Treceți la conținutul principal

"O carte de o reala frumusete spirituala". Prof. Aurel Dorcu, despre cartea "La drum cu îngerii"

O amintire care mă va emoţiona pururi: Domnul Profesor Aurel Dorcu, despre cartea mea de reportaj, "La drum cu îngerii". O carte, de altfel, în care am închis cea mai frumoasă perioadă din cei 10 ani (până acum) de presă, aceea a drumurilor curioase, necunoscute, multe la pas, prin păduri furioase uneori şi printre oameni pe care Dumnezeu mi i-a dăruit în cale. O cronică scrisă puţin înainte ca Domnul Profesor să plece în Lumină.

AUREL DORCU: "O carte de o reala frumusete spirituala"

Nu de mult, a aparut la Editura Clubul Saeculum cartea "La drum cu ingerii", de Florentina Tonita, prefatata de scriitorul Lucian Alecsa.
Cuprinde o suita de reportaje, mentioneaza subtextul cartii, eu le-as spune evocari sentimental-educative, in urma vizitelor autoarei in cateva locuri cu atmosfera religioasa, de o elevata spiritualitate culturala: Manastirea Popauti, biserica ctitorita de Nicolae Iorga la Ipotesti, Manastirea Petru Voda din apropiere de Targu Neamt, Manastirea Agafton, Manastirea Zosin, biserica din satul Boroaia etc. Sunt locuri catre care a calatorit scriitoarea, pentru a se intalni cu oameni si locuri de o deosebita importanta. Locuri inscrise in memoria oamenilor, in istoria scrisa si nescrisa a credintei crestine. Vroia sa intalneasca persoane inca vii sau imaginea amintirii unor oameni de mare elevatie spirituala.
Dorea sa afle locurile si oamenii din satul Boroaia, aproape de Suceava, unde a trait si odihneste intru Domnul preotul martir Ilarion Argatu, martir al credintei si al comunismului, pentru ca a indurat 10 ani temnitele comuniste si a trait ascuns in podurile caselor si intr-o camaruta sub pamant 16 ani. Cand a revenit la lumina, preotul Argatu a devenit monah la Biserica Antim din Bucuresti si 19 ani la Manastirea Cernica. A raspandit mereu in mijlocul credinciosilor, care il cautau ca albinele la stup, intelepciune si credinta in Dumnezeu. Citam din gandurile cartii marturiile unei credincioase. „Am mers la Cernica special sa il intalnesc pe Parintele Argatu. Auzisem multe despre el si voiam sa-l cunosc… Am mers la casuta unde locuia si primea oameni care veneau sa vorbeasca cu el, din toate colturile tarii… De prima data cand l-am vazut am stiut ca omul acesta traieste in imparatia lui Dumnezeu. Acum am fost convinsa ca Dumnezeu traieste in el.” Vizitand biserica din satul Boroaia, Florentina Tonita mentioneaza: „Satul a devenit loc de pelerinaj. Preotul a ramas in sufletul oamenilor drept sfantul care, multi ani bolnav si de cele mai multe ori flamand, a spalat picioarele lui Hristos, prin umilinta si bunatate crestina… In interior, duhul parintelui se simte in linistea profunda ce invaluie orice crestin. Un locas ridicat de parinte si sotia sa, locas de o frumusete sfasietoare.”
 Stilul reportajelor scrise de Florentina Tonita, propriu stilului literar, cu descrieri interesante de locuri, cu personaje vii si autentice. Un stil fluent, respirand adesea o atmosfera de realism cu usoare tente poetice.
 Din paginile scrise despre Manastirea Popauti din Botosani, ctitorie a marelui voievod Stefan cel Mare, construita spre finele secolului al XI-lea, in stilul arhitectonic moldovenesc. Cel mai valoros stil arhitectonic din Evul mediu din Moldova, sinteza fericita a arhitecturii romanesti, cu influente din arta bizantina si cea gotica, ne impresioneaza, spune autoarea, in primul rand intrarea in manastire. „O poarta mare, maiestuoasa, cere vama de liniste si impacare de la orice crestin care trece dincolo de ea. Prima imagine deschide sufletul prin sutele de flori curat al locului.” In curtea bisericii, „un batran din alta lume… Au trecut doua ore si nu s-a miscat din loc. Citeste. Clar la chip, barba alba, imbracaminte de pelerin. Personaj care, parca, justifica intreaga istorie de la Stefan cel Mare pana astazi.”
 In incinta Memorialului „Mihai Eminescu” din Ipotesti, casa muzeu a familiei poetului este innobilata si de prezenta bisericii noi, construita in vecinatatea vechii biserici din lemn, biserica ridicata in perioada interbelica, la initiativa lui Nicolae Iorga si a scriitorului Cezar Petrescu. Autoarea evoca emotionant importanta ctitoriei si a marelui istoric si patriot Nicolae Iorga. „La aproape cincizeci de ani de la moartea lui Mihai Eminescu… O biserica unicat in spatiul ortodoxiei romanesti, biserica ce avea sa poarte hramul Sfintilor Mihail si Gavril… Pe celalalt perete care incadreaza intrarea dinspre naos stapaneste mareata imaginea lui Mihai Eminescu, in marime aproape naturala, pictat in postura unui tanar de aproape douazeci de ani… Potrivit martorilor vremii, Nicolae Iorga a venit de doua ori la Ipotesti, prima data sa urmareasca evolutia lucrarilor. Prezenta-i foarte cunoscuta, cu vesnica palarie si bastonul nelipsit, a umplut aerul Ipotestilor cu uriasa-i prestanta, care se impunea celor din jur. A doua oara a venit la inaugurarea bisericii…” Istoricul, care incepea prima lectie pentru studenti in felul urmator: „Avem doua entitati care mentin sufletul neamului romanesc, biserica si satele”, a sadit la inaugurarea bisericii noi din Ipotesti un brad argintiu aproape de intrare. Spunem noi acum, bradul simbol al credintei, al poeziei eminesciene si al valorii multiple a omului care l-a sadit.
 In anul 1728, ieromonahul Agafton a ridicat in padurile din sud-estul Botosanilor un schit de calugari. Dupa 1803, mitropolitul a transformat schitul in manastire de maici si a ramas astfel pana astazi. Pe la 1950 se aflau in manastire cam 300 de calugarite. Si Florentina Tonita ne spune mai departe. „Numai ca ciuma comunista a ajuns si aici… Maicile au fost alungate, sa se angajeze si sa uite de Hristos. Oamenii Securitatii le-au urmarit peste tot si nu putine au fost cele care au suferit de pe urma lor.” Despre importanta spiritual-culturala, cartea scrie: „De fiecare data este amintit Agaftonul privind copilaria poetului Eminescu. Cand aude de Eminescu, maica Fevronia se lumineaza. La noi, Eminescu e acasa. E al nostru. Sunt inmormantate aici matusile lui, Olimpiada, Fevronia si Sofia Iurascu, surori bune ale mamei lui Mihai, Raluca Iurascu. Mihai a iubit Agaftonul.”
 Despre volumul „La drum cu ingerii”, scriitorul Alecsa ne spune in cuvantul sau introductiv, subliniindu-i importanta spirituala: „Volumul poate fi citit si ca un mic tratat de initiere spre cunoasterea monahala din manastiri... Aerul respirat aici este purificat pentru toti cei care „indraznesc” sa calce aceste tinuturi.”
 In ultima vreme, cand se citeste putin si cand cartile bune sunt rare, recomand sa cautam si sa aflam aceste pagini. Sa le citim si sa reflectam asupra lor, bucurandu-ne ca intre noi au trait si mai sunt asemenea oameni daruiti cu spirit nobil.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

