duminică, 14 iunie 2009

pustiire lumeasca

eram doi frate si sora aproape totuna.
lipiti de gardul diminetii, nascuti la fel, pe deal
niciodata nu am aflat numele locului ca si cum mama si-a incalcit de bunavoie parul pe spicul negru de grau
de atunci ne cautam fara sa privim in ochi nici o vietate de teama sa nu stalcim vremea
nici pe noi nu ne mai stim, am alungat de atatea ori fiorul ca sarutul s-a preschimbat in suspin
poate ca nici nu suntem frati
desi calcam aceeasi lume prelungita in cohorta de strabuni, radacini si tulpini
gropi si nopti albe ne despart fara ca diminetile sa ne mai adune pustiurile si ce!,
spune strabuna lui care nu e aceeasi cu a mea
i-a stins cainele odata cu ochii batranei
nu, nu cred ca suntem frati. altfel de ce as iubi framantarea ochilor lui, pasul adormit pe iarba ca intr-o incremenire de timp...
nici iubiti nu ne suntem. dureri adancite in talpi, aceleasi talpi sarutate de mama pe deal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu