M-am trezit gândindu-mă la el. Îl văd în fiecare an îmbrăcat în Lumina Paştilor. Tatăl Gheorghe a trăit 39 de ani, mai puţin decât eu însămi am străbătut din drumul prin Viaţă. E greu, e copleşitor să te simţi mai bătrân decât tatăl tău. Din cauza asta simt, de o vreme, un dor protector de el, un dor aşezat pe nopţile lungi în care îl ştiam acasă, în siguranţă.
Am fost împreună 8 ani. Apoi el a plecat brusc, fără să îşi ia rămas bun. Lucra la oraş şi zi de zi trebuia să plece cu trenul de dimineaţă din sat pentru a se întoarce cu trenul de seară. Prea puţine amintiri în cei 8 ani fără 5 zile (a murit pe 2 octombrie, eu pe 7 împlineam anii, abia trecusem în clasa a doua).
Cu fiecare an, din 1979, nu am făcut altceva decât să scotocesc după amintiri, imagini care să mi-l păstreze în suflet, în Lumină.
Nu am mai simţit niciodată bucuria cireşelor pentru că imaginea tatei, purtând un lighean imens cu cireşe uriaşe, pocnind de roşu şi de miros, a rămas pentru mine singurul gust al acestor fructe.
El cânta la frunză ca nimeni altcineva. Se spăla afară, în mişcări largi, ritualice, în timp ce noi, copiii, îi turnam apă din vasul niciodată prea plin. Nu ne dădea niciodată dulciuri în mână, dar geanta lui ascundea bucurii nebănuite: iepuraşii din plastic umpluţi cu bombonele mici, colorate, mentosane pe care niciodată, mai târziu, nu le-am regăsit la fel de bune ca atunci... Duminica era acasă. Ieşea dimineaţa în pijamalele lui mari, să se lumineze în soarele care se abătea pe casa noastră din deal. Noi, copiii, tăbăram pe el. Veneau şi copiii din vecini. Stăteam pe prispa înaltă şi tata ne băga, pe câte unul, în sac, şi ne purta în spate pe aleea până la poartă şi înapoi.
Era vesel, frumos, prietenos. Generos, duios, blând ca o flacără. Era electrician. A murit într-o noapte, călcat de o maşină uriaşă, plină cu butelii... Ironie sau nu... A trăit şi a murit ca o flacără!
HRISTOS A ÎNVIAT!
la hotarele timpului, ploaia (din volumul de poezii "Forma păsării")
în pragul casei, tata îşi ia rămas bun
"cheia rămâne sub streşini, când sună ceasul coborâţi
talpa sub prispă, niciodată nu daţi ore cu împrumut"
tata ştia totul despre ploaie şi fulger
ultimul zâmbet, haina mirosind a gutui
jocurile copilariei ascunse în zidul odăii
a plecat cu o geantă albastră pe umăr
nu avea timp să cânte, cumpăra mereu iepuri dulci,
în buzunare, cireşe împărăteşti inimii fac pace
Despre oameni, locuri, cărți, filme, teatru. Despre tot ce ne unește. (Florentina Toniță)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Evgheni Vodolazkin - LAUR. "Calea ta e grea, căci istoria dragostei tale abia începe"
"Laur" poate fi deopotrivă cartea vindecătorilor și a celor vindecați. "Laur" poate fi, asemenea, cartea inițierii. Î...

-
Te-ai nascut. Inca o data si probabil nu pentru ultima oara. Te-ai nascut cu umarul pe genunchi. Cine te recunoaste, ruga pustie? Asculti la...
-
Ne-am obisnuit atat de mult sa fim vanati, manipulati, schingiuiti psihic, denaturati moral, incat incepem sa devenim dependenti de vanator....
-
în care singurătatea se transformă în ceară oamenii te acuză de neglijență și azi ai uitat să dai deoparte grilajul păsări se zbat în...
-
Parintele Dimitrie Bejan a fost inchis in lagarul de prizonieri de la Manastirea Oranki incepand cu anul 1942. Mergand in padure, dupa lemne...
-
Pe Mihaela Arhip o tin minte din anii studentiei, facea parte din grupul de filologi care scria la revista universitatii. Prin anii 92-93 de...
-
Poet și profesor de matematici în Botoșani, Gabriel Alexe s-a născut pe 2 noiembrie 1959, la Câmpina, în judeţul Prahova. Şi-a făcut studiil...
-
Vara anului 1948, anii ocupației comuniste. Elevul de 18 ani a fost găsit vinovat de înaltă trădare şi conspiraţie împotriva statului. Avo...
-
Mănăstirea "Sfânta Treime" Guranda este situată la 40 km de oraşul Botoşani, pe drumul naţional 29D. A fost înfiinţată în anul 1...
-
Linistea si pacea, florile care inmiresmeaza aerul din Cimitirul Putnei, usuratatea sufletului si bucuria care te cuprinde la mormantul Maic...
Un tata mandru de fiica lui pe care o ocroteste din Rai.
RăspundețiȘtergere