Treceți la conținutul principal

"O carte de o reala frumusete spirituala". Prof. Aurel Dorcu, despre cartea "La drum cu îngerii"

O amintire care mă va emoţiona pururi: Domnul Profesor Aurel Dorcu, despre cartea mea de reportaj, "La drum cu îngerii". O carte, de altfel, în care am închis cea mai frumoasă perioadă din cei 10 ani (până acum) de presă, aceea a drumurilor curioase, necunoscute, multe la pas, prin păduri furioase uneori şi printre oameni pe care Dumnezeu mi i-a dăruit în cale. O cronică scrisă puţin înainte ca Domnul Profesor să plece în Lumină.

AUREL DORCU: "O carte de o reala frumusete spirituala"

Nu de mult, a aparut la Editura Clubul Saeculum cartea "La drum cu ingerii", de Florentina Tonita, prefatata de scriitorul Lucian Alecsa.
Cuprinde o suita de reportaje, mentioneaza subtextul cartii, eu le-as spune evocari sentimental-educative, in urma vizitelor autoarei in cateva locuri cu atmosfera religioasa, de o elevata spiritualitate culturala: Manastirea Popauti, biserica ctitorita de Nicolae Iorga la Ipotesti, Manastirea Petru Voda din apropiere de Targu Neamt, Manastirea Agafton, Manastirea Zosin, biserica din satul Boroaia etc. Sunt locuri catre care a calatorit scriitoarea, pentru a se intalni cu oameni si locuri de o deosebita importanta. Locuri inscrise in memoria oamenilor, in istoria scrisa si nescrisa a credintei crestine. Vroia sa intalneasca persoane inca vii sau imaginea amintirii unor oameni de mare elevatie spirituala.
Dorea sa afle locurile si oamenii din satul Boroaia, aproape de Suceava, unde a trait si odihneste intru Domnul preotul martir Ilarion Argatu, martir al credintei si al comunismului, pentru ca a indurat 10 ani temnitele comuniste si a trait ascuns in podurile caselor si intr-o camaruta sub pamant 16 ani. Cand a revenit la lumina, preotul Argatu a devenit monah la Biserica Antim din Bucuresti si 19 ani la Manastirea Cernica. A raspandit mereu in mijlocul credinciosilor, care il cautau ca albinele la stup, intelepciune si credinta in Dumnezeu. Citam din gandurile cartii marturiile unei credincioase. „Am mers la Cernica special sa il intalnesc pe Parintele Argatu. Auzisem multe despre el si voiam sa-l cunosc… Am mers la casuta unde locuia si primea oameni care veneau sa vorbeasca cu el, din toate colturile tarii… De prima data cand l-am vazut am stiut ca omul acesta traieste in imparatia lui Dumnezeu. Acum am fost convinsa ca Dumnezeu traieste in el.” Vizitand biserica din satul Boroaia, Florentina Tonita mentioneaza: „Satul a devenit loc de pelerinaj. Preotul a ramas in sufletul oamenilor drept sfantul care, multi ani bolnav si de cele mai multe ori flamand, a spalat picioarele lui Hristos, prin umilinta si bunatate crestina… In interior, duhul parintelui se simte in linistea profunda ce invaluie orice crestin. Un locas ridicat de parinte si sotia sa, locas de o frumusete sfasietoare.”
 Stilul reportajelor scrise de Florentina Tonita, propriu stilului literar, cu descrieri interesante de locuri, cu personaje vii si autentice. Un stil fluent, respirand adesea o atmosfera de realism cu usoare tente poetice.
 Din paginile scrise despre Manastirea Popauti din Botosani, ctitorie a marelui voievod Stefan cel Mare, construita spre finele secolului al XI-lea, in stilul arhitectonic moldovenesc. Cel mai valoros stil arhitectonic din Evul mediu din Moldova, sinteza fericita a arhitecturii romanesti, cu influente din arta bizantina si cea gotica, ne impresioneaza, spune autoarea, in primul rand intrarea in manastire. „O poarta mare, maiestuoasa, cere vama de liniste si impacare de la orice crestin care trece dincolo de ea. Prima imagine deschide sufletul prin sutele de flori curat al locului.” In curtea bisericii, „un batran din alta lume… Au trecut doua ore si nu s-a miscat din loc. Citeste. Clar la chip, barba alba, imbracaminte de pelerin. Personaj care, parca, justifica intreaga istorie de la Stefan cel Mare pana astazi.”
 In incinta Memorialului „Mihai Eminescu” din Ipotesti, casa muzeu a familiei poetului este innobilata si de prezenta bisericii noi, construita in vecinatatea vechii biserici din lemn, biserica ridicata in perioada interbelica, la initiativa lui Nicolae Iorga si a scriitorului Cezar Petrescu. Autoarea evoca emotionant importanta ctitoriei si a marelui istoric si patriot Nicolae Iorga. „La aproape cincizeci de ani de la moartea lui Mihai Eminescu… O biserica unicat in spatiul ortodoxiei romanesti, biserica ce avea sa poarte hramul Sfintilor Mihail si Gavril… Pe celalalt perete care incadreaza intrarea dinspre naos stapaneste mareata imaginea lui Mihai Eminescu, in marime aproape naturala, pictat in postura unui tanar de aproape douazeci de ani… Potrivit martorilor vremii, Nicolae Iorga a venit de doua ori la Ipotesti, prima data sa urmareasca evolutia lucrarilor. Prezenta-i foarte cunoscuta, cu vesnica palarie si bastonul nelipsit, a umplut aerul Ipotestilor cu uriasa-i prestanta, care se impunea celor din jur. A doua oara a venit la inaugurarea bisericii…” Istoricul, care incepea prima lectie pentru studenti in felul urmator: „Avem doua entitati care mentin sufletul neamului romanesc, biserica si satele”, a sadit la inaugurarea bisericii noi din Ipotesti un brad argintiu aproape de intrare. Spunem noi acum, bradul simbol al credintei, al poeziei eminesciene si al valorii multiple a omului care l-a sadit.
 In anul 1728, ieromonahul Agafton a ridicat in padurile din sud-estul Botosanilor un schit de calugari. Dupa 1803, mitropolitul a transformat schitul in manastire de maici si a ramas astfel pana astazi. Pe la 1950 se aflau in manastire cam 300 de calugarite. Si Florentina Tonita ne spune mai departe. „Numai ca ciuma comunista a ajuns si aici… Maicile au fost alungate, sa se angajeze si sa uite de Hristos. Oamenii Securitatii le-au urmarit peste tot si nu putine au fost cele care au suferit de pe urma lor.” Despre importanta spiritual-culturala, cartea scrie: „De fiecare data este amintit Agaftonul privind copilaria poetului Eminescu. Cand aude de Eminescu, maica Fevronia se lumineaza. La noi, Eminescu e acasa. E al nostru. Sunt inmormantate aici matusile lui, Olimpiada, Fevronia si Sofia Iurascu, surori bune ale mamei lui Mihai, Raluca Iurascu. Mihai a iubit Agaftonul.”
 Despre volumul „La drum cu ingerii”, scriitorul Alecsa ne spune in cuvantul sau introductiv, subliniindu-i importanta spirituala: „Volumul poate fi citit si ca un mic tratat de initiere spre cunoasterea monahala din manastiri... Aerul respirat aici este purificat pentru toti cei care „indraznesc” sa calce aceste tinuturi.”
 In ultima vreme, cand se citeste putin si cand cartile bune sunt rare, recomand sa cautam si sa aflam aceste pagini. Sa le citim si sa reflectam asupra lor, bucurandu-ne ca intre noi au trait si mai sunt asemenea oameni daruiti cu spirit nobil.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

THE SLIDER. Despre suferința care încătușează

Un film care dă fiori și care, dincolo de încărcătura psihologică și profund umană, cuprinde toate elementele specifice unui thriller, chiar dacă momentele de suspans nu sunt atât de abrupte, conferind, însă, surpriză și incertitudine asupra desfășurării acțiunii, pentru ca la final întâmplările să se așeze într-un registru cu totul nou, spectatorul fiind invitat să deruleze și să se repoziționeze în raport cu toate personajele.

The Slider este filmul care curge independent de intuiția privitorului. Cu toate acestea, privitorul devine complice, empatizează cu personajele, anticipează și caută soluții. Aceasta este, de fapt, miza regizorului. Carlo Fusco deține o bună cunoaștere a psihologiei spectatorului, spectator care pe parcursul desfășurării peliculei se transformă în martorul nevăzut, în personajul tăcut care privește din spatele camerei de filmat.

The Slider, tradus în românește Pe muchie de cuțit, are în prim-plan personajul care parcurge în fiecare zi drumul dintre casă și sp…

Un om, o poveste: DINU LIPATTI şi nemeritata uitare!

George Enescu i-a fost naș de botez, Yehudi Menuhin a spus despre el că este cel mai mare pianist, după Chopin. A murit la 33 de ani, răpus de leucemie. A iubit nebunește, a trăit ca un prinț și a cântat ca un arhanghel!

Personalitatea lui Dinu Lipatti a fost, de departe, una dintre cele mai strălucitoare ale primei jumătăți de secol într-o Europă frământată de criza economică, războaie mondiale și lupte comunistoido-securistice. Nu este de mirare ivirea lui Lipatti, dacă ne gândim la elita autohtonă a anilor 30-50, cu Mircea Eliade, Nae Ionescu în frunte, cu un Enescu divin și un Iorga uriaș. 

Nașul Enescu


Dinu Lipatti s-a născut la București, pe 19 martie 1917. George Enescu a acceptat cu bucurie să boteze copilul prietenilor săi artiști (tatăl lui Dinu Lipatti cânta la vioară, mama la pian). "Astăzi, 12 iunie 1921, Dinu Th. Lipatti a primit odată cu botezul religios şi botezul artei de la naşul său, marele maestru George Enescu", scria tatal lui Dinu pe verso-ul fotografiei …

Vorbe şi fapte: Pentru ce ne trăim!

Adevărata moştenire pe care o lăsăm lumii în care trăim nu se măsoară în cantitatea averii materiale, ci în ceea ce am sădit în vieţile oamenilor cu care am interferat.

La fel de importantă este şi încărcătura negativă pe care o transmitem celorlalţi. Şi nu întotdeauna partea negativă se manifestă prin violenţă, abuzuri, ură, orgoliu sau încrâncenare, ci şi prin ataşament exagerat faţă de o altă fiinţă, dependenţa pe care o dezvoltăm în sufletul altora faţă de propria noastră persoană.
Orice patimă - dor, iubire, credinţă oarbă - te îndepărtează de la adevărata menire chiar înainte să ajungi să îţi defineşti rostul trecerii prin viaţă. Puţini dintre noi sunt făcuţi să poată duce cinci talanţi, cei mai mulţi primim unul şi, de un timp, aproape toţi ne grăbim să îl îngropăm.

Evoluţia este o atitudine individuală, intimă şi bine definită atunci când menirea are întâietate în faţa supravieţuirii. Sistemul actual dezvoltă în individ noţiunea de ego, fără însă a determina conştientizarea …

PARINTE, EU PANA LA PASTI VOI FI UN INGER

24 aprilie va ramane pururi Joia Patimilor. Indiferent de zi, de an, de secol, de pamantesc, lumesc, ingeresc sau stelar. In 2008, in Joia Saptamanii Patimilor, se stingea din viata Cezar Ivanescu. Ultima victima a comunistilor sau prima a stapanilor de tip nou?

Fara a-si justifica in vreun fel atacul mortal asupra scriitorului, statul roman va ramane cu o pata neagra, vesnica, pe obrazul si asa patat al unei literaturi comunistoide si schizoide, al unei autoritati literare nespalate si nebotezate in spiritul divin.

Pe 24 aprilie 2008 se implinea o viziune luminoasa a Poetului: PARINTE, EU PANA LA PASTI VOI FI UN INGER, marturisea Cezar Ivanescu intr-o scrisoare, inainte de prabusire si renuntare trupeasca. Si a devenit Inger al propriului poem.

Nimic nu e intamplator, haosul nu este decat expresia propriei noastre neputinte in a intelege rostul divin al misterelor. Poate ca destinul lui Cezar Ivanescu s-a infaptuit intocmai. Exista vinovati, exista vinovatii cumplite. Exista oameni ca…

Patriotismul real este aproape sinonim cu acceptarea martirajului

Cred că pentru români patriotismul, patriotismul real este aproape sinonim cu acceptarea martirajului. Pentru că nu există mare patriot român sau bun patriot român care să nu fi sfîrşit rău în ţara asta. În ţara asta trăiesc bine vînzătorii de ţară, cei care nu dau doi bani pe ţara asta, cei care-o terfelesc, care-şi bat joc de ea şi fac afaceri pe seama ei şi nu le pasă de nimic.
Cei care iubesc cu adevărat această ţară sînt în marginea martirajului sau aproape martirizaţi. Deci n-o iubeşti pentru că ţi-ar întoarce această iubire sau ţi-ar arăta recunoştinţă sau te-ai complini prin valorile ei, ci pe undeva împotriva, dacă vrei, realităţilor.
Aşa trebuie iubită o ţară şi aşa o iubesc şi eu, adică sînt convins că ţara românescă este o ţară foarte frumoasă în Europa, întîi prin condiţiile ei fizice, geografice, o ţară de oameni foarte talentaţi, dar din nefericire lipsiţi completamente de caracter, de ţinută morală...
Cu toate acestea o iubesc, cum o voi iubi întotdeauna, indiferent…

Şi cine este aproapele meu?

