duminică, 20 decembrie 2015

Camille Claudel (1864-1943)

Sora lui Paul Claudel. Iubita lui Auguste Rodin. Suflet posedat de artă, Camille a fost peste toate un sculptor de geniu, un spirit liber într-o lume a bărbaţilor, a masculinităţii dominatoare.

Artistul în umbra lui Auguste Rodin este un meşteşugar (ştia Brâncuşi ce ştia!). Femeia din coasta lui Rodin este flacără arzând pe dinlăuntru: se sfâşie pe sine, arde până la cenuşă.

Despre Camille se vorbeşte în primul rând ca femeie (iubita lui Rodin) şi mai puţin ca artist. Iubirea pentru Rodin este privită ca o obsesie, dragostea lui Rodin pentru Camille este tratată ca o supremă înţelepciune şi protecţie.

Artistul bărbat tratează inspiraţia ca pe un dat, ca pe un drept ce i se cuvine. Dar femeia dă formă iubirii care îl inspiră pe Rodin, ea este izvorul însuşi.

Generozitatea târzie a lui Rodin, de a veghea nebunia femeii care a iubit peste sine, este tot o dominaţie masculină.

Camille a petrecut ultimii ani ai vieţii în azilul de boli mintale. 30 de ani! Acolo a murit, singură, fără nimeni la căpătâi, înmormântată în gropile pentru săraci. 30 de ani în care lutul, marmura, bronzul au frământat minţi chinuite de artişti cuminţi incapabili să atingă măreţia.

A închide un geniu e ca şi cum ai pune lanţuri păsării şi i-ai da drumul deasupra oceanului. Plutirea este imposibilă, moartea este salvatoare dar inconştientă şi, din astă pricină, şi inutilă.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu