Treceți la conținutul principal
Cezar Ivanescu pare sa fi fost, pe timpul vietii si al mortii, cel mai controversat poet din literatura romana a ultimului secol. Detractorii s-au intrecut pe ei insisi. Iubitorii poeziei lui Cezar Ivanescu au stat deoparte. Tacuti, uimiti, umiliti, plansi de dinauntru. Poetul nu a avut nevoie, pe timpul vietii si al mortii, nici de unii, nici de altii. Cezar Ivanescu s-a trait pe sine, asa cum doar spiritele superioare au curajul, dincolo de regimuri, politici, abuzuri sau false incadrari valorice stralucinde, la ore de maxima audienta, pe sticle colorate in doctrine sau latrine duhnind a (sub)cultura. A murit la 66 de ani. Doar 66 de ani. Aveai impresia ca Ivanescu traieste dintotdeauna si ca va trai si dupa noi toti. De ce, insa, televiziunile l-au ignorat si nu i-au dat dreptul, castigat cu mare si neagra suferinta, la ultimele aplauze? Cel putin asa cum au procedat in cazul ultimilor disparuti, Sabin Balasa si George Pruteanu... Cezar Ivanescu a fost, este adevarat, cel mai incomod personaj al ultimelor decenii, cel mai indisciplinat interlocutor, cel mai agresiv comentator, cel mai intransigent prieten si cel mai pitoresc dusman. Insa Romania dispune de atatea mii de exemplare disciplinate, cu platforme si insigne, incat un Cezar Ivanescu ar fi putut fi, de-ar fi incaput pe undeva, Nebunul constient al Adevarurilor despre noi. Ar fi putut fi Poetul, feeria universala a cuvantului nerostit. Cezar Ivanescu ar fi putut fi multe. A fost, insa, doar ce a vrut sa fie. Cu un curaj deseori nepamantean. Cezar Ivanescu a fost acel om caruia, privindu-l, ii multumeai in gand ca spune fara teama ceea ce tu ai gandit intotdeauna, insa niciodata nu ai indraznit sa strigi. Cel mai hulit roman! Ar fi concurat si ar fi castigat categoria detasat, daca vreo televiziune s-ar fi hazardat sa organizeze un astfel de concurs. Cel mai adevarat. Poetul care a existat si a murit fara sa mai existe. O tacere razbunatoare, incrancenata. Rostul acestui articol este de a scandaliza. De a intriga intr-atat incat sa incite la poezie, la adevarata cunoastere a Poetului. Veti descoperi versul divin, cantat, duios al unui om care a trait pentru oameni, dar care nu a avut nevoie de ei. (F. Tonita)

Comentarii

  1. http://in-memoriam-cezar-ivanescu.blogspot.com/

    http://cezar-ivanescu.blogspot.com/

    Le mulţumesc Domnului Iisus Hristos şi maicii Domnului, Fecioara Maria, instanţe absolute, soţiei mele, Maria, acolo, în ceruri, şi fiicei mele spirituale, Clara Lucia Aruştei, aici, pe pământ. Mi-au stat ei, mi-au stat ei tot timpul alături. Tuturor acelor care au trecut de partea mea le mulţumesc, dar nu atât cât îşi închipuie, pentru că au trecut de partea Adevărului.


    Celor cunoscuţi şi necunoscuţi, încă o dată le trimit dragostea mea şi le urez, mai ales acelora risipiţi prin lume, mult noroc. Pentru acei care au gustat cu voluptate această pâine otravită a minciunii, nu am decât compasiune. E ceva rău în ei care îi îndeamnă să se bucure de ivirea în lume a răului. Îl întâmpină recunoscându-se în el. Să încerce să se purifice, să scape de sub tirania răului care îi domină.


    Dacă Dumnezeu îmi va da până la capăt puterea să trec şi prin această probă infernală, promit tuturor că voi duce, îmi voi duce şi le voi duce crucea. Neamul acesta românesc nu mai trebuie batjocorit! Încercat preţ de o jumătate de veac de robia babilonică a Rusiei comuniste, cred că s-a salvat totusi şi a rămas printre cei…, a rămas în mare parte neatins de rău şi putrejune. Mă rog pentru învierea lui.


    În toată această încercare prin care am trecut, m-au sprijinit şi mi-au stat alături români, evrei, maghiari, tigani, armeni, albanezi, turci şi mă opresc aici cu enumerarea. Cu toţii şi-au dovedit calitatea umană profundă şi au depăsit particularismul şi problemele mărunte şi s-au manifestat ca adevăraţi oameni universali. Nu doar europeni, ci universali.


    În această încercare mi-au stat alături români, evrei, maghiari, ţigani, armeni, sârbi, albanezi. Cu toţii s-au dovedit nu doar adevăraţi europeni, ci adevăraţi cetăţeni ai Universului!


    În faţa lor mă plec precum statuile din templu în fata lui Buddha. Ei sunt speranţa mea că vor remodela o nouă umanitate. O nouă umanitate sau, dacă vreţi, o transumanitate, aşa cum s-ar exprima genialul meu prieten de la Paris, Basarab Nicolescu.


    În tinereţe, am citit o carte intitulată Mai strălucitor decât o mie de sori, carte care relata istoria construirii bombei atomice. Sufletul uman nemuritor întrece cu mult o mie de sori. Lumina lui face cât o mie de miliarde de sori. De aceea, nu există păcat mai mare în Univers decât să batjocoreşti Sufletul unui om.
    (Cezar Ivănescu, transcriere a unui mesaj audio din 15.02.2008)
    Ascultaţi acest mesaj: http://www.trilulilu.ro/alki/74d9e365e72197


    Pe 24 aprilie Cezar Ivănescu a murit... Personalitate deplină a culturii române, anticomunist convins şi scriitor total antisistem, Cezar Ivănescu a murit martirizat în propria sa Ţară, Ţara Tatălui, pe 24 aprilie... („!Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia... / Tatăl dement cu epoleţi şi cu centură ca leşia... / Tu erai Tatăl meu şi noi copiii te uram şi Mama, / că ni l-ai pus tu pereţi pe Stalin şi-ai dat jos icoana!“, Cezar Ivănescu, Tatăl meu Rusia).


    „Sufletul uman nemuritor întrece cu mult o mie de sori. Lumina lui face cât o mie de miliarde de sori. De aceea, nu există păcat mai mare în Univers decât să batjocoreşti Sufletul unui om“, afirma Cezar Ivănescu. În preajma marii sărbători creştine a Învierii trupul său zăcea la Morga Spitalului de Urgenţe Floreasca abandonat şi fără lumânare pentru că tot acolo se mai aflau trupurile a doi Infractori care prin moartea lor deveniseră probe... Poate exista un absurd mai perfect? Cezar Ivănescu, personalitate de excepţie a culturii române, poet de geniu, traducător, director de editură, membru al USR şi membru în Consiliul USR zăcea în preajma Învierii fără lumânare, în morga unui spital... captiv pentru ultima dată într-o lume care nu îl înţelegea... şi toate acestea parcă se petreceau spre a ne fi transmisă o ultimă lecţie de iubire şi spre a ni se adeveri din nou că Cezar Ivănescu avea dreptate atunci când acuza. Încă o dată, din preajma morţii şi de dincolo de moarte, ne arăta nimicnicia apocaliptică a Omului Nou, fără morală, lege şi Dumnezeu, şi ne învăţa cu blândeţe ceea ce nu ar trebui sa devenim vreodată...


    Încercăm să redam, pe cât ne va sta în puteri, măsura dramei trăite de un scriitor de exceptie, mort în condiţii neclare, ca urmare a unei intervenţii minore şi programate.


    Atacul nedrept asupra lui Cezar Ivănescu a căpătat dimensiuni de nebănuit începând cu 29.01.2008. Bazându-ne pe documentele audio rămase, pe manuscrisele şi pe multele declaraţii din ultima perioadă a vieţii sale vom încerca sa restabilim câte ceva din adevărul acestei morţi.


    Acest prim fragment înregistrat şi făcut public este de fapt un mesaj profund creştin de mulţumire şi iertare pe care Cezar Ivănescu a dorit să îl adreseze celor care i-au făcut rău, celor care l-au trădat, celor care în mod nedemn i-au provocat, într-un final, moartea... celor care l-au preţuit, celor care l-au iubit, celor care l-au cunoscut si celor şi mai mulţi pe care nu i-a cunoscut niciodată, dar pentru care a scris, a suferit şi a murit.


    Reproduc şi un scurt fragment din textul care ar fi trebuit să deschidă blogul Cezar Ivănescu, în timpul vieţii scriitorului, intitulat Mesajul lui Cezar Ivănescu pentru discipolii, prietenii şi susţinătorii cauzei sale.


    De la Alex Cetăţeanu, Preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada, cu sediul în Montréal, George Filip şi toţi ceilalţi membri ai Asociaţiei, până la bravii mei cenaclişti de odinioară din Târgovişte, Mircea Drăgănescu, Ion Iancu Vale, Ioan Vişan şi mai tinerii discipoli Alina Safta sau Sebastian Drăgan, de la minunata doamnă Lucreţia Berzintu din Israel şi până la genialul şi dragul meu poet din Botoşani, Lucian Alecsa, grav bolnav, de la hagiograful meu de o viaţa, Ion Murgeanu, care crede că sunt cel mai mare poet român de la Eminescu încoace, la George Roca din Australia, de la marele pictor şi scriitor Sorin Dumitrescu şi până la incomparabilul uomo universale românul de geniu de la Paris, Basarab Nicolescu, cu toţii mi-aţi încălzit inima... Dar pe toţi v-a întrecut copilul fără nume care mi-a postat pe net fotografia şi un poem... Care e numele tău, îngere? /.../ Închei şi iar închei cu vorbele aceleia pe care o iubesc de când mă ştiu, Mahalia Jackson: „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că îmi îngăduie să îl ador!" (Cezar Ivănescu, 11 martie 2008)

    RăspundețiȘtergere
  2. Am citit cu sufletu-n tulbure gri ce aţi adunat aici despre bietul om şi osebitul poet, Dumnezeu să îl ierte!
    Despre duşi, suntem juraţi din străbuni să grăim doar de bine, ori să ne muşcăm limba. Am făcut-o, m-a durut, dar o să-mi treacă. Ce nu o să-mi treacă din Amintirea-mi trează: cele 2-3 momente cînd l-am avut în faţă pe om, dar şi zecile de poziţii manifest-contra oricui nu armoniza cu domnia-sa. Deseori, chiar contra unor afini de nici o oră-nainte. Am avut mereu impresia că am deaface cu-acel cezar roman care - pentru o stanţă ori o părere a lui, ar fi fost capabil să treacă prin foc şi pară o ţară.
    Să-mi fie iertat, dacă nu l-am putut înţelege pre cît admiranţii săi (tot mai rari, din păcate) dovădesc a-l pricepe!

    Am să refac poteca, urmînd îndemnul Vostru, Doamnă: "Rostul acestui articol este de a scandaliza. De a intriga intr-atat incat sa incite la poezie, la adevarata cunoastere a Poetului. Veti descoperi versul divin, cantat, duios al unui om care a trait pentru oameni, dar care nu a avut nevoie de ei."
    Şi, abia aştept să mă deştept că m-am înşelat... Sunt totuşi, peste 7 ani de Ţărînă - speru-i! - Uşoară!

    PS: Despre tînărul pictor şi necazurile familiei sale, ce să mai zic... Soartă maşteră, medici avizi de arginţi, administraţie locală avidă la ban public pentru propriul cîştig - într-o ţară în destrămare. O ajută şi ICR-ul cu înverşunare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar poezia lui e POEZIE! Iertate-i fie toate, în numele Poeziei Mari.

      Ștergere
    2. La fel se rostesc unii despre alte (giro)faruri de lire şi stanţe din postbellic... Şi, iată-ne unde am capotat: pe fundul genunii, în vreme ce kulturnicii, tot de la spate, bat ţonţoroiul tot pe loc şi tot pe buzele ei. MinInCulturii, direcţiile judeţene de profil, Ipoteştii şi Icrolele străjuiţi de ... cine se ştie, se vede - ce vreţi mai mult decît să constatăm: Apocalipsa, Acum, Aici, Aoleu...

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

MAUDIE. Povestea adevărată a unui geniu

Arta naivă impresionează nu prin complexitatea tehnicilor, nici prin subversivitatea mesajelor sau inovaţii în formă sau culoare. Mai mult decât orice, arta naivă se situează dincolo de ipocrizii, în afara convenţiilor şi a dictaturilor culturale de orice fel. Excepţional caracterizează Victor Ernest Masek Insula Artei Naive, vorbind despre "evadarea dintr-o realitate sfâşiată de contradicţii, deziluzii şi cruzime, într-o lume fără dezbinări, fără monştri reali, fără violenţă".

I se mai spune arta prim-planului, pentru că se desprinde de orice regulă a perspectivei picturale, pentru că planul compozițional dispare, iar detaliile fascinează mai ales prin aparenta stranietate, prin surprinzătoarea poziționare în cadrul vizual. Arta naivă este, în sine, o poveste. Chiar dacă nu excelează în tehnică, ba pare să sfideze conștient canoanele impuse de-a lungul vremii prin mii de pagini de studiu pictural, arta naivă scoate la iveală percepții noi, pe care ni le prezintă într-un soi…

arta

Nevoia de transparenta, regasirea - inainte de toate - in arta sticlei, pot fi motive de a crea un luminis de culoare intr-un gri spalacitatoatecuprinzator. Arta nu inseamnaneaparatcomert, profesie sau mod de viata. Arta inseamnatraire, cuprinde suflul inaintemergatorsicurata aproape tot ce noi, prin noi insine sau prin altii, sedimentam cu incrincenarein drumul parcurs.

