duminică, 8 noiembrie 2009

Aproapele-meu-fiinta-sociala


Cel mai tare doare aproapele tau care devine, in timp, aproapele altuia...
Nu mai stim cine sintem pentru ca, deodata, devenim altii? Cine decide cind si cum ne directionam sentimentele, starile, urile, suspinul?
De ce tu, om-aproapele-meu, te dezici de mine fara sa ma vezi? Dincolo de strigat exista totdeauna durere, dar exista si incrincenare, exista vremelnica indirjire.
Ce va ramine cand pustiul va re-de-veni?
Nu mai sintem oameni pentru ca devenim fiinte sociale? Probabil ca aproapele meu nu mi-a stat niciodata in fata, ci doar paralel cu mine. Doar asa drumul se desparte iremediabil, mai devreme sau mai tirziu. E bine si mai devreme si mai tirziu!
Durere este, dar ma bucur ca, chiar asa fiind, imi iubesc aproapele. Acela care a devenit acum aproapele altuia si nu ma mai recunoaste.
Astept pustiul-ce-va-sa-vina. AMIN!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu