joi, 1 aprilie 2010

UN VIS...

Bătrânul privea înainte. Atât. Doar înainte şi doar privea. Nu cred că în mintea lui se întâmpla ceva. Un gol interior, îmbrăcat într-o aură jucăuşă, din când în când un gest al mâinilor, ca şi cum îndepărtează din sine alt trup.
Privirea bătrânului coborî brusc spre picioarele mele, pe care le lipisem de pământ până la genunchi. Fără să vreau mi-am aruncat mâinile înainte, de teamă să nu îi strivesc privirea sub picioarele mele. Zâmbeşte şi nu ştiu ce să fac cu mine. Închid ochii.
Simt fiori în palme şi tălpi. Bătrânul e tot acolo, îl simt, şi totuşi toată valea e plină de el. Eu sunt toată valea. Fiorii umblă bezmetici, până mi se cuibăresc în inima.

Deschid ochii şi privesc înainte. Atât. Doar înainte şi doar privesc...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu