Treceți la conținutul principal

Cu IPS Teofan, despre casa lui Eminescu de la Varatec

Am vorbit astazi cu IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, despre casa lui Eminescu de la Varatec. Stia despre ce este vorba si senzatia mea este ca verdictul Sfintiei Sale este dat de multa vreme si, gandindu-ma adanc la acest lucru, tind sa ii dau si dreptate.

IPS Teofan mi-a spus ca nu exista niciun act care sa ateste CU CERTITUDINE ca acolo, in spatele cimitirului de la Varatec, este casa in care poposea Eminescu. Nu a spus insa niciun moment faptul ca este EXCLUS ca acela sa fi fost locul in care tragea poetul atunci cand venea in satul manastiresc, indeosebi pentru a se intalni cu Veronica. Inaltpreasfintitul spune ca maicile batrane, in trecut, au vorbit despre povestea de dragoste dintre cei doi, insa nu trebuie trecut cu vederea faptul ca, fiind vorba despre o manastire de maici, o iubire nelegitima nu avea cum sa se bucure de intelegerea comunitatii. "Maicile trebuie lasate sa isi faca treaba lor, sa se roage. Nu vor ca acolo sa se faca un muzeu, mai ales ca nu exista certitudinea faptului ca acolo a stat Eminescu. De fapt, pentru iubitorii poetului, Eminescu este peste tot, avem poezia lui. Maicile trebuie lasate acolo, sa isi vada de ale lor", mi-a spus IPS Teofan. Are dreptate Mitropolitul, au dreptate si maicile, au dreptate si iubitorii de Eminescu. Am indraznit insa a-i spune Inaltpreasfintitului ca problema trebuie lamurita si incheiata cumva, pentru ca ea starneste patimi, acuzatii si, atata timp cat nu se va discuta public, deschis si lamuritor despre acest subiect, multe dispute se vor amplifica. "Stiu, se spune ca noi nu vrem sa facem nimic", a spus IPS Teofan. "Poate ca ar trebui vorbit mai clar. Poate ca cei care se implica in aceasta disputa nu vor sa faca un muzeu acolo, ci doar atrag atentia asupra starii de degradare in care se afla casa. Daca s-ar conserva casa, pana cand se vor lua alte masuri, probabil ca ar fi un semnal bun", i-am spus Mitropolitului. Vorba ultima a Inaltpreasfintitului a fost: "Sa lasam maicile in liniste".

IPS Teofan, spuneam, are dreptate. Maicile au nevoie de liniste. Dar casa – pentru ca, repet, Sfintia Sa nu a spus niciun moment ca este exclus ca aceea sa fie casa la care tragea Eminescu – trebuie renovata. NU DARAMATA, s-a facut greseala asta la Ipotesti si in consecinta astazi avem o copie a vechii case, asa cum copii sunt mai toate obiectele ce se mai pastreaza pe acolo. E important ca acea casa de la Varatec sa ramana in picioare, chiar si ca simplu monument istoric, ca „chilie”, asa cum s-ar parea ca figureaza in Lista Monumentelor Istorice.

De partea cealalta, iata declaratia directorului Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național a județului Neamț, Adrian Alui Gheorghe, aparuta in presa nemteana.

"Sunt tot felul de poveşti referitoare la prezenţa în acel loc a lui Eminescu. Printre declaraţii ar fi cea a lui Augustin Z.N.Pop şi a Zoei Dumitrescu-Buşulenga. Nu există documente care să ateste prezenţa poetului acolo, ci doar legende. În schimb, am descoperit locul în care cu certitudine a fost casa Veronicăi Micle. Această casă a fost demolată în anul 1974; avem poze ale acelei locuinţe, precum şi o schiţă. Am avut o serie de discuţii cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Neamţ ai Consiliului Local Agapia şi ai mănăstirii în vederea refacerii Casei Veronica Micle. Locul identificat de noi este în preajma mormântului Veronicăi şi consider că ar fi un perimetru evocator format de Pădurea de argint, Casa Muzeu «Veronica Micle» şi mormântul acesteia", a declarat Adrian Alui Gheorghe, directorul Direcţiei pentru Cultură Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al judeţului Neamţ.

Sa nu uitam ca mare parte din biografia lui Mihai Eminescu s-a realizat TOCMAI pe baza marturiilor ramase de la Augustin Z.N.Pop. Marturii care, iata, au fost valabile in alte situatii, nu si in cazul de la Varatec. Apoi, profesionalismul Doamnei Busulenga – un eminoscolog de calibru – trebuie tratat ca atare. Se stie ca si-a dedicat viata lui Eminescu si ca a tratat cu maxima seriozitate tot ce a avut legatura cu viata si opera poetului. Deci lejeritatea cu care sunt luate in discutie aceste doua marturii nu sunt un semn bun, decat daca se doreste evitarea cu gratie a adevaratei probleme. Apoi, a oferi pe mai departe o atentie "cavalereasca" Veronicai Micle pare o actiune fortata, o deturnare a atentiei si o sfidare a celor care au dreptul sa primeasca un raspuns clar. Se stie ca Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu Busulenga) a suferit tocmai din cauza ca Veronica Micle (care a sfarsit, se pare, punandu-si capat zilelor, un gest de neiertat in ortodoxie) se bucura de o atentie exagerata, chiar si mormantul fiindu-i asezat in chiar curtea uneia dintre biserici.

Iata o marturie ramasa de la Maica Benedicta, care nu mai are nevoie de nicio lamurire suplimentara:

"Când am venit prima oară (n. la Văratec), trăia încă măicuţa care a fost stareţă înaintea maicii Nazaria, maica Pelaghia, care a trăit 102 ani. Eu am cunoscut-o când avea o sută de ani. Deci, asta era acum 25 de ani, ea trăise cel puţin 30 de ani în secolul trecut, ălălalt. Şi-i aducea aminte pe Creangă şi pe Eminescu, care veneau aici. Ea ne-a povestit cu gura ei, îşi amintea de hainele de şiac ale lui Creangă, tot acelea de care vorbea şi Iacob Negruzzi, în amintirile lui, dacă vă amintiţi. Şi venea cu Eminescu, care, zicea ea, avea de obicei o haină albastră. Asta n-am ştiut niciodată. Măicuţa zicea că era ucenică, tinerică de tot, fetiţă de 14-15 ani, şi ea îşi aducea aminte. Pentru că sus, spre „Schimbare”, dacă vă duceţi într-acolo, spre bisericuţa aia de sus, unde-i şi cimitirul, e o căsuţă. Acolo era casa unde trăgea Eminescu. Pe de altă parte, fireşte, era şi Veronica pe aici, pe undeva. Deci, Creangă şi Eminescu, prezenţe… Cred că mai cu seamă atunci când Eminescu era la Neamţ – că el a fost o vreme bolnav, acolo, la bolniţă la Neamţ. A fost la mănăstirea Neamţ, după ’83, bineînţeles. Şi Creangă era cel care îl vizita, îl aducea. Aceea era!".

(Cristian Curte – "Maica Benedicta Dumitrescu Bușulenga despre "aroma" Văratecului". În "Lumea Monahilor", anul II, nr. 11 (17), noiembrie 2008)

Sustin in continuare Campania Casa de la Varatec, insa cred cu tarie ca este nevoie sa se vorbeasca deschis despre acest lucru, adica Mitropolia, Manastirea Varatec, sa isi expuna clar punctul de vedere. Al meu, dupa discutia cu IPS Teofan, este ca maicile trebuie cu adevarat sa ramana in linistea manastirii, ca nu este nevoie de un muzeu la Varatec. Este insa necesara restaurarea si conservarea acelei case. Chiar si numai ca "chilie"...

Comentarii

  1. Încurcate sunt căile Domnului, iar cele ale Mitropolitului Moldovei și Bucovinei și mai încâlcite !

    Care este temeiul temerii Înaltpreasfinției Sale? Să înțelegem din spusese acestuia să maicile de la Agapia, unde funcționează de aproape 50 de ani Casa memorială Alexandru Vlahuță, nu își fac treaba și nu se roagă, nu își văd de ale lor?