MAUDIE. Povestea adevărată a unui geniu

Arta naivă impresionează nu prin complexitatea tehnicilor, nici prin subversivitatea mesajelor sau inovaţii în formă sau culoare. Mai mult decât orice, arta naivă se situează dincolo de ipocrizii, în afara convenţiilor şi a dictaturilor culturale de orice fel. Excepţional caracterizează Victor Ernest Masek Insula Artei Naive, vorbind despre "evadarea dintr-o realitate sfâşiată de contradicţii, deziluzii şi cruzime, într-o lume fără dezbinări, fără monştri reali, fără violenţă".

I se mai spune arta prim-planului, pentru că se desprinde de orice regulă a perspectivei picturale, pentru că planul compozițional dispare, iar detaliile fascinează mai ales prin aparenta stranietate, prin surprinzătoarea poziționare în cadrul vizual. Arta naivă este, în sine, o poveste. Chiar dacă nu excelează în tehnică, ba pare să sfideze conștient canoanele impuse de-a lungul vremii prin mii de pagini de studiu pictural, arta naivă scoate la iveală percepții noi, pe care ni le prezintă într-un soi…
Cezar Ivanescu pare sa fi fost, pe timpul vietii si al mortii, cel mai controversat poet din literatura romana a ultimului secol. Detractorii s-au intrecut pe ei insisi. Iubitorii poeziei lui Cezar Ivanescu au stat deoparte. Tacuti, uimiti, umiliti, plansi de dinauntru. Poetul nu a avut nevoie, pe timpul vietii si al mortii, nici de unii, nici de altii. Cezar Ivanescu s-a trait pe sine, asa cum doar spiritele superioare au curajul, dincolo de regimuri, politici, abuzuri sau false incadrari valorice stralucinde, la ore de maxima audienta, pe sticle colorate in doctrine sau latrine duhnind a (sub)cultura. A murit la 66 de ani. Doar 66 de ani. Aveai impresia ca Ivanescu traieste dintotdeauna si ca va trai si dupa noi toti. De ce, insa, televiziunile l-au ignorat si nu i-au dat dreptul, castigat cu mare si neagra suferinta, la ultimele aplauze? Cel putin asa cum au procedat in cazul ultimilor disparuti, Sabin Balasa si George Pruteanu... Cezar Ivanescu a fost, este adevarat, cel mai incom…

