Niște năzbâtii de fete se strecoară din biserică în cerdac, din cerdac în curte, vișinele din preajmă le fac pofticios cu ochiul. Creștinii fac popas sufletesc după ce au asistat cu evlavie la Sfânta Liturghie în bisericuța din lemn ce poartă hramul Adormirii Maicii Domnului. La biserica cea mare a satului se lucrează de zor. Lucrare nu doar costisitoare, ci și aducătoare de griji suplimentare ba din cauza materialelor, ba din pricina muncitorilor. Cu toate acestea, se vorbește cu căldură în arșița zilei, dar mai ales într-o veselie creștină care se îmbracă din când în când în frumusețea revederii.
Părintele Gabriel își împarte zilele între bucuria slujirii și durerea pierderii bunului său părinte, preotul Ioan. Se mai aprinde în vorbă cu bărbații din parohie când vine vorba despre problemele care apar zilnic la biserica cea nouă, dar își potolește repede năduful. Deodată, simte cum în păr i se cuibărește o pasăre sălbatică. Se întoarce brusc. O zgâtie de fată se joacă ciufulindu-l, într-un râs care se prelungește repede în bucuria părintească a preotului. Elisabeta, cea care a zburătăcit șotios prin părul părintelui, vrea să povestească și ea de ale ei. Cei mari parcă au vorbit destul. Trece în a treia, spune repede Elisabeta, după doi ani în care a fost premiantă. Și cu fiecare an a fost mai bună. În a doua am avut mai puțini de Bine decât în clasa I. Cred că în a treia voi avea și mai puțini, spune Elisabeta. Cât a durat Sfânta Liturghie, Elisabeta, Otilia și Ana Maria au desenat în cerdacul bisericii. Un întreg arsenal de foi, carioci, fluturași și floricele dintre cele mai ochioase. Fetele desenează ca să aibă ce să îi dea părintelui. La urmă iau o lumânare și desenul în mână, și îi dau părintelui, povestește Ana-Maria, fetița parcă ruptă din lumea lui Creangă. O roșcățică pistruiată, cu nasul colorat în praful adunat de pe lemnul vechi de sute de ani. Otilia e delicată ca o prințesă și ascultătoare cât să își asigure bucuria petrecerii în cerdac. Desenează flori, fluturi, sporovăiește de zor.
Bisericuța de lemn din Brăești este de o frumusețe cuceritoare. Construită în anul 1745 și ctitorită de Miron Gorovei, o construcție cu pronaos, naos și altar cu pridvor adăugat, Biserica Adormirea Maicii Domnului este situată la 20 de kilometri de orașul Botoșani, pe drumul ce face legătura dintre Botoșani și Dorohoi. Edificiul se află pe Lista monumentelor istorice, BT-II-m-01949. De dimensiuni mici, biserica este construită din bârne de stejar prinse în clești, fără turlă, având turnul clopotniței deasupra intrării, pe latura sudică.
Curtea îmbrăcată într-un verde curat, odihnitor, cu copaci bătrâni care veghează parcă asupra arborilor tineri, jucăuși în lumina soarelui de amiază. Scâncet de prunci, un lătrat obosit de câine, din când în când mai răzbate și se năpustește în biserică o boare de vânt mofturos.
Aflată în mijlocul lumii, oaza de liniște adună creștinii și-i ține împreună. Cu zgâtii de fete sau adolescenți serioși, cu săteni sporovăitori sau flori care-și aruncă îndrăzneț roșul viu pe marginile aleii, bisericuța bătrână de secole trăiește astăzi prin oamenii ei.
Descrierea îți creează impresia că ești acolo!
RăspundețiȘtergere