    RăspundețiȘtergere
  2. florentina tonita22 mai 2011, 16:09

    Nu stiu ce sa iti raspund, sincer. IPS Teofan a mai spus ieri ca Manastirea Varatec are autonomie, si deci decizia este tot acolo, dar cred ca a fost doar un mod elegant de a iesi din situatie. Discutia a avut loc la Botosani, dupa sfintirea unei biserici, si chiar daca Mitropolitul a manifestat disponibilitate, nu a fost locul cel mai potrivit pentru un asemenea subiect. Solutia ar fi ca cineva din Iasi sa solicite o audienta, o discutie pe indelete ar fi mai constructiva, sau, cum am spus ieri, Mitropolia sa se exprime public cu privire la Casa de la Varatec, pentru ca apoi sa se gaseasca directia corecta in rezolvarea acestei probleme. Sustin in continuare ca acea casa trebuie reparata si conservata.

    RăspundețiȘtergere
  3. De acord, doar că, după cum bine ați remarcat, hotărârea Înaltpreasfinției Sale pare să fie definitivă și irevocabilă: "Sa lasam maicile in liniste".

    La fel stau lucrurile în ceea ce privește perspectiva reparării și conservării casei în care poposea Eminescu la Văratec. Staretei i s-au oferit 2 miliarde lei - suma ceruta, fara nici un fel de scrupule, pentru initierea si demararea unui proiect comun privind reconstructia unei asa-zise case in care a locuit Veronica Micle la Manastirea Varatec (pe locul casei respective, care a fost daramata in anii '70, au fost ridicate actualele WC-uri publice din bani donati de romani pentru refacerea Casei Eminescu, ca urmare a apelului lansat in 2002 de PF Daniel, pe atunci mitropolit al Moldovei si Bucovinei) si, ca un mare hatar facut sponsorului, a casei inchiriate de Eminescu in anul 1874. Conditiile impuse de stareta, care si-a declarat de la bun inceput intentia de a reconstrui din temelii "Casa Eminescu", nicidecum de a o reface, sub pretextul ca se afla intr-o stare atat de precara incat nu se mai poate salva nimic, includeau, fara a oferi nici o garantie privind destinatia viitoarei cladiri, neamestecul sponsorului in luarea deciziilor pe tot parcursul derularii proiectului. Surprinsa de acceptul neasteptat al sponsorului si in lipsa altor contraargumente menite sa-l faca pe acesta sa renunte, stareta, care pana atunci facuse tot posibilul pentru ca oferta sa fie retrasa, a solicitat - culmea fatarniciei, documentul original prin care Eminescu a inchiriat casa, vezi Doamne, pentru ca formalitatile sa fie legal indeplinite (documentul respectiv, a carui existenta si continut sunt mentionate, printre multi altii, de insusi PF Daniel in apelul national lansat in 2002 pentru refacerea casei Eminescu, se afla bine pastrat in arhiva manastirii si/sau a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, iar copii ale acestuia s-au aflat in arhiva personala a maicii Benedicta - acad. Zoe Dumitrescu-Busulenga si a acad. Ctonstantin Ciopraga). Discutiile s-au purtat la jumatatea lunii aprilie, la manastirea Varatec, in prezenta directorului DCCPN Neamt, dl Adrian Alui Gheorghe, si a unui consilier din CJ Neamt. La doua saptamani, dl Adrian Alui Gheorghe declara pentru Realitatea Media: "Sunt tot felul de poveşti referitoare la prezenţa în acel loc a lui Eminescu. Printre declaraţii ar fi cea a lui Agustin Z.N.Pop şi a Zoei Dumitrescu-Buşulenga. Nu există documente care să ateste prezenţa poetului acolo, ci doar legende. În schimb, am descoperit locul în care cu certitudine a fost casa Veronicăi Micle. Această casă a fost demolată în anul 1974; avem poze ale acelei locuinţe, precum şi o schiţă. Am avut o serie de discuţii cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Neamţ ai Consiliului Local Agapia şi ai mănăstirii în vederea refacerii Casei Veronica Micle. Locul identificat de noi este în preajma mormântului Veronicăi şi consider că ar fi un perimetru evocator format de «Pădurea de argint», Casa Muzeu «Veronica Micle» şi mormântul acesteia”, a declarat Adrian Alui Gheorghe, directorul Direcţiei pentru Cultură Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al judeţului Neamţ."

    Poate daca cineva, care are acces la aceste arhive, ar reusi sa ne procure o copie a documentului, am avea castig de cauza. Altfel...