arta

Nevoia de transparenta, regasirea - inainte de toate - in arta sticlei, pot fi motive de a crea un luminis de culoare intr-un gri spalacitatoatecuprinzator. Arta nu inseamnaneaparatcomert, profesie sau mod de viata. Arta inseamnatraire, cuprinde suflul inaintemergatorsicurata aproape tot ce noi, prin noi insine sau prin altii, sedimentam cu incrincenarein drumul parcurs.

Arta sticlei?

Mai degraba o farima de Dumnezeu intr-unciob de OM.

Așa l-am cunoscut pe Părintele Iustin Pârvu

(Florille din 2006) Sub presiunea adâncă a globalizării, sub presiunea uniformizării informaţionale, dar mai ales spirituale, cu riscul de a distrage conştiinţele de la ceea ce este specific şi adevărat pentru fiecare dintre noi, sub presiunea europenizării imediate şi cu orice preţ, ne complacem într-un minimalism neprielnic dezvoltării noastre fireşti, un minimalism care tinde să acopere cărarea de la om la om, de la om la Dumnezeu.

Ţinutul cu perle creştineşti

Din Târgu Neamţ, orăşel de vamă între lumea copleşită de raţiune, material şi real şi cea de sfinţenie, rugă şi pace, orice om îşi poate alege drumul mai departe, după cum îl îndeamnă sufletul: Agapia, Văratec, Sihăstria, Sihla, Secu, Neamţ sunt doar câteva mănăstiri pitite prin munţii domoli ai Neamţului. E sâmbăta dinaintea Floriilor, sărbătoare ce marchează Intrarea Domnului în Ierusalim, una dintre cele mai frumoase întâmplări creştine, fiind, mai ales, minunata zi a recunoaşterii Omului lui Dumnezeu pe pământ.

E o zi cal…

Rebel în lanul de secară. Un film despre renunțarea la celebritate

Teama de mediocritate este la fel de puternică, la Jerry Salinger, precum fuga de celebritatea construită, acea celebritate care decurge dintr-un bine gestionat proces de marketing literar. Din acest punct de vedere, filmul lui Danny Strong seamănă cu o meditație, dar nu atinge marginile vreunei parabole, dimpotrivă. Este despre răzvrătire, despre căutarea sinelui cu riscul abrutizării și al propriilor distrugeri sufletești.

Anii de glorie din viața unuia dintre cei mai mari scriitori ai secolului XX, în 110 minute de peliculă! Rebel in the Rye nu poate cuprinde întreaga personalitate a lui J.D.Salinger, dar are menirea de a stârni curiozitatea, de a îmbia privitorul spre descifrarea unei enigme pe care regizorul Danny Strong o împachetează în imagini care decurg unele din altele, care se întrepătrund sau care, dimpotrivă, rup mersul firesc al unei biografii atât de controversate până astăzi.

Scrisul nu este un proces public. Nu poate fi descris cinematografic, la fel cum un autor nu …

Camelia Răileanu - 45. "Dimineaţa cercului" sau pătimirea prin poezie

Născută pe 24 iunie 1969, la Botoşani, în miresme de sânziene, de ziua Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Camelia Răileanu a trăit doar 33 de ani, sfârşindu-se trupeşte pe 2 martie 2002, la capătul a cinci ani de suferinţă. A lăsat în urmă respirarea a zeci de poeme pe care, în timpul vieţii, le-a copertat în două volume: „Dimineaţa cercului”, Editura Axa, 1998, şi „Cântec pentru cei nesinguri”, Editura Grafik-Art, 1988 (scos de sub tipar în aprilie 1999).
„Dimineaţa cercului” reuneşte 55 de poezii scrise în decursul a nouă ani (1988-1997), o perioadă de acumulări, dar şi de disperări ale prezentului consumat într-o lume arahnoidă, plină de păianjeni imaginari cărora poeta li se oferă necondiţionat, pentru că „de pânzele lor se ţin suavii nervi ai iubirii”.
Versurile volumului de debut ne dezvăluie o sensibilitate în alertă, dar fără urme vizibile de ostilitate sau instigări inutile, chiar dacă adevărul lăuntric se afişează franc, pasional, fără emfază. Camelia Răileanu dovedește o …

Dimineața care nu se va sfârși, de Ciprian Mega. Un film care urcă în verticala ființei

Emigrație, prostituție, viața ascunsă a ambasadelor populate cu politruci ieftini și superficiali. Plus consecințele care îmbracă haina suferinței. Filmul lui Ciprian Mega este tulburător și pe alocuri bulversant. Bulversant dacă nu recunoști Calea, tulburător dacă nu accepți Viața. Triada hristică (Eu sunt Calea, Adevărul și Viața) se compune din fâșii sufletești pe care le culegi pe întreg parcursul filmului, pentru ca în final să o găsim revelată, dezvăluită în simplitatea și firescul credinței.

Dincolo de subiectul extrem de incitant – povestea unei prostituate românce în Cipru – filmul Dimineaţa care nu se va sfârşi scoate la iveală aspecte grave privind diaspora și neimplicarea diplomației în problemele grave cu care se confruntă românii aflați peste graniță. Cum la fel de bine aspectate sunt fisurile din interiorul clerului, atunci când politicul impune și dispune.

Producția purtând semnătura lui Ciprian Mega este una care iese din linia obișnuită a cinematografiei românești, ș…

Cristian Tudor Popescu la Profesionistii. Despre Dogville si renuntarea la a mai salva lumea!

Aseara a debutat o noua serie a emisiunii Profesionistii. Invitat: Cristian Tudor Popescu. Un personaj care pare superexpus, ultramediatizat si pe alocuri consumat. Am decis, totusi, sa urmaresc emisiunea, din placerea de a o urmari pe Eugenia Voda. A fost o emisiune spectacol. Cristian Tudor Popescu se schimba, se transforma. Emisiunea a fost conturata pe marginea Chestionarului lui Proust, o provocare atat pentru invitat cat si pentru realizator de a-si dezvalui fara pudoare dedesubturile sufletesti. CTP a fost sincer, nestapanit, vulnerabil si corect cu sine insusi.

Finalul a fost neasteptat. Intrebat ce s-ar intampla daca oamenii care mai au ceva de spus s-ar retrage pe rand in gradinile lor, CTP a marturisit ca cel mai important lucru in acest timp nu mai este sa salvezi lumea, sa incerci sa schimbi masele. Ci sa incerci sa faci bine unui om. Macar unui singur om. Sa privesti in jur si sa vezi un om mai greu incercat decat tine. Si sa nu incerci sa il schimbi, ci sa il intelegi, s…

DANIEL PODLOVSCHI, batranul violonist!

Am înţeles în seara asta că voiam altceva de la ultimele două concerte. Muzica tradiţională coreeană sub bagheta lui Minseok Kang, aşteptată săptămâni în şir, a avut frumuseţea şi autenticitatea sa, dar a lipsit din concert profunzimea, mai exact înfiorarea pentru care mă pregătisem. Am reţinut însă minunatul haegeum, un instrument tradiţional asemănător viorii, dar într-o zonă arhaică. Impresionant este tocmai sunetul, un fel de sfâşiere sufletească, o reprezentare autentică a umanului atotcuprinzător, neprelucrat şi, mai ales, nedegradat. Adaug şi solista, un fel de soprană în versiune tradiţională, care poartă denumirea de pansori. Un termen care m-a fascinat prin cuprinderea sa lingvistică: pan, în limba coreeană înseamnă un loc unde se adună mai multă lume, iar sori, în aceeaşi limbă, înseamnă suflet. Al doilea concert pe care l-am aşteptat cu sufletul la gură a fost cel al lui Tudor Gheorghe, însă, cum spuneam, nu s-a ridicat la nivelul evenimentelor anterioare sub marca Tudor G…

Anthony Quinn, de la dansul lui Zorba Grecul la sârba românească din "Ora 25"

Se împlinesc anul acesta 50 de ani de la filmul "Ora 25" (1967), realizat după cartea românului Constantin Virgil Gheorghiu, cu Anthony Quinn și Virna Lisi în rolurile principale.

Anthony Quinn înseamnă, pentru mulți dintre cinefili, dansul din Zorba Grecul, filmul regizat în 1964 de Michael Cacoyannis, ecranizare a romanului lui Nikos Kazantzakis. Rolul din Zorba i-a adus o nominalizare la Oscar și recunoașterea internațională. Filmul avea să cucerească întreaga lume și continuă să fie și astăzi una dintre cele mai vizionate pelicule. În plină glorie, Anthony Quinn acceptă, după numai trei ani de la Zorba Grecul, să joace în "Ora 25", filmul francezului Henri Verneuil, de această dată după un roman scris de Constantin Virgil Gheorghiu, un român aflat în exil. Alături de Anthony Quinn, tot în rol principal, o altă actriță a cărei senzualitate și frumusețe cucerea deja toate platourile de la Hollywood, Virna Lisi, considerată de mulți ca fiind succesoarea lui Marily…