M-am trezit gândindu-mă la el. Îl văd în fiecare an îmbrăcat în Lumina Paştilor. Tatăl Gheorghe a trăit 39 de ani, mai puţin decât eu însămi am străbătut din drumul prin Viaţă. E greu, e copleşitor să te simţi mai bătrân decât tatăl tău. Din cauza asta simt, de o vreme, un dor protector de el, un dor aşezat pe nopţile lungi în care îl ştiam acasă, în siguranţă.
Am fost împreună 8 ani. Apoi el a plecat brusc, fără să îşi ia rămas bun. Lucra la oraş şi zi de zi trebuia să plece cu trenul de dimineaţă din sat pentru a se întoarce cu trenul de seară. Prea puţine amintiri în cei 8 ani fără 5 zile (a murit pe 2 octombrie, eu pe 7 împlineam anii, abia trecusem în clasa a doua).
Cu fiecare an, din 1979, nu am făcut altceva decât să scotocesc după amintiri, imagini care să mi-l păstreze în suflet, în Lumină.
Nu am mai simţit niciodată bucuria cireşelor pentru că imaginea tatei, purtând un lighean imens cu cireşe uriaşe, pocnind de roşu şi de miros, a rămas pentru mine singurul gust al acestor fructe.
El cânta la frunză ca nimeni altcineva. Se spăla afară, în mişcări largi, ritualice, în timp ce noi, copiii, îi turnam apă din vasul niciodată prea plin. Nu ne dădea niciodată dulciuri în mână, dar geanta lui ascundea bucurii nebănuite: iepuraşii din plastic umpluţi cu bombonele mici, colorate, mentosane pe care niciodată, mai târziu, nu le-am regăsit la fel de bune ca atunci... Duminica era acasă. Ieşea dimineaţa în pijamalele lui mari, să se lumineze în soarele care se abătea pe casa noastră din deal. Noi, copiii, tăbăram pe el. Veneau şi copiii din vecini. Stăteam pe prispa înaltă şi tata ne băga, pe câte unul, în sac, şi ne purta în spate pe aleea până la poartă şi înapoi.
Era vesel, frumos, prietenos. Generos, duios, blând ca o flacără. Era electrician. A murit într-o noapte, călcat de o maşină uriaşă, plină cu butelii... Ironie sau nu... A trăit şi a murit ca o flacără!
HRISTOS A ÎNVIAT!
la hotarele timpului, ploaia (din volumul de poezii "Forma păsării")
în pragul casei, tata îşi ia rămas bun
"cheia rămâne sub streşini, când sună ceasul coborâţi
talpa sub prispă, niciodată nu daţi ore cu împrumut"
tata ştia totul despre ploaie şi fulger
ultimul zâmbet, haina mirosind a gutui
jocurile copilariei ascunse în zidul odăii
a plecat cu o geantă albastră pe umăr
nu avea timp să cânte, cumpăra mereu iepuri dulci,
în buzunare, cireşe împărăteşti inimii fac pace
Despre oameni, locuri, cărți, filme, teatru. Despre tot ce ne unește. (Florentina Toniță)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Evgheni Vodolazkin - LAUR. "Calea ta e grea, căci istoria dragostei tale abia începe"
"Laur" poate fi deopotrivă cartea vindecătorilor și a celor vindecați. "Laur" poate fi, asemenea, cartea inițierii. Î...

-
Şi mereu mă prefac a şti unde-i marginea. Chiar şi cu ochiul desfăcut. Dar, aşa cum dispare un vârtej, uneori dispare speranța, şi s...
-
Am început a citi cartea Svetlanei Aleksievici într-un miez de noapte. "Dezastrul de la Cernobîl" este mult peste ceea ce a înse...
-
...în care te sufoci în tăcere. ...în care dragostea se face mormânt. singurătăți gâtuite de spaimă, cu un picior în groapa poeziei. hei, h...
-
tu mergi pe deasupra ierbii precum în pustiu umărul ar priponi îngeri să bem cât mai e timp în curând vor izbi ciutele vor năvăli grei...
-
Şedinţa Academiei Republicii Populare Române, Secţiunea de Ştiinţa Limbii, Literatură şi Arte, Proces-Verbal nr. 10 al şedinţei din 7 mar...
-
În preajma lui Constantin Ştefuriuc m-am aflat o singură dată, în anul muririi lui (1994), la un festival unde eu recitasem din Magda Isan...
-
O existență chinuitoare începută la Botoșani, pe 8 septembrie 1909. Despre Max Blecher și destinul său tulburător au scris, în decursul a op...
-
Fiecare vorbă răsuna de parcă ai hârâi un motor în spaţiu închis, cu ferestrele zăngănind a pustiu. Puse mâinile la urechi şi, într-un efor...
-
Caut de multa vreme o poezie care, odata, m-a cutremurat, din care retineam si deseori imi fugeau prin minte si prin inima ultimele versuri....
-
Nu ştiam nimic despre poetul Ion Nicolescu până ieri. Pentru ca astăzi să îmi dau seama că pe Ion Nicolescu îl ştiu toţi românii. Ion Nicole...
Un tata mandru de fiica lui pe care o ocroteste din Rai.
RăspundețiȘtergere