vineri, 14 octombrie 2011

ganduri de spectator

O seara de controverse, cu ratari si minusuri adaugate fraudulos la un plus ce ar fi trebuit sa se autodenunte si sa determine spectatorul la autoanaliza, daca nu chiar la re/considerari ale vechilor mentalitati impuse de un sistem trecut, prin excelenta amoral.
In primul rand, alegerea piesei. Foarte scurta pentru un spectacol complet. O alegere care s-ar fi justificat in alte conjuncturi. Nu aici. O asteptare de nu stiu cati ani pentru un spectacol GD a creat, probabil, si o suma de asteptari. Care nu s-au implinit astfel. Un sentiment perfid, un zambet in coltul gurii scapat de regizorul care a ales drumul scurt pentru ca cel inalt e... prea inalt.
Un spectacol "umplut" cu multa si neinspirata forma bruta. Strategia cu asasinate celebre a fost neprofesionist prezentata, periculos aleasa si, in final, manipulatoare, o strategie-capcana, singura care si-a atins scopul. Primul aspect este cel al strategiei insasi: nu se justifica decat pentru a da o falsa directie si a minimaliza conflictul piesei, piesa care nu era despre un asasinat, ci despre disperarea anonimului care isi construieste propria celebritate folosindu-se de un personaj ce ar putea sa ii confere aceasta sansa ultima si unica. Mi-a placut subiectul, mi-a displacut tonalitatea joasa a intregii reprezentatii, blocarea in spatiul fizic si derizoriul previzibil care intrerupea fiecare episod al reconstituirii.
Fixarea piesei in tema impusa de regizor: asasini si asasinate celebre - m-a enervat la culme, la fel cum m-am simtit manipulata grosolan de imaginile macabre de afara, cu topoare si arme insangerate atarnate pe pereti, imagini continuate apoi cu intrebari de genul "tu pe cine ai asasina", "pe cine invidiezi"... Un gen de interactivitate care, din nou, a coborat de fiecare data vibratia spectacolului.
Che Guevara - erou sau martir, Nicolae Iorga asasinat de legionari, Papa Ioan Paul al II-lea si un asasin ratat... Este inadmisibil sa propui o dezbatere si sa creezi confuzii pe care le transferi apoi in mintea spectatorului de teatru. Nu pe probleme atat de importante si, de cele mai multe ori, periculoase.

Impresia mea a fost ca regizorul a ratat cu buna stiinta nasterea unui dramaturg jucat, ca sa folosesc o expresie cu care isi gratula cineva prietenul.
Dramaturg care nu stiu cum ar fi aratat cu o alta piesa, dar intuiesc ce ar fi fost cu o alta interpretare a acesteia. Astept totusi "Catavencii"...

"Cu limba de moarte", de Gellu Dorian, regia Ion Sapdaru

Un comentariu: