna Făgeţelu, Olt (până în 1968, raionul Vedea, regiunea Argeş), pe valea Vezii, lângă Piteşti. A urmat şcoala generală în localitate, Liceul teoretic Vedea, Argeş, şi Liceul teoretic Vitomireşti, Olt. Membru al cenaclurilor George Topîrcean…

Mikhaíl Baryshnikov, artistul care sfideaza gravitatia

Mikhaíl Baryshnikov este un dansator, coregraf şi actor american de origine rusă. Este adesea recunoscut ca fiind cel mai bun dansator de balet din lume. S-a născut la Riga, în Republica Sovietică Socialistă Letonă (URSS), din părinţi rusi. Tatăl său a fost inginer, iar mama sa croitoreasă. La vârsta de doisprezece ani, mama lui sa sinucis, Mihail a fost crescut de tatăl sau şi de bunica. Mama sa a fost o mare admiratoare a baletului . La unsprezece a înaintat cererea de admitere la Scoala de Balet a Operei din Riga, unde a fost acceptat un an mai târziu, în 1960, şi unde si-a continuat studiile academice. În acest timp, Baryshnikov a învăţat să vorbeasca franceza şi aspira sa fie un pianist celebru. Între timp, s- a îndrăgostit de balet, surclasand afectiunea sa pentru pian şi, ca urmare a decis să urmeze o carieră ca balerin.
În 1963, în timpul unei vizite la Leningrad, el a aplicat pentru a celebra Scoala de balet Vaganova. După terminarea studiilor, în 1966, el sa alăturat trupei …