    "Mormantul Veronicai" e gol de mult, in viitoarea casa-muzeu nu a locuit niciodata Veronica, singura "Padurea de argint" ar putea fi integrata acelui "perimetru evocator", invocat de dl Alui Gheorghe. Evocator pentru cine? Pentru Veronica Micle?

    RăspundețiȘtergere
  4. florentina tonita23 mai 2011, 08:48

    Nu cred ca ar mai trebui adusa in discutie asa-zisa casa-muzeu Veronica MIcle, tocmai pentru a nu da credibilitate acestui proiect. Cred ca trebuie militat in acest sens, al restaurarii si conservarii casei-monument istoric de langa cimitir, pentru a se castiga timp. Pana se vor demonstra altele, este posibil ca acea casa sa se darame singura, si totul va fi fost in zadar...

    RăspundețiȘtergere
  5. Leanca Valeria3 iulie 2011, 12:06

    ...cind e vorba de valori spirituale mereu se gasesc "mari respectatori ai legilor"care pun bete in roate...Si daca ridicam un templu la Varatec pentru Eminescu chiar daca nu sunt acte sa ateste EXACT unde a locuit ce daca?este un omagiu adus celui mai mare poet al romanilor...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

MAUDIE. Povestea adevărată a unui geniu

Arta naivă impresionează nu prin complexitatea tehnicilor, nici prin subversivitatea mesajelor sau inovaţii în formă sau culoare. Mai mult decât orice, arta naivă se situează dincolo de ipocrizii, în afara convenţiilor şi a dictaturilor culturale de orice fel. Excepţional caracterizează Victor Ernest Masek Insula Artei Naive, vorbind despre "evadarea dintr-o realitate sfâşiată de contradicţii, deziluzii şi cruzime, într-o lume fără dezbinări, fără monştri reali, fără violenţă".

I se mai spune arta prim-planului, pentru că se desprinde de orice regulă a perspectivei picturale, pentru că planul compozițional dispare, iar detaliile fascinează mai ales prin aparenta stranietate, prin surprinzătoarea poziționare în cadrul vizual. Arta naivă este, în sine, o poveste. Chiar dacă nu excelează în tehnică, ba pare să sfideze conștient canoanele impuse de-a lungul vremii prin mii de pagini de studiu pictural, arta naivă scoate la iveală percepții noi, pe care ni le prezintă într-un soi…

Cristian Tudor Popescu la Profesionistii. Despre Dogville si renuntarea la a mai salva lumea!

Aseara a debutat o noua serie a emisiunii Profesionistii. Invitat: Cristian Tudor Popescu. Un personaj care pare superexpus, ultramediatizat si pe alocuri consumat. Am decis, totusi, sa urmaresc emisiunea, din placerea de a o urmari pe Eugenia Voda. A fost o emisiune spectacol. Cristian Tudor Popescu se schimba, se transforma. Emisiunea a fost conturata pe marginea Chestionarului lui Proust, o provocare atat pentru invitat cat si pentru realizator de a-si dezvalui fara pudoare dedesubturile sufletesti. CTP a fost sincer, nestapanit, vulnerabil si corect cu sine insusi.

Finalul a fost neasteptat. Intrebat ce s-ar intampla daca oamenii care mai au ceva de spus s-ar retrage pe rand in gradinile lor, CTP a marturisit ca cel mai important lucru in acest timp nu mai este sa salvezi lumea, sa incerci sa schimbi masele. Ci sa incerci sa faci bine unui om. Macar unui singur om. Sa privesti in jur si sa vezi un om mai greu incercat decat tine. Si sa nu incerci sa il schimbi, ci sa il intelegi, s…

"Fata din Curcubeu", cu Marcela Motoc. Povestea dintr-un cinematograf unde viața bate filmul

"Fata din Curcubeu", anunțat din vreme ca fiind evenimentul care va reactiva Studioul pentru Tineret al Teatrului pentru Copii și Tineret "Vasilache" Botoșani, a agățat dintru început ceea ce, în limbaj colocvial, i-am spune un renume îndoielnic. Povestea unei prostituate. Interzis copiilor. Limbaj nerecomandat minorilor. Cu toate acestea, publicul tânăr a asistat la o poveste de viață, un spectacol fără derapaj lingvistic sau gestual. Desigur, se presupune doar ca spectatorul să aibă vârsta necesară înțelegii depline a unui act artistic, a unui subiect care fură și ispitește, pentru că este nevoie de o corectă asimilare a întâmplărilor, a poveștilor derulate pe scenă.

