Treceți la conținutul principal

Interviu cu Gellu Dorian: Poetii fac ceea ce trebuie sa faca - exista si-si scriu poezia!

La sfarsitul saptamanii trecute s-a implinit la Botosani a treia editie a Congresului National de Poezie. Orasul a fost scotocit de poetii veniti din toate colturile tarii, unii patrunsi de adierea eminesciana, altii fermi in a re-aduce Poezia in fata lumii pentru ca ea, lumea, sa devina constienta de sine. La final, am adresat cateva intrebari scriitorului Gellu Dorian, initiatorul Congresului National de Poezie.

Reporter: De ce un Congres National al Poeziei la Botosani? Pentru ca, dincolo de mandria locala si de discursurile politicianist-patriotarde, la Botosani, Cultura - in speta Poezia pare inca o Cenusareasa in cautarea boabelor sanatoase de grau, fara a da semne de lupta pentru starpirea neghinei.

Gellu Dorian: In parerea unora, poate, ce nu pot sau nu stiu cum sa iasa din prejudecatile care s-au osificat exista o astfel de parere imbratisata si de o constiinta colectiva lenesa. Un astfel de congres, initiat in 2004, cu destule ecouri si miscari de, cel putin, idei daca nu chiar si fapte, ar fi putut avea loc oriunde. Si cu atat mai mult la Botosani, cel putin din motivul ca de aici a plecat Mihai Eminescu, ca aici se acorda de 19 ani Premiul National de Poezie Mihai Eminescu, Opera Omnia si Opera Prima, aducand in randul cetatenilor de onoare ai orasului pe cei mai importanti poeti romani (ce oras poate concura cu Botosanii din acest punct de vedere?), ca aici este anual un flux de poeti importanti din Romania si asa mai departe. Nu este nici de neglijat faptul ca aici traiesc cativa poeti care conteaza… Dar acesta ar fi fost ultimul motiv pentru organizarea unui astfel de congres. Evident, el nu aduce mari avantaje pe cat ar aduce clasa politica, politicienii!, insa da mai multa si nobila perspectiva targului pe care multi localnici marunti, care nu stiu sa faca nimic, dar carcotesc, l-ar dori la fundul lumii. Or organizatorii acestui gen de manifestare culturala, inedita pe plan national, tocmai asta doresc – sa nu-l lase acolo unde-l baga cei mentionati, ci sa-l puna in evidenta, in constiinta lumii si sa devina orasul cultural pe care ni-l dorim. Numai cine nu observa eforturile care se fac pe plan cultural aici le confunda cu tendintele politicianiste ale unora care doresc sa scoata din orice efecte mitomanice, demagogice etc. Neghina exista si dupa ce graul devine paine si o mananca si cei ce nu l-au lucrat, asa cum Eminescu s-a ivit din noianul de caracudisti care i-au sufocat existenta, iar acum, altii mititei, cu posteritatea lui isi lustruiesc existenta. Ma bucur ca, prin actiunile initiate de mine, nu mi-am lustruit si nu mi-am facut existenta calata pe asa ceva, ci dimpotriva mi-am sacrificat-o in detrimentul grav al familiei mele, din pacate!

Rep: Pe ce mizeaza acest Congres? In lista de invitati figureaza tineri poeti, dar si scriitori din generatiile 70 - 80. Exista in literatura acel atat de des invocat conflict dintre generatii? Daca da, cat este el de constructiv?

G.D.: Cum s-a vazut si la aceasta a treia editie, am tinut sa invitam poeti din toate generatiile, critici literari de asemenea, tocmai pentru a dovedi ca lupta intre generatii este doar in mintea celor ce si-o doresc ca pe un spectacol din care sa-si extraga barfele, fie literare sau de gang, insi ce nu sunt cu nimic mai presus fata de cei ce se uita la OTV sa vada daca au gasit-o pe Elodia. Miza unui astfel de congres este tocmai pentru a suda generatiile, pentru a mentine traditia si continuitatea in acelasi pas cu inovatia si provocarile perspectivelor ce par a elimina sau izola poezia de lumea care-si inlocuieste linistea sufletului, asigurata de poezie, cu zgomotul si furia unui timp pasager, de consum, ce ofera mult mai multe satisfactii imediat care, insa, usuca sufletul si creeaza premizele suficientei care duce la pierderea identitatii. Cultura este finalitatea unei existente, ca sa-l parafrazam pe Lovinescu, asa cum poezia, ca parte componenta a culturii unei natiuni, asigura identitatea maternitatii lingvistice, fara de care un popor poate fi lesne asimilat de un altul. Si cum tendinta globalizarii se impune si face si asa ceva, un astfel de congres trezeste intr-un fel spiritele de veghe. Numai in acest sens poate fi constructiva o astfel de initiativa. Dar, desigur, nu pentru cei doldora de prejudecati. Pentru ei este bun maidanul, care poate fi si pe Pietonalul Unirii, si-n Centrul Vechi, si-n sala de spectacole a teatrului, ori in consiliile din care, prin concursuri de imprejurari, fac parte.

Rep: Cum o duce poezia la Botosani? Are sanse Orasul Poeziei sa devina Orasul cu Poeti?

G.D.: Nu exista un scop in sine sa devenim un oras de poeti. Intr-un oras, la un moment dat, pot exista zeci de poeti, cum sunt acum la Botosani, fie ca unii dintre ei sunt doar intamplator blazonati astfel, facandu-si din cele cateva carti publicate prin diverse inlesniri financiare, carti de vizita si prin unele posturi locale de televiziune, facand reale deservicii poeziei in fata cititorului autentic, sau sa nu existe niciunul si poezia sa pulseze in inimile cititorilor. Sunt la Botosani poeti care vor conta, desigur, in viitor. Unii conteaza si acum, sunt in atentia criticii, in asteptarea confirmarii lor nationale. Unii au plecat de aici si au uitat, dar ei sunt rodul emulatiei botosanene, in acest sens. Emulatia se datoreaza si frecventelor manifestarii culturale organizate la Botosani: Premiul National de Poezie, Sezatorile iernii, Concursul National de Poezie Porni Luceafarul…, Zilele Eminescu, in ianuarie si iunie, alte concursuri consacrate elevilor Nicoara, Aripi deschise si asa mai departe. Putine sunt orasele din Romania care ofera o astfel de plaja consacrarii poeziei, viabilitatii ei.

Rep: Piata Poeziei sau Poezia in piata... Care ar fi drumul pana la eficientizarea economica a comertului cu cartea de poezie, in speranta ca o piata a cartii, a Poeziei, isi va capata locul meritat fara ca acest fapt sa duca Poezia in piata, la tarabe, riscand sa arunce in derizoriu un domeniu al culturii care, de-a lungul istoriei, s-a dovedit ca a sprijinit epoci sau a pornit revolutii?

G.D.: Piata Poeziei, cum spui, este doar la masa de lucru a poetului. Niciodata cartea de poezie nu o sa aiba o piata de desfacere asemanatoare cu cea a pietei de carne. Nici macar cu cea a pietei de carte comerciala, cum se mai intampla acum cu genurile literare comerciale, care insa nu ofera decat satisfactii estivale sau multumesc minti ce se lafaiesc in telenovele si combinatii estetice de prost gust. Poezia n-a fost niciodata o marfa de piata, chiar daca unii poeti au adus-o in piata, pe un anumit gen lacrimogen-social, a la Paunescu, chiar daca unele texte au insufletit piete intregi de oameni aflati in momente cruciale ale societatii. Poezia se simte bine in cercuri restranse, ezoterice uneori, atunci cand este inteleasa si salveaza suflete ce duc mai departe frumosul. In rest, se bate toba, se vrea glorie, se vrea succes imediat, dar, desigur, aceste forme stimulative nu duc decat la o moarte estetica rapida. Si nu acesta este scopul Poeziei!

