Jigodismul românesc se hrăneşte cu suflete de morţi. O sila mai mare decât aceasta trăită în zilele înălţării la Cer a poetului Adrian Păunescu nu am simţit. Scriitori care până ieri il priveau pe Păunescu din înaltul odiosului lor orgoliu literar, care făceau spume la gură numindu-l “grohăitor” şi alte meschine vorbe, vin astăzi şi îşi plâng peniţele mizere: L-am iubit pe Păunescu!
Tot poporul îşi cinsteşte Poetul! Bună treabă. Şi creştinească, şi de bun simţ. Dar, Dumnezeule, aşa de mult mi-aş fi dorit să aud aceste poveşti spuse cu lacrimi măcar câteva luni mai devreme. Să ştiu atunci că tu, poete, artist, om mare şi om simplu, călător sau pustnic, bolnav sau bine trăitor, îl cinsteşti pe el, nebunul anilor grei, nestăpânitul în tot şi în toate. Dar aflu azi şi altele: că fosta-i soţie, delicata şi frumoasa întru poezie Constanţa Buzea scria demult, în urmă cu zeci de ani, despre greul vieţii sale cu tatăl copiilor săi, Adrian Păunescu. De când interesează ACUM zilele şi noptile a doi soţi, tineri şi orgolioşi poeţi? Urâtă treabă. Se ştie, poetul, pentru a-şi fi comod sieşi şi scrierii sale, devine incomod tuturor. Chiar groaznic de incomod. Doar timpul măsoară egoismul poetului şi încrâncenarea poeziei sale.
În urmă cu doi ani murea Cezar Ivănescu şi oficialii (aceeaşi de azi, de ieri şi de totdeauna) nu au primit trupul scriitorului în sediul Uniunii Scriitorilor, nici în Muzeul Literaturii. Motivul: aceste instituţii nu sunt capele! Atunci, printre puţinii care au scris, s-au implicat şi şi-au manifestat indignarea a fost Adrian Păunescu. La moartea lui Cezar Ivănescu televiziunile au tăcut, cu gura strâmbă de ură. Securiştii şi-au râs în barbă. Astăzi, trupul spre Cer al lui Adrian Păunescu se odihneşte la Uniunea Scriitorilor, aşa cum s-a întâmplat cu mulţi scriitori ai României şi înainte şi după Cezar Ivănescu.
Într-o generozitate înduioşătoare a mai-marilor, poporul acesta nebun de Păunescu, iubitor de cultură, dornic de poezie, are voie astăzi să îşi cinstească poetul. Este o presiune populară asupra mediei, asupra şefilor statului, pe care media şi şefii statului o manipulează fantastic. Poate că era genul de manifestare care i-ar fi plăcut poetului. În mod cert nu şi familiei sale, care a trăit într-o exemplară discreţie gloria eroului lor în viaţă şi în moarte.
Domnilor de dincolo de sticlă, de dincolo de suflet şi de deasupra tuturor, cine vă dă dreptul să ne selectaţi poeţii? Cu nimic mai mic, chiar cu mult mai mare, era Cezar Ivănescu! În literatura română, nu voi, trăncănitorii de vorbe , faceţi istoria acestei ţări, ci valoarea şi timpul care va să cearnă. Muriţi-vă egal poeţii, trăiţi-vă responsabil valorile, asumaţi-vă corect contemporanii, cu bunele şi relele lor. În rest, moartea unui om vorbeşte doar despre cei care rămân.
Despre Poet, numai de bine. Dar iubirile vin târziu, tovarăşi, prea târziu. Uneori e nevoie de tăcere.
Despre oameni, locuri, cărți, filme, teatru. Despre tot ce ne unește. (Florentina Toniță)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Evgheni Vodolazkin - LAUR. "Calea ta e grea, căci istoria dragostei tale abia începe"
"Laur" poate fi deopotrivă cartea vindecătorilor și a celor vindecați. "Laur" poate fi, asemenea, cartea inițierii. Î...

-
Şi mereu mă prefac a şti unde-i marginea. Chiar şi cu ochiul desfăcut. Dar, aşa cum dispare un vârtej, uneori dispare speranța, şi s...
-
Am început a citi cartea Svetlanei Aleksievici într-un miez de noapte. "Dezastrul de la Cernobîl" este mult peste ceea ce a înse...
-
...în care te sufoci în tăcere. ...în care dragostea se face mormânt. singurătăți gâtuite de spaimă, cu un picior în groapa poeziei. hei, h...
-
tu mergi pe deasupra ierbii precum în pustiu umărul ar priponi îngeri să bem cât mai e timp în curând vor izbi ciutele vor năvăli grei...
-
Şedinţa Academiei Republicii Populare Române, Secţiunea de Ştiinţa Limbii, Literatură şi Arte, Proces-Verbal nr. 10 al şedinţei din 7 mar...
-
În preajma lui Constantin Ştefuriuc m-am aflat o singură dată, în anul muririi lui (1994), la un festival unde eu recitasem din Magda Isan...
-
O existență chinuitoare începută la Botoșani, pe 8 septembrie 1909. Despre Max Blecher și destinul său tulburător au scris, în decursul a op...
-
Fiecare vorbă răsuna de parcă ai hârâi un motor în spaţiu închis, cu ferestrele zăngănind a pustiu. Puse mâinile la urechi şi, într-un efor...
-
Caut de multa vreme o poezie care, odata, m-a cutremurat, din care retineam si deseori imi fugeau prin minte si prin inima ultimele versuri....
-
Nu ştiam nimic despre poetul Ion Nicolescu până ieri. Pentru ca astăzi să îmi dau seama că pe Ion Nicolescu îl ştiu toţi românii. Ion Nicole...
Corecte observatii. Stil adecvat. Felicitari.
RăspundețiȘtergereMultumesc mult, domnule Petre Anghel (Dascalul), pentru cuvinte. Inseamna mult pentru mine, mai ales ca in urma cu vreo 18 de ani citeam, dupa tulburatoarea Henriette Yvonne Stahl - "Pontiful", nu mai putin tulburatorul Petre Anghel - "Fratele nostru Emanuel". Asa ati ramas in memoria mea afectiva, alaturi de Henriette Yvonne Stahl.
RăspundețiȘtergere