Dacă toate-acestea fi-vor învățate, vorba poetului, spectacolul "Fata din Curcubeu" devine unul inițiatic la nivelul simțirii. Un exercițiu de umanitate care elimină pre/judecata, elimină disprețul față de ființă, adăugând conștiinței toleranța și acceptarea aproapelui, înțelegerea și, de c…

Un om, o poveste: DINU LIPATTI şi nemeritata uitare!

George Enescu i-a fost naș de botez, Yehudi Menuhin a spus despre el că este cel mai mare pianist, după Chopin. A murit la 33 de ani, răpus de leucemie. A iubit nebunește, a trăit ca un prinț și a cântat ca un arhanghel!

Personalitatea lui Dinu Lipatti a fost, de departe, una dintre cele mai strălucitoare ale primei jumătăți de secol într-o Europă frământată de criza economică, războaie mondiale și lupte comunistoido-securistice. Nu este de mirare ivirea lui Lipatti, dacă ne gândim la elita autohtonă a anilor 30-50, cu Mircea Eliade, Nae Ionescu în frunte, cu un Enescu divin și un Iorga uriaș. 

Nașul Enescu


Dinu Lipatti s-a născut la București, pe 19 martie 1917. George Enescu a acceptat cu bucurie să boteze copilul prietenilor săi artiști (tatăl lui Dinu Lipatti cânta la vioară, mama la pian). "Astăzi, 12 iunie 1921, Dinu Th. Lipatti a primit odată cu botezul religios şi botezul artei de la naşul său, marele maestru George Enescu", scria tatal lui Dinu pe verso-ul fotografiei …

VASILE VLAD. "În salonul cu păuni discutam despre farmecul monștrilor..."

Pentru generaţiile care trăiesc în fascinaţia stănesciană, pentru preţuitorii cuvântului dinescian, chiar şi pentru mulţi dintre scotocitorii cărtărescieni, Vasile Vlad este încă un nume banal. Pentru că Vasile Vlad nu a fost, în România postdecembristă, un nume de poet. A fost, cel mult, acel nume strecurat de câteva ori în lista scurtă a poeţilor nominalizaţi la Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" - Opera Omnia, de la Botoşani. Nominalizat, nu şi premiat.

S-a născut pe 4 iunie 1941. Anul acesta împlineşte 75 de ani. Ani ce par măsuraţi în altă dimensiune temporală, în alt spaţiu al existenţei umane.

Vasile Vlad este omul care s-a luptat purtând pe umeri stindardul poeziei. A dus câte un război pentru fiecare carte editată în România comunistă. Este scriitorul român căruia i-au scos poeziile din librării şi le-au topit. Este poetul care, după ce comuniştii îi făceau pierdute manuscrisele predate editurii, le rescria cu o şi mai mare forţă. Este omul căruia ţara i-a o…

DANIEL PODLOVSCHI, batranul violonist!

Am înţeles în seara asta că voiam altceva de la ultimele două concerte. Muzica tradiţională coreeană sub bagheta lui Minseok Kang, aşteptată săptămâni în şir, a avut frumuseţea şi autenticitatea sa, dar a lipsit din concert profunzimea, mai exact înfiorarea pentru care mă pregătisem. Am reţinut însă minunatul haegeum, un instrument tradiţional asemănător viorii, dar într-o zonă arhaică. Impresionant este tocmai sunetul, un fel de sfâşiere sufletească, o reprezentare autentică a umanului atotcuprinzător, neprelucrat şi, mai ales, nedegradat. Adaug şi solista, un fel de soprană în versiune tradiţională, care poartă denumirea de pansori. Un termen care m-a fascinat prin cuprinderea sa lingvistică: pan, în limba coreeană înseamnă un loc unde se adună mai multă lume, iar sori, în aceeaşi limbă, înseamnă suflet. Al doilea concert pe care l-am aşteptat cu sufletul la gură a fost cel al lui Tudor Gheorghe, însă, cum spuneam, nu s-a ridicat la nivelul evenimentelor anterioare sub marca Tudor G…

Elena Ferrante, prietena mea genială!

