Treceți la conținutul principal

O CARTE-EVENIMENT: "Eminescu – securitatea şi siguranţa naţională a României"

Într-o lume tot mai puţin academică sub aspectul obiectivităţii şi al informaţiei ca sursă şi resursă de cercetare, cartea "Eminescu – securitatea şi siguranţa naţională a României", a prof.dr. George Ene, este un instrument necesar, obligatoriu chiar, pentru evaluarea corectă, din punct de vedere istoric, politic şi diplomatic, a contextului în care s-au derulat evenimente ce aveau să conducă la importante decizii privind soarta popoarelor şi, implicit, a României. 

La începutul anului 2014, în preajma aniversării a 164 de ani de la naşterea, la Botoşani, a poetului Mihai Eminescu, a apărut la Editura Eikon (director Valentin Ajder), sub semnătura lui George Ene, cartea "Eminescu – securitatea şi siguranţa naţională a României".

O carte-document de valoare excepţională, nu doar prin prisma elementelor inedite prezentate sau a minuţiozităţii cu care au fost parcurse aspecte doar tangenţial abordate până astăzi, ci mai ales având în vedere elaborarea, ca produs final, a unui adevărat "raport de ţară" pornind de la problematica securităţii şi siguranţei României în secolul al XIX-lea, în viziunea jurnalistului Mihai Eminescu.

Într-o prezentare grafică de excepţie, volumul ajuns la 479 de pagini a fost, la origine, lucrarea de doctorat susţinută de către prof. dr. George Ene în cadrul Facultăţii de Sociologie a Universităţii Bucureşti, lucrare pe care autorul a extins-o ulterior, nu doar în timp, ci şi ca spaţiu de cercetare.

"Structura ei a urmărit proiectarea şi reconstituirea, într-o viziune modernă, a problematicii de securitate şi siguranţă a României pe principalele vulnerabilităţi, riscuri şi ameninţări existente în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, reflectate în publicistică, în jurnalul şi în corespondenţa lui Eminescu", spune autorul cărţii. Lucrarea, care a fost lansată până acum în numeroase medii mai mult sau mai puţin academice, a beneficiat de o primire entuziastă din partea cercetătorilor, a universitarilor, dar şi a criticii de specialitate, volumul fiind considerat un excelent instrument de lucru, dar şi un depozitar al activităţii desfăşurate în câmpul jurnalistic de poetul Mihai Eminescu.

Poate că cel mai valoros aspect de care autorul cărţii s-a folosit cu măsură şi decenţă profesională este spiritul echidistant în construirea lucrării, George Ene înscriindu-se, astfel, în nota obiectivă şi aproape rigidă, din punct de vedere informaţional, pe care o regăsim în articolele ce poartă semnătura lui Eminescu. Expunându-se public şi politic contextului tulbure al României acelor ani, Eminescu a fost nevoit să adopte poziţii bazate pe date exacte, informaţii verificate şi verificabile, ceea ce a condus la asumarea articolelor şi a consecinţelor acestora. De aceea, cartea lui George Ene acoperă un gol în bibliografia lui Eminescu, volumul având un rol esenţial în înţelegerea deplină a personalităţii jurnalistului de marcă născut la Botoşani.

"Este o carte de analiză politică, de analiză sociologică, de analiză juridică, de analiză din perspectiva ştiinţelor ţinând de domeniul apărării, o carte în care am încercat să fac proiecţii asupra operei lui Eminescu prin raportare la Constituţia României de la 1866, prin raportare la legi organice şi legi speciale din perioada respectivă", a mărturisit prof.dr. George Ene.

Redactor şi apoi redactor-şef al cotidianului "Timpul", Eminescu se dovedeştre a fi un lucid observator al contextului politico-diplomatic în care se afla România, dar sesizează, la fel de obiectiv, incapacitatea care caracterizează structurile de guvernare. "Militantismul său (al lui Eminescu, nota red.), asimilat  uneori interesat naţionalismului, se dovedeşte a fi o manifestare de suprareacţie a gazetarului la măsurile active ale Rusiei, Austro-Ungariei, Germaniei şi Franţei, vizând menţinerea României sub protectorat sau în sfera lor de influenţă", spune George Ene.

Cartea justifică pe deplin "trebuinţa" de Eminescu în reedificarea noastră ca naţiune, ca oameni ai prezentului şi viitorului, spune şi prof. univ. dr. Dan Banciu.

Simpla parcurgere a temelor abordate în carte ne oferă o primă dimensiune a problematicii expuse de autor: contextul social-politic al epocii, infracţiuni la siguranţa naţională, asasinatul politic, mişcarea socialistă, comunistă şi nihilistă, fenomenul corupţiei, sub scutul orotodoxiei, serviciile secrete, identificarea şi combaterea unor acţiuni antiromâneşti etc.

Într-o lume tot mai puţin academică sub aspectul obiectivităţii şi al informaţiei ca sursă şi resursă de cercetare, cartea "Eminescu – securitatea şi siguranţa naţională a României", a prof.dr. George Ene, este un instrument necesar, obligatoriu chiar, pentru evaluarea corectă, din punct de vedere istoric, politic şi diplomatic, a contextului în care s-au derulat evenimente ce aveau să conducă la importante decizii privind soarta popoarelor şi, implicit, a României.

Autorul iese, prin acest volum, din sfera uşor patetică, voit naţionalistă atunci când s-a dorit situarea lui Eminescu într-o zonă a entuziasmului românesc, şi îl aşază definitiv în rigoarea ştiinţifică, în contextul agitat, controversat, contestat chiar, al timpului căruia Eminescu i-a fost martor, dar şi al celui cu mult înainte.

Desigur, George Ene nu se dezice de discursul deseori emoţional al jurnalistului, entuziast sau voit umbros, toate aceste aspecte făcând parte din personalitatea celui care s-a dovedit a fi nu doar un excelent observator al problemelor de politică internă şi externă, ci şi un om extrem de capabil în a aborda adecvat şi corect subtilităţile acestora. "Eminescu – securitatea şi siguranţa naţională a României" este o carte care se anunţă a fi un reper în studierea operei eminesciene, în integralitatea ei, adăugând contribuţiilor anterioare o anume complexitate şi o excelentă analiză pe text, fără a indica direcţii, fără a impune supoziţii sau a strecura concluzii.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

THE SLIDER. Despre suferința care încătușează

Un film care dă fiori și care, dincolo de încărcătura psihologică și profund umană, cuprinde toate elementele specifice unui thriller, chiar dacă momentele de suspans nu sunt atât de abrupte, conferind, însă, surpriză și incertitudine asupra desfășurării acțiunii, pentru ca la final întâmplările să se așeze într-un registru cu totul nou, spectatorul fiind invitat să deruleze și să se repoziționeze în raport cu toate personajele.

The Slider este filmul care curge independent de intuiția privitorului. Cu toate acestea, privitorul devine complice, empatizează cu personajele, anticipează și caută soluții. Aceasta este, de fapt, miza regizorului. Carlo Fusco deține o bună cunoaștere a psihologiei spectatorului, spectator care pe parcursul desfășurării peliculei se transformă în martorul nevăzut, în personajul tăcut care privește din spatele camerei de filmat.

The Slider, tradus în românește Pe muchie de cuțit, are în prim-plan personajul care parcurge în fiecare zi drumul dintre casă și sp…

Un om, o poveste: DINU LIPATTI şi nemeritata uitare!

George Enescu i-a fost naș de botez, Yehudi Menuhin a spus despre el că este cel mai mare pianist, după Chopin. A murit la 33 de ani, răpus de leucemie. A iubit nebunește, a trăit ca un prinț și a cântat ca un arhanghel!

Personalitatea lui Dinu Lipatti a fost, de departe, una dintre cele mai strălucitoare ale primei jumătăți de secol într-o Europă frământată de criza economică, războaie mondiale și lupte comunistoido-securistice. Nu este de mirare ivirea lui Lipatti, dacă ne gândim la elita autohtonă a anilor 30-50, cu Mircea Eliade, Nae Ionescu în frunte, cu un Enescu divin și un Iorga uriaș. 

Nașul Enescu


Dinu Lipatti s-a născut la București, pe 19 martie 1917. George Enescu a acceptat cu bucurie să boteze copilul prietenilor săi artiști (tatăl lui Dinu Lipatti cânta la vioară, mama la pian). "Astăzi, 12 iunie 1921, Dinu Th. Lipatti a primit odată cu botezul religios şi botezul artei de la naşul său, marele maestru George Enescu", scria tatal lui Dinu pe verso-ul fotografiei …

Vorbe şi fapte: Pentru ce ne trăim!

Adevărata moştenire pe care o lăsăm lumii în care trăim nu se măsoară în cantitatea averii materiale, ci în ceea ce am sădit în vieţile oamenilor cu care am interferat.

La fel de importantă este şi încărcătura negativă pe care o transmitem celorlalţi. Şi nu întotdeauna partea negativă se manifestă prin violenţă, abuzuri, ură, orgoliu sau încrâncenare, ci şi prin ataşament exagerat faţă de o altă fiinţă, dependenţa pe care o dezvoltăm în sufletul altora faţă de propria noastră persoană.
Orice patimă - dor, iubire, credinţă oarbă - te îndepărtează de la adevărata menire chiar înainte să ajungi să îţi defineşti rostul trecerii prin viaţă. Puţini dintre noi sunt făcuţi să poată duce cinci talanţi, cei mai mulţi primim unul şi, de un timp, aproape toţi ne grăbim să îl îngropăm.

Evoluţia este o atitudine individuală, intimă şi bine definită atunci când menirea are întâietate în faţa supravieţuirii. Sistemul actual dezvoltă în individ noţiunea de ego, fără însă a determina conştientizarea …

PARINTE, EU PANA LA PASTI VOI FI UN INGER

24 aprilie va ramane pururi Joia Patimilor. Indiferent de zi, de an, de secol, de pamantesc, lumesc, ingeresc sau stelar. In 2008, in Joia Saptamanii Patimilor, se stingea din viata Cezar Ivanescu. Ultima victima a comunistilor sau prima a stapanilor de tip nou?

Fara a-si justifica in vreun fel atacul mortal asupra scriitorului, statul roman va ramane cu o pata neagra, vesnica, pe obrazul si asa patat al unei literaturi comunistoide si schizoide, al unei autoritati literare nespalate si nebotezate in spiritul divin.

Pe 24 aprilie 2008 se implinea o viziune luminoasa a Poetului: PARINTE, EU PANA LA PASTI VOI FI UN INGER, marturisea Cezar Ivanescu intr-o scrisoare, inainte de prabusire si renuntare trupeasca. Si a devenit Inger al propriului poem.

Nimic nu e intamplator, haosul nu este decat expresia propriei noastre neputinte in a intelege rostul divin al misterelor. Poate ca destinul lui Cezar Ivanescu s-a infaptuit intocmai. Exista vinovati, exista vinovatii cumplite. Exista oameni ca…

Patriotismul real este aproape sinonim cu acceptarea martirajului

Cred că pentru români patriotismul, patriotismul real este aproape sinonim cu acceptarea martirajului. Pentru că nu există mare patriot român sau bun patriot român care să nu fi sfîrşit rău în ţara asta. În ţara asta trăiesc bine vînzătorii de ţară, cei care nu dau doi bani pe ţara asta, cei care-o terfelesc, care-şi bat joc de ea şi fac afaceri pe seama ei şi nu le pasă de nimic.
Cei care iubesc cu adevărat această ţară sînt în marginea martirajului sau aproape martirizaţi. Deci n-o iubeşti pentru că ţi-ar întoarce această iubire sau ţi-ar arăta recunoştinţă sau te-ai complini prin valorile ei, ci pe undeva împotriva, dacă vrei, realităţilor.
Aşa trebuie iubită o ţară şi aşa o iubesc şi eu, adică sînt convins că ţara românescă este o ţară foarte frumoasă în Europa, întîi prin condiţiile ei fizice, geografice, o ţară de oameni foarte talentaţi, dar din nefericire lipsiţi completamente de caracter, de ţinută morală...
Cu toate acestea o iubesc, cum o voi iubi întotdeauna, indiferent…

Şi cine este aproapele meu?

Textul de mai jos nu este o cronică literară. I-aș spune cronică de cititor, tocmai pentru că încărcătura afectivă este mult mai importantă pentru mine în aceste momente. Am cerut permisiunea de a posta rândurile primite, doamna a acceptat, cu condiția asumării autoarei cronicii doar prin inițialele numelui. Mulțumesc, mă onorează și mă bucură astfel de reacții. (F. Toniță)

"Şi cine este aproapele meu?"
Titlul-întrebare stârneşte curiozitate şi instantaneu întrebarea "Dar aproapele meu cine este?". Înainte de a afla răspunsurile analizăm coperta, "cartea de vizită" ilustrată, care prin intermediul unui cod vizual sugerează ipoteze de conţinut: ar putea fi povestea unei feţe mănăstireşti trecută în lumea îngerilor (crucea), de unde călăuzeşte şi veghează (lumina galben-portocalie) mereu (fundalul verde) fiinţe dragi: părinţi, copii (cele două spice de grâu).