Rep: Are acest Congres National al Poeziei rolul de a reaminti rolul scriitorului in societate, in viata cetatii? Sau ramane un manifest cu circulatie inchisa, cu rol organizatoric, de breasla?

G.D.: Prin apelurile lansate are si menirea de a starni, cel putin, si atentia celor din jur, sa atraga spre lectura poeziei pe cei ce au si menirea de a legitima existenta Poetului intr-o societate de consum, politizata si interesata doar de existenta de maine nu si de cea de poimaine. Congresul de anul acesta a tinut de, deja, traditia acestui gen de manifestare, avand, in primul rand, un scop tehnic, de organizare a unui comitet care sa initieze diverse demersuri catre cei indrituiti sa sprijine si o astfel de preocupare sociala, speciala, catre care se indreapta destui de multi, fara insa a mai avea perspectiva unei recunoasteri sociale ca pe vremuri, cand poetul era o autoritate deosebita, un centru social de luat in calcul, nu o batjocura cum este, in cele mai multe cazuri, acum. Nu stim daca am reusit. Vom vedea efectele apelului si vom analiza la editia urmatoare ce s-a reusit si ce nu si ce trebuie sa facem pentru a reusi. Intre timp, desigur, poetii fac ceea ce trebuie sa faca – exista si-si scriu poezia pe care si-o scot in piata, fie ca este receptata, fie ca nu!

Rep: Cat de morala poate sa fie Poezia in vremuri de criza? Chinezii mai folosesc pentru situatii de criza si un alt cuvant: ocazie. Este criza economica o ocazie de revenire a spiritului poetic, combativ, chiar educativ pentru generatiile oarecum rasfrante si ratacite in actualul vremelnic?

G.D.: Poezia, poetul, la noi, s-au aflat mai tot timpul in criza. Nu am avut sansa civilizatiilor vechi, antice, de aiurea, desi au existat si in acest spatiu civilizatii care au lasat urme la fel de adanci ca Ghilgames, ca Iliada si Odiseea, ori precum Cantarea Cantarilor, dar nu s-au pus in valoare, ci dimpotriva au fost ascunse, deteriorate, uitate, incat trebuie sa ne multumim cu doar cinci secole de literatura si doar doua de poezie moderna in sensul autentic al cuvantului. Criza nu poate ajuta cu nimic, evident. Ci dimpotriva, poate crea disperare. Si cum, vorba lui Dostoievski, din disperare se naste o noua perspectiva, speram ca si la noi criza sa nasca si pentru poezie o noua perspectiva. Si noua perspectiva a poeziei este o noua lume, pentru ca asta de acum este bolnava in cea mai mare parte. Si asta si din cauza ca nu a folosit cel mai ieftin panaceu, tratament, poezia, la indemana in biblioteci, in librarii, in astfel de manifestari pe care le organizam si la Botosani, oras cultural mult mai mult decat sunt declarate pompos si mediatizate altele sau decat vor unii sa-l aseze la marginea lumii!

Rep: Pe cand un cenaclu al scriitorilor la Botosani? Cenaclul filialei Botosani a Uniunii Scriitorilor, reluat in urma cu cativa ani, s-a oprit brusc. Ar putea el renaste tot atat de brusc?

G.D.: Cenaclul Uniunii Scriitorilor exista la Botosani din 1982. El a functionat mult timp organizat, a emulat si a ordonat multe minti poetice. Apoi s-a manifestat in diverse ocazii, ca acum, cand membrii lui se intalnesc cu diverse ocazii, in diverse locuri. Desigur ca ar fi mult mai bine sa se reia acele sedinte de lucru. Dar, deocamdata, nu are un sediu, nu exista o dorinta comuna in acest sens. Oricum, revista Hyperion a fost si este locul unde cei mai multi cenaclisti si-au gasit locul. Cei mai buni scriitori botosaneni isi scriu cartile in singuratatea biroului lor, si le publica si asta inseamna ca duc, in acest mod, viata acelui cenaclu, ce creeaza nostalgii unora, mai departe.