De ce ai citi tetralogia napolitană a Elenei Ferrante? Pentru că acoperă goluri în viața ta, pentru că înveți să privești altfel simplitatea umană și să acorzi circumstanțe aproapelui. Pentru că nimic din ce e intim nu trebuie risipit în furtișaguri ale clipei. Pentru că a fi femeie nu înseamnă a fi opusă bărbatului, ci a ști să trăiești umăr lângă umăr, atâta timp cât drumul este destul de larg cât să vă cuprindă pe amândoi.

Elena Ferrante propune o tetralogie care acoperă, pe sute de pagini, destinul unor oameni cu nimic diferiți de oricare dintre noi. Fiind vorba despre patru volume publicate sub pseudonim, întâmplările scapă de sub suspiciunea subiectivității și impun chiar o anume veridicitate în notă auto-biografică.

Chiar dacă sunt traduse și citite în toată lumea, nimeni nu a reușit, până astăzi, să spună cu exactitate cine este Elena Ferrante (există nume, dar fără confirmări din partea editurii). Și poate că de aici vine și forța acestor cărți: Elena Ferrante poate fi oricin…

Poetului Ion Nicolescu. La plecare

e ger în triste calendare
sfinţii se dau orbilor cu împrumut

în zadar am pîndit labirintul
Poetul îşi poartă paşii îndărăt
zar caldarîmului de pofte

într-o lume de tălpi îţi culci suferinţa
(pe un leu de-mprumut se vinde poetul)
nici vorba
vine iertarea de seară
ca o pasăre pe uscat

mai puţini tot mai puţini poeţi
libertatea poartă la gît
medalii de gheaţă



PETRUŢ PÂRVESCU, poetul din patria cu hotare nelocuite

Născut pe 17 februarie 1956, un "sudist" din Păcala Făgeţelului, cum se mai audefineşte deseori, Petruţ Pârvescu se identifică astăzi, temporal şi structural, cu spatiul moldav pe care şi-l asumă de trei decenii. Creator de vers şi de limbaj oarecum distinct în peisajul poetic contemporan, un poet al "abstracţiunii şi al amplelor tornade lirice" (Daniel Corbu), Petruţ Pârvescu se situează confortabil în zona scriiturii profesioniste, fără să cadă în păcatul manierismului devastator.

Este profesor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, iniţiator al anchetei literare Scriitorul - destin și opțiune, îndrumător al tinerelor talente.

De la Păcala Făgeţelu la Botoşani, via Dorohoi!

Petruţ Pârvescu s-a născut în satul Păcala, comuna Făgeţelu, Olt (până în 1968, raionul Vedea, regiunea Argeş), pe valea Vezii, lângă Piteşti. A urmat şcoala generală în localitate, Liceul teoretic Vedea, Argeş, şi Liceul teoretic Vitomireşti, Olt. Membru al cenaclurilor George Topîrcean…

"Strania poveste a lui Benjamin Button", un film de David Fincher,

Filmul ne așază în față, spre final, un prunc ce moare în brațele fostei iubite, o femeie bătrână care poartă în memorie și în suflet singurul dar pe care l-a primit: o iubire bizară, stranie, dar plină de fior.

"Strania poveste a lui Benjamin Button", regizat de David Fincher, a primit trei premii Oscar (din 13 nominalizări!). În 2009, a obținut Oscar pentru Cel mai bun machiaj, pentru Cele mai bune efecte vizuale și pentru Cea mai bună scenografie. În același an, filmul a mai fost distins la Premiile Bafta pentru Cele mai bune efecte vizuale, pentru Machiar și hairstyle și pentru Scenografie.

"M-am născut în condiții neobișnuite". Așa începe "Strania poveste a lui Benjamin Button", povestea unui om născut bătrân, în anii sfârșitului Primului Război Mondial (1918) și care moare copil, în pragul secolului 21.

Filmul "Strania poveste a lui Benjamin Button", inspirat de romanul lui F. Scott Fitzgerald, ne poartă prin viața unui om. Însă, chiar dac…