Romanul poate fi considerat un "medalion" istoric, ce redă cu claritate şi acurateţe stili…

Poetului Ion Nicolescu. La plecare

e ger în triste calendare
sfinţii se dau orbilor cu împrumut

în zadar am pîndit labirintul
Poetul îşi poartă paşii îndărăt
zar caldarîmului de pofte

într-o lume de tălpi îţi culci suferinţa
(pe un leu de-mprumut se vinde poetul)
nici vorba
vine iertarea de seară
ca o pasăre pe uscat

mai puţini tot mai puţini poeţi
libertatea poartă la gît
medalii de gheaţă



ROMÂNIA DE COLECŢIE - Poetul-cerşetor

Nu ştiam nimic despre poetul Ion Nicolescu până ieri. Pentru ca astăzi să îmi dau seama că pe Ion Nicolescu îl ştiu toţi românii. Ion Nicolescu e un "cerşetor", cules de pe stradă zilele trecute şi depus la Reanimare, cu diagnostic deloc încurajator. Starea lui este gravă.
Oamenii buni şi-au trimis veste despre starea poetului Ion Nicolescu. Scriu despre acest om pentru că aseară mi-a stors sufletul de fiori. Citeam despre el pe blogul lui liviuioanstoiciu.ro, scriitor care făcea publică o scrisoare despre vii... Redau câteva rânduri: "Niciodată nu am avut atâta tristeţe în cuvinte. Poetul Ion Nicolescu e internat la Spitalul Judeţean Buzău. A fost luat de pe stradă, găsit leşinat. L-au recunoscut nişte asistente ieşite din tura lor de serviciu, care au participat la unele manifestări cultuale. Au sunat la 112 şi l-au adăpostit la spital. Ion Nicolescu a ajuns un cerşetor. Acum o jumătate de oră, după ce m-a sunat dl. Cojocaru, m-am dus acasă şi am golit garderoba mea …

ION NICOLESCU - Un poet in viata (noastra)

Cântul LXXX


eu ştiu ce-i o odă şi când a-nceput
dar odele vin de la sine
aşa cum eu însumi şi de bună voie
m-am ridicat din mulţime
poeţii-s omagiul acestei planete
pe care se-ntâmplă şi crime
pe care se-ntâmplă şi altceva
decât generoase fapte de rime
popoarele lumii fac mari sacrificii
şi-şi pot permite să aibă poeţi
să nu pierdem timpul cu false discuţii
toţi oamenii sunt nişte poeţi



Cântul XXV


ţara noastră-i ţara noastră
dulce pajişte albastră
aripă sculptată-n dor
de lumina ochilor
dacă-i dor nu-l stingi cu apă
dacă-i timp nu-l poţi întrece
dacă-i gând nu-l poţi străbate
noi suntem români
noi suntem români ca brazii
noi suntem români ca grâul
noi suntem români ca focul
noi suntem români
ţara noastră e a noastră
vârf de jale şi de dor
dulce arşiţă albastră
ca lumina ochilor


Cântul LXXXVI

cum poţi să treci
tu pe Calea Victoriei
cum poţi să bei cafea liniştit
când alt om ca tine
pe-aceeaşi planetă
poate-i bolnav
poate-i nefericit
un om ţine-o flo…

ROMÂNIA DE COLECŢIE - Asta-i tara ta

O imagine care m-a făcut realmente să plâng azi. Un sat izolat de nămeţi, unde nu poate pătrunde Ambulanţa. Bunica din fotografie are 77 de ani, este bolnavă şi are nevoie de dializa, de care depinde viaţa ei. Ambulanta ajunge doar până la aproape 4 km de sat. De acolo, mai departe pornesc militarii, cu un autocamion cu tractiune 6x6, de la Garnizoana Botoşani, şi un echipaj de pompieri.

Bunica ajunge cu bine la Ambulanţa, medicii o duc apoi în siguranţă la spital. O ştire de presă, de sezon.
Doar că, privind fotografia, au început să mă şiroiască lacrimi. Pe bune! Priviţi îndelung, cu suflet şi cu ochi buni. E atât de frumoasă iarna asta câteodată!
Asta e România de colecţie: un pompier şi un militar, purtând de mînă o bunică!