Textul de mai jos nu este o cronică literară. I-aș spune cronică de cititor, tocmai pentru că încărcătura afectivă este mult mai importantă pentru mine în aceste momente. Am cerut permisiunea de a posta rândurile primite, doamna a acceptat, cu condiția asumării autoarei cronicii doar prin inițialele numelui. Mulțumesc, mă onorează și mă bucură astfel de reacții. (F. Toniță)

"Şi cine este aproapele meu?"
Titlul-întrebare stârneşte curiozitate şi instantaneu întrebarea "Dar aproapele meu cine este?". Înainte de a afla răspunsurile analizăm coperta, "cartea de vizită" ilustrată, care prin intermediul unui cod vizual sugerează ipoteze de conţinut: ar putea fi povestea unei feţe mănăstireşti trecută în lumea îngerilor (crucea), de unde călăuzeşte şi veghează (lumina galben-portocalie) mereu (fundalul verde) fiinţe dragi: părinţi, copii (cele două spice de grâu).

Romanul poate fi considerat un "medalion" istoric, ce redă cu claritate şi acurateţe stili…

Poetului Ion Nicolescu. La plecare

e ger în triste calendare
sfinţii se dau orbilor cu împrumut

în zadar am pîndit labirintul
Poetul îşi poartă paşii îndărăt
zar caldarîmului de pofte

într-o lume de tălpi îţi culci suferinţa
(pe un leu de-mprumut se vinde poetul)
nici vorba
vine iertarea de seară
ca o pasăre pe uscat

mai puţini tot mai puţini poeţi
libertatea poartă la gît
medalii de gheaţă



ROMÂNIA DE COLECŢIE - Poetul-cerşetor

Nu ştiam nimic despre poetul Ion Nicolescu până ieri. Pentru ca astăzi să îmi dau seama că pe Ion Nicolescu îl ştiu toţi românii. Ion Nicolescu e un "cerşetor", cules de pe stradă zilele trecute şi depus la Reanimare, cu diagnostic deloc încurajator. Starea lui este gravă.
Oamenii buni şi-au trimis veste despre starea poetului Ion Nicolescu. Scriu despre acest om pentru că aseară mi-a stors sufletul de fiori. Citeam despre el pe blogul lui liviuioanstoiciu.ro, scriitor care făcea publică o scrisoare despre vii... Redau câteva rânduri: "Niciodată nu am avut atâta tristeţe în cuvinte. Poetul Ion Nicolescu e internat la Spitalul Judeţean Buzău. A fost luat de pe stradă, găsit leşinat. L-au recunoscut nişte asistente ieşite din tura lor de serviciu, care au participat la unele manifestări cultuale. Au sunat la 112 şi l-au adăpostit la spital. Ion Nicolescu a ajuns un cerşetor. Acum o jumătate de oră, după ce m-a sunat dl. Cojocaru, m-am dus acasă şi am golit garderoba mea …

ION NICOLESCU - Un poet in viata (noastra)

Cântul LXXX


eu ştiu ce-i o odă şi când a-nceput
dar odele vin de la sine
aşa cum eu însumi şi de bună voie
m-am ridicat din mulţime
poeţii-s omagiul acestei planete
pe care se-ntâmplă şi crime
pe care se-ntâmplă şi altceva
decât generoase fapte de rime
popoarele lumii fac mari sacrificii
şi-şi pot permite să aibă poeţi
să nu pierdem timpul cu false discuţii
toţi oamenii sunt nişte poeţi



Cântul XXV


ţara noastră-i ţara noastră
dulce pajişte albastră
aripă sculptată-n dor
de lumina ochilor
dacă-i dor nu-l stingi cu apă
dacă-i timp nu-l poţi întrece
dacă-i gând nu-l poţi străbate
noi suntem români
noi suntem români ca brazii
noi suntem români ca grâul
noi suntem români ca focul
noi suntem români
ţara noastră e a noastră
vârf de jale şi de dor
dulce arşiţă albastră
ca lumina ochilor


Cântul LXXXVI

cum poţi să treci
tu pe Calea Victoriei
cum poţi să bei cafea liniştit
când alt om ca tine
pe-aceeaşi planetă
poate-i bolnav
poate-i nefericit
un om ţine-o flo…

ROMÂNIA DE COLECŢIE - Asta-i tara ta

O imagine care m-a făcut realmente să plâng azi. Un sat izolat de nămeţi, unde nu poate pătrunde Ambulanţa. Bunica din fotografie are 77 de ani, este bolnavă şi are nevoie de dializa, de care depinde viaţa ei. Ambulanta ajunge doar până la aproape 4 km de sat. De acolo, mai departe pornesc militarii, cu un autocamion cu tractiune 6x6, de la Garnizoana Botoşani, şi un echipaj de pompieri.

Bunica ajunge cu bine la Ambulanţa, medicii o duc apoi în siguranţă la spital. O ştire de presă, de sezon.
Doar că, privind fotografia, au început să mă şiroiască lacrimi. Pe bune! Priviţi îndelung, cu suflet şi cu ochi buni. E atât de frumoasă iarna asta câteodată!
Asta e România de colecţie: un pompier şi un militar, purtând de mînă o bunică!