(Foto: Teodor Duna la Congresul National de Poezie, Botosani, 2009)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

THE SLIDER. Despre suferința care încătușează

Un film care dă fiori și care, dincolo de încărcătura psihologică și profund umană, cuprinde toate elementele specifice unui thriller, chiar dacă momentele de suspans nu sunt atât de abrupte, conferind, însă, surpriză și incertitudine asupra desfășurării acțiunii, pentru ca la final întâmplările să se așeze într-un registru cu totul nou, spectatorul fiind invitat să deruleze și să se repoziționeze în raport cu toate personajele.

The Slider este filmul care curge independent de intuiția privitorului. Cu toate acestea, privitorul devine complice, empatizează cu personajele, anticipează și caută soluții. Aceasta este, de fapt, miza regizorului. Carlo Fusco deține o bună cunoaștere a psihologiei spectatorului, spectator care pe parcursul desfășurării peliculei se transformă în martorul nevăzut, în personajul tăcut care privește din spatele camerei de filmat.

The Slider, tradus în românește Pe muchie de cuțit, are în prim-plan personajul care parcurge în fiecare zi drumul dintre casă și sp…

Un om, o poveste: DINU LIPATTI şi nemeritata uitare!

George Enescu i-a fost naș de botez, Yehudi Menuhin a spus despre el că este cel mai mare pianist, după Chopin. A murit la 33 de ani, răpus de leucemie. A iubit nebunește, a trăit ca un prinț și a cântat ca un arhanghel!

Personalitatea lui Dinu Lipatti a fost, de departe, una dintre cele mai strălucitoare ale primei jumătăți de secol într-o Europă frământată de criza economică, războaie mondiale și lupte comunistoido-securistice. Nu este de mirare ivirea lui Lipatti, dacă ne gândim la elita autohtonă a anilor 30-50, cu Mircea Eliade, Nae Ionescu în frunte, cu un Enescu divin și un Iorga uriaș. 

Nașul Enescu


Dinu Lipatti s-a născut la București, pe 19 martie 1917. George Enescu a acceptat cu bucurie să boteze copilul prietenilor săi artiști (tatăl lui Dinu Lipatti cânta la vioară, mama la pian). "Astăzi, 12 iunie 1921, Dinu Th. Lipatti a primit odată cu botezul religios şi botezul artei de la naşul său, marele maestru George Enescu", scria tatal lui Dinu pe verso-ul fotografiei …

Vorbe şi fapte: Pentru ce ne trăim!

Adevărata moştenire pe care o lăsăm lumii în care trăim nu se măsoară în cantitatea averii materiale, ci în ceea ce am sădit în vieţile oamenilor cu care am interferat.

La fel de importantă este şi încărcătura negativă pe care o transmitem celorlalţi. Şi nu întotdeauna partea negativă se manifestă prin violenţă, abuzuri, ură, orgoliu sau încrâncenare, ci şi prin ataşament exagerat faţă de o altă fiinţă, dependenţa pe care o dezvoltăm în sufletul altora faţă de propria noastră persoană.
Orice patimă - dor, iubire, credinţă oarbă - te îndepărtează de la adevărata menire chiar înainte să ajungi să îţi defineşti rostul trecerii prin viaţă. Puţini dintre noi sunt făcuţi să poată duce cinci talanţi, cei mai mulţi primim unul şi, de un timp, aproape toţi ne grăbim să îl îngropăm.

