VINOVATUL, un film despre vulnerabilitate și aparența care ucide!

Un ofițer de poliție cu o istorie încurcată, un drogat care cere ajutor, un șofer tâlhărit de o prostituată, o posibilă răpire, un bebeluș sfâșiat cu cuțitul și o fetiță de nici șapte ani prinsă într-o poveste terifiantă. Mașini de poliție, ambulanțe, sirene, urmăriri, ploaie torențială, un polițist trimis să încalce reguli, replici arid/acide între colegi, instigare la mărturie mincinoasă, o tentativă de suicid și o nevoie patologică de a face dreptate în numele unei justiții personale. Tot ce am enumerat până acum nu există pe ecran decât în măsura în care tu, spectatorul, reușești să îți construiești propriul film.
Pentru că, în povestea lui Gustav Möller, întreaga acțiune a filmului se desfășoară, în fapt, printr-un fir al telefonului de la serviciul de urgență 112. O poveste care fără jocul actorului Jakob Cedergren nu ar fi fost decât un text în deșert, o desfășurare de imagini fără consistență, o sterilă și poate nici măcar cea mai reușită acțiune. În formula aleasă de regizorul danez, thrillerul "Vinovatul"/"Guilty" devine un experiment cinematografic menit să implice deopotrivă actor și privitor. 
De la un capăt la altul, filmul se derulează pe firul unor conversații telefonice, jocul actorului principal fiind în special axat pe crearea de personaje. Acele personaje invizibile pe care nimeni nu le vede altfel decât cu ochii minții. Este o libertate pe care regizorul o oferă spectatorului, o libertate pe cât de riscantă pe atât de spectaculoasă. Regizorul completează povestea apelând doar la tehnica cinematografiei. Avem unghiuri atent decupate în geometria camerei, lumină de intensitate diferită, efecte sonore mai degrabă specifice teatrului radiofonic, dar foarte bine introduse în câmpul vizual al spectatorului, toate acestea într-o conspirație care, cu fiecare minut care trece, umple tot aerul sălii de cinema.
Asger Holm (Jakob Cedergren), polițistul cu un trecut controversat, transferat temporar în secția de urgență, este personajul care, pe măsură ce acțiunea filmului se dezbracă de aparențe, transferă asupra sa sentimente pe care până atunci refuza să le asume, ba chiar le purta într-o aură a personalității superioare, a judecătorului absolut.
Filmul trădează carențele profesionale ale polițistului, chiar dacă pornite și hrănite dintr-o intenție corectă, a celui aflat în slujba binelui, dar pentru care binele înseamnă și a face dreptate în afara legii. Pe măsură ce acțiunea evoluează către un deznodământ cu totul neașteptat, spectatorul începe să preia dilemele, spaimele, întrebările polițistului: de câte ori ai judecat după aparențe, de câte ori ai dat credit propriului impuls, căzând astfel în păcatul iremediabil al judecării aproapelui? Cine și unde împarte circumstanțele atenuante și cât de des devin acestea adevăruri dureroase?
Regizorul filmului reușește să creeze momentele de maximă încordare doar prezentând spectatorului un chip care, în funcție de stadiul poveștii, se transformă în cele mai neașteptate feluri. Tensiunea maximă se derulează în ochii polițistului, pe care aparatul de filmat stă îndelung în timp ce respirația spectatorului se oprește aproape la comandă. Nu miști de teamă să nu pierzi o clipire, o scânteie cât de mică, un semn că dincolo de firul telefonului viața merge mai departe. Dintre tine și el, doar el – polițistul – este conectat la fir, depinzi de el până la ultimul apel.
La fel de apăsătoare sunt în filmul lui Gustav Möller tăcerile încremenite. Fără ca înainte sau după aceste tăceri scenariul să adauge vreun amănunt, doar frânturi la distanțe mari, piese de puzzle pe care spectatorul are să le potrivească într-un joc al minții. Pentru că, până la final, tăcerile te obligă să compui mental o poveste, să imaginezi fapte, să îți oferi propriile explicații. Care vor coincide sau nu cu dezvăluirile care vin mai târziu, care vor completa sau nu golurile – aici totul ține de imaginația spectatorului, de cât este el dispus să se implice.
Avem în film personaje (chiar dacă invizibile) de o complexitate copleșitoare. O femeie care sună la 112, dând de înțeles că este răpită de propriul soț. Un bărbat cu un trecut nu prea curat, acuzat acum că și-a ucis propriul prunc și a răpit-o pe mama copiilor lui. Un polițist pe marginea prăpastiei care, în numele prieteniei, este gata să depună mărturie mincinoasă într-un proces greu.
Voci răzlețe care adaugă poveștii amănunte dintre cele mai surpinzătoare, în fapt acele mici piese de puzzle care ajută spectactorul să lege întâmplările, în nevoia de a fi cu un pas mai în față.

Regizorul Gustav Möller riscă într-un mod care îți taie răsuflarea. Își duce personajul până la marginea conștiinței, creează tensiunea care îl determină pe polițist să ia cele mai periculoase decizii: provocarea unui accident de mașină, atacul agresiv asupra presupusului răpitor.
Căderea în hău se petrece la fel de brutal, în momentul în care polițistului i se dezvăluie adevărata realitate. Este momentul în care conștiința suferă un proces de transformare ce va duce la propria confesiune, la propria spovedanie. La celălalt fir se află o femeie pregătită să se sinucidă. Eliberarea prin spovedanie va duce la salvarea unei vieți. O răscumpărare care justifică, în fapt, întreaga acțiune a filmului. 

Până și finalul filmului este lăsat imaginației spectatorului. Ce va face Asger? Devine el prin spovedanie un polițist bun? Poate fi iertat pentru greșelile din trecut? O dilemă morală care va fi rezolvată doar așezându-ne într-o perspectivă care ne implică pe fiecare în parte.

Gustav Möller, acum în vârstă de 30 de ani, a început să scrie scenariul alături de doi colegi de facultate în 2015, când a absolvit Școala Națională de Film din Danemarca. ”Ideea filmului mi-a venit când am dat peste un apel 911 al unei femei răpite. Femeia călătorea cu mașina iar răpitorul se afla lângă ea, drept pentru care a vorbit în coduri la telefon. La început, am fost acaparat de suspansul apelului, ca oricare alt ascultător. Dar, apoi, am început să mă gândesc la motivul pentru care a fost atât de intrigant. Chiar dacă tocmai ce ascultasem o înregistrare audio, am simțit de parcă totul s-ar fi întâmplat în fața ochilor mei. Am văzut femeia, mașina în care se afla, drumul pe care mașina mergea și chiar răpitorul care stătea lângă ea. Mi-am dat seama că fiecare persoană care ar fi ascultat acea convorbire telefonică, ar fi avut imagini diferite: o altă femeie, un alt răpitor, și tot așa. Am început să mă gândesc: ce ar fi dacă aș folosi această idee de creare de imagini mentale într-un film?”, spune regizorul Gustav Möller.

Vinovatul / The Guilty a avut avanpremiera internațională la Sundance Film Festival la începutul anului 2018. Filmul a fost nominalizat și premiat în peste 30 de festivaluri din întreaga lume: Premiul Publicului, Premiul pentru Cea mai bună regie, Cel mai bun scenariu sau Cel mai bun actor în rol în rol principal sunt doar câteva dintre trofeele obținute de film.