ALEXANDRU ZUB - Un portret

"În secolul al XIX-lea, autoritățile Bucovinei, supuse Austriei imperiale, îngăduiseră o manifestare ce le era ostilă (serbarea națională de la Putna - n.n.); în secolul XX, activiștii partidului comunist, credincioși Moscovei proletare - ruși de limba română, cum i-a numit filosoful Petre Țuțea, alt mare întemnițat al vremii -, i-au arestat pe studenții patrioți, i-au batjocorit în anchete și în procese trucate și i-au expediat în lagăre de exterminare.

Suferind de plămâni, Sandu Zub a făcut parte un timp din brigada de inapți. Bolnavii nu ieșeau la dig, însă de muncă nu erau scutiți. Cărau toată ziua cu spinarea lemne și cărămizi de la debarcader sau dezghiocau semințe de sorg, o treabă mai nesuferită ca toate (...).

Zub nu se plângea. Supunerea corpului față de minte părea totală, în cazul său. Nu-i era foame, nu-i era frig, oboseala nu-l dobora. Duhorile barăcii nu-l atingeau și lăsa impresia că tratează murdăria din jur ca pe un mediu aseptic. Putea fi suspectat că se bucura chiar de luxul de a i se fi luat totul și de a fi fost nevoit să umble îmbrăcat în zdrențe (...).

Când prietenii săi zăceau ca niște zdrențe abandonate, mortificați după ziua de muncă, Sandu Zub găsea energia necesară să le repare o haină ruptă sau să le încropească din te miri ce  pereche de mănuși. Avea mâna modelată de bibliotecă, prin contactul permanent cu foile de carte; degetele lungi și nervoase învârteau acul improvizat, de parcă ar fi ținut între ele nu o sârmă grosolană, ci pana de caligraf a unui copist din alte vremuri.

Modestia, simplitatea și bucuria copilăroasă a inimii se armonizau cu tăria de caracter. Pe măsură ce i se accentua slăbiciunea fizică, forța sa sufletească iradia. Trupul, unealta fragilă și străvezie, i se transformase într-un vehicul de unică folosință: aceea de a-i purta, asemenea unei monturi ieftine de inel, piatra prețioasă a intransigenței morale. Dacă Securitatea l-ar fi ocolit și l-ar fi lăsat liber, multi pușcăriași ar fi fost privați de un tipar de comportament impecabil.

În persoana discreta a lui Zub, moralitatea era singurul lucru lipsit de discreție".

(Florin Constantin Pavlovici, TORTURA PE ÎNȚELESUL TUTUTOR", Editura Cartier, 2001)