Evoluţia este o atitudine individuală, intimă şi bine definită atunci când menirea are întâietate în faţa supravieţuirii. Sistemul actual dezvoltă în individ noţiunea de ego, fără însă a determina conştientizarea …

PARINTE, EU PANA LA PASTI VOI FI UN INGER

24 aprilie va ramane pururi Joia Patimilor. Indiferent de zi, de an, de secol, de pamantesc, lumesc, ingeresc sau stelar. In 2008, in Joia Saptamanii Patimilor, se stingea din viata Cezar Ivanescu. Ultima victima a comunistilor sau prima a stapanilor de tip nou?

Fara a-si justifica in vreun fel atacul mortal asupra scriitorului, statul roman va ramane cu o pata neagra, vesnica, pe obrazul si asa patat al unei literaturi comunistoide si schizoide, al unei autoritati literare nespalate si nebotezate in spiritul divin.

Pe 24 aprilie 2008 se implinea o viziune luminoasa a Poetului: PARINTE, EU PANA LA PASTI VOI FI UN INGER, marturisea Cezar Ivanescu intr-o scrisoare, inainte de prabusire si renuntare trupeasca. Si a devenit Inger al propriului poem.

Nimic nu e intamplator, haosul nu este decat expresia propriei noastre neputinte in a intelege rostul divin al misterelor. Poate ca destinul lui Cezar Ivanescu s-a infaptuit intocmai. Exista vinovati, exista vinovatii cumplite. Exista oameni ca…

Patriotismul real este aproape sinonim cu acceptarea martirajului

Cred că pentru români patriotismul, patriotismul real este aproape sinonim cu acceptarea martirajului. Pentru că nu există mare patriot român sau bun patriot român care să nu fi sfîrşit rău în ţara asta. În ţara asta trăiesc bine vînzătorii de ţară, cei care nu dau doi bani pe ţara asta, cei care-o terfelesc, care-şi bat joc de ea şi fac afaceri pe seama ei şi nu le pasă de nimic.
Cei care iubesc cu adevărat această ţară sînt în marginea martirajului sau aproape martirizaţi. Deci n-o iubeşti pentru că ţi-ar întoarce această iubire sau ţi-ar arăta recunoştinţă sau te-ai complini prin valorile ei, ci pe undeva împotriva, dacă vrei, realităţilor.
Aşa trebuie iubită o ţară şi aşa o iubesc şi eu, adică sînt convins că ţara românescă este o ţară foarte frumoasă în Europa, întîi prin condiţiile ei fizice, geografice, o ţară de oameni foarte talentaţi, dar din nefericire lipsiţi completamente de caracter, de ţinută morală...
Cu toate acestea o iubesc, cum o voi iubi întotdeauna, indiferent…

Şi cine este aproapele meu?

Textul de mai jos nu este o cronică literară. I-aș spune cronică de cititor, tocmai pentru că încărcătura afectivă este mult mai importantă pentru mine în aceste momente. Am cerut permisiunea de a posta rândurile primite, doamna a acceptat, cu condiția asumării autoarei cronicii doar prin inițialele numelui. Mulțumesc, mă onorează și mă bucură astfel de reacții. (F. Toniță)

"Şi cine este aproapele meu?"
Titlul-întrebare stârneşte curiozitate şi instantaneu întrebarea "Dar aproapele meu cine este?". Înainte de a afla răspunsurile analizăm coperta, "cartea de vizită" ilustrată, care prin intermediul unui cod vizual sugerează ipoteze de conţinut: ar putea fi povestea unei feţe mănăstireşti trecută în lumea îngerilor (crucea), de unde călăuzeşte şi veghează (lumina galben-portocalie) mereu (fundalul verde) fiinţe dragi: părinţi, copii (cele două spice de grâu).

Romanul poate fi considerat un "medalion" istoric, ce redă cu claritate şi acurateţe stili…

Poetului Ion Nicolescu. La plecare

e ger în triste calendare
sfinţii se dau orbilor cu împrumut

în zadar am pîndit labirintul
Poetul îşi poartă paşii îndărăt
zar caldarîmului de pofte

într-o lume de tălpi îţi culci suferinţa
(pe un leu de-mprumut se vinde poetul)
nici vorba
vine iertarea de seară
ca o pasăre pe uscat

mai puţini tot mai puţini poeţi
libertatea poartă la gît
medalii de gheaţă



ROMÂNIA DE COLECŢIE - Poetul-cerşetor

Nu ştiam nimic despre poetul Ion Nicolescu până ieri. Pentru ca astăzi să îmi dau seama că pe Ion Nicolescu îl ştiu toţi românii. Ion Nicolescu e un "cerşetor", cules de pe stradă zilele trecute şi depus la Reanimare, cu diagnostic deloc încurajator. Starea lui este gravă.
Oamenii buni şi-au trimis veste despre starea poetului Ion Nicolescu. Scriu despre acest om pentru că aseară mi-a stors sufletul de fiori. Citeam despre el pe blogul lui liviuioanstoiciu.ro, scriitor care făcea publică o scrisoare despre vii... Redau câteva rânduri: "Niciodată nu am avut atâta tristeţe în cuvinte. Poetul Ion Nicolescu e internat la Spitalul Judeţean Buzău. A fost luat de pe stradă, găsit leşinat. L-au recunoscut nişte asistente ieşite din tura lor de serviciu, care au participat la unele manifestări cultuale. Au sunat la 112 şi l-au adăpostit la spital. Ion Nicolescu a ajuns un cerşetor. Acum o jumătate de oră, după ce m-a sunat dl. Cojocaru, m-am dus acasă şi am golit garderoba mea …

ION NICOLESCU - Un poet in viata (noastra)

Cântul LXXX


eu ştiu ce-i o odă şi când a-nceput
dar odele vin de la sine
aşa cum eu însumi şi de bună voie
m-am ridicat din mulţime
poeţii-s omagiul acestei planete
pe care se-ntâmplă şi crime
pe care se-ntâmplă şi altceva
decât generoase fapte de rime
popoarele lumii fac mari sacrificii
şi-şi pot permite să aibă poeţi
să nu pierdem timpul cu false discuţii
toţi oamenii sunt nişte poeţi



Cântul XXV


ţara noastră-i ţara noastră
dulce pajişte albastră
aripă sculptată-n dor
de lumina ochilor
dacă-i dor nu-l stingi cu apă
dacă-i timp nu-l poţi întrece
dacă-i gând nu-l poţi străbate
noi suntem români
noi suntem români ca brazii
noi suntem români ca grâul
noi suntem români ca focul
noi suntem români
ţara noastră e a noastră
vârf de jale şi de dor
dulce arşiţă albastră
ca lumina ochilor


Cântul LXXXVI

cum poţi să treci
tu pe Calea Victoriei
cum poţi să bei cafea liniştit
când alt om ca tine
pe-aceeaşi planetă
poate-i bolnav
poate-i nefericit
un om ţine-o flo…

ROMÂNIA DE COLECŢIE - Asta-i tara ta

O imagine care m-a făcut realmente să plâng azi. Un sat izolat de nămeţi, unde nu poate pătrunde Ambulanţa. Bunica din fotografie are 77 de ani, este bolnavă şi are nevoie de dializa, de care depinde viaţa ei. Ambulanta ajunge doar până la aproape 4 km de sat. De acolo, mai departe pornesc militarii, cu un autocamion cu tractiune 6x6, de la Garnizoana Botoşani, şi un echipaj de pompieri.

Bunica ajunge cu bine la Ambulanţa, medicii o duc apoi în siguranţă la spital. O ştire de presă, de sezon.
Doar că, privind fotografia, au început să mă şiroiască lacrimi. Pe bune! Priviţi îndelung, cu suflet şi cu ochi buni. E atât de frumoasă iarna asta câteodată!
Asta e România de colecţie: un pompier şi un militar, purtând de mînă o bunică!