Timpul intiatic al Iubirii

Exista o imperceptibila granita intre lumi, de parca am trece dintr-o parte in alta fara sa ne fie cu stiinta. Se intampla lucruri, se precipita evenimente, se cultiva ganduri care altadata nu aveau drum prin canalele noastre de "distributie".
E de ajuns sa acceptam, sa traim firescul intamplarilor ca si cum lumile se prefac in una singura, cu raul si cu binele din noi. Rareori, prea rareori ne gandim ca nu mai avem timp.
Sa uitam de ei, cate putin in fiecare zi. Rautatea lor, coruptia, marlania, pacatosenia lor nu ne privesc pe noi. Ei cu ei, noi cu cei ce vor veni! Au existat dintotdeauna lichele, de ce acum ar fi altfel?E adevarat ca acum lupta e mai dura, pe fata, fara ocolisuri. Dar si dragostea e la vedere. Poate ca acesta este timpul in care iubirea trebuie sa triumfe. Nu avem nevoie de recunoastere, de acceptul lor, de aplauze sau de rasplata.
Spune taranul asa frumos: lasati-i in plata Domnului!
Dumnezeu ne cere doar sa iubim. Sa ne recunoastem pe noi insine, sa nu ne dezicem de aproapele nostru, sa nu ne alungam unii pe altii de la masa saraca si din ce in ce mai rara.
Stiu doar ca timpul, pamantul, rasetele, plansul, durerea, visul, diminetile, pustiurile, intunericul, lumina, drumul si poteca, ploaia... toate se inmiresmeaza cu iubire.

E de ajuns sa ne trezim in zori constienti de importanta zilei, sa ne asumam timpul precum un concret al fiecarei zile.
Este un alt timp, o alta vibratie, pe care vom invata sa o strabatem, pentru ca numai astfel vom cunoaste lumea. Inainte de a cuceri pamantul, trebuie sa ne escaladam pe noi insine, pana la nivelul acelei constiinte uitata in fiecare dintre noi.
Nu e drum lung, ci innoitor si initiatic...