Arta sticlei?

Mai degraba o farima de Dumnezeu intr-unciob de OM.

Așa l-am cunoscut pe Părintele Iustin Pârvu

(Florille din 2006) Sub presiunea adâncă a globalizării, sub presiunea uniformizării informaţionale, dar mai ales spirituale, cu riscul de a distrage conştiinţele de la ceea ce este specific şi adevărat pentru fiecare dintre noi, sub presiunea europenizării imediate şi cu orice preţ, ne complacem într-un minimalism neprielnic dezvoltării noastre fireşti, un minimalism care tinde să acopere cărarea de la om la om, de la om la Dumnezeu.

Ţinutul cu perle creştineşti

Din Târgu Neamţ, orăşel de vamă între lumea copleşită de raţiune, material şi real şi cea de sfinţenie, rugă şi pace, orice om îşi poate alege drumul mai departe, după cum îl îndeamnă sufletul: Agapia, Văratec, Sihăstria, Sihla, Secu, Neamţ sunt doar câteva mănăstiri pitite prin munţii domoli ai Neamţului. E sâmbăta dinaintea Floriilor, sărbătoare ce marchează Intrarea Domnului în Ierusalim, una dintre cele mai frumoase întâmplări creştine, fiind, mai ales, minunata zi a recunoaşterii Omului lui Dumnezeu pe pământ.

E o zi cal…

Rebel în lanul de secară. Un film despre renunțarea la celebritate

Teama de mediocritate este la fel de puternică, la Jerry Salinger, precum fuga de celebritatea construită, acea celebritate care decurge dintr-un bine gestionat proces de marketing literar. Din acest punct de vedere, filmul lui Danny Strong seamănă cu o meditație, dar nu atinge marginile vreunei parabole, dimpotrivă. Este despre răzvrătire, despre căutarea sinelui cu riscul abrutizării și al propriilor distrugeri sufletești.

Anii de glorie din viața unuia dintre cei mai mari scriitori ai secolului XX, în 110 minute de peliculă! Rebel in the Rye nu poate cuprinde întreaga personalitate a lui J.D.Salinger, dar are menirea de a stârni curiozitatea, de a îmbia privitorul spre descifrarea unei enigme pe care regizorul Danny Strong o împachetează în imagini care decurg unele din altele, care se întrepătrund sau care, dimpotrivă, rup mersul firesc al unei biografii atât de controversate până astăzi.

Scrisul nu este un proces public. Nu poate fi descris cinematografic, la fel cum un autor nu …

Camelia Răileanu - 45. "Dimineaţa cercului" sau pătimirea prin poezie

Născută pe 24 iunie 1969, la Botoşani, în miresme de sânziene, de ziua Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Camelia Răileanu a trăit doar 33 de ani, sfârşindu-se trupeşte pe 2 martie 2002, la capătul a cinci ani de suferinţă. A lăsat în urmă respirarea a zeci de poeme pe care, în timpul vieţii, le-a copertat în două volume: „Dimineaţa cercului”, Editura Axa, 1998, şi „Cântec pentru cei nesinguri”, Editura Grafik-Art, 1988 (scos de sub tipar în aprilie 1999).
„Dimineaţa cercului” reuneşte 55 de poezii scrise în decursul a nouă ani (1988-1997), o perioadă de acumulări, dar şi de disperări ale prezentului consumat într-o lume arahnoidă, plină de păianjeni imaginari cărora poeta li se oferă necondiţionat, pentru că „de pânzele lor se ţin suavii nervi ai iubirii”.
Versurile volumului de debut ne dezvăluie o sensibilitate în alertă, dar fără urme vizibile de ostilitate sau instigări inutile, chiar dacă adevărul lăuntric se afişează franc, pasional, fără emfază. Camelia Răileanu dovedește o …

Dimineața care nu se va sfârși, de Ciprian Mega. Un film care urcă în verticala ființei

Emigrație, prostituție, viața ascunsă a ambasadelor populate cu politruci ieftini și superficiali. Plus consecințele care îmbracă haina suferinței. Filmul lui Ciprian Mega este tulburător și pe alocuri bulversant. Bulversant dacă nu recunoști Calea, tulburător dacă nu accepți Viața. Triada hristică (Eu sunt Calea, Adevărul și Viața) se compune din fâșii sufletești pe care le culegi pe întreg parcursul filmului, pentru ca în final să o găsim revelată, dezvăluită în simplitatea și firescul credinței.

Dincolo de subiectul extrem de incitant – povestea unei prostituate românce în Cipru – filmul Dimineaţa care nu se va sfârşi scoate la iveală aspecte grave privind diaspora și neimplicarea diplomației în problemele grave cu care se confruntă românii aflați peste graniță. Cum la fel de bine aspectate sunt fisurile din interiorul clerului, atunci când politicul impune și dispune.

Producția purtând semnătura lui Ciprian Mega este una care iese din linia obișnuită a cinematografiei românești, ș…

Cristian Tudor Popescu la Profesionistii. Despre Dogville si renuntarea la a mai salva lumea!

Aseara a debutat o noua serie a emisiunii Profesionistii. Invitat: Cristian Tudor Popescu. Un personaj care pare superexpus, ultramediatizat si pe alocuri consumat. Am decis, totusi, sa urmaresc emisiunea, din placerea de a o urmari pe Eugenia Voda. A fost o emisiune spectacol. Cristian Tudor Popescu se schimba, se transforma. Emisiunea a fost conturata pe marginea Chestionarului lui Proust, o provocare atat pentru invitat cat si pentru realizator de a-si dezvalui fara pudoare dedesubturile sufletesti. CTP a fost sincer, nestapanit, vulnerabil si corect cu sine insusi.

Finalul a fost neasteptat. Intrebat ce s-ar intampla daca oamenii care mai au ceva de spus s-ar retrage pe rand in gradinile lor, CTP a marturisit ca cel mai important lucru in acest timp nu mai este sa salvezi lumea, sa incerci sa schimbi masele. Ci sa incerci sa faci bine unui om. Macar unui singur om. Sa privesti in jur si sa vezi un om mai greu incercat decat tine. Si sa nu incerci sa il schimbi, ci sa il intelegi, s…

DANIEL PODLOVSCHI, batranul violonist!

Am înţeles în seara asta că voiam altceva de la ultimele două concerte. Muzica tradiţională coreeană sub bagheta lui Minseok Kang, aşteptată săptămâni în şir, a avut frumuseţea şi autenticitatea sa, dar a lipsit din concert profunzimea, mai exact înfiorarea pentru care mă pregătisem. Am reţinut însă minunatul haegeum, un instrument tradiţional asemănător viorii, dar într-o zonă arhaică. Impresionant este tocmai sunetul, un fel de sfâşiere sufletească, o reprezentare autentică a umanului atotcuprinzător, neprelucrat şi, mai ales, nedegradat. Adaug şi solista, un fel de soprană în versiune tradiţională, care poartă denumirea de pansori. Un termen care m-a fascinat prin cuprinderea sa lingvistică: pan, în limba coreeană înseamnă un loc unde se adună mai multă lume, iar sori, în aceeaşi limbă, înseamnă suflet. Al doilea concert pe care l-am aşteptat cu sufletul la gură a fost cel al lui Tudor Gheorghe, însă, cum spuneam, nu s-a ridicat la nivelul evenimentelor anterioare sub marca Tudor G…

Anthony Quinn, de la dansul lui Zorba Grecul la sârba românească din "Ora 25"

Se împlinesc anul acesta 50 de ani de la filmul "Ora 25" (1967), realizat după cartea românului Constantin Virgil Gheorghiu, cu Anthony Quinn și Virna Lisi în rolurile principale.

Anthony Quinn înseamnă, pentru mulți dintre cinefili, dansul din Zorba Grecul, filmul regizat în 1964 de Michael Cacoyannis, ecranizare a romanului lui Nikos Kazantzakis. Rolul din Zorba i-a adus o nominalizare la Oscar și recunoașterea internațională. Filmul avea să cucerească întreaga lume și continuă să fie și astăzi una dintre cele mai vizionate pelicule. În plină glorie, Anthony Quinn acceptă, după numai trei ani de la Zorba Grecul, să joace în "Ora 25", filmul francezului Henri Verneuil, de această dată după un roman scris de Constantin Virgil Gheorghiu, un român aflat în exil. Alături de Anthony Quinn, tot în rol principal, o altă actriță a cărei senzualitate și frumusețe cucerea deja toate platourile de la Hollywood, Virna Lisi, considerată de mulți ca fiind succesoarea lui Marily…